On This Day*

*Este aplicația Facebook care îți amintește ce ai postat pe rețeaua de socializare în anii trecuți, în ziua respectivă, cu cine te-ai împrietenit, unde te aflai și așa mai departe.

În ce mă privește, am selectat următoarele, valabile și astăzi, ori în legătură cu ce se întîmplă acum.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546252602112083″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546411085429568″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546547095415967″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546666145404062″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/730118960392112″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/730133167057358″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/730357660368242″ mbottom=”50″]

(Foto: gandul.info)

Rezistenta prin diferite culturi ( I )

Dacă literatura antedecembristă de sertar nu s-a dovedit a fi la nivelul aşteptărilor, nici valoric, nici cantitativ, cu totul altceva se prefigurează în privinţa celei din timpul monstruoasei dictaturi de care, har Domnului! – tocmai am scăpat paşnic în noiembrie trecut.

Astfel, la ediţia tocmai încheiată a Bookfest, a fost posibilă şi apariţia volumului semnat de Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”. Nu o carte de memorii, după spusele autoarei,”ci mai degrabă o mărtusire”. M-am bucurat sincer atît pentru mine, care agreez aceste scrieri, cît şi pentru autoare, mărturisirea fiind, prin excelenţă, o eliberare. Vorbele lui Traian Ungureanu, „se termină cu bine, autoarea scapă după ani de zile de chinuri”, m-au făcut să empatizez brusc cu victima şi să citesc, deocamdată, tot ce a apărut prin presă.

M-a cucerit instantaneu următorul fragment, din care nici măcar un semn de punctuaţie nu disonează cu ceea ce consider  şi eu despre dragoste, politică, instituţii şi critică, şi pe care-l consider un sfat excelent, de ţinut permanent în minte de către cei care se află, într-un fel sau altul, în legătură cu politicul.

Cea mai mare greşeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituţiile de stat, să le dăm un cec în alb şi să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipseşte ceva atunci sigur ne lipseşte acest lucru în relaţiile cu politicul şi, mai ales, la începutul unui lider, care se formează şi care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiţi de nişte instituţii, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri şi excese şi peste câţiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine”

Parcurgînd apoi şi alte fragmente (le găsiţi aici şi aici), am constatat că volumul este foarte util şi culturii de floarea soarelui, respectiv dovleac, după preferinţe. Amestecul de parfum de budoar cu aer tare de servicii secrete nu poate fi consumat oricum.

Şi nici de oricine. Discuţiile despre loialitate şi moralitate, iscate pe Facebook, şi mărturisirile prin contagiune mi-au demonstrat încă o dată că nu toţi sîntem trestii gînditoare, ci unii din alte esenţe, alţii mai puţin aplecaţi spre gîndire.

Ce mi se părea ciudat era că autoarei i-a trebuit atît de multă vreme ca să se convingă cu cine are de-a face, avînd în vedere colaborarea strînsă şi permanentă, mai bine de doi ani, cu fostul preşedinte. E  drept, mi s-a întîmplat şi mie să fiu alături de anumiţi oameni, mai mult timp decît a stat A. Săftoiu la Cotroceni (decembrie 2004-martie 2007), dar nu zilnic şi fără indicii că ar putea fi exact inversul a ce arată şi susţin, nemaipunînd la socoteală faptul că nu am fost singura în această situaţie.

Ce nu  înţelegeam era de ce, dacă tot face mărturisiri, doamna Săftoiu nu le-a făcut mai devreme. Cine ştie, poate un asemenea om, dacă mai poate fi numit om după cele aflate,  Traian Băsescu, nu ar mai fi cîştigat şi al doilea mandat, am fi scăpat mai devreme de tiran, iar zorii democraţiei adevărate nu s-ar mai fi stins în dimineaţa de 7 decembrie 2009. Deci, de ce acum? Cui mai foloseşte?  În afara autoarei, desigur. După îndemnurile unora de a cumpăra cartea şi după dezvăluirile conţinute, bănuiesc că va exclama „Mon Dieu”.

Ei bine, norocul meu, m-a lămurit Sebastian Bodu, pe Facebook:

S-a convins demult. Cel târziu atunci cand si-a dat demisia de la Cotroceni. A scris abia acum pt ca inainte nu se putea. Nici ea nu ar fi avut curaj sa scrie, nici editura sa publice. Asa cum nici DNA nu a avut curaj sa se atingă de Udrea si Cocoș

Aşa că tot ce mai pot face e să mărturisesc şi eu: habar n-am avut în ce vremuri crunte am trăit în ultimii zece ani, adevărat univers concentraţionar pentru unii. Mă consolez cu speranţa că în aceeaşi situaţie se află şi milioane de alţi români, precum şi marile puteri occidentale, cele pe care unele elemente periculoase, de rea credinţă,  le-au dezinformat în vara anului 2012.

Şi acum mă duc la fereastră să respir aer proaspăt de libertate, în loc să mă uit în lungul aleii după o maşină neagră, cu motorul ambalat de un balonsaid gri şi-o pălărie cu boruri largi.

PS: Nici acum nu ştiu dacă e în siguranţă, dacă maleficul dă cu căruciorul cu vreun nepot peste ea?

(Foto: realitatea.net)

 UPDATE: O altă cronică de Cotroceni. Asta reţine istoria, pentru toate celelalte, există reviste lucioase şi canapeaua lui Măruţă, cum bine zicea cineva.

Cui ii canta Basescu „Guantanamera”?

„Păi, la Guantanamo îi ţineau până ce spuneau ce voiau să audă ofiţerii CIA“ (Traian Băsescu, la B1TV)

De câte ori să mai repete apăsat fostul nostru președinte refrenul cu „guantanamizarea“ până să îl întrebe presa: „Dar numai la Guantanamo îi țineau, domnule Președinte?“? Mă rog, presa neacoperită, că aia acoperită ori se face că nu înțelege unde bate omul, ori tace mâlc, ori contraatacă, nu fără temei, în plan moral. Un lucru e clar: la ușa DEX-ului sigur nu bate!

Nimeni nu se avântă, însă, pe fir în jos la etimologie. Și nici nu sondează puțin în istoria recentă. Pandaimosul de la Guantanamo devenise celebru în 2005 după apariția unui articol în Washington Post care dezvăluia că pe vremea lui Bush Jr. suspecților de terorism li se cam dădea mai multă apă decât puteau să bea. Pe gât, cu furtunul. S-a făcut și film. De Oscar chiar! Iar metoda se globalizase. Se pare că vestita întreprindere americană de alimentări cu apă a avut niște filiale și în România. „Se pare“ spunem așa, pentru piața internă, că restul Lumii civilizate și necivilizate are certitudini. Presa internațională ne arată cu degetul de 10 ani, necontenit, ne indică până și locurile de detenție, societatea civilă ne pune la dispoziție și orarul zborurilor avioanelor-pârnaie (pag.104). Un fost deținut se declara norocos la DW că a prins repartiție la Kogălniceanu sau la București (ORNISS). Probabil pentru că la noi nu prea e presiune la apă pe nicăieri. Sau pentru că metodele de interogare au rămas cele vechi, sovietice, pentru care se face antrenament de anduranță încă de la clasa pregătitoare de jihadism.

[…]

Așadar, fostul șef al unui stat acuzat de găzduirea sucursalelor celei mai umede pușcării din lumea democrată vorbește de furtun în casa irigatului, ca rădăcină etimologică, iar ziaristului format la BBC (și maturizat la Vîntu-Ghiță) Cătălin Striblea, investigatorului de calibru Sabin Orcan și analistului atomic Ion Cristoiu nu le dă prin cap să-l întrebe dacă e vreun sâmbure de adevăr în ce zic toți nebunii ăștia.

Preluare Kamikaze. Citiţi articolul integral aici.

(Foto: youtube.com)

Parlamentare odata cu prezidentiale. Cand si cum ?

Tema reducerii mandatului prezidențial de la 5 la 4 ani și organizarea alegerilor prezidențiale simultan cu alegerile parlamentare a apărut și reapărut în contextul dezbaterilor privind revizuirea Constituției, dar și ca o temă prin care actorii politici au încercat să acapareze puncte electorale.

Astfel:

06 aprilie 2012 – Traian Băsescu, în contextul Congresului PSD, PNL și PC, le adresează o scrisoare președinților celor trei partide prin care le propune demisia sa și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate simultan cu alegerile parlamentare din 2012, la schimb cu adoptarea referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 și trecerea la un parlament unicameral.

În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii. ”

Răspunsul lui Victor Ponta: acesta rupe scrisorea în fața membrilor reuniți în cadrul congresului, declarând că nu a citit scrisoarea și că ”nu avem ce discuta si negocia cu Traian Basescu, nu avem nevoie de minciunile si propunerile lui otravite”.

Ianuarie 2013 – Victor Ponta propune devansarea organizării alegerilor prezidențiale din 2014 simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, măsură care, în opinia liderului PSD, ar fi asigurat o campanie electorală de 1-2 luni, și ar fi evitat situația în care România să se afle în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

Răspunsul lui Traian Băsescu: demisia simultană a președintelui și a Parlamentului, după revizuirea Constituției.

„Ce putem face de comun acord este să stabilim demisia simultană a președintelui și a Parlamentului, după ce revizuim Constituția și venim în exigențele referendumului din noiembrie 2009 și atunci ne punem toți mandatele și revenim la un sistem politic care mie mi s-a părut mai eficient …. Sunt gata să îmi depun mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, să facem simultan alegeri parlamentare și prezidențiale pentru resuprapunerea mandatelor. Sigur asta necesită o revizuire rapidă a Constituției, un referendum de revizuire și o depunere simultană a mandatelor de către președinte și cei 588 de parlamentari, ca să facem singura combinație posibilă și care la noi are un precedent.”

Ping-pong-ul dintre Traian Băsescu și USL/ Victor Ponta pe tema reducerii mandatului prezidențial și organizarea simultană a alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare a rămas fără nicio finalitate.

Atât alegerile parlamentare din 2012, cât și cele prezidențiale din 2014 au fost organizate respectând termenele constituționale. Constituția nu a fost revizuită.

Tema reorganizării simultane a alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale va reapărea din nou pe agenda partidelor, odată cu reluarea dezbaterile privind revizuirea Constituției.

Pe termen scurt (scenariul nerealist) – resuprapunerea mandatelor nu se poate face fără declanșarea unei crize politice care implică demisia președintelui în funcție în anul 2016. Crizele politice înseamnă instabilitate și asumarea unor riscuri foarte mari din partea celor care le declanșează. Precedentul Tăriceanu (2005) – acesta a refuzat să demisioneze din funcția de prim-ministru și să declanșeze o criză politică care ar fi generat alegeri parlamentare anticipate și o majoritate parlamentară stabilă pentru Alianța D.A.

Pe termen lung (scenariul realist) – resuprapunerea mandatelor se poate face, evitând orice criză politică, în anul 2024.

În 2024 expiră atât mandatul parlamentului ales în 2020, cât și mandatul președintelui ales în 2019.

Implicații:

  • Clasa politică admite că resuprapunerea celor două tipuri de alegeri nu se poate face mai devreme de 10 ani fără anumite artificii politice, precum demisia. Revizuirea Constituției în 2015/2016 se face fără ca mandatul prezidențial să fie redus. Românii vor experimenta până în 2024 noi posibile situații de coabitare, rezultate în urma alegerilor parlamentare din 2016 și 2020 și alegerilor prezidențiale din 2019.
  • Două rânduri de alegeri parlamentare în 2016 și 2020
  • Mandatul Johannis de 5 ani și un nou mandat prezidențial de 5 ani în 2019 (Johannis sau un alt președinte).
  • Organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituției într-un singur punct–reducerea mandatului prezidențial –simultan cu alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024.

 

Demisia lui Klaus Johannis

Resuprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale începând cu anul 2016 (scenariul nerealist) presupune demisa din funcție a actualului președinte. Acest lucru se poate face în următoarele condiții:

  • Klaus Johannis se bucură de o încredere foarte mare în rândul populației. Johannis își asumă riscul demisiei și a unei noi candidaturi, în tandem cu PNL, pentru a obține majoritatea parlamentară necesară reformelor și schimbărilor pe care le vizează.

 

  • Klaus Johannis ”dă cu paltonul de pământ”. Încă din debutul mandatului, Johannis a demonstrat că are mari probleme cu stăpânirea nervilor în situații delicate. O cădere nervoasă poate duce la demisia acestuia și la organizarea de alegeri prezidențiale anticipate.

 

  • Planul PNL, PSD și al structurilor de forță de revizuire a Constituției și reducerea atribuțiilor prezidențiale în favoarea premierului eșuează. Deși ”Coaliția pentru amputarea atribuțiilor prezidențiale” se bazează pe cvorumul de 30% necesar pentru validarea referendumului, poporul simte că urmează să fie tras pe sfoară și iese masiv la vot, invalidând viitoarea Constituție. Johannis rămâne cu puterile oferite de actuala Constituție și devine un președinte mult mai puternic decât Traian Băsescu. Dar și mai greu de stăpânit. Coaliția decide ”să-l demisioneze” pe motive penale.

 

  • În România are loc o nouă revoluție în 2016. Scăderea popularității lui Klaus Johannis, eșecul reformei interne a partidelor tradiționale, întârzierea schimbărilor mult așteptate, creșterea nivelului frustrărilor populației pot genera tensiuni în societate. Președintele își dă demisia și se organizează alegeri anticipate simultan cu cele parlamentare.

 

Apariția protestelor de stradă, la doar trei luni de la alegerile prezidențiale, indică existența unor tensiuni în societate. Aceste tensiuni nu s-au disipat odată cu alegerea unui nou președinte și au potențial de creștere ( o oală care fierbe – pe care doar s-a pus un capac în 16 noiembrie).

Urmează două teste importante pentru clasa politică: referendumul pentru validarea noii Constituții (posibil finalul anului 2015) și alegerile locale din 2016.

(Foto: evz.ro)

‘Iohannis curata mizeria lasata de predecesorul pro-rus Traian Basescu’?

Paul Dragoş Aligică scria, în această dimineaţă, pe Facebook:

Am inteles ca ar fi disparut Putin de o saptamana si facem acum toti un efort sa dam de el. Dar prioritatea ar trebui sa fie alta: a disparut Iohannis din noiembrie anul trecut si nimeni nu pare sa se ingrijoreze.

Nu, Iohannis n-a dispărut, are treabă. Conform Gazeta Wyborcza, căreia i-a acordat un interviu, în vizită în Polonia aflîndu-se, şi care scrie în deschidere (în şapoul asumat de redacţie):

Iohannis curăţă mizeria lăsată de predecesorul prorus Traian Băsescu.

Ăsta este rezultatul traducerii oferite de Google Translate frazei „Iohannis sprząta bałagan pozostawiony przez prorosyjskiego poprzednika Traiana Basescu.”, din pasajul introductiv al interviului pe care actualul Preşedinte al României l-a acordat publicaţiei poloneze.

Revoltător? Puţin spus. Cu atît mai mult cu cît Gazeta Wyborcza este o publicaţie liberală, înfiinţată în 1989, şi care, iniţial, cu disidentul Adam Michnik redactor şef, a fost vocea Solidarităţii, cea mai importantă mişcare anticomunistă din ţările comuniste din Europa de Est, aflate, pînă în 1989, sub cizma sovietică.

Şi mai revoltător, interviul preşedintelui român este prezentat pe pagina Facebook a Ambasadei Poloniei la Bucureşti.

iohannis interviu presa poloneza

Cît despre partea română – consilieri sau/şi însuşi preşedintele – nu este nimic de mirare, atîta vreme cît în discursurile lui Iohannis numele fostului preşedinte nu se regăseşte nici atunci cînd ar fi de absolut bun simţ, nu numai de respect faţă de adevăr.

Adevăr care arată aşa, în ceea ce priveşte orientarea „pro-rusă” a lui Traian Băsescu.

Marea Neagră, lac rusesc – septembrie 2005
Nu o să stau în genunchi în faţa Răsăritului – martie 2008

Din chiar arhiva Jurnalul Naţional, unde găsiţi mai multe poziţii „pro-ruse” aici.

Şi, mai ales, să nu uităm 26 ianuarie 2006, răspunsul dat unui reprezentant al Federaţiei Ruse, care reproşa României găzduirea de baze americane oe teritoriul său.

Voi ati stat 30 de ani in Romania si nu v-am intrebat niciodata de ce.

Însă eu vă întreb acum, domnule Preşedinte Iohannis, în cazul în care nu aţi văzut interviul publicat, cînd veţi dezminţi afirmaţia gazetei că predecesorul dumneavoastră a fost „pro-rus”, restabilind astfel adevărul? Iar în cazul în care aveţi deja cunoştinţă de afirmaţia respectivă, chiar nu vă este ruşine?

 UPDATE: Între timp, „pro-rus” a fost eliminat din text. Iohannis a rămas să cureţe „mizeria”.

Foto iniţial: ziare.com

gazeta poloneza tb prorus1

Ulterior:

gazeta poloneza tb prorus inlaturat

Zece

Traian Băsescu va rămîne în istorie ca primul preşedinte ales al României cu zece ani consecutivi de mandat. În calitate de prim preşedinte cu adevărat de dreapta al României. Cu fapta, nu doar cu vorba. Cu vorba, Constantinescu ne-a informat că a fost învins de Marea Corupţie, de Securitate, de una, de alta, dîndu-i înapoi lui Iliescu cheile de la Cotroceni după numai un mandat. Cu fapta, Băsescu a reuşit nu doar să ţină stînga pe bară două mandate la rînd, ci să nu-i predea Preşedinţia nici după al treilea rînd de alegeri. Năstase, Geoană, Ponta, trei eşecuri prezidenţiale în serie pentru comunismul travestit românesc, e ceva fără precedent. Liderii cu adevărat de dreapta, pe scurt, liderii de dreapta asta fac: nu predau inventarul stîngii.

Cît de mare sau cît de mic a fost Băsescu, deci ce notă merită el pentru aceşti zece ani de Preşedinţie, va fi clar de-abia peste vreo încă zece ani. Deocamdată, plaja notelor e completă, de la zero la zece. În funcţie de “antibăsismul” sau “băsismul” opinenţilor. Ceea ce respectă, întru totul, regula în materie de lideri de dreapta. Vedeţi, ei “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Sînt comparaţi, obligatoriu, cu Hitler sau cu alţi psihopaţi similari. Fiind acuzaţi că sînt dictatori, în nemernicia lor fără de margini. Dintr-un motiv simplu: se iau de stînga. Reuşesc, în mod clar, să pună mari beţe în roate stîngii, dacă nu chiar ditamai ciomegele.

Moguli, puşcăriabili, pisicuţi

Politica asta, de dreapta, înseamnă, în esenţă, trei lucruri: reducerea impozitelor, reducerea cheltuielilor bugetare şi Domnia Legii. Deci exact lucrurile de bun-simţ care definesc politica bunului-simţ. Adică politica raţională. Exact opusul dictaturii. Băsescu le-a promovat pe toate trei, treabă de la care i s-au tras şi “problemele”. Sigur că nu ei, liderii de dreapta,  “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Are cine să o facă pentru ei. Liderii de stînga au unul, cel mult doi adversari: Opoziţia şi mass-media. Liderii de dreapta au, mereu, trei: Opoziţia, mass-media şi opoziţia din propria lor tabără. Care e doar teoretic în întregime de dreapta.

În practică, mulţi “dreptaci” sînt de stînga, năpustindu-se pe borcanul cu miere al bugetului, mărind impozitele, mărind cheltuielile bugetare şi forţînd limitele legii, atunci cînd nu transformă de-a dreptul în mascaradă ideea de legalitate, violînd în grup ordinea constituţională. Băsescu a avut de la început împotriva lui pseudo-dreapta. USL exista încă de pe vremea lui Tăriceanu-PNL, care a guvernat, minoritar, pe mînă cu PSD. Era normal, dat fiind că în România n-am avut, după decembrie ’89, vreun partid de dreapta, ci doar făcături. Băsescu a vrut să facă unul. A încercat să transforme un partid de stînga, PD, în partid de dreapta, PDL. Şi a eşuat. Dar ce era să facă? Să transforme PSD în partid de dreapta? La asta lucrează Sebastian Ghiţă, dorind să scoată “comunismul” din PSD. Mult succes!

Tot din tabăra, teoretic, proprie au venit şi atacurile publice, de-o malignitate fără echivalent în epoca post-decembristă, îndreptate împotriva lui Băsescu. Mînă în mînă, “intelectuali” şi “jurnalişti” autodeclaraţi “de dreapta” au dezlănţuit o campanie de-o josnicie şi de-o perversitate imposibil de imaginat pînă atunci, purtată prin mari trusturi mass-media. Un delir al minciunii şi-al manipulării, de-o toxicitate care cu greu îşi va estompa efectele devastatoare asupra publicului şi asupra profesiei de jurnalist. Pentru ce? Pentru “vina” lui Băsescu de-a încerca să aducă România pe calea politicii normale, raţionale, de bun-simţ.

Să trăiţi bine? Da, asta ramîne ideea

A reuşit? Nu. Nici n-avea cum. S-a apucat să cureţe Grajdurile lui Augias, căci asta avea de făcut, deşi nu era Hercule. Iar dacă n-aţi uitat, nici Hercule n-a reuşit asanarea fluierînd, ci s-a chinuit destul de serios. Dar Băsescu s-a înhămat la treabă şi, cît a putut, a făcut. A ţinut piept ciumei roşii, adesea de unul singur, şi-a mai şi dat-o înapoi, prin anumite părţi esenţiale. I-a lipsit diplomaţia? Haida, de, datul la lopată în excremente (umane, da) numai la diplomaţie nu îmbie. Iar observatorii oneşti îşi vor aminti, în onestitatea lor, şi de multele, foarte multele ocazii în care Băsescu a fost impecabil în diplomaţia lui politică, la modul devastator-antologic.

De pildă, episodul “MTO” de la Cotroceni, cu domnul Ponta şi doamna Petrescu. Sau interviul la care titanii Hurezeanu şi CTP l-au invitat, înainte de primul referendum de suspendare, în 2007. Prilej cu care Băsescu le-a luat el titanilor un interviu. Pentru că da, stimaţi concetăţeni, Băsescu e singurul preşedinte suspendat de două ori, prin batjocorirea legii, de parlamentul ţării sale democratice. Şi care ne-a trecut, la lopată, şi de încercările acelea de-a readuce ţara, cu totul, în mîinile nemernicilor corupţi, fără limite în nesimţirea lor de ciumă roşie, transpartinică.

Băsescu a turnat o temelie pe care se poate clădi. Chiar se poate clădi, pentru prima dată după 25 de ani, o Românie sănătoasă, normală. Dacă va avea cine o clădi. Nediplomatul Băsescu, ghiolbanul, dictatorul, a făcut tot ce-a ţinut de el ca Justiţia să funcţioneze, ca liderii din NATO şi din UE să nu-şi întoarcă faţa de la România, ca Republica Moldova să nu fie înhăţată, cu totul, de Rusia, bref, ca să avem, şi noi, românii, o şansă. Unii îi vor fi reproşat că n-a făcut mai mult. Văzînd, abia acum, enormitatea dezastrului corupţiei naţionale, dezvăluită de valul arestărilor, poate vor avea mai multă îngăduinţă. Poate vor înţelege, în sfîrşit, cu ce-a avut de luptat Băsescu. N-a reuşit să ne ducă pînă acolo unde, mulţi, ne-am fi dorit. Dar ne-a dus o bună parte din drum. Şi pentru asta merită recunoştinţa ţării lui. Inclusiv a celor care astăzi îi dau nota zero, nu zece. Dar, cum spuneam, peste zece ani, mulţi vor înţelege lucrurile altfel, cu limpezimea pe care doar trecerea timpului o aduce. Şi, cine ştie, poate vor regreta ce-au spus şi ce-au făcut. În fond, s-au văzut şi lucruri mai ciudate. Sigur, mai depinde şi de Băse, că locului n-o să stea nici de-acum încolo. N-are cum.

Kamikaze

Dreapta a picat examenul statului de drept si justitiei

“Ceea ce se întîmplă cu Mircea Băsescu nu e justiție, e un atac la Traian Băsescu, o conspirație pusă la cale de inamici politici și servicii.” Și îl mai acuzăm pe Voiculescu că atacă credibilitatea justiției! Ce au auzit oamenii pînă acum de la cele două tabere? Totul e o conspirație a inamicilor, justiția e o bîtă cu care se lovesc politicienii. Nu e dosar penal al unui politician care să nu fie considerat o răzbunare a inamicilor politici, a serviciilor și grupărilor conspirative. Ideea la finalul zilei? Nimic nu e ceea ce pare. Justiția nu e justiție. Știm noi.

Dreapta susținătoare a statului de drept și justiției, cu toată adunătura de jurnaliști, lideri de opinie și militanți din jurul ei, a picat și ultimul examen pe care îl mai avea de picat.

Nu e nicio conspirație. Nu e nicio capcană. Nu e niciun atac politic al serviciilor sau nuștiucui. Nu e nicio înscenare inamică. E doar justiția față în față cu lăcomia, prostia, sentinentul de impunitate, setea de putere și aroganța politicienilor. Sau prostia de a se lăsa prinși. Am înțeles că asta i se reproșează lui Mircea Băsescu. Nu disprețul pentru lege, nu utilizarea în folos personal a suveranității cu care milioane de amărîți din țara asta l-au învestit pe fratele Traian, nu faptele antisociale, nu afacerile cu interlopi politici ca Marian Căpățînă (politician de dreapta, cu statul de drept și justiția) și interlopi și mafioți. Nu contează ce a făcut, grav e că l-au prins. Mai bine nu-l înregistrau și nu afla publicul și justiția. Justiția trebuie stîrpită, adevărul ascuns, nu vedeți că e o conspirațiune voiculesciană?

Cazul Basescu-Capatina. Santajul, explicatie a deciziilor aparent irationale?

Dacă a intervenit o defecțiune și cineva n-a mai rezistat, cum se face că în 2012- 2013, cînd presiunea a fost mult mai mare și mizele mult mai mari, nu a cedat nimeni? Cum a fost posibil ca aceste înregistrări să rămînă sub obroc timp de doi ani, cînd erau arme vitale în lupta politică? Care a fost marea miză a deținătorului lor?

Continue reading