Author Archives → Bleen

Vasile is not impressed. 22, what you gonna do about it?

Cîte sute și mii de liste și sondaje s-au făcut pînă acum în presă, pe bloguri, site-uri etc? Lista ălora care l-au susținut pe Iliescu, lista politicienilor corupți, lista jurnaliștilor care manipulează, lista ălora care au fost de partea loviturii de stat în 2012, lista candidaților cu probleme, lista pătaților, lista ălora care au susținut PSD, cei mai corupți politicieni, cei mai antipatici jurnaliști, lista jurnaliștilor cumpărați de RMGC, lista neagră a susținătorilor exploatării de la Roșia Montană șamd. Chiar și Revista 22 are (sau avea) o rubrică zilnică, gen ”gazeta de perete” în care, cu o anumită frecvență, sînt puși la zid și făcuți de rușinea populară diverși, de la politicieni la jurnaliști. Respectivii primesc note sau calificative rușinoase și sînt plimbați cu rușinea la vedere prin piața publică. Cred că și noi aici am avut la un moment dat un sondaj cu personalitățile publice care au făcut cel mai mult rău României în ultimii 23 de ani. A ieșit Iliescu pe primul loc. Cred că pe doi a fost Voiculescu. Sau Ponta? Nu mai țin minte. Oricum, era o listă lungă.

A fost suficient un degețel ridicat de Ernu, un strîmbat din năsuc, o gropiță tristă în obrăjorul troțkian sau leninist (n-am urmărit personajul, nu cunosc detalii de genul ăsta, nu știu dacă aduce mai degrabă cu Rosa de Luxemburg sau cu Che Guevara, par egzamplu), ca Revista 22 să se leșine la lingurică și să scoată În Linie Dreaptă din blogroll. Dar asta e, cînd un frate ideologic is not impressed (pe modelul ”mckayla is not impressed”), te execuți, n-ai ce face.

Mogulii, jurnalistii si audienta

De ani de zile acuzăm jurnaliștii că sînt vînduți. Eu însumi am reluat acuzația asta de sute de ori. Însă e o mică problemă de logică în acuzația asta.

Jurnaliștii vînduți ar face propagandă și ar manipula publicul. Deci pornim de la premisa că au audiență, că publicul îi citește, privește și ascultă. Deci există cerere pentru producțiile lor. Dacă pentru publicul care le face audiență ceea ce scot ei pe gură și tastatură e important și relevant, publicul îi plătește. Dacă nu-i plătește, înseamnă că nu-i consideră importanți și relevanți. Cu alte cuvinte, șansele ca propaganda și manipulările lor să aibă succes sînt minime spre nule.

Jurnaliștii sînt plătiți de moguli fiindcă fac jurnalism de proastă calitate și nu au audiență, fiindcă publicul îi consideră irelevanți, se mai spune. Păi și care e problema? De ce ne-ar afecta pe noi ca societate? Nu e bine că mogulii își cheltuie banii aiurea, pe unii care n-au nicio audiență, credibilitate și influență, unii care vorbesc în deșert sau la pereți? Ce efect negativ să aibă manipularea dacă nu există manipulat, receptor al manipulării?

Și dacă totuși jurnaliștii au audiență, dacă totuși sînt importanți și relevanți, dar nu suficient cît publicul să plătească pentru produsele media? Dacă publicul e dispus să delege decizia pe piața media mogulilor? Dacă e mulțumit cu alegerile pe care le fac mogulii?

Cînd plătești, alegi. Cînd plătește altul pentru tine, alege el. Cînd cumperi un măr, un telefon sau o mașină, tu alegi cum să fie mărul, telefonul sau mașina. Cînd le primești cadou alege cel care ți le face cadou.

Probabil nu s-a copt piața. Probabil jurnalismul nu e suficient și relevant pentru consumatori. Nu probabil, sigur.

Cu alte cuvinte, ceea ce se întîmplă azi în media românească nu e foarte grav și catastrofal pentru societate. E o etapă normală. Mass media nu sînt o prioritate pentru consumatori și poate că așa e normal să fie acum. Cînd consumatorii vor simți alte nevoi, cînd vor simți că ceea ce se întîmplă acum nu-i satisface, vor țipa, vor cere. Iar piața va reacționa și le va da ceea ce vor.

In 2014 PCR ramine partidul cu cele mai puternice structuri

FSN a moștenit rețelele politico-economice de la PCR și Securitate. FSN s-a rupt, succesiv, în PSD, PDL, PC, PRM, UNPR și PMP. PNL a primit și el o parte, ca să nu rămînă în afara sistemului. Acestea sînt faimoasele structuri ale partidelor. În fapt, e o singură structură, reprezentată politic la putere și în opoziție, dar care economic se află numai la putere. Această structură e reprezentată de funcționarii din instituțiile statului și de clientela economică a partidelor, de camalele de sifonare a bugetului.

Sînt ca jefuitorii de trenuri din filmele western. Politicienii și funcționarii se urcă în tren (statul) din mers, călare pe alegători (caii fără de care nu ar putea urmări trenul și nu ar putea sări în el) și de acolo aruncă sacii cu bani (bugetul) celor care așteaptă jos, adică clientelei economice și asistaților.

Da, se mai și ceartă între ei, dar o fac din lăcomie sau de ochii lumii. Ca un astfel de sistem să funcționeze în democrație și să aibă credibilitate la bizonul votant trebuie să existe, formal, mai multe partide, putere și opoziție. Formal doar. La noi nu există cu adevărat traseism. Partidele sînt făcute pe aceeași structură și și-o împart între ele. Membrii structurii se mișcă, formal, de la un partid la altul, însă, în realitate există un singur mare partid, PCR, și dinamica din interiorul său nu e propriu zis traseism.

Fără eliminarea condițiilor absurde de la înființarea partidelor (de exemplu, condiționarea geografică de la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid este considerată de Comisia de la Veneția antidemicratică și discriminatorie) și de la înscrierea în alegeri nu vom reuși să spargem monopolul PCR și al Securității.

Pretul benzinei si motorinei. Ponta vs Boc vs MRU

Ponta postează pe Facebook niște grafice din care reiese că între ianuarie 2009 și ianuarie 2012 prețul benzinei și motorinei a crescut, iar între ianuarie 2013 și ianuarie 2014 a scăzut.

E ca și cum ai compara o mașină cu motor de 2000 și pneuri Goodyear și o mașină cu motor de 1700 și pneuri Continental. Dacă mașina de 2000 ajunge prima la linia de sosire, înseamnă că pneurile Goodyear sînt mai bune decît cele Continental?

Prețul benzinei și motorinei este rezultatul pieței, iar jucătorii de pe piață sînt entități private. Prețul e influențat de raportul cerere-ofertă, de costuri (prețul petrolului, transportului și rafinării), de situația economică internațională, de tarifele vamale, de taxe și accize.

Ar fi interesant să comparăm nu prețurile ci accizarea combustibilor sub Boc, MRU și Ponta. Poate că sub Ponta prețul a scăzut și din cauza scăderii cererii. Dacă vine mîine un guvern și ne aduce la sapă de lemn și căruță, cererea de benzină scade drastic și prețul asemenea.

Pozitionari pentru partidele de dreapta

  • PNL – energie
  • PDL – forță
  • PMP – vedete
  • PNȚcd – tradiție

Adică, fotbalistic:

  • PNL – Sportul Studențesc
  • PDL – Steaua
  • PMP – Viitorul Constanța
  • PNȚcd – Rapid

Și dacă o luăm pe conotație în jos…

  • PNL – energie – tinerețe, dinamism, rapiditate, optimism, acțiune – tineri care muncesc (îmbrăcați accordingly), care se implică, fac sport, reacții rapide, replici scurte și tăioase, umor, haioșenie.
  • PDL – forță – cantitate, copleșitor, mare, furnici, mulțimi așezate cu rigla, toți ca unul, anonimi și mulți, evenimente de anvergură, figuri cu autoritate, organizatori.
  • PMP – vedete – personalizare, umanizare, cancanuri, biografie, modele, realizări individuale de excepție.
  • PNȚcd – tradiție – aristocrație, origini, continuitate, vîrsta de aur, familie, moștenire, arbori genealogici, natură, pajiști verzi – cer albastru (bine alese noile culori ale partidului), mănăstiri, case țărănești, stereotipii turistice, refugiul rural pentru hipsteri urbani, bio, eco, poze vechi, evenimente classy vintage, istorie, figuri istorice, povești, aniversări, simboluri naționale.

De ce s-a destructurat dreapta?

Antena 3 și USL au fost cele două mari atuuri strategice în războiul psihologic împotriva lui Băsescu și PDL-ului. Ambele au condus la demoralizarea și demobilizarea liderilor politici și militanților grupării Băsescu/PDL, iar în final, la destructurarea acestei grupări. USL nu a a cîștigat întîi alegerile și apoi a destructurat dreapta, ci invers. Dreapta s-a destructurat de frica Antenei 3 (marele bluf cîștigător al lui Felix) și a USL-ului.

Toate astea au fost posibile dintr-un singur motiv: dreapta românească gîndește la fel ca stînga românească, crede în aceleași valori și se sperie de aceleași lucruri. Iubirea de populism, etatism și structuri ale baronetului de stat a pierdut dreapta.

USL și Antena 3 au spus zilnic, ani de zile, dreptei că va pierde fiindcă a încălcat regulile populismului, dreapta însăși era convinsă că i se va întîmpla o imensă nenorocire dacă se atinge de mafie și populism. Pînă la urmă dreapta, de frică, a făcut implozie. Nu orgoliile și certurile au destructurat-o ci lipsa de principii. Oamenilor care credeau în populism și structuri li s-a spus că populismul și structurile nu mai sînt de partea lor. A fost suficient ca să dezarmeze.

Dacă „dreapta” de partid vrea să se restructureze în jurul populismului și etatismului, așa cum dă semne, și nu în jurul valorilor doctrinare ale dreptei, nu va reuși. Nu aceasta e soluția restructurării, e doar motivul destructurării.

Cum vad partidele de la noi Europa viitorului?

Reiau într-o formă mai organizată întrebările de ieri de pe Facebook.

O Europă care respectă tradițiile civilizației și culturii occidentale și valorile creștine sau o Europă care se revendică de la utopiile egalitarismului, multiculturalismului, relativismului cultural și moral și corectitudinii politice?

O Europă mîndră de originile și istoria sa sau o Europă care se urăște pe sine și tot ce înseamnă civilizație occidentală?

O Europă a libertății sau o Europă a controlului birocratic?

O Europă a pieței libere sau o Europă a etatismului?

O Europă a competiției libere sau o Europă a egalitarismului?

O Europă a responsabilității sau o Europă a welfarismului?

O Europă pro-americană sau o Europă care joacă cartea neutralității filoruse?

O Europă unită într-o federație, confederație sau tratat?

În ce domenii ar trebui ca actualele state ale Europei ar trebui să renunțe la suveranitate? Este dezirabilă o politică externă unică? O politică fiscală unică? O politică de apărare unică?

Este suficientă uniformizarea regulilor în toate statele membre ale Uniunii Europene sau e nevoie de mai multe reguli și de aducerea tuturor statelor și regiunilor la același nivel, în toate domeniile, prin reglementare și control al puterii centrale de la Bruxelles și Strasbourg?

Toate acestea se reduc la două întrebări:

  1. Cît de unită trebuie să fie Europa?
  2. Sub ce stindard trebuie să se unească Europa?

Nu sînt partid politic, dar, dacă aș fi, răspunsul meu ar suna așa: Europa trebuie să fie cît mai unită și cît mai aproape de Statele Unite, sub stindardul valorilor creștine și tradițiilor civilizației occidentale, al capitalismului, libertății și responsabilității individuale. Dacă Europa dorește să fie unită sub stindardul utopiilor egalitariste, urii de sine, ingineriilor sociale, etatismului, anticapitalismului, corectitudinii politice și sub orice înseamnă nivelare, resentiment și obsesie a controlului în numele lumii perfecte, atunci mai bine rămîne, cel puțin pentru moment, despărțită. Nu ai de ce te teme de unitatea sub valorile libertății, însă ai de ce te teme de unitatea sub valorile totalitarismului. E diferența dintre o alianță cu Statele Unite și o alianță cu Rusia (mă rog, e un fel de a spune alianță – rușii nu se aliază, rușii invadează, cuceresc, deportează și extermină).

Acestea sînt întrebările la care ar trebui să ne răspundă partidele politice în următoarele două luni, pînă la alegerile europarlamentare. Dincolo de cancanuri cu liste și candidați, dincolo de populisme, piarisme tîmpe, glumițe cretine, dincolo de tehnicalități irelevante.

Luptele fratricide PDL-PMP si PSD-PNL, o necesitate electorala

Apropo de prostia nesfîrșită care circulă, absolut surprinzător, printre atîția oameni inteligenți: ”PMP și PDL nu trebuie să se atace între ele, ca să cîștige voturi trebuie să atace PSD-ul.”

Am zis-o și scris-o încă de acum un an, public și în discuții private: singura șansă a PMP e să se declare moștenitorul lui Băsescu și să atace cît mai virulent PDL pentru trădarea idealurilor băsiste.

Singura șansă a PDL de a-și păstra alegătorii e să contrapună băsismului valoarea pedismului tradițional, să se victimizeze față de atacurile PMP, să contracareze imaginea de justițiar a lui Băsescu cu imaginea de justițiar a lui Macovei, să păstreze, prin prezența lui Macovei, liderii de opinie ai intelectualilor și justițiarilor de partea sa. Și, la rîndul său, să atace PMP-ul și să-l acuze de trădare.

Ce ar putea cîștiga PMP și PDL prin atacurile la PSD? Absolut nimic. Votanții dezamăgiți de PSD vor vota extremiștii populiști sau vor sta acasă. La europarlamentare important e ca partidele să-și țină militanții în priză. Fiindcă doar aceștia vor veni la vot. Orice încercare a PMP sau PDL de a se adresa electoratului pesedist sau penelist e o pierdere de timp, energie și resurse de tot felul. E o imbecilitate fără margini.

PMP și PDL nu mai au resurse de creștere. Nu pot atrage electoratul USL, nici măcar pe cel dezamăgit, nu pot atrage alt electorat. Tot ce pot să facă e să lupte pe acel bazin de 1,5 milioane de alegători pe care îl împart. E singurul lor electorat. PMP și PDL funcționează asemeni vaselor comunicante. Un votant pierdut de unul va fi cîștigat de celălalt.

În acest electorat există și nostalgicii unității, așa cum și în electoratul USL găsim nostalgicii unității USL. Vinovatul pentru ruperea unității plătește. De aici și necesitatea acuzațiilor de trădare și falselor apeluri la unitate.

Atacurile din partea PMP sau PDL la PSD/PNL trebuie să existe doar pentru a contracara posibile acuzații de blat.

Repet, în logică strict electorală, PDL și PMP nu au de cîștigat decît unul în raport cu celălalt, decît dacă iau voturi unul de la celălalt (sau, mai bine zis, dacă PMP ia de la PDL sau dacă PDL reușește să-și păstreze voturile în ciuda asaltului PMP).

Orice încetare a atacurilor și a luptei dintre cele două va folosi doar PDL-ului și va lăsa PMP sub prag. Orice concentrare a celor două partide pe atacurile la PSD nu va avea absolut niciun efect electoral, altul decît mobilizarea alegătorilor USL.

PMP și PDL sînt partide de structuri și militanți. Sînt blocate în bazinul electoral de 1-2 milioane voturi din care nu pot ieși. Nu au resurse intelectuale, valori, de comunicare care să le permită creșterea sau ieșirea din bazin. Tot ce pot face e să mobilizeze acest bazin cît mai bine și să-l ocupe unul în dauna celuilalt. De prostia aia cu ”să nu se mai atace între ele, să atace PSD-ul” uitați. E o prostie care rușinează reputația de om inteligent a celui care o susține.

PSD și PNL sînt în aceeași situație. Nu pot cîștiga voturi decît acuzîndu-se reciproc, deși aici se pare că PSD-ul deja a tranșat lupta (Antonescu nu stă prea bine la inteligența politică).

PNȚcd, MRU și PNR, în schimb, așa mititele cum sînt, au o fereastră de oportunitate și pot atrage electorat din afara bazinelor USL-Băsescu. Mă rog, MRU nu e chiar mitititel, e cît un partid (PFC e doar secretariatul său). Spre deosebire de duetele fratricide PSD-PNL și PDL-PMP, acestea nu trebuie să atace pe nimeni punctual, niciun partid. E suficient să se poziționeze (fiecare, diferit doctrinar) ca alternative la establishmentul actual. Asta nu înseamnă că vor cîștiga mîine 2 milioane de voturi. Dar despre asta, altădată.

Capitalul politic si validarea liderilor, adevaratele mize ale europarlamentarelor

Alegerile europarlamentare nu dau majorități sau guverne. Nu aceasta e miza lor. Alegerile europarlamentare validează politic, dau capital politic partidelor și conducerilor acestora. Iar percepția publică și evaluările publice iau în considerare scorul politic de dinainte de redistribuire, procentele și nu mandatele.

Să vedem care e miza fiecărui partid în parte.

PSD

Pentru PSD un scor cu patru în față ar reprezenta o victorie de moral, în condițiile în care niciun partid de la noi nu a luat vreodată la parlamentare sau europarlamentare peste 40%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată de un partid de la noi, exceptînd alegerile din 1990, aparține PSD-ului, care a luat 37.13% la alegerile parlamentare pentru Senat în 2004. Un scor de peste 40% ar păstra sus moralul pesediștilor după ruperea USL și ar demobiliza peneliștii, care astfel ar putea reveni spășiți în USL cu partid cu tot sau pe persoană fizică. În același timp, Victor Ponta ar fi validat ca cel mai de succes lider al partidului, după Ion Iliescu. Un scor mare, de peste 35 sau 40%, ar convinge pesediștii să meargă la prezidențiale cu candidat propriu. Dacă pesediștii vor fi convinși că pot scoate în jur de 40% în primul tur al prezidențialelor vor merge sigur cu un candidat pesedist, Ponta cel mai probabil. Dacă însă au un scor sub așteptări, sub 35%, vor încerca noi sau vechi variante de alianțe în lunile dintre europarlamentare și prezidențiale.

PNL

Un scor bun pentru PNL l-ar valida pe Antonescu în fruntea partidului după despărțirea de PSD și intrarea în opoziție. În același timp, ar poziționa PNL ca cel mai puternic partid al opoziției și al ”dreptei”, ar ridica moralul peneliștilor după plecarea din USL și ar închide subiectul USL cel puțin pînă după prezidențiale. Un scor al PNL de peste 20% ar convinge partidele din opoziție că Antonescu are cele mai mari șanse să intre în turul II al prezidențialelor. Dacă însă PNL are un scor slab, sub 20%, este foarte posibilă debarcarea lui Antonescu și, în funcție de cel care îi va lua locul, de revenirea în USL sau o posibilă alianță sau fuziune cu PDL sau PMP.

PDL

E primul test electoral al PDL de la despărțirea de Băsescu. Blaga trebuie să dovedească că e capabil să țină partidul pe linia de plutire după plecările din ultimul an, unele neoficializate încă (Boc și ceilalți primari). Un scor sub așteptări ar șubrezi poziția lui Blaga, deși e greu de crezut că pedeliștii, radicalizați și antagonizați de gruparea Băsescu-Udrea, vor fi dispuși să-l basculeze pe Blaga. Însă un scor slab, coroborat cu un scor bun al PMP, ar înmulți dezertările pedeliștilor către gruparea Elenei Udrea. Dacă PDL ia sub 20% șansele sale de a duce un candidat prezidențial în turul II scad semnificativ. La peste 15% poziția lui Blaga rămîne solidă. La urma urmei, a reușit să păstreze partidul pe linia de plutire, la un scor comparabil cu cel de la parlamentare, în condițiile în care partidul a fost părăsit de Băsescu, gruparea Udrea și Boc. Gruparea Blaga ar fi validată încă o dată, împotriva vicisitudinilor politice. Dacă în 2012 au avut scuza participării sub numele ARD și uzura guvernării, acum au scuza despărțirii de Băsescu și a dezertărilor. Dacă PDL va avea însă sub 15% și nu va fi la o distanță suficient de mare de PMP, adică cel puțin cinci procente, este foarte posibil ca printre pedeliști să se instaleze panica. Doar un scor slab va convinge poporul pedelist de incompetența politică și lipsa de viziune a lui Blaga și de perspectivă politică a PDL-ului.

Locul Monicăi Macovei la Parlamentul European nu e o miză. Monica Macovei se poate considera europarlamentar pentru o nouă legislatură în proporție de 100%. Monica Macovei ratează locul de europarlamentar doar dacă PDL nu trece pragul, ceea ce e imposibil.

UDMR

Singura miză pentru UDMR e trecerea pragului. Nu a ratat-o niciodată de cînd s-a înființat pînă astăzi. Un scor sub prag ar fi începutul sfîrșitului pentru actuala garnitură de conducere și poate chiar pentru UDMR.

PMP

Un scor ridicat, din două cifre, ar valida-o pe Elena Udrea ca lider de partid, pregătindu-i poziția de viitor lider al dreptei. Elena Udrea și PMP ar deveni jucători importanți în negocierea de la prezidențiale, atît în primul tur cît și în al doilea. Chiar și un scor de peste 7% ar fi considerat suficient pentru validarea Elenei Udrea (neatingerea obiectivului de 10% va fi pusă pe seama retragerii Elenei Băsescu la presiunea ”justițiarilor” și pedeliștilor). Un scor sub 7% sau sub prag o va scoate pe Elena Udrea din jocul politic mare. Băsescu va trebui să o sacrifice sau să se scufunde împreună cu ea.

PNȚcd

Renașterea e unica miză a PNȚcd. Pentru țărăniști ar fi ideal să treacă pragul electoral, însă chiar și un scor peste pragul psihologic de 3% ar putea marca revenirea PNȚcd pe scena mare a politicii și crea speranță și perspective pentru 2016. În același timp, un scor bunicel ar face din PNȚcd un actor de luat în seamă la negocierile de la prezidențiale. 3-5% nu sînt de lepădat nici în primul tur, nici în al doilea. Însă pentru ca PNȚcd să revină, are nevoie neapărat de cel puțin 3%. Mai mult, dacă ar trece pragul și ar intra în Parlamentul European, PNȚcd se poate baza pe viitor și pe sprijinul PPE. În situația în care dreapta a devenit o afacere a tripletei horror Antonescu-Blaga-Udrea, pentru PNȚcd anul 2014 reprezintă o fereastră de oportunitate nesperată.

PFC

Un PFC care trece pragul electoral l-ar repune pe MRU pe harta politicii. Ca prezidențiabil sau ca europarlamentar. Și ar dovedi și calitățile de lider și organizatorice ale lui MRU, care astfel, în ciuda tuturor previziunilor, ar reuși să facă din partidul său de buzunar partid europarlamentar. Pentru revenirea lui MRU în jocul prezidențial e nevoie însă de mai mult decît 5%. Un scor de peste 7%, oricum cît mai apropiat de 10%, l-ar transforma pe MRU dintr-un fost viitor candidat prezidențial într-un viitor candidat prezidențial.

PNR

Pentru Mihail Neamțu și un scor peste 1% ar fi o performanță. Iar un scor de 2-3% l-ar valida ca lider politic bătăios care a reușit să facă din rahat bici, după ce făcuse rahat din biciul pe care îl primise în 2011.

PRM

Dacă PRM nu trece pragul, ceea ce se va întîmpla aproape sigur, Vadim iese complet din scena politică. Îl vom mai vedea doar pe la B1, adus să lupte cu ungurii care vor să ne fure țărișoara, pe post de Ciuvică moderat și relativ sănătos psihic.

CONCLUZII

Europarlamentarele sînt o luptă de validare sau întărire a unor lideri politici, dublată de două războaie fratricide, PSD-PNL și PDL-PMP, între grupări care s-au despărțit de curînd. În același timp,  la aceste europarlamentare vom asista la chinurile nașterii sau renașterii unor partide. Războiul dreapta-stînga sau putere-opoziție este irelevant. Dealtfel, alianțele mai mult sau mai puțin tacite, pe sub masă, nu au nicio legătură cu împărțirea dreapta-stînga sau putere-opoziție.

În condițiile în care sînt importante doar scorurile în procente de dinainte de redistribuire și percepția publică a acestora și nu se fac majorități sau guverne, votul strategic nu înseamnă neapărat un vot dat celor care au șanse să treacă pragul sau să ”cîștige” alegerile. La alegerile europarlamentare se cîștigă capital politic în dreptul partidelor și liderilor, se validează, revalidează sau invalidează lideri politici, se slăbesc sau întăresc poziții, se creează premisele unor repoziționării pe scena politică.

Cite vieti ati salvat?

Acum cîțiva ani, pe vremea lui Bush, la o conferință de presă, Condoleeza Rice declara: Prin intervenția în Irak și Afghanistan am salvat vieți. Un jurnalist șmecheraș a întrebat-o, self-suficient, în aplauzele extaziate ale audienței: Și cîte vieți ați salvat?

Dacă Chamberlain și Daladier (parcă el era) ar fi intervenit împotriva lui Hitler în 1938 s-ar fi transformat în ținte publice ale urii populare. Niște criminali, iubitori de război, din cauza cărora au murit, uite, 40 de mii sau 200 de mii de oameni. Nu puteau să se înțeleagă, să negocieze, să lase forța și orgoliile la o parte și să fie pace și bună vecinătate? De ce trebuia neapărat să-i umilească pe germani și pe Hitler?

Și cînd Chamberlain ar fi ieșit în conferință de presă și ar fi declarat că prin intervenția împotriva lui Hitler au salvat vieți, un jurnalist șmecheraș ar fi întrebat, în aplauzele extaziate ale audienței: Cîte vieți ați salvat? Chamberlain, ca și Condoleeza Rice 70 de ani mai tîrziu, n-ar fi știut să răspundă. Dar ar fi fost frumos să răspundă: 60 de milioane. Imediat ar fi fost luat de dubă și îmbrăcat în cămașă de forță, în șocul și rîsetele audienței. Însă noi știm acum că avea dreptate. 60 de milioane de vieți ar fi salvat. Poate nu chiar atîtea, dar oricum, cîteva zeci de milioane.