De pe: Menaru

Incredibil, Geoana ma oripileaza cand vorbim despre politica externa. Exploatarea in comun cu Ucraina a zacamintelor din platoul continental al Marii Negre? Din partea aia castigata de noi prin procesul de la Haga?Sedinte comune de guvern cu guvernele de la Budapesta, Roma si Chisinau? Au existat deja, cu exceptia Chisinaului, unde a existat un guvern ostil Romaniei. Ce zice Geoana nou aici?

Dacă în anii 50 era la modă tinereasca disperare metafizică și Cioran a ajuns atunci teoreticianul-idol, un fel de Bridgitte Bardot a depresiei, iată că școala românească lovește din nou. La România a născut un val proaspăt al disperării politice.

Aderenții la această mișcare la modă se remarcă prin scîrba suverană față de politic. Politicul e un fel de rahat de cîine în care, oricît de atent, tot sfîrșești prin a călca. Precum Cioran care a trăit 84 de ani plîngînd futilitatea existenței, scîrbiții noștri comentează cu voluptate politică inutilitatea politicii. În loc să se retragă în natură și să converseze cu animalele, demonstrînd coerență între convingeri și mod de viață, ei s-au retras în public unde deplîng în hohote faptul că se află în public.
Acești Cioran Gheorghiu ai absenteismului la vot  sînt mai nocivi pentru societatea noastră civilă decît Hrebenciuc. Pentru că induc, mai ales în cei tineri, suspiciunea că orice ai face nu contează. În spatele cuvintelor lor se ascunde falsa imagine a destinului scris, de parcă destinul e cel care l-a ales pe Iliescu președinte de 3 ori pînă acum!
În felul ăsta putem rămîne pe scaunele noastre să putrezim de vii, din moment ce oricum murim, nu? În trecere, Cioranii noștri politici nu uită să argumenteze că între Geoană și Bsescu nu e nici o deosebire. Chiar așa să fie?

Adepții sînt mulți, dau un singur exemplu, care e și motivul pentru care scriu acum. Presa.nu, a lui Gheorghe (ciudat titlu, ca și cum siteul luptătorilor pentru liberalizarea drogurilor ușoare s-ar numi canabis.nu) publică un articol mai vechi al lui Vasile Ernu, cu o introducere actualizată. Citez doar din finalul introducerii:

“Nu facem distincţii între „revoluţie” şi „fulgere”, între „comunism” şi „catastrofe naturale”, iar cînd trebuie să analizăm între candidaturile Băsescu şi Geoană deseori am impresia că discutăm despre furtună, lapoviţă şi ninsoare. Avem o „climă vitregă”… A gîndi aici un partid sau o platformă politică care să aducă o schimbare esenţială e la fel de absurd ca şi cum ai propune crearea unui partid care să lupte pentru introducerea climei subtropicale în România.”

QED. Schimbarea e la fel de imposibilă ca mutarea României la Ecuator. Stați acasă, că nu merită să vă deranjați deprimatele cururi pentru o absurditate ca asta! Auzi la ei, schimbarea!

PS: Domnul Ernu uită că adevăratul posesor al trademark-ului Presa Nu, pe care era cît pe ce să-l transforme în simbol național, e domnul Adrian Năstase. El însuși cea mai serioasă dovadă că schimbarea e posibilă.

De pe: Push the Button

Lucra deja de doi ani într-un atelier de pielărie numit, ce ironic, Pitonul Privat. Nu a dat niciodată vreo însemnătate specială locurilor prin care a dus-o viața, în special celor în care a muncit: spălătorii, țesătorii, firme de curățenie, de curierat, ateliere de cizmărie, brutării, magazine. Se angaja numai în locuri în care muncea greu. Se angaja pe bani puțini, uneori doar pentru o farfurie de terci pe zi. Nu o interesa ce muncește. Cât. Unde. Pentru cine. Unde se va termina. Cum. De ce. Nu avea cum să dea vreo importanță locurilor pentru că tot ce voia era să nu se lege de vreunul. Să înghită decorurile astea inerte, sterile pentru mintea și sufletul ei, la fel cum înghițea farfuria de terci. Sau supă, când munceau în zilele de sărbătoare și Dumnezeu trebuia îmbunat cumva.

În drum spre casă, i-a vorbit. Nu, nu era Dumnezeu care mai cerea o farfurie de supă. Nici șeful de la Pitonul Privat. Era un bărbat care o întreba, în cuvinte articulate cumva într-o altă limbă, de unde poate lua un autobuz care să-l ducă la gară. Privirea lui, straină, indirectă, aruncată puțin pe lângă fruntea ei și ancorată într-un punct fix, golea și mai tare cuvintele de vlagă. Uitându-se la el, se vedea pe sine, în fiecare după-amiază când trecea cu ochii peste propriul chip, într-un singur pas, în dreptul atelierului de oglinzi de pe Lipscani.

S-au întâlnit acolo, la un colț de stradă, ca două cutii goale de conserve care se ciocnesc aduse de vânt, cântă un pic aceeași simfonie ținându-și una alteia ecoul, alergându-se strâns ca prinse de mâini și s-au despărțit din pricina aceluiași vânt care a oprit-o pe una într-o adâncitură din asfalt, purtând-o pe cealaltă spre o altă ciocnire, sau poate spre roțile unei mașini.

– Domnule, întâmplător ați dori să vă însoțesc până în stație? Tot spre gară merg și eu…

***

(Bucureşti, septembrie 2009, Canon 20D)

De pe: Cristian Preda

Joseph Daul şi Wilfried Martens, liderii Partidului Popular European, cea mai importantă familie politică a Uniunii, şi-au exprimat astăzi din nou sprijinul pentru Traian Băsescu.
Într-un comunicat remis presei internaţionale, Daul şi Martens le cer cetăţenilor români să îl voteze pe Traian Băsescu, care “a dovedit că are voinţa de a schimba România în bine”.

De pe: Tachepedia

În bucketlistu’ meu , ȋntotdeauna a existat dorinţa de a vedea un meci de rugby sub cerul liber, toamna, ȋn timpul unei campanii prezidenţiale. Iată că visul meu a fost ȋndeplinit. Ieri, 28 noiembrie 2009, România a fost ȋnvinsă de Fiji la rugby, oferindu-mi şansa să fiu mai calm şi mai ȋmpăcat cu mine ȋn […]

De pe: markething

Pornesc de la o observaţie de natură oarecum tehnică, pe care nu cred s-o mai fi făcut cineva pînă acum: oare de ce ardelenii şi bănăţenii, oameni care, potrivit folclorului, dar şi statisticilor*, sînt în general mai liniştiţi, domoli şi struniţi decât compatrioţii lor munteni, olteni sau moldoveni, votează cu neliniştitorul Băsescu?
Întreb asta pentru că, […]

De pe: Cristian Preda

La o zi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dna Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Politică de Securitate, a fost audiată de comisia AFET a Parlamentului.
Am participat la audieri, ca membru al respectivei comisii.
Dna Ahston a fost bombardată cu întrebări. Cred că au fost peste 40. A trebuit să răspundă în circa două ore.
Întrebările vizau, pe de o parte, designul instituţional al funcţiei pe care dna Ashton o va asuma, o funcţie nouă în arhitectura politică a Uniunii, pe de altă parte – dosare precise de politică externă sau de securitate, de la Somalia la Afganistan, de la Balcanii de Vest la relaţiile cu China.
Au fost şi atacuri la persoană – în special de la deputaţii britanici de altă orientare politică decît dna Ashton. I s-au reproşat opţiunea de tinereţe pentru o mişcare de dezarmare care a fost sprijinită şi de URSS, calitatea de laburistă şi identitatea britanică, legată, deci, de un scepticism european pronunţat.
În ceea ce mă priveşte, am formulat două întrebări. Prima viza relaţiile transatlantice: am întrebat-o dacă vede mai multe dificultăţi în colaborarea politică sau, dimpotrivă, în chestiunile de securitate în relaţia noastră cu partenerii atlantici. Drept răspuns, dna Ashton a reamintit doar că are o experienţă îndelungată în relaţiile transatlantice. E vorba de o experienţă în negocieri comerciale internaţionale.
A doua întrebare avea în vedere Parteneriatul estic: am întrebat-o pe lady Ashton cum vede acest Parteneriat în viitorul apropiat şi mai ales ce măsuri are în vedere în raport cu Moldova, o ţară în care venirea la putere a unui guvern pro-european poate s-o transforme într-un caz-test pentru această nouă politică? Răspunsul a fost vag, dna Ashton spunând ceva de tipul: Parteneriatul e important şi o voi ruga pe dna Ferrero-Waldner să spunem ce putem face în privinţa Moldovei.
Multe alte răspunsuri au semănat cu cele pe care mi le-a adresat mie.
Numeroşi membri ai Parlamentului au fost, de aceea, nemulţuimiţi, mai ales că aşteptau de la Înaltul reprezentant dacă nu acel mult-aşteptat număr unic de telefon la care răspunde Europa, măcar acoperirea impecabilă a unor teme de politică externă.
Dna Ashton a promis că până în ianuarie, când va veni la audieri împreună cu ceilalţi comisari din colegiul Barroso 2, va acoperi toate lacunele.

De pe: Elena Robu

Cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, Biroul de promovare si informare turistica a Romaniei in Republica Moldova a organizat in aceasta seara la Chisinau ”Seara romanilor de pretutindeni”.

La eveniment, care a avut loc in cadrul Leogrand Convention Center, era astptat ministrul roman al Turismului Elena Udrea, care asa si nu a mai ajuns. In schimb startul a fost dat de presedintele moldovean Mihai Ghimpu.

Oaspetii, in mare parte jurnalisti, au avut ocazia sa faca cunostinta cu Maramuresul, o zona a Romaniei unde traditiile sunt pastrate cu sfintenie.

… dar si sa admire icoane pe sticla si lemn specifice zonei.

Invitatii au degustat din bunatatile traditionale ale Maramuresului, in acompaniamentul deosebit al Fratilor Petreus si a altor artisti din Romania.

Sper sa ajung si eu vreodata in Maramures!

Sorin Ioniță, în EVZ:

[…] Practic, acest final de campanie marchează eşecul moral şi profesional al jurnalismului de actualitate în România. În decembrie 1989, Victor Rebengiuc apărea la televizor cu un sul de hârtie igienică în mână, cadou pentru toţi cei care în anii precedenţi mâncaseră rahat cu polonicul pe post, debitând pe gură lucruri în care evident nu credeau nici copiii, darămite nişte adulţi cu studii, totuşi, universitare. […]