Author Archives → Bleen

Ponta si Dragnea, in vizita pe plantatie

E greu de crezut că Ponta și Dragnea vor conștientiza gafa monumentală pe care au făcut-o.

Lor li se pare absolut normal să fie filmați de servitori în timp ce alți servitori le împing barca într-o vizită pe domenii. Pentru ei acestea nu-s gafe, nu sînt greșeli evitabile. E însăși rațiunea lor de a fi. De ce să fii politician și să ai puterea, dacă nu te poți lăfăi cocălărește peste supuși, dacă nu poți dispune de domeniu, de servitori, de viețile și bunurile acestora?

Ei nu fură. Ei își iau din ce li se cuvine. Nu umilesc și nu calcă în picioare. Își trăiesc menirea, își urmează destinul. De ce să mai intri în politică dacă nu poți avea toate astea? Ce nevoie mai are cocalarul de bani, dacă nu poate scuipa semințe în capul trecătorilor din viteza gipanului, pe ritmuri de manele, înconjurat de pipițe, atîrnători și multe chestii sclipicioase? Ce rost mai are să fii politician fără Miami, Dubai, Madagascar, Copacabana, care alegorice, fără să-ți plimbi pieptul gonflat și călcătura imperială pe domeniul personal, în bătaia camerelor și microfoanelor purtate de servitori, sub privirile umile, care-ți dau putere și orgasm, a milioane de votanți și contribuabili? Așa e împărțit stupul la români în anul de grație finală 2014: trîntori, funcționari, jurnaliști și votanți-contribuabili.

Ponta, Dragnea și cei de-o teapă cu ei, de la putere și din opoziție, nu gafează atunci cînd scuipă în cap semințe în capul prostimii și se plimbă cu lectica suflată cu aur. Așa își exercită ei puterea. Nu sînt mișcări de PR ratate sau prost gîndite. E stairway-to-heaven-ul lor.

UPDATE. Ce faci fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații? Noi aveam. Ia, să ridice mîna sus cine mai avea chef de inundații! Tu, fă? Tu, mă?

Cind Ponta si Basescu se cearta la televizor si isi fac cadouri pe sub masa

Afară-i vopsit gardul cu înjurături reciproce, înăuntru e imprimeul animalier. Sau leopardul, cum vreți să-i ziceți.

Ponta minte din nou.

Ponta a spus că prin Ordonanța de Urgență 12/2014 a scos din legea electorală articolul care interzice partidelor care nu au trecut pragul electoral să participe la alegerile parțiale, dînd astfel verde candidaturii PMP, fiindcă CCR ar fi decis că respectiva prevedere e neconstituțională. Minte.

Curtea s-a pronunțat asupra prevederii respective la o contestație a lui Remus Cernea și a spus clar că partidele neparlamentare nu pot participa la alegerile parțiale, deoarece ar deveni partide parlamentare fără să treacă pragul electoral. Curtea a decis că, alături de partidele parlamentare, doar candidații independenți pot participa la alegerile parțiale, deoarece în cazul lor nu există cerința pragului. Astfel, conform CCR, candidații independenți pot participa la alegerile parțiale, iar partidele neparlamentare nu pot participa deoarece ar însemna să intre în Parlament fără să treacă pragul electoral.

Ponta a scos din legea electorală următoarea prevedere:

La alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de prezentul titlu, individual sau într-o alianţă politică ori electorală.

Astfel, aceasta ar fi trebuit completată cu ”și candidații independenți”, dar nu eliminată cu totul. Repetăm, pentru cine n-a înțeles:

Este neconstituțional să li se interzică candidaților independenți să participe la alegerile parțiale și e neconstituțional să li se permită partidelor neparlamentare să participe la alegerile parțiale.

Iată ce spune Curtea Constituțională în Decizia 61 din 14 ianuarie 2010, întărită de Decizia 503 din 20 aprilie 2010.

Admiterea unor candidaturi la alegerile parţiale din partea unor partide nereprezentate în Parlament ar conduce la modificarea configuraţiei politice a acestuia, în dezacord cu votul exprimat de corpul electoral la alegerile generale, în urma cărora s-a constituit organul reprezentativ suprem al poporului român, într-o anumită componenţă politică, a cărei modificare nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege”. In plus, „a admite posibilitatea ca în urma alegerilor parţiale să obţină mandat de parlamentar o persoană care nu aparţine unui partid reprezentat în Parlament înseamnă a consacra că ceea ce nu s-a obţinut prin alegerile generale să se poată obţine pe calea ocolită a alegerilor parţiale.

Singurul partid avantajat de această ordonanță de urgență neconstituțională semnată de Ponta și Dragnea este PMP. Celelalte partide importante care participă la alegerile parțiale din 25 mai pentru fncțiile de senator și deputat rămase vacante sînt partide parlamentare (PSD, PNL, PDL, UNPR, PC, PNȚcd, PFC, UDMR). Ordonanța, incontestabil neconstituțională, nu poate fi contestată decît de Avocatul Poporului. Adică de Victor Ciorbea, cel propus de PSD. Fără ordonanța lui Ponta PMP nu putea participa la alegerile parțiale din 25 mai.

Basescu si Ponta, un scandal reciproc avantajos electoral

Băsescu și Ponta, prin scandalul ăsta, își mobilizează reciproc nucleele dure ale electoratului și îndepărtează ”votanții outsideri”, care, scîrbiți de bruiaj, scandal, înjurături și certuri, vor sta acasă.  La europarlamentare, PSD are un dezavantaj față de PNL, iar PMP față de PDL. De aici și nevoia de a crește cele două partide și de a scoate din joc orice teme europene (liberalii, yupișii, Macovei etc).

Macovei are o bună imagine ca europarlamentar, PDL e un partid puternic în PPE. În același timp, alegerile europarlamentare sînt bune de scos la vot electoratul urban, tînăr, educat, cosmopolit, cu preocupări europene, civilizație, ecologie  și alte asemenea, adică electoratul predispus să voteze PNL.

Astfel, pentru bruiaj, Ponta și Băsescu trebuie să bată în tobe, să sufle în trompete, să facă un zgomot cît mai asurzitor cu putință, astfel încît să nu mai existe mediatic decît scandalul lor cu iz de mahala, să nu se mai audă nimic de celelalte partide și personaje politice. La final, trebuie să vină la vot doar votanții cu spume la gură, cu venele plesnite, în călduri, peluzele celor două echipe, peluza care îl urăște de moarte pe Băsescu și votează, astfel, cu Ponta (PSD) și peluza care îl urăște de moarte pe Ponta și votează, în consecință, cu Băsescu (PMP).

”Lasă-ne, domne, e război pe viață și pe moarte și vouă vă arde de mofturi intelectual fandosite, teme europene, hipstereală, națiune, Putin și Macovei! Neneeee! Și-o trage Chioru Matrafoxat cu Victor Viorel Dottore Plagy!!! Dați pe Antenă și B1, lăsați orice altceva deoparte.”

Timp de o lună, pînă la 25 mai, vom avea un scandal monstru, cu scuipături și înjurături, între Băsescu și Ponta și politic vor exista doar ei pe scenă. Ei, nucleele dure ale electoratului lor (haterii lui Băsescu și haterii lui Ponta) și cam atît. Restul se vor retrage scîrbiți. De aceea scandalul trebuie să fie cît mai mare, zgomotul cînd mai asurzitor și enervant, înjurăturile cît mai violente, atacurile cît mai josnice. Cei doi s-ar fi băgat și la o suspendare reciproc avantajoasă (ideală pentru ambii), însă nu pot din cauza Occidentului, care s-a săturat de toți zănaticii, mai ales de cînd cu Putin călare pe Ucraina.

Ar fi prea frumos ca măcar o părticică din electorat să-i ignore și să vină la vot și să voteze orice altceva decît pe cei doi și pe ai lor. Dar e greu de crezut că se va întîmpla așa. Avem wrestling, cu toate regulile wrestlingului, fără excepție, să spargem semințe, capete și să dăm pe canalul de wrestling!

Branduri politice (PSD, PNL, PNTcd)

Statul. Norma. Autoritatea. (PSD)

PSD e stabilitatea, e norma. Ceilalți, intelectuali, privatizați, partide, golani, tineret, străini, sînt excepții. Din cînd în cînd externalizăm, privatizăm, ne dăm soarta și pe mîna lor, încercăm și varianta mai îndrăzneață, varianta alternativă. După care naționalizăm iarăși și revenim la normă. PSD e reperul. E by defaultul. E stăpînirea. E uniforma. E legitimația oficială. PSD e statul însuși. Fiindcă din stat s-a născut. Să nu uităm că în decembrie 1989 administrația comunistă, de la nivel central (mai puțin vîrfurile) și de la nivel local, de la București pînă în ultimul sătuc, s-a transformat în CFSN și apoi, în ianuarie 1990, cînd cu sula lui Coposu în coastele lui Iliescu, și-a anunțat participarea în alegeri ca FSN. Statul s-a înscris atunci în alegeri. Și, deși nu mai are forța de atunci, deși a încercat cîteva reforme și rebranduiri, a rămas statul. E partidul celor care vor stabilitate și normă și autoritate. După cum știm, Statul e cel mai competent. Oricum, e singurul competent și legitim să se ocupe de chestiile importante, care nu pot fi lăsate pe mîna ”privatizaților”, pe mîna celor neinvestiți cu autoritate, pe mîna hazardului. Doar statul se poate ocupa de educație, sănătate, mediu, economie, familie, copii, bătrîni, resurse, străzi, clădiri, cultură, istorie. Doar statul vrea, poate și nu are interese proprii. Înlocuiți acum Statul cu PSD și veți vedea de ce PSD e de departe cel mai de succes brand politic românesc. Un brand care oferă siguranță, dar intimidează prin control și putere.

PSD trebuie să fie atent la riscul de a deveni strivitor și arogant (așa a pierdut alegerile în 1996, 2004 și 2009).

Are nevoie de un pic de umilință, slăbiciune și trebuie să lase hățurile mai slabe, fără să le dea drumul însă. Iubitorilor de siguranță și dependență trebuie să li se dea din cînd în cînd impresia că au controlul, că se pot plimba cinci minute prin curtea închisorii (no pun intended).

PSD are de unde alege. Bazinul celor dependenți de stat, de rețelele statului, care vor stabilitate și care cred că doar statul are legitimitatea de a face, este extrem de extins. Pasivii sînt ai PSD-ului.

Rebelul fără cauză. Energie și libertate. (PNL)

PNL e brandul politic cel mai comod și cu libertatea de manevră cea mai mare. Nu are încărcătură etică. Și, deși pare ciudat, e brandul cu cea mai scăzută încărcătură politică. Nu are reguli. Nu cere performanță. E energie pură. E gratuitate. E relaxare. E jemanfișism. E libertate și atît. E o stare de spirit. E un fel de a fi. ”Eu votez cu liberalii fiindcă eu dintotdeauna am fost liberal prin structură, e felul meu de a fi.” PNL nu trădează, nu face compromisuri, nu e corupt, nu gafează. PNL își manifestă libertatea și energia. PNL sînt niște corporatiști rebeli care aleargă prin parc. Nu e partid anticomunist. Nu e nici măcar istoric. Nu face politică pe metereze. E partid de yupiși și liber profesioniști. Energie fără etică și fără scop. PNL e decaf. Cafeaua fără cofeină sau țigara cu aburi. Se poate pufăi, nici nu trebuie să tragi în piept. E o adiere, un fum, o briză. Flu flu. Un brand care oferă libertăți, dar prea apos și lipsit de consistență și direcție.

PNL trebuie să fie atent la riscul de a deveni irelevant în gratuitatea, neutralitatea și flexibilitatea sa.

Are nevoie de o țintă, de un pic de concentrare. Chiar și corporatiștii se mai scot din cînd în cînd la paintball.

Are, de asemenea, un bazin extins. Toată lumea neutră și liberă, asexuată politic, dar iubitoare de libertate, modernitate, exclusivism elitic și de nonconformism se simte liberală ”structural”. Numai că ăștia nu-s foarte ușor de adus la vot. În momentele de război pe metereze, foarte încărcate etic și politic, brandul PNL nu strălucește electoral (de obicei în astfel de momente PNL merge în alianță, ca în 1996, 2004 și 2012). Neutrii sînt ai PNL-ului.

Luptătorul. Națiunea. Istoria. (PNȚcd)

PNȚcd e brandul politic cel mai pretențios și greu de gestionat. Un brand greu, la propriu. Un nucleu dur, din cel mai greu metal. Heavy metal. Dacă-l scapi din mînă și-ți cade pe picior, poți să-ți iei adio de la picior. Fiindcă are cea mai puternică încărcătură etică. E brandul din munți, cu pușca la ochi. E tradiție, e istorie, e luptă națională, e consecvență. Are o puternică încărcătură națională și istorică. În PSD intri fiindcă vrei să lucrezi la stat, să ai asigurată ziua de mîine, în PNL intri fiindcă dintotdeauna ai fost liberal prin structură, că te simți rebel și mai altfel decît conformiștii, în PNȚcd intri fiindcă ai de dus o luptă, de urmat o tradiție, de salvat o nație și de trăit o istorie. PNȚcd nu-și permite incosecvențe, compromisuri, aventuri, libertăți etice, devieri oricît de mici. Dacă facem o analogie hidro, care i-ar plăcea lui Iliescu, PSD e canalul amenajat pe care se merge cu vaporașul în mod organizat, pe un traseu stabilit de organizatori asupra căruia nu ai niciun control, PNL e un lac mare și puțin adînc, pe care te plimbi în voie, fără țintă și fără riscul de a te îneca, dar fără un țărm la care să ajungi, iar PNȚcd e un rîu de munte, îngust și repede, în care la cea mai mică neatenție te trezești aruncat pe mal sau cu capul zdrobit de pietre. Dacă PNL-ului nu numai că i s-au iertat, dar nici măcar nu i s-au reproșat trădările, compromisurile și gafele, și le-a supraviețuit fără probleme, PNȚcd-ului nu i s-a iertat erorile și pașii pe de lături din 1996-2000 și decizia catastrofală de la alegerile din 2000. Un brand puternic, consistent, foarte concentrat, însă prea rigid, prea obositor de urmărit.

PNȚcd trebuie să fie atent la riscul de a deveni prea sectar și încruntat.

Are nevoie de un pic de deschidere, de seninătate și lejeritate. Chiar și partizanii, într-o pauză de salvat patria și valorile, se mai așază într-o rînă, trag din țigară, se uită pe poze cu Rita Hayworth (nu știți voi cine, n-aveți treabă) și fac glume deșucheate.

Are un bazin mai restrîns, dar care, în momente cu încărcătură politică, etică și națională, cînd mizele sînt istorice, poate fi extins și activat mai ușor. Activii sînt ai PNȚcd-ului.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

Cine e mai bine sa iasa din politica? Citiva lideri sau citeva milioane de alegatori?

DNA e marea speranță electorală a opoziției, a dreptei. Văzînd ce cloacă putredă a corupției e PSD-ul, alegătorii, scîrbiți sau revoltați, vor alege PNL-ul lui Crin Antonescu, PDL-ul lui Vasile Blaga și PMP-ul Elenei Udrea. Cu toate clicile din dotare.

Sau nu. Mai degrabă nu.

Românii au obosit să scape de un sifilis contactînd altul. Mecanismul politic a stat. Sistemul a făcut toate rotațiile posibile. Și-a adus pe rînd, în față, toți oamenii săi. Toți mafioții, toți dubioșii, toți incompetenții, marionetele și obosiții. Acum a stat. A ajuns într-un punct mort. E ca la păcănele. Oricîți bani ai băga, tot aceleași combinații vor apărea. Un zero, o gaură și un cerc. Mai băgăm o fisăm, tragem de manetă. Iar un zero, o gaură și un cerc. Cum era definiția nebuniei? Parcă Einstein a zis-o. ”Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.” 

”Actualele garnituri politice ale opoziției nu pot fi schimbate. Nu asta e soluția. Avem nevoie de altă soluție. Trebuie să schimbăm electoratul.

Nu-i putem cere PDL-ului să-l schimbe pe Blaga și nici lui Băsescu s-o scoată din politică pe Udrea, așa ceva e imposibil de realizat. Vă dați seama cum s-ar strica prietenii, cum ar suferi unii și alții, cum s-ar răni sensibilități și încheia cariere? Să fim cruzi și să le cerem asta? Dar nu mai bine le cerem noi să se schimbe milioanelor de alegători? E mai ușor. Dragi milioane de alegători, e o aberație și o cruzime fără de egal să ceri PDL-ului să scape de Blaga și PMP-ului de Udrea. ”Sînteți niște alegători cruzi, agresivi și aroganți. Sînteți niște alegători răi! Schimbați-vă! Reformați-vă! Nu vedeți că așa nu se mai poate? Cît o să defilăm cu voi, așa nereformați? Cît o să vă suportăm mofturile, mutrele, agresivitatea și pretențiile absurde? Vreți să dăm peste cap o lume întreagă formată din cîteva zeci de-ai noștri pentru cîteva milioane de-ai voștri? Sînteți inconștienți și aberanți. Sînteți vinovați.”

Da, am înțeles că ăștia sînt, cu ăștia defilăm, că este imposibil ca personajele politice care conduc opoziția și care au condus puterea pînă mai ieri (Antonescu)) sau alaltăieri (Blaga, Udrea) să dea doi-trei pași în spate. Nu le poți cere unor zei și titani să nu mai fie zei și titani. Nu le poți cere să-și frîngă cariera acum, la apogeu, cînd sînt lideri peste trei partide mari care, luate împreună, trec puțin de jumătatea scorului PSD. Au partide personale pentru ambîțul propriu, își trăiesc visul cu ochii.

După cum spuneam, orice schimbare la nivelurile 1 și 2 ale partidelor de opoziție este imposibilă. Ar aduce cu sine suferințe umane și materiale de neimaginat. Nici măcar ieșirea din scenă a liderilor maximi nu e posibilă. Ar aduce cu sine tragedii shakespeariene. Othello și Desdemona? Romeo și Julieta? Hamlet și Stolo? Mici tragedii de cămin cultural în comparație cu ce s-ar întîmpla dacă Blaga, Udrea și Antonescu, împreună cu anturajele de cabinet, ar trece pe linie moartă. Lacrimi fierbinți, batistuțe pierdute în Fratelli și regăsite în Bamboo, otrăvuri rafinate cumpărate pe sub mînă la colț de Dorobanți, pumnale și seppuku, aripi frînte, ditai halimaiul cu iz de tragedie antică. România va fi zguduită din țîțîni. Cînd abisurile sufletești ale protagoniștilor politici se vor crăpa, lumina dureroasă din interior va ieși prin crăpătură și ne va orbi pe toți, iar poporul român va pieri de vinovăție. Nu. Așa ceva nu se poate. Nu putem risca un asemenea blestem pentru țărișoară.

Nu înțelegeți că nu putem schimba trei, cinci sau șase oameni de dragul a cîtorva milioane de moftangii absurzi? Voi, ăia trei, cinci sau șase milioane, va trebui să vă schimbați. Să vă băgați mințile în cap. Înfrîngerea catastrofală a opoziției la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014 poate fi evitată doar dacă milioanele de moftangii absurzi și periculoși își vor băga mințile în cap și se vor schimba. Români, trebuie să vă căiți! Trebuie să vă cereți scuze pentru 9 decembrie 2012, trebuie să faceți penitență și să scoateți diavolul din voi. Pînă cînd nu vă veți exorciza, nu veți reuși să primiți în suflet și ștampilă Sfînta Treime, pe domnul Antonescu, pe domnul Blaga și pe doamna Udrea. Conducerea actualei opoziției e un dat și a încerca să schimbi ceea ce Sistemul ne-a dat, a încerca să schimbi ceea ce nu poate fi schimbat, e dovadă de erezie.

PNL, PDL-Blaga și PDL-Udrea au o mare încercare în față. Au de ales între a schimba cîțiva oameni de la vîrful partidelor sau cîteva milioane de alegători. Să ședem în mall la o bere, vorba Elenei Udrea, și să vedem, reușesc?

Rotația a ajuns la final. Ceasul a stat. Încoțopenirea și încăpățînarea de a rămîne în funcții a cîtorva personaje inapte politic, moral și intelectual se va traduce într-o catastrofă electorală în 2014, atît la europarlamentare cît și la prezidențiale. Da, vom înjura cîteva milioane de alegători că nu-și bagă mințile în cap și nu se schimbă de dragul cîtorva parveniți agresivi și înceți la minte, însă alegerile vor fi pierdute en fanfare, cu sau bosumflările noastre la adresa poporului prost.

Avem de ales între ieșirea din politică a cîtorva indivizi și individe și ieșirea din politică sau rămînerea în afara politicii a cîtorva milioane de alegători. PNL, PDL și PMP au ales să dea afară din politică nu cîțiva lideri, ci cîteva milioane de alegători.

Chiar nu reușesc să înțeleg de ce e preferabil să dai afară din politică cîteva milioane de alegători și nu cîțiva lideri. Și nu reușesc să înțeleg cum e mai ușor, politic, comunicațional, logistic, financiar, să schimbi cîteva milioane de oameni decît să schimbi cîțiva lideri. Militanții zic: nu putem să-i schimbăm pe Antonescu, Blaga, Udrea și ceilalți din jurul lor. Nu-i putem convinge să se retragă. Nu putem convinge partidele să-i schimbe. Nu putem convinge cîțiva oameni sau chiar un om, în cazul PMP-ului, sau cîteva sute de oameni să facă schimbări. Putem convinge însă cîeva milioane de alegători. Cît de lovit de streche și lipsit de simțul realității să fii ca să crezi așa ceva?

Pretenția politicienilor ca milioane de oameni să se supună mofturilor lor este inacceptabilă și jignitoare. Și, mai mult decît atît, nu funcționează. Chiar nu funcționează.

Drept pentru care, dragilor, pregătiți-vă de un lung șir de catastrofe electorale. Dar asta e doar o miză.

Miza cea mare e liberalizarea pieței politice și demantelarea sistemului. Sistemul și-a consumat tot oxigenul. Și, fiind un sistem închis, altul nu mai are. Dincolo de soluțiile pe termen scurt și pasul înapoi pe care trebuie să-l facă liderii PNL, PDL și PMP, dovediți incapabili politic, intelectual și moral, soluția reală, pe termen mediu și lung, e liberalizarea pieței politice. Este vitală schimbarea legii partidelor și legii electorale. Este vitală readucerea în politică a milioane de oameni. Să vină ei, să plece liderii actuali. Iar aducerea în politică am milioane de oameni se face doar prin liberalizarea pieței politice.

Trebuie schimbată legea partidelor, redus numărul de semnături necesare pentru înființarea unui partid, eliminată condiționarea geografică la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid, condiție absurdă, discriminatorie și antidemocratică, trebuie eliminate condițiile absurde de înscriere a partidelor și independenților în alegeri. Avem nevoie de concurență pe piața politică, la nivel central și local. Avem nevoie de însănătoțirea actualelor partide politice. Dar aceasta nu se poate face decît prin competiție. Avem nevoie de o scenă politică vie, cu partide care să concureze cu adevărat între ele. Actualul cvintet politic USD-PNL-PDL-UDMR-PMP s-a transformat într-un cartel politic. Autist, ca orice cartel politic. E nevoie de piață liberă. Trebuie să deschidem ferestrele, altfel împuțiciunea și lipsa de aer ne va ucide și ne reîntoarcem în anii 80. În lispa pieței politice libere, în lipsa concurenței, chiar și cel mai bine intenționat politician își pierde simțul realității și îl amețește puterea și transformă într-un monstru.

Daciana Ponta sau patriotismul artizanal, de taraba

Daciana Ponta: ”Monica Macovei urăște România. Ne-ar vrea controlați. (…) Eu am încercat din toate puterile să-mi promovez țara. Am organizat expoziții, evenimente, acțiuni dintre cele mai diverse, am promovat diverse regiuni sau tradiții românești.”

Un extraordinar moment de sinceritate, în numele Mafiei. Pe Daciana Ponta o deranjează că Monica Macovei i-ar vrea controlați, pe ei, pe mafioți. Fiindcă pe ei îi controlează UE, nu pe cetățenii simpli. Important e să nu respecte regulile și valorile occidentale, ale statului de drept, important e să dea lovituri de stat și să fure (sînt pline aresturile și pușcăriile de pesediști prinși la furat), fără să fie controlați. În schimb, Daciana Ponta a făcut lucruri extraordinare pentru România, patriotice. A întins tarabe de artizanat și a dus folcloriste la Parlamentul European. Asta face un parlamentar european cu adevărat capabil, un politician cu valori, principii, curaj și competență: întinde taraba și vinde fluierașe și pești de sticlă.

Asta e diferența dintre doamna Macovei și doamna Ponta, fostă Sîrbu: prima apare la televizor după ce i s-a adoptat proiectul de confiscare a averilor mafioților, cea de-a doua pune un pește de sticlă pe televizor. Mă rog, e un fel de a spune, fiindcă în Europa nu se mai poartă televizoare cu loc de mileu, pește, ciobănaș și balerină.

Recunoașteți în declarația doamnei Ponta, fostă Sîrbu, patriotismul comunist de ani 70-80, patriotismul de mileu, ciobănaș și călușari? Să fii patriot nu înseamnă să lupți pentru valori, pentru adevăr. Nu. Să fii patriot înseamnă să întinzi tarabe cu mileuri, artizanat, bibelouri, opincuțe, ștergare și să aduci călușarii.

Daciana trebuia să tacă și să-și joace rolul de fiică și nevastă trimisă la shopping în Occident, nu să se facă de rîs în halul ăsta și să ne spună că nu e politician și parlamentar european, ci vînzătoare de tarabă de artizanat. Dar de ce ne-am mira, cînd mentorul soțului doamnei Ponta a intrat în pușcărie pentru un bust de gips și alte artizănățuri chinezești?

Pesediștii au consistența intelectuală a unui pitic de grădină. Cum să vorbim de patriotism și valori cînd pentru oamenii ăștia țara înseamnă o tarabă cu bibelouri și ștergare?

Culianu, despre Putin si Romania anului 2014

Culianu, pornind de la o imagine a unui poet rus, avea următoarea teorie: revoluția bolșevică a fost o revoluție pravoslavnică și antioccidentală, de reîntoarcere la sufletul rus, la tradiția pravoslavnică a bunului sălbatic, la țăran și la glie. A fost răzbunarea sufletului rus împotriva occidentalizării Rusiei sub Romanovi, începută de Petru cel Mare și continuată, cu mai multă sau mai puțină incompetență, de urmașii săi. Isus purtînd steagul roșu al revoluției în fruntea unei gloate de mujici beți e imaginea de care vorbește Culianu și apare într-o poezie a lui Aleksandr Blok. E vorba, evident, de Isusul pravoslavnic.

Nu e de mirare nici că la noi comunismul a preluat legionarismul și naționalismele antioccidentale. De altfel, aceasta e marea noastră problemă: orice discuție despre identitatea națională deviază în anticapitalism și antioccidentalism. Sufletul românesc, ca și sufletul rus, s-ar simți bine și în deplinătatea facultăților doar în peisaje vlahuțiene, departe de orice formă de modernitate, piață liberă și capitalism. Știți prea bine povestea, ați citit-o la istorie și literatura română.

Nu Putin e problema. Nu Rusia e problema. Degeaba sîntem împotriva lor, dacă nu sîntem împotriva a ceea ce reprezintă ei. Cea mai bună formă de luptă împotriva expansionismului rusesc e lupta pentru valorile occidentale ale pieței libere, statului de drept și libertății.

Iar alianța dintre ecologiști, marxiști, putiniști, adepți ai corectitudinii politice, socialiști, legionaroizi, filoruși, ortodoxiști și dacopați nu e deloc suprinzătoare. Pe toți îi leagă ura față de Occident și capitalism.

România nu-și va găsi armele de apărare împotriva Rusiei atîta timp cît va considera Occidentul și capitalismul incompatibile cu ”sufletul românesc”, identitatea națională sau cum i-o mai zice. Fiindcă orice formă de patriotism la noi se transformă în tiradă isterică împotriva Occidentului și capitalismului. Mai nou, tot poporul implicat luptă, de la mic la mare, cu Putin în frunte, împotriva ”Corporației” și mașinațiunilor americane menite să ne spurce sufletul, rîul, ramul și fîntîna.

Romania, prizoniera a retelelor comunist-securiste

Structurile și cele patru aripi care au moștenit PCR și Securitatea

Partidele politice care reprezintă ”structurile” (PSD, PNL, PDL, PMP) nu au nevoie de promovare media pentru a strînge semnături. Deși își fac, fiindcă au televiziuni, politicieni care le fac publicitate electorală din cele mai înalte poziții politice și care pot apărea zilnic la televizor din postura de demnitari ai statului aflați și plătiți în funcții publice. Aceste partide, care au președinți de stat, premieri, miniștri, parlamentari, președinți de consilii județene și primari își fac zilnic campanie electorală prin mass media. Dar chiar și dacă nu și-ar face, tot ar putea strînge fără probleme semnături pentru înscrierea la alegeri, reînscrierea la Tribunal sau pentru rudele sau apropiații care vor să candideze independent la mișto. O pot face prin intermediul structurilor de partid, ale statului și economice pe care le au la dispoziție. E suficient să-și pună la lucru structurile din teritoriu, inclusiv instituțiile publice aflate în subordinea primarilor, președinții de consilii județene, miniștrilor sau directorilor de deconcentrate. Au logistică, au pîrghii instituționale, au resursă umană (inclusiv funcționarii și angajații publici), au bani și capacitatea de a stoarce bani din teritoriu, prin diverse metode (promisiuni de contracte, investiții, finanțări, șantaj, amenințare etc).

Libertatea de asociere și dreptul de a fi ales

Partidele mici, cetățenii care vor să înființeze un partid și nu sînt parte a acestui establishment mafiot și candidații independenți nu au la dispoziție resursele logistice, financiare, umane, nu au la dispoziție resursele statului și pîrghiile prin care pot obține astfel de resurse. Astfel, aceste partide mici și simpli cetățeni care vor să înființeze un partid sau să candideze independent, nu pot obține prin intermediul structurilor cele 25 000 de semnături din 18 județe necesare înființării unui nou partid sau reînscrierii în an pre-electoral sau sutele de mii de semnături necesare înscrierii în cursa electorală, la europarlamentare, prezidențiale, parlamentare sau locale. Nici nu beneficiază de prezența unor politicieni în funcții publice care să le permită acestora să iasă în mass media private și de stat, locale sau centrale, și să facă campanie partidului preferat. Singura lor șansă, în sistemul românesc prizonier mafiei politice moștenitoare a PCR și Securității, e să-și facă promovare, așa cum știu și pot, prin mass media și internet. Aflăm, mai nou, că nici asta nu e posibil, fiindcă promovarea în vederea strîngerii de semnături e considerată campanie electorală și interzisă în afara perioadei dedicate campaniei electorale. Dar, ca să ajungi în campania electorală, trebuie să te înscrii în alegeri. Dar nu-ți poți promova ideile, fiindcă sînt idei politice și promovarea lor în afara campaniei electorale e interzisă. Atunci cum să strîngi semnături? Cum să comunici oamenilor ideile tale? Cum să se semneze oamenii pentru înființarea partidului sau pentru susținerea candidaturii, dacă tu nu ai voie să le comunici ideile tale politice? Și nu e vorba de trei oameni, cărora le poți comunica ideile la o bere. E vorba de 25 000 de oameni în 18 județe sau de 100 000 de oameni sau 200 000 de oameni. Cum ajung ideile tale în zeci de județe, la zeci și sute de mii de oameni dacă nu ai structuri și îți este interzis să comunici prin mass media? Da, bine, știm. Ai prieteni. Cel puțin așa ne-a spus un om politic că și-ar fi strîns un membru al familiei sale cele 150 000 de semnături, prin intermediul prietenilor. Trecem peste miștocăreala groasă a respectivului om politic la adresa prostimii care l-a votat și întrebăm: dacă nu ești neam cu cine trebuie, dacă nu ești parte a structurilor, cum poți strînge sute de mii de semnături și cum îți poți face cunoscute ideile dacă îți este interzis accesul la mass media?

Libertatea de expresie

În primul rînd, aceasta este o aberație totalitară prin care se interzice exprimarea și comunicarea pe teme politice cu excepția a o lună la patru ani, care anulează cetățenilor libertatea politică și de expresie.

În al doilea rînd, se blochează complet accesul cetățenilor la viața politică și li se interzice, de facto, dreptul de a fi aleși. Astfel, au dreptul de a fi aleși și de a se exprima doar moștenitorii PCR și ai Securității, strînși în cele patru partide ale ”structurilor” și rețelelor comunist-securiste, și care populează la toate nivelurile statul și administrația, ocupînd toate demnitățile publice și pozițiile administrative. Tuturor celorlalți li se blochează, prin lege, accesul la viața politică. Dacă cei care vor să facă politică, să înființeze un partid sau să candideze la o funcție publică nu au structuri, inclusiv ale statului, și le este interzis, prin lege, accesul la mass media, cum pot ei îndeplini condițiile absurde, cu iz totalitar, care li se impun pentru a se asocia și exprima politic? Cum pot strînge semnături pentru a înființa un partid sau pentru a candida independent?

România, un Uzbekistan mai viclean

Din punctul de vedere al libertății de expresie, al libertății de asociere și manifestare politică, România e în afara Europei, cam pe la nivelul Uzbekistanului. Fără modificarea legii partidelor și eliminarea condițiilor aberante pentru înființarea unui partid și participarea în alegeri a partidelor mici și indepndenților, decizia politică, decizia asupra vieții noastre, rămîne o afacere de famiglie comunist-securistă, rămîne apanajul rețelelor comuniste și securiste care conduc România, fără întrerupere, de 25 de ani, de la cel mai înalt nivel pînă la cel mai de jos nivel al statului.

PS. CNA e o instituție totalitară care trebuie desființată imediat.