Posts Tagged → Vladimir Putin

USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator

Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin

Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe culmile comediei televizate. Anume, pe culmile adîncurilor. Să se dea ex-fanii cu capul de video-wall, să se arunce de pe prompter, să-şi bage degetele-n priză de rîs, în şpagat. Nu alta.

Păcat. Cîndva, am avut nestemate ale genului. Un Nicu Constantin, cu “Cine? Eu, mămicule?” O Stela Popescu, la modul “Dem, Dem-Gică, Dem, Dem-Sică”. Şi, incontestabil, supremul Toma Caragiu. Gen “Borgia, vesela, pe toţi cîţi i-a sorcovit, gura flori le-a mirosit”. Sau, tot de-o incredibilă actualitate, magistralul: “…Eu teren cu zgură, el gazon ultracentral, avantaj el… Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu. C-aşa-i în tenis”. Nimic nu s-a lipit. Tradiţia nu mai contează.

Cu o minimă aplecare către studiu, cu un infim grad de interes pentru comedia autentică, Victor Viorel şi George Crin Laurenţiu ar fi avut, poate, un viitor luminos în divertismentul de calitate. Aşa, însă, au ajuns glumeuri politici de nuntă cu dar din dar, prafu’ se alege. Pentru că 7,4 milioane şi pentru că supermajoritate. Pentru că “Je t’aime! Moi non plus” şi pentru că “Je vais et je viens, entre tes reins”. Căci Ponta în Franţa după liceu iar Crin cu mult mai francofon decît anglofon (la maestrul CTP).

Normal, după înhumare, amîndoi văd motive de maxim optimism. În spatele lacrimilor de saurian cu care implora PNL să nu plece, Veve rîdea interior, cu gîndul la tradiţionalul remariaj cu tradiţionala UDMR, pe un mizilic, acolo, două ministere. În vederea unei majorităţi beton, cu care PSD să cîştige şi marele grand-prix de la Cotroceni. Ha, ha, ha! Revigorat după vizita la Viena, Chucky rîdea cît se poate de exterior, cu gîndul la moţiunea de cenzură cu care va dărîma el, la momentul oportun, guvernarea lui Ponta, prin tradiţionala migraţie a UNPR către unde pică mai mult. În vederea revenirii triumfale a PNL la putere şi-a cîştigării marelui şlem, tot la Cotroceni. Şi mai ha, ha, ha! Judicioase planuri, neîndoielnic.

Ar mai fi, însă, o variantă. De rîsul rîsului, indubitabil. Dar, în materie de comedie, există şcoli infinit mai performante, atunci cînd îşi dau, realmente, silinţa. De ce s-ar băga? Pentru că UE şi pentru că NATO. Mai ales NATO. Pentru că puci şi pentru că marţea neagră. Pentru că steagul Chinei comuniste în Parlamentul de la Bucureşti în loc de steagul UE şi pentru că tren de mare viteză şi echipamente Huawei. Lucruri de neuitat. Pentru că Ucraina şi pentru că Putin. Pentru că geopolitică şi pentru că Deveselu. Rahaturi din astea. Cum ar suna bancul? Printr-un discret dar eficient lobby, tip “Borgia, vesela”, Crin e convins că-şi va vedea cu ochii visul prezidenţial. Plan simplu: se sparge USL, el şi cu PNL devin, printr-o abilă campanie de PR, mai albi ca Albă ca Zăpada, că proştii uită repede. Moţiune, eventual parlamentare anticipate, simultan cu scrutinul prezidenţial, nouă majoritate cu PNL la guvernare şi Cotroceni pe tavă. Pam, pam! Se dau garanţii. Sînt crezute. Se trece la acţiune.

Ce urmează, însă, e furtuna perfectă. “Perfect shitstorm”, în engleză. O campanie  asiduă, de-o josnicie fără precedent. Cu teribil de mult rahat în ventilatoare, din toate părţile. Sortimentul de cofetărie, desigur. DNA continuă arestările, spre toate azimuturile. Şi-n stînga şi-n dreapta. Cad nume grele. Partidele cu vedetele lor tradiţionale sînt în mod egal compromise, pe linia “aceeaşi mizerie”. Lansată, de altfel, chiar de USL (aşa, ca o ironie). Rezultă numai Albe ca Zăpada Maro. Dezgust general, jale unanimă în sondaje. Şi iată! Apare o personalitate mai nepătată, credibilă, cu un program inteligent, cu un mesaj decent şi convingător. Sprint la fileu, victorie. C-aşa-i în tenis. Deci imposibil. Pentru că România şi pentru că de unde aşa ceva? Deci chiar de rîsul rîsului. Evident. Totuşi, gluma s-a mai practicat. În ţări cu corupţie endemică şi cu partide praf. Depinde ce comici trimit şcolile vestice: fie consultanţi cu facultatea prin corespondenţă, fie absolvenţi la zi. Chiar şi cînd îşi dau silinţa, nu iese la fix, dar tot iese ceva mai bine. Fiind însă o simplă glumă, fără vreo bază în realitate, nu poate fi luată în serios. Rămînem la ce ştim. Cu Ponta sau Crin, viitor senin, în mod unanim! Din ventilator, drept peste popor!

Axa Moscova, USL si expertii in nuante KGB

Ani de zile tot felul de genii, experți în relații internaționale și politică externă, specialiști în geopolitică și geostrategie, apropiați de PSD/PNL dar și din zona ăstorlalți, ne-au bătut la cap cu Elveția Estului, ne-au acuzat că ne închinăm la Înalta Poartă de la Washington, de la Londra, Berlin sau Bruxelles, că ne fasolim la licurici, că sîntem niște țărănoi inculți și bîntuiți de uri și rusofobii absurde și rușinoase, că sîntem încremeniți în trecut, maniheiști și simpliști, că nu sîntem în pas cu vremurile, că nu vedem evidențele și nu simțim nuanțele, că Rusia e un partener de încredere, o țară care se luptă să fie bine, un potențial prieten, care ne poate aduce beneficii economice și de alte naturi, că s-a schimbat și e pe drumul democrației, ba chiar e mai democrată decît noi, că numai tractoriștii fără imaginație strategică și simț de anticipație geopolitică ca noi mai văd în Rusia un pericol și în Statele Unite și Uniunea Europeană aliați, în timp ce spiritele fine, culte, cu cursuri geostrategice de elită la bază, cu puterea de a citi printre rînduri, de a vedea în viitor și de a simți în nări mirosuri în degrade, care acolo unde noi vedem roșu ele văd fuchsia, turcoaz și lila, au simțit în Rusia un partener cald, uman, tovărășesc la foc de tabără.

Mai țineți minte cînd gafeurul incult și actoraș țărănoi pus pe ură și războaie, Ronald Reagan, vorbea de Imperiul Răului și îi cerea lui Gorbaciov să dărîme zidul Berlinului iar cei mai profunzi și informați și inteligenți oameni fin lume, sovietologii, vorbeau despre un URSS nemuritor șși despre viitorul lumii ca un sincretism între soviete și occident?

Uitați-vă acum la cîtă încredere, libertate, democrație, bună vecinătate, respect pentru lege și drepturile omului transpiră viitorul nostru partener, Rusia.

Ponta, Antonescu, toți useliștii, cu tot cu intelectualii USL-ului și experții în nuanțe cu miros de KGB au arătat ani de zile că sînt ori imbecili, ori iresponsabili, ori trădâtori. Irecuperabili, în toate trei cazurile. Subliniez irecuperabili.

Ucraina, incotro?

Rusia trebuie să aibă doar răbdare. Nu e nimic pierdut pentru ea. Chiar și în situația în care lucrurile merg ca pe roate, Ucraina nu intră în UE mai repede de 10-15 ani. Însă pînă intră, rușii nu au pierdut definitiv partida. Așa cum nu au pierdut nici în 2004. Abia după ce Ucraina va fi parte a Uniunii Europene, cu un stat de drept solid, cu justiție independentă, cînd va respecta principiile democratice, separația puterilor în stat, libertatea și proprietatea, abia atunci putem spune că Rusia a pierdut jocul definitiv, sau măcar pe termen lung.

Însă în 10-15 ani se pot întîmpla multe. UE poate renunța la extindere, poate intra în cine știe ce crize politice sau economice care să blocheze extinderea, sau chiar se poate transforma în altceva.

Nu mai vorbim de ce se va întîmpla pe scena politică internă a Ucrainei. Elita politică și economică e formată din mafioți, aventurieri și, în general, personaje care nu au nicio aplecare spre statul de drept, libertate, egalitate în fața legii, piață liberă etc. Nici măcar nu știm cine va cîștiga viitoarele alegeri. Și chiar dacă le vor cîștiga cei buni, orientați spre vest, nu știm cît de capabili vor fi să schimbe societatea ucraineană și să țină steagul sus. După încă un eșec politic și economic se va stinge iar entuziasmul și Ucraina va reveni în brațele Rusiei. Elita politică, administrativă și economică a Ucrainei va trebui să nu facă nicio greșeală majoră timp de cel puțin trei-patru legislaturi. Mai ales că la un moment dat se va lovi de șocul cultural al contactului cu Vestul și de pretențiile occidentale, care i se vor părea absurde și antiucrainiene. Unele dintre ele sînt într-adevăr absurde, însă, dincolo de derapajele corectitudinii politice și ale isteriilor egalitariste Occidentul are tradiție și experiență în stat de drept, piață liberă, libertate.

Nici situația economică nu ne îndeamnă la optimism. Statul ucrainean este captiv unei oligarhii de mafioți, populiști, comuniști și aventurieri, iar sărăcia nu face decît să vulnerabilizeze populația dependentă economic și administrativ în fața ofertelor extremismului și populismului.

Iar Uniunea Europeană n-are nevoie de o Ucraină instabilă, vulnerabilă la mișcări sociale violente, lovituri de stat, conflicte etnice și probleme la granițe.  Mai ales după eșecurile numite România, Bulgaria și chiar Ungaria. Rusia lui Putin, în schimb,  vrea o Ucraină întreagă, cu milioane de ruși și teritorii controlate de ruși, cu lideri politici și autorități conttolate de ruși. O astfel de Ucraină nu e de înghițit de către UE și poate oricînd fi destabilizată de ruși.

Nu cred că Rusia va forța acum ruperea Ucrainei. O Ucraină ruptă presupune un război de secesiune, costuri financiare, militare, diplomatice, politice care ar putea destabiliza chiar Rusia. La final rămîne în vest o Ucraină pierdută definitiv pentru ruși. Rușii ar face dintr-un eșec de etapă o retagere definitivă. Forța Rusiei în Ucraina nu stâtea într-un om. De ce ar renunța neprovocat la Ucraina de Vest? Rușilor le e suficientă o Polonie în coastă, n-o vor și pe a doua.

Orice s-ar întîmpla, unica șansă a Ucrainei e democratizarea, un stat de drept solid, justiție independentă, piață liberă, libertate. E teribil de greu, dar altă șansă n-are. Întorcîndu-se împotriva minorităților naționale, împotriva rușilor, maghiarilor, românilor, Ucraina face jocul Rusiei, își îndepărtează Uniunea Europeană, întregul Occident și vecinii. De tensiunile interetnice vor profita populiștii, aventurierii, oligarhii, pescuitorii în ape tulburi și totalitarismul și expansionismul rus, adică tocmai cei împotriva cărora s-a ridicat Euromaidanul, acelora care au îngropat pînă acum Ucraina în subdezvoltare, arbitrariu, corupție, violență și marginalizare.

Ucraina nu trebuie să se războiască cu Rusia, cu rusofonii sau cu etnicii ruși. Trebuie să se războiască cu exportul rus de totalitarism. Dacă Rusia ar fi o țară democratică, în care ar domni legea, libertatea, justiția, piața liberă, ar fi partenerul ideal al oricui și s-ar extinde prin seducție și forță economică. Nu rușii ca nație sînt problema ci sistemul politic pe care îl exportă.

Dacă Ucraina crede că luptă împotriva Rusiei alegînd iarăși oligarhia, arbitrariul, încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, corupția, injustiția și răzbunarea, nu face decît să se arunce în brațele Rusiei. Și încă o cădere ar fi prea mult chiar și pentru ucrainieni, cît de tari par ei.

Cea mai mare lovitură pe care Ucraina o poate da Rusiei lui Putin e să nu intre în jocul său și să nu accepte extremismele, populismele, arbitrariul și corupția. Doar acceptînd importul de democrație din Occident, așa cum e ea, cu tot balastul său de utopii, obsesie a controlului și nedreptăți, doar acceptînd regulile statului de drept, domnia legii, separația puterilor în stat, respectarea libertății individuale și proprietății, Ucraina poate scăpa din gheara Rusiei. Iar un succes al Ucrainei i-ar pune chiar și pe ruși pe gînduri.

Cu toate lașitățile, stîngăciile și exagerările Occidentului, sistemul este categoric mai bun. Și nu-l poți schimba sau salva decît din interior. Sau, mai bine spus, din exterior. Fiindcă, trebuie s-o spunem, ei sînt afară, noi înăuntru. Nu-ți place cum arată strada? Ți se pare că cei din afară greșesc? Și-au pierdut busola? Du-te și vorbește cu ei. Mda. Nu poți, fiindcă ești după gratii. Românii, ucrainienii, maghiarii, polonezii, bulgarii sau sîrbii nu pot schimba lumea de după gratiile totalitarismului.

Imaginați-vă două fețe înghesuite la o ferestruică de 30 pe 30 cu gratii, uitîndu-se dezaprobator și rîzînd de cei de afară.

Oameni care mor pentru tara lor

Ce chestie

Nu vor ceda. Nu vor abandona. Nu vor capitula. Rezistă de peste trei luni. Au rezistat frigului cumplit, bastoanelor şi gazelor lacrimogene. Acum, cînd zboară gloanţele şi cadavrele se adună morman, cînd e clar că dacă nu înving, îi aşteaptă anihilarea, nu mai au nici un motiv să dea bir cu fugiţii. “Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”. Cum ar veni. Şi iată, mor. Sînt în război, iar războiul lor este de eliberare. Ceea ce ziariştii, diplomaţii şi liderii politici vestici refuză să spună, lor le este cît se poate de clar: nu mai vor cu ruşii peste ei. Nu mai vor să fie sclavii Rusiei. Nu mai vor. Destul. Vor ţara lor. Fiindcă e ţara lor. Vor Ucraina liberă.

După cel puţin 25 de morţi marţi spre miercuri, după încă pe atîţia miercuri spre joi, împuşcaţi, mai nou, la meserie, în organele vitale, de lunetişti, Piaţa Independenţei din Kiev tot nu s-a golit. Ei tot n-au fugit, n-au cedat, n-au capitulat. Deşi destui corespondenţi străini cîntau prohodul luptei lor, după primul masacru, ei luptă în continuare. Care e soluţia au spus-o de la început: demisia preşedintelui Yanukovici, omul Rusiei. Alegeri anticipate, imediat. Nu doar demisia guvernului sau dizolvarea parlamentului. Demisia liderului înscăunat de Moscova. Care a oprit asocierea cu Uniunea Europeană şi a întors ţara spre Rusia lui Putin. Vor demisia şefului grupării infracţionale de ocupaţie colonială. Între timp, a grupării criminale de ocupaţie colonială.

Gruparea criminală trage cu muniţie de război, vorbind de terorişti şi de fascişti. Aaaa, daaaa, sigur că daaaa! Binecunoscuţii terorişti, de care ne-a salvat Iliescul, cu Frontul Salvării Naţionale. N-am aflat cine au fost teroriştii. Binecunoscuţii fascişti, de care ne-a scăpat tot Iliescul, aducînd minerii, ca să refacă spaţiile verzi din Piaţa Universităţii. Nici despre ei n-am aflat cine au fost. Dar bine că ne-a salvat Iliescul, de anarhie, de vidul de putere. Despre fascişti vorbeşte şi inegalabilul Maduro, în Venezuela socialistă, trăgînd în răsculaţi. Dacă s-au răsculat, ce-ar putea fi altceva decît fascişti, marionete ale imperialismului occidental? Extraordinar cum tovarăşii de drum ai secerii şi ai ciocanului, mai vechi sau mai noi, dau mereu, în drumul lor spre progres, doar de terorişti şi de fascişti. Alţi adversari nu găsesc, sărmanii.

În Ucraina n-ar fi nici un vid de putere. Există o alianţă de trei partide, capabilă să preia ţara, cu lideri cunoscuţi, cu priză la public. Iar teroriştii şi fasciştii sînt ucrainenii care s-au săturat de Rusia. Şi luptă cum pot, pentru libertatea lor. Yanukovici l-a demis pe ministrul apărării. Primarul din Kiev a demisionat din “Partidul Regiunilor”, al lui Yanukovici, declarîndu-se independent. Puterea prezidenţială dă ceva semne de surpare. Greu de înţeles pentru unii, dar nici muniţia de război nu-i opreşte pe răsculaţi. Nenorociţii. Ce le lipseşte, în fond? De ce nu vor cu Rusia? De ce vor, în schimb, cu UE? Cu Vestul, nu cu Estul? De-aia. Fiindcă în Vest e mai bine. Se mai şi trăieşte, nu doar se supravieţuieşte.

Dar, în primul rînd, răsculaţii vor ţara lor. Să decidă ei, singuri, încotro se îndreaptă. Vestul, desigur, nu se repede să-i ajute. UE trimite miniştri de externe, propune sancţiuni. Vax. Americanii, ce-i drept, lucrează în culise, dar nu se ştie cît de eficient. Decizia e, oricum, la Putin. În criză de timp, Yanukovici are, încă, la dispoziţie şi varianta băii de sînge naţionale, şi varianta desprinderii părţii de est si sud, rusofone, a ţării, după modelul Transnistria, de pildă. Nu va face nimic, însă, fără ordin de la Kremlin. Mai degajat de problemele olimpice, acum că Rusia şi-a luat-o la hochei, întîi de la SUA, apoi de la Finlanda, Vladimir Vladimirovici are de ales. Vrea război colonial în ditamai ţara, Ucraina, cu consecinţe internaţionale cataclismice, dată fiind vecinătatea cu zona UE şi, mai ales, cu NATO, sau alege jocul pe termen lung? Ce va face Putin, ştiind foarte bine că, în Ucraina, nu teroriştii şi fasciştii sînt problema lui, ci ucrainenii care se bat pentru libertate? Nu mai vor să fie colonie. Şi nici gloanţele lunetiştilor nu-i mai sperie. Mor, pentru ca ţara lor să fie a lor. Ce chestie, nu?

HA, HA, HAAAA!!!! ASA CEVA?!?!

Victorie măreaţă în fotbalul pe gheaţă

Fotbalul pe gheaţă e fără minge, cu patine în picioare, ciomege în mîini şi dinţi în mantinelă. Fantastic! Evident, există imense rivalităţi la sînge, nu doar ca figură de stil. De pildă, Statele Unite-Rusia. Că şi pe vremea URSS, sovieticii tot ruşi erau pentru americani. La Soci s-a scris o nouă pagină glorioasă din această epopee sportivă. Încărcată de adînci semnificaţii. O lungă perioada, Canada şi SUA, marile puteri ale hocheiului capitalist, Canada fiind şi inventatoarea acestui pasionant sport, n-au putut veni la Olimpiade cu cei mai buni jucători, fiindcă erau profesionişti, deci elemente declasate, corupte, ticăloase. Imaculatul sport olimpic era de amatori. Iar profesioniştii sovietici, fiind comunişti, erau amatori. Logic. Deci perfect echitabil.

Totuşi, chiar şi aşa, în 1980, la apogeul imperialismului sovietic, Olimpiada de iarnă găzduită de americani la Lake Placid (în sărăcie, prin comparaţie cu megalomania de la Soci), a prilejuit un eveniment epocal, incredibil, inimaginabil. Dar magnific. Americanii îi spun “Miracolul de pe gheaţă”. S-au făcut şi filme cu actori îndrăgiţi, Karl Malden şi Kurt Russell, despre eveniment. Pe bună dreptate. Ca impact psihologic şi mediatic, a fost un moment de cotitură în Războiul Rece. Care urma s-o cotească, masiv, în defavoarea Moscovei. Naţionala URSS, declarată “invincibilă”, era o maşină de hochei, cu tot ce are mai umanist termenul. Cetăţeni că Tretiak (portar, considerat cel mai bun din istorie, l-aţi văzut aprinzînd flacăra olimpică la Soci), Harlamov, Fetisov, Mihailov, Makarov, Krutov se distrau chiar şi cu echipe din NHL, liga profesionistă nord-americană. Şi erau doriţi, cu asiduitate, în NHL.

S-ar fi dus ca din puşcă, fireşte, să împuşte dolarul, cum s-ar fi dus şi Gicu Dobrin la Real Madrid, mai ales că aveau şi spaniolii ţuica lor. Dar, din aceleaşi motive, ţinînd de flamura roşie a Partidului, de înaltele idealuri ale comunismului, n-au putut lăsa secera şi ciocanul. Normal, tovarăşul Brejnev le-a trasat hocheiştilor misiunea de a-i călca pe gît, de a-i strivi ca pe năpîrci, în bîrlogul lor, pe imperialişti. În ultimul amical dinainte de Lake Placid, la ditamai Madison Square Garden din New York, selecţionata olimpică americană şi-a luat-o cu 10-3 de la “Maşina Roşie”, cum îşi alintă şi azi echipa fostul şi viitorul public sovietic. Invincibila URSS, campioană olimpică în serie, n-avea cum rata un nou titlu. Numai că antrenorul Herbert Paul Brooks, de la Universitatea Statului Minnesota, găsise cum. La meserie.

Cu o echipă olimpică de amatori şi jucători din echipe studenţeşti, “Herb” a bătut URSS în turneul pentru medalii, cu 4-3, după un meci uluitor. La hochei, pe bune (deşi din serialul SF “Dosarele X” aţi aflat că CIA aranjase tot). Învăţîndu-şi băieţii, pînă la epuizare, toate schemele, toate trucurile sovieticilor, studiate îndelung pe film, şi cum să le anihileze. Ca magnitudine, ar fi ca şi cum selecţionata studenţească de fotbal a României, condusă de Nea Mircea Lucescu, ar fi învins Spania în semifinala Campionatului Mondial din 2010. Americanii au cîştigat apoi aurul olimpic, batînd Finlanda in ultimul meci, dar puteau să-l şi piardă, nu mai conta. Victoria cu URSS a avut un impact uriaş, care a depăşit cu mult sportul. În Rusia, înfrîngerea de la Lake Placid continuă să fie considerată o traumă naţională.

Salt înainte 34 de ani. Cu Vladimir Putin în tribună, la Soci, “Maşina Roşie” şi-a luat-o iar de la SUA, total olimpic. De data aceasta, chiar acasă, pe pămîntul sfînt al patriei. Spre a înţelege enormitatea crosei peste gură încasate, simbolic, de Putin, e suficient să amintim că, în calitate de prim sportiv al ţării, agreabilul Vladimir a jucat ca preşedinte-atacant în naţionala Rusiei, la diferite meciuri de antrenament, înscriind şi goluri, la rugămintea colegilor hocheişti. Iar cum soarta ştie să le potrivească, Timothy Leif “T.J.” Oshie, băiatul care-a adus victoria americană, a trecut şi el prin Minnesota. Mare specialist în penaltiuri. A fost un meci, efectiv, cu de toate. Senzaţional. Între profesionişti sadea, cu toţi ruşii din NHL, în frunte cu Alex Ovecikin. Sigur, gazdele se plîng că li s-a anulat golul victoriei, pentru că poarta a fost mişcată, acuzîndu-l pe portarul american de gangsterism. Dar, după 2-2 şi prelungiri, au avut toate şansele să-i bată pe infamii yankey la penaltiuri. N-au fost în stare. Le-a stins lampa flăcăul T.J. Oshie, cu ultimul şut, printre picioarele portarului. După revoltătoarea ceremonie de deschidere, în care istoria a fost rescrisă cu nesimţire, trecînd peste ororile comunismului, cu băieţi şi fete dansînd zglobii rock’n roll în Moscova stalinistă, Putin şi-a luat-o rock’n roll chiar de la inventatorii genului. Rusia poate să iasă şi campioană olimpică, nu mai contează. Maladeţ!

“Fuck the EU” adica “be afraid, be very afraid”

Telecomunicaţii speciale fierbinţi

Delicios e prea puţin spus. Senzaţional, la fel. Ca şi epocal. E toate acestea şi mult peste, scandalul cu doamna Victoria Nuland şi “Fuck the EU”. Chiar dacă nu agreaţi filmele de groază, ar trebui să vi se facă părul măciucă. “Be afraid, be very afraid”. Rîsul e doar pentru marii amatori de comedie alternativă, dar nu staţi cu ei la masă. Nu sînteţi Victor Ponta, în proximitatea lui Victor Yanukovici, Ucraina, la dineul olimpic oferit de Vladimir Putin, Rusia. Oameni remarcabili. Şefi peste asasini emeriţi, de ziarişti şi adversari politici, dacă va spun ceva cazurile Anna Politkovskaia, Alexander Litvinenko, Georgiy Gongadze sau Yuri Verbitsky. Mai sînt şi rateuri, ca în cazul otrăvirii soldate doar cu desfigurare şi leziuni interne pentru Viktor Yuşcenko, fost preşedinte nerusofil al Ucrainei, dar numai cine nu munceşte nu greşeşte. Iar şefii asasinilor, ce sînt ei? Democraţi, fireşte.

Ştim, din filmele de acţiune, că marii negativi, cu cît sînt mai plecaţi de acasă, cu atît au replici mai bune. Umorul lor este inegalabil. Cum să nu se simtă bine Victor Ponta, baschet, automobilism, plagiat, cu Viktor Yanukovici, box stradal, puşcărie, şi Vladimir Putin, campion la orice sport? Mai ales că în viaţă nu-i ca-n filme. În viaţă, Putin şi Yanukovici sînt, în mod evident, pozitivi. Occidentul e negativ. Occidentul e ticălos. Occidentul e de vină. Nu-i aşa? Foarte joviali par Viktor şi Vladimir în pozele de la Soci. De ce n-ar fi fost? Anterior, la Kiev, Victoria Nuland, asistent al ministrului american de Externe, însărcinată cu probleme Europene şi Euroasiatice, urmaşa lui Philip Gordon, cel de la garajul lui Băsescu, s-a trezit că trebuie să comenteze o înregistrare apărută pe YouTube.

Bună seara fete, bună seara băieţi!

Adică s-a trezit că securiştii ei, americani, n-au fost în stare să-i ofere, săptămînile trecute, o linie telefonică securizată cu ambasadorul american de la Kiev. Ca să discute susţinerea opoziţiei din Ucraina. Închegarea unei alternative la guvernare, cît mai rapid, ţinînd cont de riscul anihilării de către Moscova a revoltei pro-Occident. Susţinerea urma să aibă loc cu ajutorul ONU, nu al UE, care îşi tîrîie călcîiele. “S-o f..i pe UE”, a spus, scurt, doamna Nuland, aprobată de ambasadorul Geoffrey Pyatt. Nu sînt dubii privind autenticitatea interceptării şi autorii ei. La Kiev, doamna Nuland a remarcat, public, calitatea tehnică foarte bună a înregistrării unei convorbiri, altfel, private. La Washington, purtătoarea de cuvînt a Departamentului de Stat a spus că Rusia a coborît la un “nou nivel de josnicie”. La Berlin, doamna Merkel s-a declarat scandalizată, elogiind eforturile doamnei Ashton, Comisar European cu politica externă. Victoria Nuland şi-a cerut scuze faţă de Uniunea Europeană.

Cum să nu fie joviali Putin şi Yanukovici? Cum să nu rîdă ei, ca băieţii, de gîlceava fetelor? Împreună cu toţi fanii lor. Mai ales fanii “imparţialităţii” din UE. Gen militanţii “aceeaşi mizerie”. Ce mi-e Rusia, ce mi-e America, barem Moscova e mai aproape. Că doar SUA înseamnă Uniunea Sovietică Aialaltă. Pentru toţi ceilalţi, însă,  nu rîsul ar trebui să fie pe agendă. Dincolo de satisfacţia, omenească, a doamnei Merkel, de-a vedea America umilită electronic pe YouTube, după ce America îi interceptase telefoanele, situaţia nu e veselă. În lupta cu dictaturile, nu există nici un “Occident”, există doar America. Uniunea Europeană şi-a tîrîit, îşi tîrîie şi îşi va tîrîi mereu călcîiele în faţa Rusiei. Din laşitate, din derută şi din capacitatea remarcabilă de-a nu căuta alternativă la gazele ruseşti. Războiul Rece n-a încetat niciodată, doar năucii şi slugile Moscovei au susţinut contrariul.

Telefonul fierbinte

Războiul Rece se încinge periodic, pînă la roşu (desigur), şi avansează. După Georgia, Rusia e dornică să intervină militar şi în Ucraina. Dacă Georgia e departe, Ucraina e chiar la graniţa României, a UE, a NATO. Cu sau fără legătură cu trădarea lui Edward Snowden, oaspete al Rusiei, Putin a vrut să arate că poate intercepta comunicaţii secrete americane. Şi că poate crea scandaluri menite să intensifice sentimentele antiamericane din Europa. Există vreo parte bună? Da. Interceptarea cu doamna Nuland arată că America e foarte interesată de Ucraina. De aceea, e de presupus că nu doreşte probleme “în spatele frontului”, în România, de pildă.

Nu ştim în ce termeni discută oficialii americani despre USL, care e infinit mai puţin decît UE. Dar acum, după interceptarea telefonului fierbinte al doamnei Nuland, putem bănui. Dat fiind că UE, dincolo de vorbe, nu face nimic ca să aducă Ucraina mai aproape, nu va face nimic nici ca să ţină România în UE, în condiţiile în care USL+Rusia+China=Love. America are, însă, interesul să ţină România în NATO. Un succes american în Ucraina ar fi un succes şi pentru România. Deci un eşec pentru USL. Dar un eşec american în Ucraina? Aceasta e întrebarea. Cum România continuă să nu aibă nici un fel de opoziţie, Victor Ponta, Crin Atonescu şi, în general, USL, nu par dispuşi să renunţe la batjocorirea Justiţiei, iar în Ucraina lucrurile nu stau deloc pe roze, “be afraid, be very afraid” e un îndemn cît se poate de potrivit.

Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)

Aici am ajuns. În curul lumii, printre criminali și alți refuzați ai civilizației. Aici ne-a adus Victor Ponta, cel mai incompetent, iresponsabil și antinațional premier pe care l-a avut România. Acasă la stăpînul Putin, ucigaș patentat de opozanți și jurnaliști, împreună cu altă slugă de-a lui Putin, Viktor Ianukovici, ucigaș de opozanți și tineri care manifestă pe străzile Ucrainei pentru libertate și intrarea în lumea civilizată și împotriva Rusiei. Și toate astea în situația în care Rusia a anunțat că ar putea interveni militar în Ucraina, pentru a înăbuși revolta ucrainienilor. Aici sîntem după aproape 23 de ani de la prăbușirea URSS-ului. Am revenit la matkă. Dacă la prezidențiale alegem slugoiul ăsta iresponsabil sau slugoiul lui, Antonescu, vom ajunge să lingem tălpile bolșevicilor, kaghebiștilor și altor mujici.

Îndepărtarea de la putere a slugii iresponsabile a rușilor și baronilor pesediști e o datorie patriotică minimală a fiecărui român. În situația în care am ajuns, ceea ce face astăzi așa-zisa opoziție e o dovadă de iresponsabilitate comparabilă cu cea a slugii din poză.

ponta_ianukovici

Olimpism si Putinism

Spiritul megalomanolimpic

Statisticile oferă, adesea, surprize încîntătoare. Bunăoară, costurile preconizate pentru organizarea unei olimpiade sînt depăşite, în mod normal, de maximum trei ori. Olimpiada de la Soci a reuşit o performanţă fără precedent: costuri de aproape cinci ori mai mari decît estimările! Aprofundînd, detaliile devin şi mai încîntătoare. Olimpiada de iarnă de la Soci a reuşit să fie mai scumpă decît Olimpiada de vară de la Beijing, din 2008, care stabilise precedentul record al delirului financiar: 40 de miliarde de dolari. Olimpismul rusesc nu se putea mulţumi, însă, doar cu o simplă depăşire. Recordul trebuia spulberat. A fost: 51 de miliarde de dolari!

Performanţa e cu atît mai entuziasmantă, cu cît iarna olimpică nu-i ca vara, dar absolut deloc. Ediţiile de vară înseamnă cam 11.000 de sportivi, care participa la 300 de întreceri, găzduite în 40 de locaţii. Cele de iarnă adună doar 2.500 de sportivi, pentru 86 de întreceri, în 15 locaţii. Diferenţele sînt, aşadar, enorme. Totuşi, pentru mult mai puţini sportivi, mult mai puţine întreceri şi mult mai puţine locaţii, Soci a reuşit să devină cea mai scumpă Olimpiadă dintre toate Olimpiadele, fie ele de vară sau de iarnă. Ceea ce, evident, nu e la îndemîna oricui, ci a nimănui, cu excepţia Rusiei lui Vladimir Vladimirovici. Putin, da.

Să mergem mai departe. În materie de mers, între obiectivele de la nivelul marii şi cele din creierii munţilor, de la Krasnaya Polyana (gen Poiana, evident, Roşie, fiind vorba de Rusia) trebuia realizată o ultramodernă legătură feroviară de mare viteză şi mare confort. Obiectivul a fost îndeplinit, fireşte. Atîta doar că a costat  8,7 miliarde de dolari. Mai mult decît costurile totale ale pregătirii precedentei Olimpiade de iarnă, cea de la Vancouver. Ha! Penibilii de canadieni. Bătuţi măr de-o singură cale ferată. Minune a tehnicii feroviare ruseşti. Cu garnituri Siemens, ce-i drept. Un amuzant calcul arată că, de banii aceia, traseul putea fi acoperit cu un strat uniform, de un centimetru grosime, de caviar Beluga. Aţi ghicit, cel mai scump caviar din lume.

Şi tot aşa, obiectiv după obiectiv. Nedumeririle nu-şi au rostul. Finanţarea s-a făcut printr-un mecanism absolut judicios. Contractele au fost atribuite oligarhilor de nădejde ai ţării. Spre exemplu, fraţii Arkady şi Boris Rotemberg, prieteni din copilărie cu Putin, au beneficiat de vreo 14% din fondurile totale. Alţi oligarhi au acceptat, cu plăcere, să devină investitori, ca Vladimir Potanin, Oleg Deripaska, Andrey Elinson. Fireşte, 70% din investiţiile lor au fost făcute cu imprumuturi de la VEB, o bancă de stat. Aprobate de consiliul de administraţie, condus de Premierul Rusiei. La vremea aprobărilor, Premier era Putin. Coborînd mai jos, pe scara sub-contractărilor, intervin parandărăturile. Vrei lucrarea, decartezi a cincea parte din bani şi te descurci cu restul. Normal, umfli nota de plată, ca să se ajungă la toată lumea.

La care se adaugă incompetenţa crasă, care a impus reluarea unor lucrări, de pildă, din cauza unor expertize geologice greşite. Găinăriile de tip asfaltat, decopertat, asfaltat iar, pe aceeaşi rută. Şi, evident, entuziasmul patriotic. Pentru gloria Rusiei, trebuia făcut totul. Astfel, Stadionul Olimpic, destinat festivităţilor de deschidere, de închidere, şi atît, gata, trebuia să aibă acoperiş mobil. Pentru gloria Rusiei, s-a modificat din mers planul: stadion complet închis, cu acoperiş fix. Constructorii au trebuit, astfel, să facă rost, în trei luni, de oţelul transportabil, în mod normal, într-un an. Cu costurile suplimentare de rigoare. Dar în noua configuraţie, stadionul, transformat în cel mai mare teatru acoperit din lume, va putea găzdui cu brio grandiosului spectacol inaugural. Care va include, se pare, şase locomotive, troica din “Suflete moarte” de Gogol, plus Petru cel Mare la comanda unei flotile de cinci nave. Printre altele. Ei, aşa da. Cine-a zis că megalomania nu face toţi banii?

La granita noastra

Ucraina, soarta lor şi soarta noastră

Ianuarie 2014. Ucraina e în război. De eliberare. De sub Rusia. Cu cîteva excepţii, comentatorii străini evită s-o spună. Cît despre liderii occidentali, nici nu poate fi vorba. Normal. Mama Rusie nu trebuie antagonizată. Mama Rusie (Gazprom, arme atomice) are de găzduit cu succes si Olimpiada de iarnă, după legendara Olimpiadă de vară de la Moscova, din 1980, boicotată de americani pentru invadarea Afganistanului de către URSS. Cînd arbitrele i-au furat Nadiei Comăneci titlul la individual compus şi Ţopescu a ţinut discursul acela, în care le întreba cum îşi vor privi copiii în ochi, cînd micuţii vor întreba: “Mămică, de ce ai judecat strîmb?” Ce vremuri.

Ce vremuri şi în 2008, în timpul Olimpiadei Partidului Comunist Chinez de la Beijing (cea mai scumpă de dinaintea celei de la Soci, care depăşeşte orice imaginaţie în materie de costuri). Atunci, Putin a trimis tancurile în Georgia, ca să facă terci visurile de independenţă reală, prin integrare euroatlantică, ale fostei şi viitoarei colonii. Iar Occidentul n-a mişcat un deget. Tot normal. N-ar fi ştiut nici care deget, nici încotro să-l mişte. De teamă că i-l striveşte Mama Rusie. Cu atît mai  puţin ar şti acum, cînd Dînsa are de slobozit Pacea Olimpică peste planetă. Pacea. Mai nobil ideal nici că există. Răsculaţii din Ucraina par să fi găsit, totuşi, altul. Libertatea.

Puşcăriaş şi Campion Mondial

Preşedintele Ucrainei e Viktor Ianukovici. Zis “Puşcăriaşul”. Fiindcă a făcut de două ori puşcărie. De drept comun. E omul Moscovei, după faptă, după port. După sondaje, dacă alegerile s-ar ţine acum, le-ar cîştiga fostul campion mondial la box Vitali Klitschko. Zis “Doctor Pumn de Fier”, fiindcă are doctoratul în ştiinţe sportive. De cînd “Puşcăriaşul” a oprit, în noiembrie 2013, aderarea la Uniunea Europeană, întorcînd, cu patriotism, ţara spre Rusia, revolta ucrainenilor are ca punct central Piaţa Independenţei din Kiev. Denumită “EuroMaidan”. Adică “EuroPiaţa”. De-acolo, Klitschko l-a avertizat pe Ianukovici că va avea soarta lui Ceauşescu sau Gaddafi. Dacă nu se opreşte. Nu s-a oprit. A interzis protestele, graţie parlamentului-marionetă, şi a trecut la reprimare.

În weekend, erau, oficial, trei morţi, sau cel puţin patru, potrivit opoziţiei, printre ei seismologul Yuri Verbitsky, răpit, torturat şi aruncat într-o pădure, să moară îngheţat. Lupte de stradă la Kiev. Clădiri oficiale ocupate de răsculaţi. Revoltă în cel puţin alte unsprezece oraşe, inclusiv Cernăuţi. E război, dar corespondenţii străini nu spun aşa. O spun, însă, cei care luptă. Pentru libertate. Ucraina şi-a dorit-o mereu, iar Rusia nu i-a dorit-o niciodată. Chestiune de optică. O celebră anecdotă rusofonă spune că o graniţă sigură are soldaţi ruşi de ambele părţi. Pe aceeaşi linie, Rusia fără Ucraina e o ţară, iar cu Ucraina, e un imperiu. Pentru orice patriot ca Putin, obiectivul firesc e refacerea imperiului. Reagan i-a spus “Imperiul Răului”. Atunci, se numea URSS. “Puşcăria Popoarelor”, cum o alintau mulţi beneficiari. Sub Putin, fostul Imn al URSS a fost recuperat ca Imn al Rusiei. Păi, forma rămasă fără fond? Ar fi păcat.

Singuri, că Vestul e ocupat

Victor Ianukovici s-a născut în 1950 în estul Ucrainei, în zona rusofonă şi rusofilă Doneţk. Rămas orfan de mamă, abandonat de tată, ajunge la orfelinat. Prima condamnare e în 1967, pentru vătămare corporală şi jaf. Trei ani, amnistie după 18 luni, de semicentenarul Revoluţiei Sovietice. Recidivă în 1969, bătaie la beţie. Trei ani cu executare. Apoi intră electrician la un garaj şi este, cumva, luat sub aripă de fostul cosmonaut Ghiorghi Beregovoi, dublu “Erou al URSS”, mare ştab în partid. Pînă să-şi termine facultatea prin corespondenţă, Viktor devine şef de autobază. După absolvire, ca inginer mecanic, condamnările îi sînt radiate, intră în Partidul Comunist şi e pus director de întreprindere de transport. Profesia auto îl urcă pe culmi. Doctoratul în economie şi-l ia după Independenţă, ca guvernator al provinciei Doneţk. Viktor din Ucraina nu e acuzat că a plagiat, ci doar că i-au scris alţii teza.

Fostul preşedinte Leonid Kucima, comunist promoscovit democratizat, îl unge premier. Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul lui Nea Mircea Lucescu de la Minerul Doneţk, îi finanţează campaniile electorale. În 2004, cîştigă preşedinţia prin fraudă masivă, dovedită în justiţie, şi-o pierde, în urma “Revoluţiei Portocalii”. Preşedinte ajunge pro-occidentalul Viktor Iuşcenko, otrăvit înainte de alegeri cu “Agent Portocoliu”, o armă chimică. Dovadă, pentru unii, că securiştii lui Putin ar avea simţul apropoului. Ianukovici îşi ia revanşa în 2010, învingînd-o la trei procente pe pro-occidentala Yulia Tymoşenko, fost premier, fost lider al “Revoluţiei Portocalii”. O bagă la puşcărie în 2011, pentru corupţie, după un proces considerat de UE o farsă.

Pentru regimul din Ucraina, răsculaţii sînt fascişti. Din vest, centru şi nord. Nerusofoni, nerusofili. Rusofonii şi rusofilii sînt concentraţi spre sud şi est, baza de putere a lui Ianukovici. Cetăţeni-model. La ei, monumentele sovietice sînt intacte, în timp ce la Kiev fasciştii din “EuroMaidan” au dărîmat statuia marelui Lenin. Interesant, însă: fasciştii vor în UE, vor legi şi norme europene, vor democraţie. De-aia s-au răsculat. Nu vor înapoi sub poala Rusiei, unde-i bagă Ianukovici. Nu vor “democraţia controlată” şi Uniunea Euroasiatică oferite de Putin, cu umoru-i ştiut. Cer demisia lui Ianukovici şi alegeri, imediat. De două luni, rezistă singuri, pe un frig crîncen. Sînt condamnaţi să învingă, singuri, sau să piară. Occidentul nu va face mare lucru. Toate acestea se întîmplă la graniţa României. Ţară din UE şi din NATO, ai cărei lideri din USL au sugerat, adesea, că Rusia ar fi un prieten mai bun decît Occidentul. De soarta Ucrainei depinde şi soarta noastră. Cum v-am mai spus, 2014 nu-i de colea.

Elena Udrea la prezidentiale? Suna periculos, trage fusta mai jos…

Să presupunem că Elena Udrea va candida la prezidențiale. Nu știm dacă va candida, nu știm nici măcar dacă are de gînd să candideze. Dar să presupunem că ar face-o. Ce mesaje va avea campania Udrea și ce mesaje va avea campania anti-Udrea?

Mesaje ale campaniei Udrea:

  • Votați Băsescu pentru al treilea mandat!
  • Elena Udrea înseamnă continuitate în proiectul Băsescu și lupta împotriva PSD/PNL/USL/mafioților/stîngii etc
  • Elena Udrea îl va desemna premier pe Traian Băsescu în 2016. După ce Elena Udrea va cîștiga prezidențialele, dreapta unită va veni la guvernare. Elena Udrea va desemna premier de la marele partid al dreptei.
  • Elena Udrea a avut curaj să candideze, cînd alții nu și-au asumat această luptă grea. Elena Udrea e bătăioasă și, dacă alții s-au resemnat și nu mai vor să lupte împotriva celor care au dat lovitura de stat în 2012, ea a continuat să creadă în șansa dreptei unite și în șansa de a învinge pe cei care au dat lovitura de stat din 2012, care au adus românii la sapă de lemn, care au mințit și înșelat așteptările electoratului.
  • Traian Băsescu are încredere în Elena Udrea
  • Elena Udrea a învățat de la cel mai bun
  • Elena Udrea a trecut examenul votului popular în 2008 și 2012, cînd a cîștigat alegerile în colegiul în care a candidat, în ciuda vicisitudinilor, a atacurilor presei și întregii clase politice, a valului USL în 2012
  • Elena Udrea a arătat că are forță de caracter ca politician. Deși a fost supusă unor atacuri inimaginabile, mîrșave și mîrlănești, din partea adversarilor politici și a presei, atacuri inacceptabile din partea unor bărbați la adresa unei femei, a suportat cu răbdare și calm atacurile, a dovedit că are rezistență și sînge rece, că nu-și pierde cumpătul și că nu cedează.
  • Elena Udrea e prima femeie care chiar are șanse să ajungă președinte
  • Elena Udrea a fost un ministru bun. Ponta și Antonescu n-au fost în stare măcar să zugrăvească ce a construit Elena Udrea. Bine că au venit să taie panglici la proiectele făcute de Elena Udrea…
  • Elena Udrea știe problemele locale, știe problemele primarilor, ale administrațiilor locale, cunoaște problemele cu care se confruntă oamenii din țară.
  • Elena Udrea a reușit să unească dreapta, ceea ce n-a reușit nici Blaga, nici altcineva.
  • Dacă Elena Udrea ajunge președinte, Marele Partid al Dreptei Unite va fi condus de Traian Băsescu.

Mesaje ale campaniei anti-Udrea:

  • Sîntem în Turkmenistan? Uzbekistan? Kazahstan? În ce stan sîntem noi aicea? Statuie aurită nu-și face Băsescu? Că amanta și-o pune moștenitoare, ode îi cîntă intelectualii de curte.
  • România e proprietatea privată a clanului Băsescu-Udrea? Și-o împart în spațiu și timp cum vor ei?
  • Băsescu e Putin. Putin de România. V-am mai zis, nu ne-ați crezut. Așa cum Putin l-a pus moștenitor pe Medvedev, așa și Băsescu a desemnat-o moștenitoare pe Udrea. Cine știe, dacă acest popor e atît de orb încît s-o aleagă pe Udrea, după ce Udrea va ajunge președinte, va modifica Constituția, ca să revină Băsescu la Cotroceni. Băsescu vrea să stea 25 de ani în fruntea țării, ca Ceaușescu.
  • Să vedem ce zic acum toți curații și intelectualii finuți, după ce Băsescu le-a tras-o și le-a arătat că nu dă doi bani pe ei, că vrea doar să-și aranjeze clanul. O să-i pupe toți papucul Elenei Udrea?
  • Clanul Băsescu-Udrea vrea să transforme România în monarhie neconstituțională.
  • După încoronarea lui Cioabă urmează încoronarea lui Udrea?
  • Lui Băsescu îi e frică. Știe că dacă nu va mai fi el la Cotroceni va trebui să răspundă pentru răul făcut poporului român. D-aia vrea să-și proptească acolo amanta, moștenitorul clanului, ca să scape de răspundere.
  • Băsescu e un bătrînel penibil, confuz și disperat. Și-a pierdut orice rațiune și responsabilitate. Este în incapacitate psihică. Bine că scăpăm de el. Vă dați seama că omul ăsta a avut toată România pe mînă timp de zece ani? E de mirare că țara asta încă mai există.
  • Acum vedeți cine a condus de fapt România timp de zece ani? Carol al II lea și Elena Lupescu au condus-o tot zece ani și au lăsat-o în ruine, dar măcar Carol al II lea nu a lăsat țara moștenire amantei.

Mesajele pro-Udrea pornesc de la premisa că Traian Băsescu va mai însemna ceva după această mișcare, iar mesajele anti-Udrea pornesc de la premisa că antipatia față de Udrea este extrem de ridicată. Este însă posibil ca după o posibilă mișcare prin care Băsescu o susține pe Udrea, acesta să nu mai însemne nimic aproape pentru nimeni și este posibil ca Elena Udrea să nu fie chiar atît de antipatizată.

Ar mai fi și asta o variantă, dar nu pentru prezidențiale:

Ca și în cazul ”Macovei, ministrul justiției din umbră”, efectul declarațiilor Elenei Udrea va fi contrar intenției. Rolul de fată din popor, țărancă sănătoasă de la Buzău, cu farmece, ambițioasă, ajunsă curtezană machiavelică, pricepută la administrație și deținătoare de rețele, structuri, puteri și influențe o prindea mult mai bine. Adică era credibil. Nu-i plăcea lui Pora (dar ce-i place lui Pora, stimați cetățeni?) însă la popor mergea binișor. Udrea putea vinde foarte bine povestea popular-aspirațională hip hop-Pantelimon-Dinu Păturică, veche de mii de ani, de țărancă fatală, dezghețată și muncitoare, ajunsă la Curtea Regelui. Dar nu, nene,  a vrut să fie  Rosa de Luxemburg cu bicicletă, lovită de gaze lacrimogene în lupta cu sistemul. Elena Udrea a fost un bun ministru, în comparație cu alți miniștri, se pricepe la organizare și chestii, are energie, e loială, e ambițioasă, dar nu are viziune politică. Nu crede în nimic și nu are imaginație deloc. Dar absolut deloc. E un Dragnea cu fustă, nu are viziune sau anvergură politică.

Citește mai mult la www.blogary.ro/comunitatea-blogary/monica-macovei-si-elena-udrea-functionara-de-partid-si-revolutionara-de-caldarim/ © Blogary

Am citat dintr-un om deștept. Adică din mine.

Strategii?

Udrea – trebuie să rămînă singură pe partea dreaptă, să nu aibă concurent (deci trebuie să preia PDL), să se erijeze în continuatoarea lui Băsescu și cea care unifică dreapta, care e capabilă să negocieze în caz că nu intră în turul 2. Dacă intră în turul 2, va fi antipesedista reaua mai mică, asta e, nene, votați cu Ponta? Ați înnebunit? Nu votați deloc? Dacă nu votați deloc iese Ponta. Adică e ca și cum ați vota cu Ponta. Nu votezi deloc, votezi Ponta.

antiUdrea – un candidat frecventabil în primul tur pe partea dreaptă care să o concureze în fața votanților antiUSL și blocarea oricărei încercări a Elenei Udrea de a prelua PDL. În turul II, dacă se ajunge pînă acolo, blocarea alianței PDL (condus de Udrea) – PNL.

Și varianta cea mai tare, care mi-a venit acuma: Udrea, candidat PSD din umbră. USL nu se rupe, Antonescu candidat prezidențial boicotat de PSD. Udrea, președintele țării care e fată bună, de mare încredere și în relații excelente cu toată lumea.

Bine, sînt tot felul de posibile combinații, dar despre asta, altă dată.