Author Archives → Florina Neghina

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Astăzi, Blogary merge la parada militară organizată în cinstea Zilei Naționale a României. Florina și Marcela, România și Republica Moldova, vor fi acolo, într-un gest simbolic în întîmpinarea reunirii. Abominabilul act semnat acum mai bine de 70 de ani de Hitler și Stalin trebuie să rămînă numai în arhive și cărțile de istorie, în timp ce noi, românii de-a dreapta și de-a stînga Prutului, trebuie să mergem ca o națiune, ca o țară, ca un destin comun, mai departe, în istorie. 

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

PS: În fiecare an, de cînd mi-am făcut această poză, ea devenea poza mea de profil Facebook în fiecare 1 Decembrie. Anul acesta, ”mulțumită” domnului Zuckerberg și armatei de imbecili care-l acompaniază, nu mai pot face asta, fiind blocată pînă duminică.

Așa că pun fotografia aici, iar prietenii mei vor da share pe Facebook.

 

27-28 noiembrie 2017 II. Imbecilii nației

Aceste țațe care ne conduc și bufeurile lor puturoase

Departamentul de Stat al SUA a trimis autorităților de la București un comunicat de 4 (patru) rînduri. Ăsta:

The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.

Ca orice țață proastă, venită la capitală cu greieri în călcîie, șefii legislativului bucureștean se înfoaie că ei nu au ars mîncarea, îi mai puneau doar ceva sare, să o mai dreagă puțin. Și spun asta pe două cearceafuri de declarație, în care povestesc și cum l-am bătut noi, de fapt, pe Traian, și cum am ținut locul cald pentru americani încă din paleoliticul superior, și cum își permit ei să ne spună nouă cum să facem mămăliga? În loc să-și dea seama rapid, ca femeia deșteaptă, că nu mai e timp de analize lingivistice pe tema ”to urge”, ci că ar putea însemna chiar urgie, adică dăm de dracu’.

Și să tacă și să se poarte în consecință. Pentru că dacă americanii scriu asta, înseamnă că s-au săturat de timpul pierdut la București cu modificarea legilor justiției, pe care au și timp, și posibilitate să le modifice, dar nu pe fugă și nu obsedant. Tot femeia deșteaptă s-ar mai fi gîndit și că dacă îi mai zboară mult inima la ruși, nenorociții ăia îi spun că e frumoasă și tînără numai pînă o iau, apoi nu mai vede nici de-un parfum bulgăresc fabricat la Slatina.

Fata mare a politicii dîmbovițene, Predoiu, a fost cel mai afectat, se pare, din moment ce a sărit de c@r în sus și a declarat că nu permite. Ceilalți viteji din poveste s-au repezit cu capul în mijloacele mass media, aka Facebook, să-și exprime dezaprobarea. Un comunicat oficial, cu poziția opoziției parlamentare, în situația asta, nu se putea, mai întîi arătăm ce rochiță curată avem noi. Creierul este bine pus la păstru, la cutie, deci nu cumva să arătăm cuiva că avem.

Într-o situație ca asta, stai, te oprești, tragi aer foarte adînc în piept și abia apoi răspunzi. Pe urmă, ai timp destul să lămurești problemele.

Făt Frumos din plapumă

Se trezește brusc de la niște zgomote de unire, și ce-mi zice?

integrarea europeană a Republicii Moldova nu poate fi făcută, în acest moment, prin calea ”indirectă a unirii cu România.

No shit, Top Gun, dar prin ce? Cît te-ai gîndit înainte de a rosti asemenea prostii? Pe 3 octombrie, an de an, Germania sărbătorește, alături de comunitatea germană din România, ziua națională. Care nu întîmplător este data la care cele două Germanii, diviziunile de după cel de Al Doilea Război Mondial, s-au reunificat. Și atunci, ce-ai bădie cu România și Basarabia, prima provincie românească care s-a unit cu Țara, în decembrie 1918? În logica cui rămîi, a lui Hitler sau a lui Stalin? Sau mai bine zis a ambilor, pentru că situația de fapt a românilor, obligați să trăiască în două state separate, este (i)logica celor doi. Tu cu cine votezi? 

Asta și pentru că în Republica Moldova,  peste 60% dintre electori au votat, în decembrie, 2014, cu tălică. Puteau vota cu Ponta, la ce ”bună” impresie au mulți de aici despre ei, dar nu, au votat cu țara și, astfel, ai ajuns președinte.

Nu-ți este rușine acum să jignești 25% din populația Republicii Moldova, care în momentul ăsta se declară în favoarea reunirii? Nu faci nimic ca să ajuți acest proces, am înțeles, l-ai lăsat în grija fostului președinte, ori nu ai avut niciodată, mai bine zis, grija Republicii Moldova. Dar chiar să le dai una peste ochi în halul ăsta moldovenilor?! N-ai să mai vezi voturi!

Speranța moare prost

Viitorul în politică, speranța și singurul om de dreapta de la firma aceea de resurse umane care și-a plasat excelent oamenii în posturi foarte bine plătite dă de gardul grădiniței, supărat că nici acolo nu l-ar primi.

Car’vasăzică, omul vrea filibuster. Nu știe că OUG în cauză este deja în vigoare și că dacă pînă la 31 decembrie nu se modifică sau abrogă ceva la ea, de la 1 ianuarie 2018 se va aplica în cea mai rea formă posibilă?

Miza este tocmai aceasta, să se modifice sau abroge pînă la 31 decembrie, deșteptule, nu să amîni cît poți! O fi văzut în filme, i-o fi plăcut la tv, dar să nu ne arătăm găunoșenia în văzul lumii, că-i rușine.

PS: Și toată inteligența asta revărsată de mai sus se ferește ca de dracu’ să facă front comun cu Băsescu împotriva PSD. Voi cu cine țineți, măi băieți?

 

 

 

 

 

 

 

27-28 noiembrie 2017. Despre educare și reeducare

Cel mai îngrijorător mesaj primit de la Facebook în cursul săptămînii trecute a fost acesta, apărut în cursul blocării de trei zile:

Adică este posibil ca eu să fiu o needucată, o trăită în pustiu pînă acum, ori să fac parte din zona aceea de populație pentru care politețea, exprimarea corespunzătoare și bunul simț sînt necunoscute. E posibil să nu știu ce spun, chiar. Și atunci trebuie să fiu educată sau reeducată, dacă am fost educată prost.

Mărturisesc că m-am uitat lung de multe ori la mesajul ăsta, nevenindu-mi să cred că poate fi real. Dar este. O întreprindere de 10 miliarde de dolari, raportate pe ultimul trimestru 2017, își permite să pedepsească un om, chiar dacă el nu știe cu ce a putut greși. Chiar dacă el consideră că nu a greșit. Chiar dacă a fost educat într-o familie respectabilă, chiar dacă a învățat de-a rupt, chiar dacă se comportă civilizat, chiar dacă… Înșirați aici, cei care mă cunoașteți, ce ar mai fi de spus.

Dar problema nu este a mea. Eu știu cum stau și pe ce stau de multă vreme. Problema este a celor despre care, peste o perioadă de timp, vom spune ce spunem astăzi despre televiziune: au fost manipulați. Și nici măcar prin cine știe ce artificii bine gîndite, prin cine știe ce manevre oculte, ci simplu: au fost educați sau reeducați. Li s-a spus că ceea ce știu și ceea ce i-au învățat părinții nu este conform unor norme de acces într-o anumită societate. Și pentru că vor neapărat să acceadă în acea societate, se conformează regulilor ei.

Ce poate fi mai simplu?! Și apoi ne întrebăm de unde falia dintre generația crescută cu toate gadgeturile lumii moderne, și mulțimea mută, cea despre care nu-i place nimănui să vorbească, dar care votează.

Nu ar fi nimic în neregulă ca o societate particulară, o întreprindere privată să aibă propriile-i reguli, așa cum dorește să și le facă și să și le impună. Dar cînd societatea este de utilitate publică, posibil și ocupînd poziție de monopol, începe prin a accepta cam tot ce se poate în materie de vocabular, limbaj și conturi false, ca încet încet să înceapă curățarea de tot ce nu îi convine, nu mai e bine deloc. E chiar foarte rău. Pentru că ține deja captiv un bun segment de populație, îmbiat la început cu joculețe, poze cu pisici, rețete de bucătărie și ziceri ”deștepte” ale unor oameni, pînă la agațamente, s-a practicat și se va mai practica cît timp va funcționa rețeaua.

Metodele de convingere a oamenilor că pot accesa gratuit o rețea nici nu solicită prea multă muncă inteligentă. România, ieșită de aproape 30 de ani dintr-un univers concentraționar, este ”victimă” sigură, cu peste 9 milioane de utilizatori ai rețelei. Poziția de monopol a rețelei, de asemenea, face ca migrarea în alte produse similare să fie lipsită de atractivitate.

Și atunci ce rămîne de făcut? De supus regulilor, oricare ar fi acelea, și de îndurat. Dacă următoarele generații vor fi la fel de necunoscătoare în multe domenii, măcar știm de unde li se trage. Deși nu vom putea face nimic și nu ne va ajuta cu nimic.

Este absolut năucitor să mai trecem încă o dată prin cenzură. Și totuși, ce se întîmplă astăzi poate se numește altfel, dar este exact același lucru.

PS: Precizez că nu blocările la care sînt supusă nu au nimic de a face cu zarva creată în presă și televiziuni pentru cei care ar fi avut de suferit pentru participarea la proteste. Și dacă pentru ei au sărit toți imediat, pentru mine, Costin Andrieș (ÎLD), Lucian Vâlsan, Radu Oleniuc, Ana Maria Itoafă, Yeba Woodhouse și alții asemenea nu a sărit nimeni.

21-26 noiembrie 2017. Capitalismul promovează comunismul.

Am avut, mai întîi, săptămîna trecută, trei zile de block pe Facebook. Ieri, duminică, m-au anunțat că am șapte. Vor urma, probabil, 30, urmate de ștergerea definitivă a contului meu. Rețeta patentată deja de eliminare a incomozilor.

Pentru că s-au săturat de voci critice la adresa lor și de ceea ce promovează sau critică aceste voci. S-au săturat să fie contraziși cu idei de bun simț elementar. S-au săturat pur și simplu să se mai lovească de noi, cei care nu spunem ca ei. Și trebuie, după mintea lor redusă, să ne elimine. Deocamdată, din spațiul public virtual.

Sînt de o ticăloșie inimaginabilă. Sînt mizerabili. Sînt infecți. Sînt produsele lumii noi care ne așteaptă dacă lăsăm jos garda.

Nu numai că nu pot sta la masă cu un om care nu intră în (i)logica lor bolnavă, dar nu suportă nici să-l știe în același local. În același cvartal. Cartier. Oraș? Țară?

Ce vor să obțină, pînă unde vor să meargă? De unde ne mai vor afară? Din rețeaua așa zis socială Facebook le merge, cu complicitatea, mai mult ca sigur, a celor de foarte sus. Dar mai departe?

Nu poți să nu te întrebi. Nu poți, atîta vreme cît, inițial, posibil un bot tîmpit și indolent a fost călcat pe coada cu care butonează de binevoitorii noii ere strălucitoare care ne așteaptă și în care nu ai voie să spui ”bozgor”, dar poți spune liniștit p@lă, pi$dă, f#t. Mai mult decît atît, nu poți glumi cu un ETNIC MAGHIAR pe tema asta. Nu poți nici să ai ghilimele, semn de citare, ori le ai degeaba. Ai cuvîntul, ai block. Trei zile. Așa era la rînd la mine, după ce fusesem deja blocată 24 de ore, așa cum v-am povestit.

Duminică, la nici 24 de ore după deblocare, block din nou. Pentru 7 zile. De ce? Încălcat standardele comunității. Scurt, fără alte explicații.

Lămuriți? Care anume standarde ale comunității? Ce prevăd ele? Ce contează? Mai contează? Mai îmi trebuie explicații? Mai am tupeul să cer explicații?

Nu. Nu am cum. Nu am cui. Iar în instanță nu am ajuns. Încă.

Ce urmăresc ei, de fapt.

În afara suspendării dreptului la liberă exprimare, conform algoritmului Facebook, dacă în bula ta, mai multe zile nu văd oamenii ce scrii, apoi nu te mai văd deloc. Interacțiunea este bazată pe contact permanent, like, share, comment. Așa că nu mai bagi prostii în cap oamenilor, nu-i mai stimulezi să gîndească, nu mai primesc nici o idee din partea ta, idee neconformă lumii noi și negre. Poate așa au ei mai mult succes.

Dar se înșală. Nu pot ei bloca cît putem noi rezista. Wall-ul meu de Facebook, de exemplu, va fi alimentat de cîte ori scriu aici, cu articolul respectiv, de către prietenii mei. Prieteni reali, oameni pe care îi știu în realitate, oameni care mă cunosc și pe care pot conta în momente dificile.  Oameni care gîndesc la fel ca mine. Lor ce le vor face? Nu încalcă nici un standard dacă îmi postează pe perete articolul scris de mine, ori articolul apărut sub altă semnătură pe Blogary. În lipsa mea, ei preiau problema share-ului pe platformă. Pagina Facebook a Blogary este, de asemenea, asigurată, adică sînt oameni care se ocupă de ea. Nu că eu aș ști ce standard aș fi încălcat. Am vorbit de rău UE, asta da. UE este un conglomerat de stînga, în care, de Anul Nou 2016, ARD, televiziunea de stat germană, a ”uitat” să spună, la indicații politice de la cel mai înalt nivel, despre gravele și numeroasele orori de la Koln și nu numai, acolo unde musafirii doamnei Merkel au jucat taharrush gamea cu nemțoaicele care sărbătoreau, după obicei, venirea noului an. Fără să le întrebe dacă sînt dispuse, dacă știu despre ce e vorba în joc. Adică asalturi sexuale în masă.

Așa că ar fi absurd să mă plîng eu. Nici nu o fac, scriu aceste lucruri ca să se știe cum acționează, printre altele, corectitudinea politică a lumii noi impuse nouă cu forța.

Și spun asta pentru că eu nu pot să cred că aceste atacuri concentrate pe anumiți oameni, cei de dreapta, vin din partea PSD. PSD nu a făcut absolut nimic, nici cea mai firavă mișcare de intimidare nici măcar în 2012, în timpul loviturii de stat, cînd eram puțini, foarte vocali și ușor identificabili. PSD ori e prea prost pentru așa ceva, ori nu crede că online-ul are vreo influență.

Aceste atacuri vin din partea lumii pretinse noi, de fapt veche de un secol, care a mai produs orori în masă de atunci. Sigur că nu-și recunoaște tata și tatăl, e caracteristic stîngii bolșevice. Iar cînd le spui cine le sînt înaintașii, rezultatul este acesta. Clasic, mizerabil, comunist.

Am mai trecut prin așa ceva, înainte de 1989. Nu mi-am închipuit nici atunci, nici de atunci încoace, că voi mai trăi vremuri de cenzură. Și totuși, ele au venit. Culmea, din partea așa zis democratică a lumii, vestul european. Vestul la care visam cu toții s-a transformat din vis în coșmar, într-o generație, sociologic vorbind.

În 30 de ani, ne-am întors din nou la cenzură.

Alte știri.

Așa cum pe mine nu m-au interesat protestele din motive mai grave, aș zice, ca cenzura pe Facebook, așa au avut și alții problemele lor, mai importante sau mai puțin, și nu s-au prezentat la protestele anunțate în presă și social media cu spaima venirii apocalipsei în gît. Dar despre proteste și multe altele, în articolele următoare.

PS: Am auzit diverse încercări lamentabile de scuză, cum că ar fi vorba de erori de sistem, de exemplu. Și că anumite persoane pot comenta, și blocate fiind. Persoanele care scriu asta ar face mai bine să explice celor care susțin aberațiile acestea că nu este vorba despre nici o eroare, dar cum să o facă, dacă tocmai ei sînt de partea ”luminoasă” a forței?! Dovada: un om blocat nu poate comenta, nu poate da like, nu poate da share, nu poate face nimic. Se uită și atît. Privește cu uimire, pot spune, foiala fără rost a majorității online de pe Facebook.

 

 

17-20 noiembrie 2017

Sorin Moisă a demisionat din PSD!
 
Nu știți cine e Sorin Moisă? Nici majoritatea membrilor Facebook, care share-uiau voios știrea nu știau înainte, sînt convinsă. Tocmai de aceea, probabil, erau în culmea fericirii că PSD va fi, de acum încolo, n-1, unde acel 1 era prezentat mai ceva ca Făt-Frumosul din poveste.

Dar Moisă nu era numai pesedist, înainte de a se înscrie în partid a fost… A fost… Ia să vedem, cine știe? A fost consilier sau șef de cabinet, ori altceva, dar la cabinetul domnului lor Cioloș. După care, ca orice tehnocrat care se respectă, a dorit mai mult. Să se înscrie într-un partid. Și ce partid putea fi mai frecventabil pentru domnul Moisă, decît PSD?

Aflăm și de ce, din intervenția dumnealui pe pagina Liei Olguța Vasilescu, care nici ea, din cîte se pare, nu știa de existența lui în PSD:

”Meritele istorice ale PSD”! Care or fi acelea? Cînd noi știm că meritul PSD în istorie va rămîne cel bine știut pînă acum, prin președintele de onoare al partidului, crimele de la revoluția din decembrie 1989.

Noua speranță ni vu, ni connu a PSD a scris sîmbătă, pe Facebook, mult. Mai mult decît pot citi într-o repriză. Din scrierea respectivă, pe lîngă faptul că e frumos, deștept și devreme la Bruxelles acasă, domnul Moisă mai scrie:

Ce ofera PSD acum nu este patriotism, ci nationalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, in mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O forma de discurs si practica politica ce apropie tara nu doar de grupul iliberal al tarilor de la Visegrad, ci si de Rusia lui Putin.

Hopa! Adică domnul europarlamentar, speranța și lauda oamenilor sătui de PSD, consideră că țările de la Vișegrad sînt iliberale? Știe domnul europarlamentar ce au discutat președintele Trump și președintele Iohannis la Washington? Știe ce discurs a ținut Donald Trump la Varșovia, în vara acestui an? Știe măcar puțin din ce presupune proiectul Intermarium? Și atunci de ce vrea să-l facă praf, pentru că nu este altceva decît un oficial bruxellez care nu mai știe cine e bun și cine e rău, ori știe și nu vrea să spună, încercînd astfel să inducă în eroare o lume întreagă?

Polonia, al cărui președinte, Lech Aleksander Kaczyński, a fost ucis, împreună cu alți 90 de oameni, în accidentul de la Smolensk, de către ruși, nu are cum, domnule Moisă, să fie pro-rusă. Polonia, care urmărește cu deosebit interes, avînd în vedere istoria sa, în care a fost sfîșiată de către Rusia și Germania, nu poate să fie de acord cu condițiile bruxelleze dictate și nu hotărîte de comun acord, pricepeți?

Altfel, PSD-ul nu are absolut nimic de-a face nici cu social-democraţia. PSD-ul înseamnă jaf şi căpătuire pe persoană fizică sau pe grup, bazate pe un electorat îmbătrînit, beneficiarul pomenilor pe viaţă date de PCR – case şi locuri de muncă, plus mîncare pe cartelă – şi pe oameni neinformaţi, din diverse motive, şi special dezinformaţi, pentru a-i ţine captivi.

Electoratul nou, spălat, educat, a doua sau a treia generație încălțată, domnule Moisă, a preluat fără să gîndească narativul stîngii abia, chipurile, învinsă de căderea comunismului.
Comunism care nu a murit niciodată, nici nu s-a dorit să moară. Dovada, la noi, legea care incriminează orice manifestare legionară, dar nu pedepsește în același mod și manifestările comuniste.
 
Așa că Polonia, care a trecut de la regimul nazisto-comunist numai la cel comunist și apoi la libertate, ține să o păstreze, libertatea aceasta. Ca atare, săptămîna trecută a îndrăznit să nu fie de acord, din nou, cu directivele Bruxelles-ului.
 
Bruxelles a cărui monedă, astăzi, luni, s-a predat în fața yen-uui japonez, după nereușita Germaniei de a forma un guvern de coaliție.
 
Și peste toate cele, în sfîrșit o veste bună. La Washington s-a deschis Muzeul Bibliei. Poate așa o fi rostul acestei lumi, care, ca și oamenii, îmbătrînește și se senilizează. Iar lumea nouă o salvează.

Yeba ne transmite din ilegalitate

Mi-a bătut un porumbel voiajor în fereastră. Dincolo de glumă, acolo vom ajunge, probabil, cu noile reglementări ale corectitudinii politice.

Yeba mi-a scris următoarele, fiind blocată pentru o GLUMĂ, 24 de ore, pe Facebook:

The Commission lays down a set of guidelines and principles for online platforms in order to step up the fight against illegal content online.
With the aim of improving the implementation of practices for the prevention, detection, removal and disabling of access to illegal content, it also clarifies platform liability when proactive steps are taken („Good Samaritan” actions).
The guidance covers all categories of illegal content while ackowledging that different types of content may require different treatment.
It relates to the activities of online platforms in the sense of Article 14 of the e-commerce directive.
On detecting and notifying illegal content, the Communication sets out what online platforms, competent authorities, (courts, law enforcement) and users should do in order to detect illegal content quickly and efficiently.
This includes allowing guidance notices by trusted flaggers and users, ensuring the quality of notices, taking proactive measures by online platforms and using automatic detection and filtering technologies.
In particular, the Commission supports further research and innovative approaches to improve the accuracy of technical means to identify illegal content, stating that online platforms should do their utmost to proactively detect, identify and remove illegal content.
On the removal of illegal content, the Communication provides guidelines on ensuring expeditious removal and reporting to law enforcement authorities, enhancing transparency (both on content policy as well as notice-and-action procedures) and safeguards against over-removal and abuse of the system (contesting a notice and measures against bad-faith notices and counter-notices).
On preventing the re-appearance of illegal content, it provides guidelines on measures for repeat infringers and automatic re-upload filters.
In conclusion, the Commission notes that the Digital Single Market requires greater coherence of public policy responses and this Communication is a first step in providing common tools to address the shared challenge of illegal content removal.
 

15-16 noiembrie 2017

Astăzi, joi, 16 noiembrie 2017, toată lumea așa zis bună, justițiară și one sided spune că s-ar putea petrece o nenorocire. Concret, CCR ar putea declara conflict de natură constituțională între două puteri ale statului român, cea judiciară (DNA) și cea executivă (guvern). În urma acestei hotărîri, dacă se întîmplă, DNA nu și-ar mai putea desfășura activitatea în cazul Belina, adică dosarul s-ar închide în acest moment.

Și dacă am înțeles cum e cu amestecul politic în justiție, acum mă interesează cînd vorbim și despre amestecul justiției în politic.

Știu, justiția, adică DNA, care nici măcar nu este decident în materie legală, nu se poate amesteca în decizia politică. Anchetarea lui Ludovic Orban exact atunci cînd avea 30% în sondaje pentru PMB, cu declararea nevinovăției în primă instanță, a fost doar o coincidență, în urma căreia ne-am ales la primărie cu catastrofa de acum. Mai știu și că nici un om nu e sfînt, de unde fiecare om greșește.

Acestea fiind spuse și cu precizarea că tot ce mă interesează nu este să fiu avocatul diavolului, ci să avem un stat de drept funcțional, pun unei persoane de specialitate, cu studii juridice, următoarele întrebări prezentate în statusul de Facebook următor, în comentarii.

Să încercăm măcar să ieșim din logica găștilor, adică ai noștri sînt buni și frumoși pentru că sînt ai noștri, ai lor sînt și urîți, și răi, pentru că sînt ai lor.

Foarte important: eu știu că legile trebuie să fie simple și clare, adică și un om cu patru clase să priceapă ce se întîmplă. Sînt așa legile noastre sau nu? Eu spun, avînd în vedere discuția de mai sus și nu numai, că nu. Alte păreri?

Pentru cine nu are cont Facebook, voi copy/păstui în comentarii discuția.

Grupul Infracțional Organizat pe lîngă Dragnea naște reacții tragi-comice și analize și mai și. În timp ce președintele Iohannis a declarat, luni, că vrea stabilitate – ce altceva?! – el declarînd de acum ceva vreme că este mulțumit de guvernul Tudose, și fragilizînd astfel moțiunea de cenzură pe care PNL, cu susținere USR și cu Ponta, vrea să o depună, vizita secretarului de stat american, Rex Tillerson, pentru o noapte – dormită, posibil, după atîta drum în avion, completez eu – capătă valențe nebănuite în mintea analiștilor de meserie și de bancă din fața blocului. Iar ca tot peisajul politic românesc să aducă a spital de nebuni cu pacienți lăsați acasă pe semnătură, se găsește cineva care vede și cauza tuturor relelor actuale: Băsescu și Udrea.

Lipsa unui om politic puternic, impresia – și nu numai – că USL trăiește bine mersi și a ocupat toate instituțiile statului, trebuia, într-un final, să ducă și la așa ceva. Căci la ce mai e bună anticorupția dacă pe Băsescu nu are cu ce să-l agațe, iar Udrea e deja pe mîna judecătorilor, adică într-o situație destul de imprevizibilă?!

O  presă obsedată de propriile-i fantasme era clar că ratează cel mai important eveniment al serii trecute, speech-ul președintelui american Donald Trump, în care acesta a rostit, pe lîngă altele, și ”to protect and to promote western civilisation”. Dar ce noroc, nu-i scapă gura de apă băută de președintele american! Azi dimineață, la primele ore ale dimineții, numai despre asta se vorbea în presa stîngistă de pretutindeni. Dacă mai poate fi numită presă cuibul mondial de bîrfe și cancanuri.

 

Care este scopul educației

Un articol de Roger Scruton, apărut pe site-ul editurii Contramundum:

De ce este se interesează statul de educație? Perspectiva dominantă, cel puțin de la sfârșitul războiului încoace, este că statul se ocupă de educație deoarece fiecare copil are dreptul la educație. Ca urmare, statul devine furnizorul universal, și ca atare trebuie să-i trateze pe toți la fel, fără să facă favoruri în funcție de bogăție, talent sau statut social. De aici, printr-un soi de egalitarism înfricoșător, ne îndreptăm spre ideea că statul nu trebuie să facă nicio distincție, că elevii nu trebuie aranjați după aptitudinile și abilitățile lor, și că însăși examenele ar trebuie să fie mai laxe sau cel puțin făcute să nu pară ca și cum ar fi un scop final. Educatorii mai spun că atunci când vine vorba de școlarizare, ei, experții, sunt obligați să fie mai bine informați decât părinții. Aceștia nu ar trebui să resimtă nicio remușcare că își predau copiii îngrijirii benefice a statului, deoarece statul acționează întotdeauna pe baza sfaturilor înțelepte ale experților.

Cu alte cuvinte, presupoziția era că educația există de dragul copilului. În opinia mea, statul are un interes în educație, doar pentru că are un interes mai presant într-o altă direcție, și anume cunoașterea. Cunoașterea reprezintă un beneficiu pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care nu o pot obține. Câți dintre cetețenii noștri pot construi o centrală nucleară, pot judecata un caz în Chancery, pot citi în latina medievală despre acordarea unor drepturi de proprietate, pot rezolva o ecuație de aerodinamică, pot repara un motor de locomotivă? Nu este nevoie ca noi să deținem această cunoaștere, cu condiția ca alții, experții, să o dețină. Și cu cât externalizăm memoria și informația noastră în Iphone-uri și laptopuri, cu atât sunt mai necesari experții. Dacă lucrurile stau așa, atuci statul trebuie să se asigure că educația, oricum ar fi disponibilă și oricum ar fi distribuită, va păstra depozitul nostru de cunoaștre, și dacă e posibil va mai adăuga și altceva.

S-ar putea să vină o vreme când copiii și profesorii lor nu vor mai auzi de Evul Întunecat.  Atunci, oamenii  s-ar putea să nu mai înțeleagă că și cunoașterea poate fi pierdută, la fel cum poate fi câștigată. Așa s-a întâmplat cu moștenirea noastră antică, pierdută pentru 400 de ani, și abia apoi recuperată greoi și dureros. Aici, mi se pare mie, educatorii ne-au păcălit. Statul, ne-au spus ei, are o datorie față de fiecare copil și niciun copil nu trebuie să se simtă inferior altuia. Deși acest lucru este adevărat, statul are o altă datorie, mai mare și mai importantă, față de noi toți: de a conserva cunoașterea de care avem nevoie, care poate fi transmisă mai departe numai cu ajutorul copiilor capabili să o dobândească.

Ca să simplificăm lucrurile, cunoașterea ajută copilul, dar nu atât de mult pe cât ajută copilul isteț cunoașterea. Așadar, statul are un interes în selecție, astfel încât celor cu aptitudini pentru cunoaștere li se poate da șansa să o dobândească – să o dobândească fără multele distracții care vin din situația de a fi înconjurați de alți copii, care nu au niciun interes pentru lumea intelectului.

Am fost norocos să urmez o școală clasică (grammar school), care mi-a pus la dispoziție un tip de cunoaștere pe care oamenii din clasa părinților mei nu au avut șansa să o obțină cu ușurință. De aceea am avut rolul meu special în a absorbi, procesa și transmite cunoașterea care încă este parte din curriculumul nostru. Iau asta ca o justificare pentru existența mea.  Am transmis altora ceva care ar fi murit, în absența tipului de educație de care eu m-am bucurat.

Criticii ne spun că selecția îi împarte pe copii în succese și eșecuri, iar eșecurile sunt „marcate pe viață”. Nu am niciun motiv să cred asta.  Generațiile viitoare au nevoie de cunoaștere, dar au nevoie și de dexterități, putere și know-how teoretic. Școlile care oferă astfel de beneficii – cum este instituția germană Technische Hochschulen – sunt la fel de importante cum sunt și școlile de gramatică. Iar dacă elevii au posibilitatea de a se muta liber de la o școală la alta, pe măsură ce își descoperă aptitudinile, atunci nu există niciun motiv ca selecția să fie considerată închisă.

În lumea educației aceste idei sunt erezii. După ani de îndoctrinare „centrată pe copil” establishmentul educațional s-a pierdut într-un soi de tărâm imaginar, crezând că educația este o formă de inginerie socială, iar principalul scop este să potențeze „încrederea de sine” a copilului. Odată ce realizăm că principalul obiectiv al educației este de a proteja cunoașterea, toate castelele fantastice ale educatorilor se prăbușesc în ruine. De aceea se înarmează. Și de cele mai multe ori se înarmează împotriva adevărului.

 

13-14 noiembrie 2017

O să plece. Dați-i ceva timp să se obișnuiască cu ideea că TREBUIE să plece. Nici Ceaușescu nu a plecat imediat.

A făcut tot posibilul să rămînă. A mers la Washington, la inaugurarea președinției Trump, a alocat 2% din PIB pentru Armată, s-a aranjat, credea el, cu cei mai mari. Nu a fost să fie. În politică e bine să poți fi șmecher, dar șmecheria e departe cea mai importantă calitate. Unica, duce la ce vedem acum.

OLAF  nu e DNA. OLAF e mai sus de DNA și mai presus de orice bănuială. Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Mai greu decît Ponta, dar va pleca. Inconvenientul lăsării curățeniei în politică pe seama anticorupției este vizibil cu ochiul liber. Lideri de partide din ce în ce mai slabi, oameni din ce în ce mai puțin pregătiți să ne conducă, plagiatori, lipsiți de orice urmă de simț economic. De un minimum bun simț.

Mai mult decît orice, oameni șantajabili.

Niște catastrofe.

S-au terminat oamenii de valoare în România sau sistemul alege special asemenea exemplare?

Carevasăzică ne trebuie – și insist pe trebuie – un proiect politic viabil. Nu al serviciilor, nu al sistemului, ci al nostru. Cu oameni politici aleși de noi, nu de sistem. Cu oameni politici care să dea socoteală oamenilor care i-au ales, nu parchetului. Parchetul trebuie să fie excepția, nicidecum regula.

Luați o pauză de la euforia, pe alocuri bolnăvicioasă, care v-a cuprins, și lăsați-l să se gîndească. Va pleca. Nu are nici curajul, nici statura politică să se ia la trîntă cu sistemul.

Noi rămînem, și problema noastră: sistemul.

Un sistem care nu știm din cine este format, doar bănuim. Dar bănuiala poate fi departe de realitate. Un sistem care face și desface politica românească. Un sistem care trebuie să înceteze să mai facă așa ceva. Cine alege sistemul, cui dă socoteală sistemul și, mai presus de toate, cine controlează sistemul?

Un sistem care ne convine cînd ne ajută să scăpăm de anumite figuri, dar care, mai departe, alege altele. Și atunci, noi de ce mai votăm? Pe cine votăm? Pe cine vrea sistemul?

Nimeni nu controlează sistemul. Nimeni! Tragicul de-a dreptul fapt pentru noi este că ei nu dau socoateală nimănui. De unde, cu mare ușurință, li se inoculează ideea că sînt dumnezei. Nu sînt. Sînt oameni ca noi toți. Ajunși, datorită altor oameni, în niște poziții cheie. Unde trebuie să-și facă numai și numai datoria, iar aici nu intră și amestecul nepermis în politică.

Revenind, Dragnea, nevenindu-i să creadă că i-a venit rîndul, să încerce să mai rămînă. Asta ar însemna invocarea votului popular, deși poporul a votat majoritar PSD, nu pe el. Programul de guvernare, faimosul deja program de guvernare, implementat chipurile de oameni care dau dovadă zilnic că nu înțeleg nimic din funcțiiile obținute, este mai mult o poveste cu prea mulți Feți Frumoși pentru cîte prințese există. Economia crește pînă la cer, cursul euro asemenea. Ce mai poate încerca? Am furat, dar nu am știut că fur. Am crezut că respect procedurile. Și celebrul ”și dacă am furat, am dat și la oameni”.

Nu va merge. Premierul Tudose deja s-a distanțat de el, remaniind două piese de bază din angrenaj: Plumb și Shaideh. Alții abia îi așteaptă capul pe tavă. Cine sînt aceia? Pe unii îi știți, pe alții îi veți afla.

Problema rămîne: sistemul. Problema noastră.

PS. Deși numai de PS nu este. Că vă convine, că nu vă convine, unirea cu Republica Moldova tot se va face. Pentru că istoria nu stă să asculte prostiile așa zișilor influenceri. Istoria, oricît ar crede unii contrariul, nu citește internetul.

Că va fi sau nu cu Băsescu, iar nu o să-i întrebe nimeni. După mine va fi cu Băsescu și așa și e drept, la cît a muncit omul ăsta pentru un asemenea proiect de țară.

Apropo, de Iohannis mai știți ceva?

(Foto: jurnalul.ro)

9-12 noiembrie 2017

Ce alege românul din știrile despre: noul cod fiscal, țigănia de la căpătîiul fostului rege și norul radioactiv deasupra Europei, ce-l doare, ce este mai aproape de interesele lui?

Noul cod fiscal, ori revoluția noului cod fiscal este atît de stufoasă că toți știu că sînt împotriva ei, mult mai puțini de ce. Sau fiecare știe de ce este împotriva noului cod fiscal, dar mai puțin știe de ce sînt ceilalți.

Pînă la apariția salariilor modificate, în februarie anul viitor, nimeni nu știe nimic concret ce îl mulțumește sau nu la noul cod fiscal. Ce putem spune acum este că cele mai serioase acuzații pot fi de inducere în eroare a electoratului, presupunînd că PSD știe precis ce are de făcut, în condițiile în care PSD vine la putere și bălmăjește o așa zisă creștere de numai 2 (doi!) lei, conform ministrului de finanțe. 2 lei, pentru asta au fost votați!

Cea mai urîtă și periculoasă măsură este naționalizarea parțială a pilonului II de pensii. Cea mai perfidă este mutarea contribuțiilor la angajat, ceea ce presupune, aceste contribuții fiind procentuale, posibilitatea scăderii salariului la beneficiar. Altfel, făcută cu cap, măsura transferării contribuțiilor la salariat e de-a dreptul de dreapta.

PSD va rămîne, prin măsurile luate sau intenționate să fie luate, de la începutul mandatului, drept cea mai slabă guvernare de pînă acum din istoria postdecembristă. Figuri care nu au ce căuta nici într-o școală, la catedră, d’apăi în guvernul României, măsuri haotice, luate sub presiunea promisiunilor făcute, dar fără nici un cap care să le conceapă unitar, pentru o perioadă mai lungă de timp, și permanenta senzație că sînt acolo numai ca să se aranjeze, fiecare cu durerea lui, economică sau în justiție.

PSD seamănă din ce în ce mai mult cu un conglomerat de grupări care funcționează după regulile reglărilor de conturi prin DNA. PSD actual nu are nici forța și cu atît mai puțin priceperea să satisfacă nevoile a mase mari de oameni. PSD pare că mai crede doar în sloganul ”Îndrăznește să crezi că scapi”. De DNA, de justiție, de vremuri noi. PSD este, la fel ca și comunismul, la vremea lui, în Europa de Est, în descompunere.

Norul radioactiv cae a trecut pe desupra României a amintit de catastrofa de la Cernobîl numai cîtorva, care au dorit să știe mai mult decît un anunț sec și negarea evidentă a Rusiei că s-ar fi întîmplat ceva pe teritoriul ei, ca de obicei. Și ca și cum ne-am fi aflat în acele vremuri negre ale comunismului, trebuia să cauți să afli ceva, iar dacă găseai era mare lucru. Pentru cine este interesat, aici și aici.

Și cum dacă nu e în presă, nu există, dar și dacă e, tragem de el cît se poate, atenția românilor a fost canalizată pe bătălia dintre urmașii fostului rege Mihai. O bătaie cu nimic mai prejos decît cele din PSD, poate mai intensă, că nu prea mai e timp, și cu mult peste normele de conduită pe care le putea aștepta de la o fostă casă regală.

Singura deosebire dintre gașca penală a PSD și cea regală este că cei din urmă fură legal, fără a fi în pericol că vor fi prinși vreodată. Furtul legal înseamnă că primesc niște bani pe care nu îi merită, pentru care nu au făcut absolut nimic. Îi primesc pentru că cei lîngă care au stat de ani buni au nevoie de imagine, și ce poate fi mai bun pentru PSD decît imaginea asociată casei regale?!

Așa zisa casă regală este imaginea chipurile regală a PSD. Aceleași certuri, aceleași scandaluri, bani și femei. Numai că femeile nu mai sînt tinerele speranțe care se învîrteau pe lîngă Dragnea, ci vechile și credincioasele femei din urma lui Mihai, ”moștenitoarele” lui. Care caută același lucru, bani și un rost în viață.

Cum vă puteți explica altfel scrisoarea halucinantă a Elenei, mama principelui Nicolae, în care femeia pare că e pe de lături mult cu drumul?! Ce a făcut copilul ei ca să poată scrie așa ceva?! A vrut să-și vadă bunicul înainte de moartea acestuia. Nenorocire! A întinat nobilele idealuri ale casei așa zis regale, în care se știe că nu pătrund decît ființe alese. Alese de Secu.