Partidul, tinta FPAC si sapte teme importante

Principala țintă a partidului…adică Partidului…trebuie să fie românii de 30-50 de ani care au sau se pregătesc să aibă copii de dus la grădiniță și școală primară sau gimnaziu și/sau care au părinți la vîrsta la care asistența medicală devine o preocupare centrală și/sau care au sau se pregătesc să aibă proprietăți imobiliare și/sau care au sau ar vrea să aibă afaceri și/sau care au o carieră (FPAC – familie, proprietate, afacere, carieră). Fîpacii, cum se mai zice în popor. Prin ei se ajunge și la ceilalți, însă ei sînt primii care trebuie țintiți.

Și de aici rezultă și cele șapte teme importante ale partidului…ăăă…Partidului. Ordinea nu este relevantă.

INFRASTRUCTURA – dezvoltarea suburbiilor, dezvoltarea ruralului ca alternativă de locuit la urban, legăturile reședință-școală-spital-loc de muncă-spații de recreere, infrastructura și dezvoltarea afacerilor (în turism, de exemplu, însă infrastructura are impact asupra tuturor afacerilor)

EDUCAȚIA – alternative la sistemul public, accent pe grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee, homeschooling, libertatea de alegere.

SĂNĂTATEA – alternative la sistemul public, formele de asistență socială prin intermediul sănătății, păstrarea medicilor în țară, atragerea tinerilor către medicină

FISCALITATEA – reducerea și flexibilizarea formelor de fiscalitate, instrument de stimulare a dezvoltării, libertății, inițiativei private, creativității

SOLIDARITATEA – alternative la asistența socială de stat, familia extinsă, comunitățile, biserica, sisteme private

DIPLOMAȚIA – libertatea de mișcare, relațiile de afaceri cu occidentalii, forța de muncă în occident, finanțarea europeană pe marile proiecte, locul și viitorul României în Uniunea Europeană

STILUL DE VIAȚĂ – comunitate, tradiție, patrimoniu, turism, urbanism, cultură, valori morale, religie

Toate aceste teme trebuie reunite într-un proiect național. Pe fiecare temă trebuie să existe un purtător de drapel, un comunicator-șef. În spatele lui trebuie să existe o echipă de lucru, asemeni unui minister. Șeful temei poartă întreaga responsabilitate pentru tema lui, pentru echipa cu care lucrează, pentru program, comunicare, rezultate mediatice și electorale.

Acestea sînt probleme reale și urgente ale românilor. Nu sînt invenții de laborator. Cum le poate rezolva o grupare politică care crede în libertate, competiție, stat limitat, piață liberă, comunitate, în tradiție, proiect național și care refuză experimentele egalitariste, resentimentare, colectiviste și progresiste?

PS. Apropo de educație, trebuie să spunem că rata de promovare la bacalaureat e irelevantă, fie ea de 30%, fie de 90%. Poate că ar trebui să ne gîndim și la relevența a ceea ce sînt puși să învețe copiii și ce li se cere la evaluări.

Scenarii si riscuri prezidentiale

Revin la obsesia mea cu prezidențialele și referendumul pentru Constituție. Articolul cu educația se amînă pentru astăzi după amiază sau mîine. Sau zilele astea.

Pentru a trece Constituția e nevoie de voturile PSD și PNL. Niciunul dintre aceste partide nu poate trece Constituția fără celălalt. Astfel, PSD, dacă îl lasă pe Antonescu din brațe, nu mai poate spera să modifice Constituția. Pentru ca proiectul de revizuire să fie adoptat este nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei camere. Dacă cele două camere nu se înțeleg, se decide în plenul camerelor reunite cu votul a trei sferturi din numărul parlamentarilor. Dacă PSD vrea să treacă revizuirea fără ajutorul PNL, va trebui să adune cîte două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, ceea ce este aproape imposibil. În momentul în care PSD își anunță candidatul la președinție și se rupe USL, șansele revizuirii Constituției scad pînă aproape de zero.

Dacă vor să treacă de Parlament revizuirea Constituției, pesediștii au trei variante:

  1. să-l susțină pe Antonescu la prezidențiale
  2. să preia PNL-ul și să-l îndepărteze pe Antonescu de la conducerea partidului
  3. să cîștige susținerea a cît mai multor parlamentari PNL, PDL, PPDD și UDMR, preferabil a cel puțin jumătate dintre parlamentarii fiecărui partid

Variantele 2 și 3 sînt extrem de greu de realizat. E greu de crezut că interesul parlamentarilor PNL, PDL și UDMR e să dea cît mai multă putere PSD-ului, care ar trece varianta sa de Constituție și ar avea șanse extrem de mari pentru a cîștiga prezidențialele avîndu-l candidat pe Ponta.

Astfel, rămîne varianta 1. Este însă PSD atît de interesat de revizuirea Constituției încît să-i cedeze candidatura la prezidențiale lui Antonescu? Și, mai mult, este dispus PSD să riște cedîndu-i lui Antonescu candidatura la prezidențiale înainte de a ști dacă revizuirea Constituției este adoptată sau nu?

Așa cum am mai zis, pentru a se organiza referendumul în același timp cu alegerile prezidențiale, legea de revizuire trebuie adoptată cel devreme cu 30 de zile înainte de alegeri. Candidaturile la prezidențiale se depun cel tîrziu cu 30 de zile înainte de alegeri.

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum. Dacă va pierde prezidențialele, va fi o pradă ușoară pentru rivalii din partid, care îl vor acuza pentru trădarea PNL-ului pentru PSD: Să nu uităm că din pierderea atribuțiilor prezidențiale are de cîștigat doar PSD și Antonescu, nu și PNL, care nu poate concura cu un partid de dimensiunea PSD-ului. În varianta în care nu trece Constituția revizuită, PSD nu se va demobiliza, ci se va mobiliza împotriva ”trădătorului Antonescu”.

Dacă Constituția revizuită nu trece și Antonescu ajunge președinte puternic cu ajutorul PSD-ului, Ponta va fi considerat autorul uneia dintre cele mai mari erori politice post-decembriste și va fi executat de colegii de partid pentru cadoul făcut prostește peneliștilor.

Se poate asigura PSD împotriva variantei în care Constituție revizuită nu trece iar Antonescu ajunge președinte puternic? Aici are o singură soluție: un candidat de rezervă, care să se înscrie în cursă din partea unui alt partid sau independent. Un candidat cu șanse de a ajunge în turul II și de a-l învinge pe Antonescu. Un candidat digerabil pentru activul de partid și alegătorii PSD. Un astfel de candidat este util și în varianta în care trece Constituția revizuită și Ponta vrea să-l execute politic pe Antonescu pentru a încerca să preia PNL-ul. Este categoric de evitat un pesedist (chiar dacă detașat). Dacă acesta cîștigă, poate prelua partidul prin forță de la Ponta.

Astfel, PSD are cîteva scenarii la dispoziție:

  1. Ponta, candidat prezidențial din partea PSD – cade varianta revizuirii Constituției
  2. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită trece – PSD se demobilizează în turul II
  3. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită nu trece – PSD susține contracandidatul lui Antonescu – dacă Antonescu cîștigă, Ponta este executat de PSD, dacă cîștigă contracandidatul lui Antonescu, Ponta mai are șanse de supraviețuire la conducerea PSD, chiar dacă nu prea mari.

Acestea fiind spuse, variantele de finală prezidențială sînt următoarele:

  • Ponta (PSD) – Antonescu (PNL). Antonescu nu are absolut nicio șansă. Va fi în situația lui Vadim în 2000.
  • Ponta (PSD) – Icsulescu. Pentru Icsulescu va fi extrem de greu să-l depășească pe Antonescu în turul I. Dacă totuși Icsulescu ajunge în turul II, aici îi va fi și mai greu în fața lui Ponta. Nu imposibil, însă extrem de greu. În turul II poate beneficia de voturile peneliștilor furioși din cauza trădării PSD. Contează însă foarte mult profilul lui Icsulescu, dacă este digerabil pentru liberali.
  • Antonescu (USL) – Icsulescu. Icsulescu are șanse bunicele să cîștige prezidențialele. În situația în care președintele își pierde atribuțiile, USL se va demobilza în turul II. În situația în care președintele nu-și pierde atribuțiile, PSD ori se va demobiliza, ori, mult mai probabil, îl va susține pe Icsulescu (va fi cu atît mai ușor cu cît Icsulescu va fi mai digerabil pentru militanții și alegătorii PSD).

În varianta în care Antonescu candidează din partea USL, un candidat cu profilul lui Cristian Diaconescu ar avea cele mai mari șanse. E fost pesedist, digerabil de către pesediști, nu poate fi acuzat de pesedism de către Antonescu (ar fi culmea ca reprezentantul USL, adică și al PSD, să strîmbe din nas la pesediști). În varianta în care Ponta candidează din partea PSD (și Antonescu din partea PNL), cele mai mari șanse de a-l învinge pe Ponta le-ar avea un candidat cu profilul Monei Muscă.

Teaserul pentru luni: partide-mlm si partide-advertising

Al patrulea episod al Reorganizării, după ”Valori”, ”Lideri” și ”Resurse”, va ieși luni, că acum în weekend e prea liniște pe net. Vom vorbi despre opțiunile unui nou partid politic, în funcțiie de obiectivele sale:

  1. Partid de mase (sau partid MLM): cu structuri puternice și rețele extinse de mobilizare la vot, care își face campanie și mobilizare în ziua votului în special prin rețelele de militanți și structuri locale. Rețelele locale, din teritoriu, primari, consilieri, militanți fac campanie și mobilizare în ziua votului. Asta înseamnă să ai mulți membri, mulți militanți, structuri puternice, pre-existente și pe care le preiei în partid (așa cum FSN și urmașii săi, PSD, PDL, PNL și UDMR, au preluat rețelele PCR, ale statului soscialist și ale Securității), lideri locali cu acces la resurse șamd. Temele nu sînt foarte importante. Ele trebuie să existe, dar să fie cît mai neutre, cît mai soft, acceptate de toată lumea. Dacă ai teme soft, acceptate de toată lumea, fără relevanță și miză reală, atunci pentru a mobiliza alegătorii ai nevoie de puternice structuri locale și de un sistem de recompense (funcții pentru militanți, contracte cu statul pentru sponsori, finanțare pentru structurile locale, iar pentru alegători, bani și cadouri în ziua votului, și promisiuni de măriri de pensii și salarii după ce ajungi la guvernare). Într-un asemenea partid, oricine e util, fără considerațiuni doctrinare sau etice.
  2. Partid de elite (sau partid-advertising): nume sonore la Centru, lideri carismatici, valori și teme puternice, cu încărcătură simbolică și forță la electoratul vizat, capabile să-l scoată la vot (e vorba de forța de convingere asupra electoratului vizat, nu de popularitate la cît mai mulți alegători – cu o temă puternică, inevitabil controversată și polarizantă, cu care vizezi 20% din electorat, poți scoate 10-15% la vot, cu zece teme soft-generaliste, acceptate de toate lumea, dar care nu ating cu adevărat la lingurică pe niminea, și care vizează 90% din electorat, poți scoate la vot 2% sau nimic). Ai nevoie de mijloace de comunicare în masă cu acoperire mare. Ai nevoie de publicitate multă și foarte deșteaptă. Ai nevoie de mulți bani. Ai nevoie de vedete politice, de televiziuni și de bani. Și de o temă sfredelitoare, care să-i lovească în moalele capului și să-i trezească pe cei vizați, și care să-i scandalizeze și enerveze pe ceilalți. Repet, dacă o temă e soft și general acceptată, tolerată sau chiar plăcută, ea nu va avea capacitatea de a scoate pe nimeni la vot. Acestea sînt temele cu grad înalt de acceptare în societate (80-90%), dar fără miză și relevanță pentru public. Într-un asemenea partid ai nevoie de politicieni carismatici, curajoși și extrem de ambițioși, controversați chiar, cu încărcătură și profil doctrinar foarte accentuat. Nu merge cu descurcăreți, lălăiți, speriați care merg pe vîrfuri și nu cred în nimic ca să nu deranjeze pe nimeni și tehnocrați. Orice spun vedetele de la centru trebuie să se transforme în material pentru ”citate din mari oameni politici”, în scandaluri de presă și în cauze doctrinare și motiv de mușcat din dușman pentru poporul din fața televizorului. O simplă declarație trebuie să pună pe jar presa timp de o săptămînă și să fie bună și de slogan de pus pe panourile outdoor.

În primul caz, ai nevoie de rețele pre-existente, organizare, energie, timp și muncă titanică, în cel de-al doilea caz ai nevoie de credință, curaj și inteligență.

În primul caz, ai nevoie de o resursă umană cît mai extinsă cu putință și, astfel, de criterii de recrutare cît mai laxe, în al doilea caz ai nevoie de criterii de recrutare cît mai dure (carismă, motivație, loialitate).

Motivația e la fel de importantă. Dacă pui placa cu ”democrație de jos în sus”, ”largi discuții în care toată lumea e ascultată și vine cu idei”, ai distrus orice încercare de a face partidul. Te vei trezi la ușa partidului nu numai cu o groază de țăcăniți nevorbiți și plini de idei trăznite, dar și cu mulți oameni de treabă, fără mize și ambiții, care vor doar să socializeze, să dezbată, să stea la taclale și cafea cu alții asemenea, să piarză timpul cît mai frumos și inutil cu putință. Ai nevoie de carieriști, ambițioși, oportuniști, luptători, loiali (valorilor, liderilor și organizației) și disciplinați.

A doua variantă de partid este preferabilă însă extrem de greu de realizat din cauza teribilei penurii în materie de resursă umană.

PS. Cea mai proastă variantă de partid e partidul fără structuri căruia îi lipsesc doar valorile, curajul și liderii carismatici. Adică partidele cu intelectuali-tehnocrați fără însușiri și cu vederi de centru-centru-soft (adică ”sîntem de centru, dar nu exagerat, moderat de centru, dar asta nu înseamnă că sîntem exclusiviști – sîntem și de centru și de dreapta și de stînga, dar în același timp, nu pe rînd, și moderat, fără exagerări –  sîntem de toate și nimic, sîntem pentru dezbatere, iubire și discuții”)

Scenarii prezidentiale dupa decizia CCR privind pragul referendumului

Cîteva scenarii:

  • Referendumul pentru revizuirea Constituției se ține în toamnă, cu prag de 50%, cu proiectul USL de revizuire a Constituției. Șansele acestuia de a fi validat sînt aproape nule. PSD își stabilește candidat la prezidențiale sau îl susține în continuare pe Antonescu, chiar în condițiile în care Președintele va avea aceleași atribuții ca și acum și va avea puterea de a forța majorități guvernamentale. Mai mult ca sigur însă, PSD va avea candidat propriu la prezidențiale. Probabil, pe Ponta.
  • Referendumul pentru revizuirea Constituției se ține în toamna lui 2014, cu prag de 30%. Indiferent dacă referendumul e validat sau nu, pentru PSD va fi prea tîrziu pentru a-și schimba candidatul prezidențial. Astfel, Crin Antonescu și PNL își pot demobiliza electoratul pentru a rămîne cu actuala Constituție și cu actualele atribuții prezidențiale. Dacă referendumul nu e validat, PSD îl poate acuza pe Antonescu de boicot și are astfel motiv să schimbe candidatul, Însă e greu de crezut că o astfel de schimbare pe ultima sută de metri are timpul necesar pentru a fi cunoscută și însușită și de electoratul PSD. Este extrem de riscant, aproape sinucigaș, pentru PSD să aștepte un deznodămînt asupra Constituției în toamna lui 2014.
  • Referendumul se ține în toamna acestui an, cu prag de 50%, iar proiectul de Constituție este negociat și agreat de întreaga clasă politică și de societatea civilă. O înțelegere tripartită, Băsescu-PSD-PNL, poate duce la validarea referendumului chiar și cu prag de 50%. Este însă extrem de greu de crezut că se va ajunge la o asemenea înțelegere.
  • Alegerile prezidențiale din 2014 se țin pe actuala Constituție, urmînd să avem un Președinte cu actualele atribuții constituționale și mandat de 5 ani. În primăvara sau toamna lui 2015 se trece prin Parlament un proiect de revizuire a Constituției, care apoi este aprobat prin referendum cu prag de 30%. Președintele ales va negocia cu forțele politice o majoritate de două treimi pentru trecerea Constituției și o alianță post-alegeri 2016. Aici sînt multe calcule de făcut. PSD are 38% mandate, PNL are 26%, PDL are 13% (nu va prinde 2016 – este în plină dezintegrare, PPDD are 11% –  idem, UDMR are 5% iar PC are 4%. Președintele ales în 2014 poate promite guvernarea de după 2016 unei alianțe de 2/3 în schimbul votului pentru Constituție. În negocieri pot fi folosite multe arme (legea electorală, Curtea Constituțională etc). De exemplu, o majoritate de 51% poate șantaja restul pentru votul pe Constituție amenințînd că va trece o lege electorală cu vot majoritar (”Dacă vreți proporțional, ca să intrați și voi în Parlament, votați Constituția”). Deși sînt destule șanse ca pînă atunci în Parlament să mai avem doar două partide (PSD și PNL) și UDMR-ul. După ce Antonescu va fi executat de colegii săi de partid, vor fi împinși în față Tăriceanu sau Johannis, urmînd ca unul dintre cei doi să preia ștafeta alianței cu PSD sau a ”dreptei unite”. Noul Președinte, ales în 2014, mai are un instrument de șantaj, referendumul cu 30% prag. Și îl va folosi, în condițiile în care la început de mandat Președintele are popularitate ridicată. Cu popularitate ridicată, majoritate în Parlament, dreptul de organiza referendumuri cu prag de 30% și puterea de a forța majorități parlamentare după alegerile din 2016, Președintele are suficiente instrumente de negociere pentru a încerca trecerea unei noi Constituții în 2015.

Mișcarea Populară trebuie să-și caute de acum prezidențiabilul și să-și facă toate scenariile posibile pentru 2014-2016. Și trebuie să se gîndească cum va negocia între cele două tururi prezidențiale (ideal ar fi să aibă un candidat în turul 2, însă este extrem de greu), la o posibilă revizuire a Constituției în 2015 și după parlamentarele din 2016. Cu inteligență și noroc, poate obține trecerea unor măsuri importante, de dreapta, și ceva funcții centrale și locale. Circumstanțele și strategia cer renunțarea la politicieni maximaliști. Veți vedea. Cu un Președinte puternic și pesedist la Cotroceni, va trebui să învățăm negocierea, damage managementul și obiectivele limitate. Mișcarea Populară va trebui să lucreze încet dar sigur la eliminarea concurenților politici. Cu PDL e simplu, cu PNL va fi mai complicat. Fiindcă PNL e puternic, e pe cai mari și vrea același lucru, eliminarea concurenților politici. Mișcarea Populară are însă un atu și o oportunitate. Atuul e Băsescu, oportunitatea e deranjul din PNL după ce Antonescu va rata prezidențialele.

Una peste alta, pînă cel devreme în 2019 vom avea Președinte relativ puternic, cu atribuțiile de acum. Acesta nu se va numi Crin Antonescu. Se va numi….

PS. Nu vom avea referendum de aprobare a Constituției simultan cu alegerile prezidențiale însă vom avea sigur un referendum la prezidențialele din 2014.

PS2. Scrie în Constituție că mandatul prezidențial se prelungește în caz de catastrofă. Dacă este ales, Crin Antonescu va fi Președinte pe viață, el fiind motivul prelungirii propriului mandat pînă cînd motivul va dispărea.

Trei chestii fierbinti

Pe repede înainte, după ce s-a mai răcorit nițel:

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).
  2. În urma alegerilor europarlamentare nu se creează majorități, nu se cîștigă puterea, nu se fac guverne. Alianțele sînt inutile și neproductive. Nici PSD și nici PNL nu merg în alianță. Nici măcar PC nu vrea să meargă în alianță. Nu există niciun argument pentru alianțe, în afară de frica unora că nu trec pragul. Dacă nu ai încredere că partidul tău va însemna ceva pe scena politică, dacă nu ai încredere că va fi acceptat de electorat, dacă nu vrei să participe sub numele și sigla sa la alegeri, de ce l-ai mai făcut? Dacă ții neapărat să-ți ascunzi partidul sub numele și siglele altora, atunci lasă-ți partidul să fuzioneze prin absorbție cu alții. Da, nu vei mai fi șef, dar nu asta e miza, nu? Alegerile europarlamentare sînt un bun barometru al forței partidelor politice și după aceste alegeri vom vedea cum se mișcă politic partidele ”dreptei”, care e raportul dintre ele și pe care ne vom baza la prezidențiale și parlamentare. O alianță a dreptei la alegerile europarlamentare va aduce pe scenă un nou brand politic, iar brandurile partidelor politice ale dreptei vor pierde o excelentă ocazie de a cîștiga notorietate. Va avea cineva de pierdut dacă partidele ”dreptei” merg separat în alegerile europarlamentare? Doar cei cărora le e teamă că un eșec la europarlamentare le va pune capăt carierei politice.
  3. În următorii ani de zile vom vedea tot felul de alianțe și poziționări aparent surprinzătoare., atît la nivelul la organizațiilor politice, cît și la cel al societății civile sau mass-media. Nu vom mai avea taberele din ultimii 7-8 ani. În materie de poziționări, e un teren mare și mănos care așteaptă.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.

Trei referendumuri

UDPATE. Mai e și varianta în care Băsescu decide referendumul la data alegerilor europarlamentare sau prezidențiale, după modificarea Constituției. Băsescu nu e afectat de modificarea Constituției, mandatul său fiind supus actualei Constituții. Astfel, el poate decide referendum la europarlamentare sau prezidențiale (în ultimele șase luni oricum nu mai poate fi suspendat). Dacă noua Constituție trece și apoi trece și referendumul cu 300 și unicameral și în noua Constituție se păstrează amendamentul cu obligativitatea punerii în aplicare a rezultatelor referendumului, noua Constituție va trebui revizuită în cel mult 6 luni și se va face trecerea la unicameral. Bine, oricum e greu de crezut că revizuirea va trece de Curtea Constituțională, însă noul referendum al lui Băsescu complică și mai mult situația pentru Antonescu și PNL.


[dropcap]D[/dropcap]acă PSD (PNL vrea sigur) vrea să-l demită pe Băsescu ca să evite ținerea referendumului pentru 300 în același timp cu referendumul pentru revizuirea Constituției, va trebui s-o facă înainte de intrarea în vigoare a noii Constituții. Astfel, alegerile prezidențiale anticipate vor avea loc după actuala Constituție. Nu vorbesc aici de relația Ponta-Occident, aia e altă discuție care blochează oricum suspendarea lui Băsescu, dar să facem abstracție de ea. Astfel, dacă PSD și PNL cad de acord să-l suspende pe Băsescu și acesta este demis (nu mai e chiar așa de sigur că se va întîmpla), Antonescu va fi președinte după actuala Constituție și o nouă Constituție nu va putea avea efecte asupra Președintelui pînă la încheierea mandatului de 5 ani al lui Antonescu.

Ce înseamnă un referendum pentru 300 și un referendum constituțional în aceeași zi? Înseamnă că mesajul central al campaniei va fi bicameral cu mai mult de 300 versus unicameral cu 300. Băsescu și USL vor trebui să-și instruiască electoratele să voteze diferit la cele două referendumuri, DA la unul, NU la celălalt. În același timp, guvernul trebuie să găsească soluții să gonească electoratul de la votul pentru referendumul lui Băsescu, însă riscă să-l gonească de tot, și de la referendumul său. Dacă ambele referendumuri sînt validate și la ambele electoratul votează DA în majoritate avem o situație schizo: oamenii au decis în aceeași zi că vom avea Parlament bicameral cu mai mult de 300 de parlamentari și Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Dacă în noua Constituție rămîne amendamentul potrivit căruia este obligatoriu ca deciziile luate de popor prin referendumtrebuie puse în aplicare în cel mult 6 luni, Constituția trebuie revizuită după alte 6 luni și introduse rezultatele referendumului pentru unicameral și 300, sau Parlamentul va fi dizolvat. Care referendum va fi validat primul? La cîte minute distanță? Dacă va fi validat referendumul pentru Constituție primul, atunci după 6 luni Constituția trebuie re-revizuită. Dacă e validat referendumul pentru unicameral și 300 primul Constituția nu mai trebuie re-revizuită.

Însă aici intrăm în chestii juridice adînci, gen comorienții (asta e pentru cazurile de succesiune și decesele în accidente – dacă mai mulți membri ai unei familii mor într-un accident de avion, se prezumă că au murit simultan – atîta mai țin minte din facultate, și asta fiindcă circula o glumă printre noi ”purga și comorienții” și fiindcă suna funny). Ambele decizii ale poporului au fost luate concomitent. Curtea Constituțională nu are dreptul să prezume că poporul a luat întîi o decizie apoi pe cealaltă. Votul a fost simultan. Indiferent de ora și minutul validării rezultatelor fiecărui referendum, manifestarea de voință, suveranitatea, s-a exercitat concomitent în ambele cazuri. Curtea Constituțională ar comite un abuz dacă ar decide că electoratul întîi a decis așa, apoi așa. Acestea fiind spuse, vom avea două decizii opuse, luate simultan. Beat this, Eugen Ionescu!

A treia suspendare a lui Băsescu, de data aceasta fiindcă susține respectarea votului popular de la referendumul validat din 2009 e foarte greu de promovat la nivelul electoratului, iar internațional nici nu se pune problema.

Pentru PSD, suspendarea lui Băsescu aduce după sine reintrarea lui Ponta pe lista neagră a Occidentului și un Antonescu, tată al Constituției și președintele României pînă în 2018 sau 2019, cu atribuțiile din actuala Constituție.

PS. Bine, fie vorba între noi, nu vom avea referendum, fiindcă Băsescu nu va emite decretul. Așa cum nici Antonescu nu va revizui Constituția.

PS2. Ca să nu mai spun că Băsescu redevine liderul dreptei și trage după el și Mișcarea Populară, pentru un scor cît mai bun la europarlamentare și eliminarea PDL de pe scena politică.

Reorganizarea. Liderii.

Scriam acum cîteva zile despre reorganizarea dreptei politice și spuneam că abia după ce această reorganizare este încheiată putem vorbi despre planuri de atac și strategii politice. Identificam acolo cinci elemente necesare ale reorganizării:

  1. Lideri
  2. Valori comune
  3. Resurse
  4. Structuri politice
  5. Rețele de comunicare

Spuneam că setul de valori comune este acel teritoriu unde ne refugiem după înfrîngere (iar anul politic 2012 a fost mai mult decît o înfrîngere, a fost o catastrofă, în care singurele bătălii cîștigate au fost rămînerea lui Băsescu la Cotroceni și victoria lui Boc la Cluj), unde ne organizăm și de unde pornim contraatacul. Este dealul pe care urci la inundație sau tsunami, ca să fiu în pas cu ultimele întîmplări meteorologice. Doar liderii sînt cei care pot îi conduce pe ceilalți spre acel teritoriu unde se vor pune bazele reconstrucției. Doar liderii pot transforma o fugă haotică într-o retragere organizată.

Care sînt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cineva pentru a fi lider al retragerii organizate?

  1. Trebuie să știe încotro trebuie să ajungem (setul de valori care sînt relevante și care ne unesc)
  2. Trebuie să știe cum ajungem (în ce constă relevanța acestor valori comune și cum ne unesc – ”valori comune” nu este echivalentul lui ”valori care unesc” – zece cărămizi puse una peste alta nu fac un zid, mai e nevoie și de mortar)
  3. Trebuie să alerge în direcția pe care o propovăduiește (trebuie să creadă el însuși în aceste valori)
  4. Trebuie să ne spună și nouă încotro și cum (trebuie să comunice)
  5. Trebuie să ne convingă să-l urmăm (trebuie să comunice bine)

Sîngele rece și energia sînt prezumate.

Un lider trebuie să știe în ce măsură guvernarea limitată (statul minimal), libertatea individuală, responsabilitatea personală (binele comun), domnia legii (statul de drept), economia de piață și valorile morale (tradiția iudeo-creștină*) sînt relevante pentru oameni și cum îi aduc împreună. Trebuie nu numai s-o știe ci și s-o spună convingător.

Un om care știe ținta și știe drumul, dar nu spune nimănui sau, dacă spune, nu convinge pe nimeni să-l urmeze, nu e lider. E doar un om informat sau inteligent. Aici noi facem confuzia între intelectuali și lideri politici. Dacă oamenii sînt informați și inteligenți nu sînt neapărat și lideri. Un om care știe cum să iasă dintr-o clădire în flăcări, care știe planul clădirii, care știe cum se comportă focul și fumul în raport cu curenții de aer și materialele de construcție și care iese din clădire și se salvează nu e un lider. Lider e ăla care îi scoate și pe ceilalți împreună cu el. Nu e simplu. Felul în care se comportă focul și fumul în raport cu curenții de aer și materialele de construcții, din cîte am văzut eu pe Discovery, e contraintuitiv. Am văzut pe Discovery acum mulți ani de zile cum au murit nuștiucîți sufocați într-un incendiu (în Austria parcă, într-un tunel pentru trenuleț sau ceva de gen dintr-o stațiune sau parc de distracții) din cauză că n-au știut că fumul se comportă exact invers decît am crede noi (s-au dus spre aer și s-au sufocat, iar ceilalți care s-au dus spre fum au scăpat – mă rog, ceva de genul ăsta). Unul știa, dar nu a fost în stare să convingă decît foarte puțini, care s-au salvat împreună cu el. Politica e la fel. Nici capitalismul și libertatea nu-s foarte intuitive. E foarte greu să convingi oamenii să nu fugă pe scări cînd e cutremur. Nu e suficient să vrei să salvezi 15 oameni dintr-o clădire în flăcări sau pe cale să se prăbușească, trebuie să și știi cum și, mai mult, să-i convingi că tu știi cum.

Dreapta politică, nereprezentată și aflată în plină dezintegrare, are nevoie, pe scurt, de lideri care să înțeleagă situația, să comunice clar și să convingă. Cum am spus, sîngele rece și energia sînt prezumate.

Cam atît despre Băsescu astăzi.

*tradiția iudeo-creștină sau tradiția europeană sau tradiția occidentală – în traducere și pentru ateii militanți care fac spume la gură cînd aud termenul creștin

PS. Discursurile de tipul ”nu avem nevoie de lideri” și referirile la tătuci sînt niște imbecilități care nu merită mai mult de o notă de subsol. Avem nevoie de lideri și ierarhii, că doar nu sîntem viermi inelați.

Reorganizarea. Baza de plecare: Setul de valori comune.

Ce e de făcut?

În niciun caz atacurile haotice ale unei oști de strînsură nu sînt soluția. Fac mai mult rău decît bine. Consumă resurse și nu aduc cîștiguri. Obosesc și demoralizează. Demobilizează. Și dacă se unesc cinci pîlcuri dezorganizate, conduse democratic de toată lumea, adică de nimeni, și pornesc haotic fără să știe unde pornesc, fără să aibă arme, lideri și plan? Ce vom cîștiga? Nimic. Repet, consumăm resurse și energii, și alea extrem de puține, și avem și ocazia să ne demoralizăm după.

Am putea visa că sîntem pe cai mari, ne-am putea trata depresiile cu wishful thinking și am putea refuza isteric să acceptăm realitatea. De fapt, asta și facem. Însă nu ne ajută la nimic, ba dimpotrivă.

În primul rînd avem nevoie de o analiză serioasă, fără menajamente și fără să ne mințim, a situației. Iar situația e următoarea:

  1. Nu avem lideri
  2. Nu avem structuri organizate
  3. Nu avem rețea de comunicare
  4. Nu avem resurse
  5. Nu avem teritoriu

Trebui să le găsim. În ordine cronologică:

  1. Trebuie să găsim liderii – de obicei se arată singuri și se decid prin ceea ce fac. Nu se recunosc extrem de greu. Sînt hotărîți, au capul limpede, găsesc primii ținta și ceilalți vin după ei. În momentele grele, sînt primii care găsesc locul de refugiu.
  2. Trebuie să găsim teritoriul – locul în care ne refugiem, terenul pe care construim, baza de unde pornim, higher ground, cum spune o vorbă din popor, dar nu din poporul nostru – trebuie să fie solid, înalt, trebuie să fie inaccesibil inamicilor, trebuie să ne fie accesibil nouă – teritoriul reprezintă valorile comune, de la care pornim și unde ne refugiem, acolo unde ne întîlnim toți – în momente grele, după înfrîngere, mulți se pierd în smîrcuri sau se rătăcesc, alții fug sau trădează – puțini, cei mai puternici și mai inteligenți, găsesc locul cel mai potrivit pentru refugiu, acolo unde se întîlnesc cu cei de-o seamă. Cei care îl descoperă sînt de obicei liderii. Fiindcă orice retragere, ca și orice atac, trebuie să aibă lideri. Și țintă.
  3. Trebuie să găsim resurse – dar pentru a ști ce fel de resurse și de ce cantitate de resurse avem nevoie, trebuie să știm ce facem cu ele. E nevoie de resurse umane, logistice, financiare, simbolice. Dar aceste resurse presupun un plan de organizare.
  4. Trebuie să construim structuri organizate – partide politice și organizații civice. Se construiesc în jurul liderilor și pe terenul solid al valorilor. Și cu ajutorul resurselor.
  5. Trebuie să construim rețele de comunicare – instituții mass media, rețele de influență și mouth-to-mouth (în teritoriu, în instituții, structuri sociale etc) – de la posturi TV și radio centrale, la cele locale, apoi bloguri și rețele social-media, grupuri de indivizi și indivizi care să vorbească, să convingă, să transmită mesajul etc

Ai liderii, ai baza unde construiești, ai resurse umane, logistice, financiare și simbolice, ai structuri formate din oameni și relații între oameni, ai canale de comunicare în interiorul structurilor și dinspre acestea spre exterior. Abia după ce ai toate acestea, poți începe să faci un plan, o strategie. Dar fără regrupare și reorganizare nu se poate vorbi de niciun fel de plan.

Știu, mulți vor striga disperați: nu avem timp, pînă atunci ne mănîncă dictatura, USL-ul va pune mîna pe tot și pentru noi va fi prea tîrziu, totul va fi terminat etc etc.  Din păcate, isteria nu a rezolvat nimic niciodată. Dacă ar fi rezolvat, nu murea nimeni pe Titanic.

Structura politică a Parlamentului nu se va schimba pînă în decembrie 2016. Nici culoarea politică a guvernului. Poate că PNL va pleca sau va fi dat afară de la guvernare, poate că va rămîne pînă în 2016. Nu știm. Cert e că PSD va guverna România pînă în decembrie 2016. Să notăm această dată. Hai, toată lumea după mine, scrieți clar și vizibil în memorie: decembrie 2016. Nu trișați. Nu scrieți 2013, 14 sau 15. Nu scrieți martie sau august. Nu. E decembrie. Și e 2016. Insist pe acest subiect fiindcă văd că mulți dintre noi, cei mai nervoși, par convinși că USL va pleca de la guvernare peste cîteva săptămîni sau luni. Sau peste un an sau doi. Dacă îi întrebi cum, se enervează. Fiindcă nu știu răspunsul. Dar nu-i interesează. Foarte puțini dintre noi par interesați de rezultat. Mai toată lumea vrea să se salveze psihic și caută refugiul în tot felul de iluzii, minciuni și visări. Celor care nu vor să accepte realitatea le dau următoarea idee: criogenați-vă și reveniți în ianuarie 2017. Și mai discutăm atunci dacă e cazul să rămîneți printre noi sau să săriți în următorul frigider al timpului. Deci, decembrie 2016. Sper că a notat toată lumea.

În momentul ăsta sîntem în plină paralizie, depresie și retragere dezorganizată. Mă refer la aripa politic-militant-mediatică. Aripa instituțional-occidentală, cu Băsescu în frunte, e într-un fel de retragere organizată și negociată cu urmăritorii. Va reuși să salveze cîte ceva. Nu mult. Dar oricît de puțin ar reuși să salveze e mai bine decît nimic. Întrebarea e dacă merită acest puțin salvat. Dacă resursele consumate în negociere (simbolice, de timp, organizaționale, de orice fel) sînt prea mari în raport cu cîștigurile, atunci această retragere negociată nu merită. Eu zic însă că merită. Dacă astă vară Băsescu nu se retrăgea și nu rămînea Președinte cu ajutorul boicotului, astăzi Președintele țării s-ar fi numit Crin Antonescu, mandatul lui ar fi durat pînă în septembrie-octombrie 2017 și ar fi avut atribuția desemnării premierului în 2012 și 2016. Poate că va fi Președinte începînd cu 2014. Poate că va fi Președinte puternic, cu atribuțiile de azi ale Președintelui, poate nu. Nu știm. Știm însă că am amînat președinția lui Antonescu cu cel puțin 2 ani. Poate că va fi președinte decorativ, fără cine știe ce atribuții. Sau poate că nu va fi deloc. Însă dacă Băsescu era demis în vară, Antonescu era azi Președinte puternic, cu toate atribuțiile pe care le-a avut și Băsescu în ultimii 8 ani. SIGUR.

Lumea vrea ca Băsescu să se enerveze acuma, să pocnească din degete și Dreapta Unită să cîștige parlamentarele de săptămîna viitoare cu 55% iar Băsescu al treilea mandat prezidențial în 2014. Nu se va întîmpla. Parlamentarele se țin abia în noiembrie-decembrie 2016 iar Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat. Și ”dreapta unită a forțelor democratice și progresiste”, în cele mai bune momente al ei, abia a ajuns la 37% (în 1996), 31% (în 2004) și 32% (în 2008).

O amînare a execuției e mai bună decît execuția. A, poate că execuția va avea totuși loc, sau poate că se întîmplă ceva între timp și va fi anulată. Însă o amînare înseamnă o șansă. Cît de mică. Execuția înseamnă nicio șansă. Bine, în cazul nostru, lumea nu vrea nici execuție, nici amînare, vrea un miracol, vrea să dea timpul înapoi sau să se frece la ochi și să se trezească din coșmar, la realitate, pe o plajă din Bahamas. Miracolele nu se întîmplă, timpul nu poate fi dat înapoi iar din coșmar nu ne vom trezi dintr-un motiv extrem de simplu: e realitate, nu coșmar.

Pentru Blogary ar fi extrem de comod, ba chiar benefic, să întrețină această predispoziție la auto-iluzionare. ”Oamenii vor să fie mințiți, caută confort și refugiu la voi și pe net în general, nu-i mai demoralizați”, mi se spune. Însă eu nu reușesc să înțeleg la ce ar folosi minciuna și auto-iluzionarea. Dacă te îmbeți sau intri într-o stare de euforie sau îți pierzi cunoștința în timp ce cazi în prăpastie s-ar putea să nu simți nimic în cădere, să mori fericit. Însă șansele de a te agăța de ceva și astfel să eviți căderea sînt zero (mi s-a întîmplat practic asta, la munte, la 13 ani, pe la Bolboci, dacă țin minte bine, cînd am căzut în prăpastie și m-am prins în cădere de un cablu, nici nu știu cum – oricum, mai aveam încă vreo 20-30 de metri de căzut pînă jos – dacă luam un pumn de ecstasy înainte, mă mai apucam eu de cablul ăla?).

Gesturile cretine (zis ”eroice”) din telenovelele de mîna a paișpea sau starea de euforie auto-indusă cu minciună și motivaționale nu ne ajută cu nimic. Luciditatea, da.

Repet, am pierdut bătălia decisivă și sîntem în plină retragere haotică. Băsescu poate cîștiga timp doar. Și nu mult.

Acestea fiind spuse, pentru a reveni în luptă avem nevoie de cele descrise mai sus: lideri-valori comune-resurse-organizații-rețele de comunicare. Nu avem de niciunele deocamdată. Nu știm încotro ne refugiem, nu avem pe cine urma iar de celelalte nu poate fi vorba.

Dar încotro ar trebui să ne refugiem? Care e setul de valori comune? Care este acel teren pe care ne retragem pentru a ne trage sufletul și a reconstrui? Trebuie să fie solid, inaccesibil inamicilor și accesibil nouă. Și, extrem de important, nu trebuie să fie nici prea restrîns, dar nici prea extins. Nu are rost să ne retragem fiecare pe metrul său pătrat și personal, dar nici pe o tarla imensă, fără granițe, fără început și fără sfîrșit. Setul de valori trebuie să fie suficient de bine definit și restrîns pentru a fi solid și a da sentimentul de apartenență, trebuie să fie delimitat clar, să nu fie accesibil celorlalți și să poată da acele criterii după care se decide apartenența la acest spațiu, dar să fie și suficient de întins pentru a fi relevant și încăpător pentru mai mulți. Există riscul să definim aceste valori mult prea restrîns și rigid și să ne trezim cu sute de minigrupulețe puriste cu hotare adînci, de netrecut, și există riscul să definim aceste valori mult prea vag, fără granițe. În primul caz ne împărțim în ultraconservatori, ultralibertarieni, conservatori, creștin democrați, libertarieni, centriști etc etc, fiecare grupuleț despărțit de fiecare alt grupuleț de vederi diferite pe o anumită temă (piață liberă, națiune, stat, drepturi și libertăți, avort, religie, sex, fiscalitate, educație, sănătate, caritate, resurse naturale, ecologie etc etc etc). În al doilea caz, ne adunăm cei ce cred în statul de drept și justiție sau să fie bine ca să nu fie rău sau Comisia Europeană are întotdeauna dreptate (de obicei, definim asta, absolut aiuristic, ca fiind ”dreapta”).

Definirea setului de valori e o chestiune de acord fin al forțelor gravitaționale ale fiecărei valori. Fiecare valoare are forța ei gravitațională. Dacă definim setul de valori prea strict și fiecărei valori îi dăm o forță gravitațională puternică, vom avea zeci de corpuri dure, cu nuclee puternice și forțe gravitaționale egale, ceea ce va împiedica apropierea și contopirea într-un nucleu, într-un corp mai mare. Dacă definim setul de valori prea lax, nu vom avea nuclee deloc sau vom avea un nucleu extrem de slab, incapabil să creeze un corp definit. Trebuie să găsim jumătatea drumului dintre zecile de nuclee dure și pure ideologic și ceața lăptoasă a statului de drept.

Trebuie să găsim valorile centrale, cele mai relevante, să le dăm forță lor și să o slăbim la celelalte. E acord fin și compromis care cere multă inteligență, răbdare și atenție. Criteriul de coagulare trebuie să fie însă valorile comune și nu numărul. Pe ”unioniști” și ”51%-iști” trebuie să-i dezamăgesc: chiar dacă totul merge perfect, dacă vom găsi lideri și acel set comun de valori, vom fi mult mai puțini decît vă așteptați sau sperați. Dacă ne apucăm ieri de treabă și avem multă inspirație și mult noroc, și lucrurile merg de la foarte bine spre extraordinar în sus,  în 4 ani vom avea o forță politică de circa 15-20%, capabilă să participe la jocul politic.

Nu cred în identitatea cu orice preț, dar nici în unitatea cu orice preț.

Însă despre lideri, organizații politice, resurse și canale de comunicare vom vorbi mai încolo. Deocamdată trebuie să punem prima întrebare: Care este setul comun de valori?

PS. Pe cei mai nervoși și nerăbdători o să-i rog să se abțină de la comentarii. Sînt sătul de ”N-avem timp de discuții și filozofii și sexul îngerilor, vrem acțiune, vrem să facem și să dregem, ACUM!” Sînt sătul de majuscule și semne ale exclamării. Dacă vor să facă, să facă și să ne scutească pe noi, ceilalți, de comentarii. Dacă vreți să vă bateți acum…ACUM…cu Dragnea, Ponta, Antonescu și Fenechiu, nu ne mai obosiți pe noi cu comentariile. Duceți-vă și bateți-vă cu ei. Cum veți declanșa alegeri anticipate joi și veți face un partid pînă marți, asta nu mai contează, astea-s filozofii despre sexul îngerilor. Sînt convins că veți triumfa și fără să se țină alegeri sau să aveți partide, resurse și alte asemenea. Vă veți duce cu mîinile pe sus, cu majusculele, semnele de exclamare și gura mare și veți face chestii și veți învinge, sînt absolut convins. Dar faceți-o și nu mai comentați. Vrem fapte, nu vorbe. Așa că lăsați tastatura, netul și comentatul.

Umbra dreptei

Se dă următoarea situaţie de pornire: anul 1850, elită intelectuală educată, finuţă, occidentalizată. Scopul ei: să fim naţiune modernă, în pas cu Vestul. Cum se face asta? Prin intermediul statului. (În sine existenţa statului era văzută drept un pas înainte). BNR, CFR, armata, justiţia, birocraţia, educaţia de stat, România Mare, toate create în câţiva zeci de ani. Unele din reuşitele elitei sunt reale, dar fundaţia e şubredă.

Lupta pe care o ducea elita nu era politică, ci socială (contra tradiţiilor, conservatorismului rural, ignoranţei faţă de cuceririle ştiinţei). Elita românească se vedea – şi se vede – trăgând din mâl poporul, adică un om care nu ştie că trebuie salvat, în consecinţă e nerecunoscător şi în plus e needucat şi miroase de-ţi mută nasul din loc. Este o misiune de destin, văzută de elită drept un sacrificiu continuu. Populaţia nu e un partener al schimbării, ci obiectul schimbării.

Conservatorii antebelici, care vedeau altfel lucrurile, au rămas în manualele de literatură. Şi cam atât. Ţărăniştii lui Maniu şi Mihalache se opuneau parţial viziunii de mai sus dar au guvernat doar 5 ani.

După 1989, discuţia s-a reluat în termeni aproape identici cu cei ai elitei de dinainte de 1947: „Naţia trebuie modernizată. UE e soluţia rapidă pentru realizarea acestui obiectiv. Poporul nerecunoscător şi retrograd trebuie tras din nou de păr în sus.”

A apărut însă o mare problemă: votul universal. Înainte de primul război mondial votul era cenzitar. Între cele două războaie regele numea primul-ministru care organiza alegerile şi al cărui partid le câştiga. Acum nu mai e aşa simplu. Trebuie să lupţi pentru voturi ca să ajungi la putere şi, eventual, la sinecuri. Iar voturile vin de la mulţi oameni care nu sunt elită, sunt – din perspectiva elitei – submediocri, înapoiaţi, în mâl până în gât.

Dacă nu exista Ion Iliescu această elită reformistă, modernizatoare, agnostică, urbană, pentru care statul e o unealtă şi nu un pericol, pro-UE, intelectuală, libertariană în planul valorilor sociale ar fi fost nu dreapta ci stânga, ca peste tot în Europa de Est.

Dar pentru că Ion Iliescu=stânga, iar clasă de mijloc formată în comunism precum la unguri nu aveam de fel, în anii ’90 elita=dreapta şi dreapta=elita. Problemele elitei au devenit problemele dreptei. Iar dreaptă multă în afara elitei nu există nici măcar acum.

Atitudinea de care scriu mai sus e rădăcina multor probleme, pentru că nu e ajustată la regulile jocului. Cum să obţii voturile unor oameni pe care îi dispreţuieşti? Reuşeşti să-i păcăleşti? Se lasă ei păcăliţi? Cât timp?

Pentru că proiect pe termen lung de cooptare a populaţiei nu există, rezultatele electorale sunt OK (atunci când de partea elitei e un politician carismatic care-i simpatizează cel puţin parţial obiectivele) sau dezastruoase (când alianţa nu există sau mai are efect).

Dreapta românească foloseşte aproape exclusiv valorile elitei româneşti, nu valorile dreptei aşa cum e ea oriunde pe glob. De-asta avem o dreaptă care luptă electoral cu ambele mâini legate la spate.

Sunt momente când cred că atitudinea asta e pe cale de dispariţie. După care poziţionarea asta faţă de populaţie apare din nou, ca o veşnică umbră a dreptei.