Rusia, ca mare putere, are destulă demnitate

De trei zile-ncoace, lui Oazu Nantoi, cel mai socialist dintre liberali și cel mai liberal dintre socialiștii de pe scena politică moldovenească, mai nou (miră pe cineva?) consilier al candidatei Maia Sandu, după ce a schimbat puzderie de partide și nu a produs, de la înălțimea de om politic și „expert” în toate celea, absolut nimic sesizabil pentru R. Moldova, dovadă halul în care arată, gura nu-i mai tace.

Și zice omul, care ne-a ținut împreună cu toată hărmălaia de politicieni din Moldova, în mizeria echivocului moral:

„Vectorul geopolitic e ultimul refugiu al potlogarilor”.

Mari potlogari românii, balticii sau ucrainenii ăștia că și-au dorit și își doresc să țină dreaptă cîrma spre Vest, să acceadă sau să rămînă în spațiul civilizației occidentale. Chiar cu prețul a mii de vieți măcelărite de ruși în Donbas. Numai moldovenii îs cei mai deștepți: ei au formulat înaintea lui Dughin teoria celei de-a treia căi: suptul de la două vaci și șezutul cu curul între două luntri. De fapt, mare treabă ca îndrăgitul ideolog rus să nu se fi inspirat din înțelepciunea politică moldovenească! Testată timp de secole și care, după cum se vede cu ochiul liber, dă rezultate extraordinare în termeni de bunăstare economică, stabilitate politică și pur și simplu prosperitate nemaiîntîlnită!

Nici Maia Sandu nu s-a lăsat mai prejos, și a declarat astăzi într-un interviu pentru DW* următoarele:

„Noi avem ce oferi Rusiei în materie de relații economice.
Avem loc pentru colaborare. Pe această bază vom încerca
să ne construim relațiile. În ceea ce privește temerea de
unele sancțiuni, eu cred că Rusia, CA MARE PUTERE, ARE DESTULĂ DEMNITATE CA SĂ NU SE SUPERE PE ALEGEREA MOLDOVENILOR (subl.m). Repet, este loc de colaborare cu toții.”

Sincer vă spun că mi-a pierit tot cheful să mai merg la alegeri. Să alături în aceeași propoziție cuvintele „Rusia” și „demnitate” este peste capacitatea mea de înțelegere. Cîtă demnitate și respect a arătat Rusia față de alegerea ucrainenilor în 2014, atîta va arăta în continuare și față de Moldova. Să te exprimi cu atîta reverență, în termeni de „mare putere” , față de o mizerie cleptocrată, kgb-istă, revanșardă și periculoasă cum este Rusia contemporană, după zecile de mii de victime ale războiului asupra Ucrainei și asasinarea a aproape 300 de pasageri ai cursei aviatice, este o dovadă că ești dusă cu pluta.

În rest, „putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru”. Deci, a se scuti cu unirea și cu eforturile de integrare în spațiul românesc sau euro-atlantic. Las că ne descurcăm și singuri la fel de bine cum am făcut-o și pînă acum.

PS: *Maia Sandu: ”Putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru” – dw.com

maia-sandu

(Foto: adevarul.ro)

Noi nu suntem nici levîie, nici pravîie, noi suntem nikakie*

Niște mămăligi „manipulate” și „divizate” de către politicieni în „stînga și dreapta”, „între Europa și Rusia”. Asta este sugestia conținută în toate mesajele publice din campanie ale candidatei Maia Sandu. Noi suntem un continent moldovenesc, o planetă Moldova, izolată, care exprimă doar nevoi imediate: să trăim „ghini”. Și-atît. Dar nu trăim „ghini”. Mătincă „șeva nu ne-ajiunje, nu știm ce, ar fi ghini să fie, da nu-i”. Pentru că de 25 de ani, puțini politicieni, cu atît mai mult cei crescuți la sînul puterii de ieri și de azi, își asumă deschis teme identitare, morale, clarificări atît de vitale pentru societatea moldovenească post-sovietică.

Or eu, dacă sunt pro-europeană, anti-Rusia (politic vorbind) și de dreapta e pentru că acestea sunt convingerile mele politice personale, izvorîte din identitatea mea, din cine sunt eu, din istoria familiei mele, din educația sau eforturile mele de lectură, informare, etc. Nu m-a manipulat nimeni și nici nu m-a „divizat” cineva. Din contra, eu, prin opțiunile mele politice, liber exprimate, „divizez”, diversific spectrul politic moldovenesc, așa cum e și firesc într-o democrație, mai ales incipientă. Zeama aceasta non-ideologică, încercarea aceasta de delegitimare doctrinară, pretenția că doctrinele (clasice) nu mai oferă soluții – e o acoperire care estompează adevărata problemă: corupția, mîrșăvenia, decăderea morală, dilemele identitare rămase ignorate, suspendate, nerezolvate într-o Moldovă post-comunistă sunt tarele care nu produc soluții, și nu clarificarea unei doctrine verificate, pe care reprezentanți ai unei noi garnituri de politicieni, post-politici, refuză să și-o asume.

Prin refuzul de a se defini ideologic, doctrinar, aceste noi fețe ale clasei politice moldovenești participă, inconștient, sper, la degradarea vieții politice din R. Moldova, și-așa sub orice critică, dar care riscă să producă efecte și mai nocive pe viitor. Vedeți ce se întîmplă în Occident, unde „tehnocrația”, dispariția ideilor din spațiul public au condus la o degradare fără precedent a democrației, a principiului reprezentativității politice, fundamental pentru o lume liberă: decuplarea elitei conducătoare de sursa legitimității puterii sale, care este votul popular, expresie a opțiunilor, umorilor dintr-o societate, dar și a moderației inerente cu care se desfășoară cotidianul uman.

Așadar, nu politicienii „divizează”. E firesc ca, pînă la un punct, societatea să fie „divizată” de-a lungul și de-a latul unor straturi de valori, credințe, convingeri. Nu toată lumea e musai să gîndească la fel. Din contra, tendințele periculoase la nivel european arată că politicul la ora actuală monopolizează și omogenizează într-un mod nedemocratic și abuziv diversitatea firească a opțiunilor dintr-o societate. Rolul politicianului nu este de ghida sau, cu atît mai puțin, modifica în vreun fel această realitate, ci doar de a oferi reprezentativitate acestei diversități. Atîta doar că reprezentativitatea trebuie să se desfășoare în condiții fair-play, iar diversitatea să fie una reală!

Or, în R. Moldova, unde opinia a fost profund viciată și manipulată de propaganda sovietică și acum cea rusă, dacă elitele sau politicul au avut un rol (moral), acesta a fost de a se pune în fruntea poporului lor și de a spune răspicat: că Rusia nu este o „alternativă”, ca oricare alta, că expresia „nu contează că sunteți cu Europa sau cu Rusia, doar votați-ne pe noi” conține o rușinoasă capitulare morală, o echivalare amorală a două opțiuni imposibil de echivalat și împăcat politic, cel puțin la ora actuală. E și o lipsă de onestitate la mijloc. Politicienii care și-au exprimat în campanie poziții doctrinare și geopolitice clare și oneste au fost acuzați de „populism”, de „divizare” a societății, de „exploatare” a unor „frici” a unei părți a populației „împotriva celeilalte”. Dar mie mi se pare că tocmai echivalarea amorală între Europa și Rusia, sau între stînga și dreapta, reprezintă expresia supremă a populismului în Moldova! Prefer o luptă sinceră, grea, între Rusia și Europa, între stînga și dreapta în R. Moldova, populismului omogenizant, care nu știe, sau nu vrea, să exprime și să producă claritate politică și morală.

Mai mult, refuzul identificării doctrinare atacă democrația și în alt plan: al negării posibilității și al dreptului la alegere: dacă mi te propui „și de dreapta, și de stînga, nici de dreapta, nici de stînga, și cu Rusia și cu Europa” îmi refuzi, e drept la un nivel mult mai sofisticat, dreptul de a alege! Ce să aleg din ce-mi propui?! Ce să discern!?

„Politicienii ne împart între dreapta și stînga, între Rusia și Europa”. Nu, – repet, pe mine nu mă „manipulează” nimeni să fiu de dreapta sau pro-europeană! Și mi se pare degradant pentru un politician să se prezinte în fața mea cu o asemenea presupunere, cu o asemenea insultă în adresa cetățeanului. Este ca și cum l-ai bănui pe acesta din urmă de lipsă de discernămînt politic!

Alta e că manipularea reală pe care nu o sesizează, sau se fac a nu o sesiza „tehnocrații”, e în tabăra cealaltă: a îndrăgostiților de Rusia lui Putin, a celor manipulați de propaganda rusească, sau a celor care insistă în adevăratele populisme de stînga într-un stat unde 70% (!!) dintre angajați lucrează la stat, și unde este urgent și vital nevoie de retragerea statului din economie! Iar echivocurile nu-i vor lămuri pe oamenii captivi acestei manipulări. Acolo trebuie (și trebuia timp de 25 de ani) să vă fie îndreptată atenția, dragi „tehnocrați” populiști, „apolitici” și „nedoctrinari”, către acești oameni, victime ale trecutului totalitar, inclusiv în mandatele de deputați sau miniștri ai educației: prin educarea valorilor democrației și a clarității morale ce te împiedică să „nu contează dacă ești pro-european sau pro-rus (politic vorbind)!”, prin interzicerea propagandei ruse care domină 80% (!!) din audiovizualul moldovenesc, și în general prin depășirea echivocurilor identitare, ce mențin R. Moldova în zona mediocrității moldoveniste anti-românești. V-ați ferit „tehnocrat” de asemenea dezbateri timp de 25 de ani. Și acum, în impas, – culmea! – tot soluții „tehnocrate” ne oferiți!

În schimb, ați înlăturat disciplina Istoria (implicit a Românilor) ca probă la Bacalaureat. Da pintru și ni trebu nouă să știm cine suntem? Ca să știm să degajăm adevăruri de bun simț despre noi, concluzii și soluții pertinente? Aș. Mai contează că în `40 a avut loc o ocupație sau o „eliberare” (operată de un regim totalitar)? Nu mai contează.

„Indiferent dacă sunteți pro-Rusia sau pro-Europa, de stînga sau de dreapta” veniți să dăm mîna împreună, într-o sinteză originală, moldovenească, între Gulag și civilizație!

P.S. Evident că acuma nu am să votez Dodon. Dar tendințele acestea ale „profesionalizării” politicului, ale „tehnocratizării” fățarnice le observ deja în Moldova. Să nu ziceți că nu v-am spus că riscați să cădeți din lacul dinozaurilor comuniști tip Voronin/Dodon în puțul „funcționarilor” veseli care se ocupă de eradicarea, neapărat „totală”, a sărăciei și corupției!

*Nu suntem nici de stînga, nici de dreapta, noi nu suntem de niciun fel

mamaliga(Foto: clickpoftabuna.ro)

Unirea, între mizantropie și Stegarul Dac

1. În legătură cu marșul care a avut loc în această sîmbătă la București, încă de la bun început trebuie spus că nimeni nu poate să conteste legitimitatea unei mișcări sau a unor proteste care cer unirea Republicii Moldova cu România. La fel, cerința de a transforma unirea în proiect de țară e una legitimă, atîta vreme cît este exprimată pașnic și civilizat.

2. În același timp, scopul nu scuză mijloacele, atunci cînd mijloacele pot compromite iremediabil scopul. În două planuri:

cel al violenței stradale – nu te iei la harță cu jandarmii, dacă acel traseu nu a fost negociat (deși, așa cum s-a remarcat pe bună dreptate în ultimele zile, jandarmeria a știut să fie indulgentă altădată cu protestele unițisalvăm, dar nu este treaba unioniștilor să comenteze acest aparent tratament preferențial aplicat de Jandarmerie, treaba unioniștilor este să nu provoace controversă inutilă).

cel al alianței de conjunctură cu partide și personaje indecente ale scenei politice românești: nu cred în ideea că unirea se face cu oricine. Că un eventual proces unionist și rezultatele lui îi vor îngloba și pe unii și pe alții la grămadă, e una. Că îi permiți lui Ghiță și PRU să călărească ideea, e alta. Nu, mișcarea nu are nevoie de ei. Și e treaba liderilor mișcării să se delimiteze de ei. Dacă nu cumva sunt mînă-n mînă, ceea ce ar fi foarte grav, avînd în vedere profilul penal și rusesc al lui Ghiță și PRU. Este absolut legitim să ceri unirea, chiar să ceri partidelor politice să-și includă unirea în program, dar acest lucru îl ceri și îl negociezi cu partide inevitabil imperfecte, dar decente. Nu o faci cu penali și dubioși. Și asta pentru că:

3. Unirea nu trebuie niciodată dar niciodată opusă temei luptei anticorupție. Din simplul și elementarul motiv că în momentul în care te asociezi cu corupți (sau îi lași tacit să se asocieze cu tine) compromiți și subminezi, dincolo de argumentul istoric și identitar, PRINCIPALUL ARGUMENT PRACTIC al unioniștilor din Republica Moldova: unirea ca instrument anti-corupție, în condițiile în care unioniștii de la Chișinău sunt acei oameni lucizi dar disperați, care nu întrevăd niciun potențial intern de reformă în republică, și mizează pe unire ca pe o formă de revoluție reformatoare. Așadar, unirea și anti-corupția sunt obligatoriu convergente. Repet: mai ales în argumentarul nostru, al celor de la Chișinău. Unirea este pentru Republica Moldova ceea ce integrarea europeană a fost pentru România: nu șansa (în sens probabil), ci unica posibilitate de reformă și luptă anti-corupție! E un proiect prea serios, pentru a fi abandonat lui Ghiță sau PRU. Or, tocmai din acest punct de vedere, doar unirea înseamnă anticorupție (la Chișinău), și doar anticorupția poate servi unirii (la București). Mircea Cozma ot Prahova și Ghiță nu fac unirea. La fel cum stupizii de la Chișinău, care umblă cu statalitatea de veacuri a Moldovei, nu se luptă cu corupția. Pentru că nici unii, nici alții nu sunt capabili nici de una, nici de alta. Dacă zicem că unirea e IDEAL, atunci idealul nu se realizează cu penali și oameni de nimica.

4. Apropo de abandonarea temei unirii marginalilor, dubioșilor și corupților. Efectul de politizare și parazitare a temei unirii este inevitabil. Dar buboiul s-a umflat din alt motiv: la București, atît clasa politică, cît și (îmi pare rău s-o spun) națiunea română în ansamblul ei au crezut că dacă ignoră Republica Moldova, această problemă nu există. Că dacă națiunea română se preface că nu o interesează Republica Moldova și/sau unirea, aceste chestiuni nu o privesc. Ghinion. Ceea ce s-a întîmplat weekendul acesta la București arată că subiectul Republica Moldova și unirea vă privește și pe voi, cei din România, și că subiectul are potențial (nu e nici de bine, nici de rău – doar constat) de a răsturna Cabinete și/sau de a forța demisii ministeriale (nici nu mai contează cum și de ce – pur și simplu e posibil). Ce dovedește acest lucru? Că suntem același popor, aceeași națiune (și aici nici măcar nu mă exprim în termeni sentimentali, ci strict tehnici): ce se întîmplă la voi (ce zice, face, sau tace un președinte, un prim-ministru, etc) are impact la Chișinău; ce se întîmplă la noi, și cu noi, vă poate afecta la București. S-a văzut. Pentru că:

5. N-o să vă vină să credeți, dar peste Prut locuiesc oameni care se consideră români:
– e adevărat, nu majoritatea. Dar o bună parte. Mulți. Destul de mulți. Cine sunt marii penali la Chișinău? Comuniștii și ramificațiile lor. Și voi vă luptați în România cu un electoral PSD consistent. La noi, problemei corupției i se suprapune problema identitară: la Chișinău a fi român e deja o garanție minimală că nu votezi comuniști. Așadar, unioniștii sunt cei care trag Republica Moldova spre normalitate. Lucrurile se leagă și a le relua nu e niciodată redundant: românul în Republica Moldova e moldoveanul care a ieșit teafăr la cap din comunism. Pentru că a înțeles și a respins ocupația sovietică și respectiv manipularea identitară confecționată de URSS (moldoveni =/=romani). Respingerea acestei manipulări comportă următoarea consecința logică:
– acești oameni (șocant!) consideră România țara lor. Nu o țară oarecare, vecină și prietenă. Ci patria lor! Este ceva față de care trebuie să se arate înțelegere, respect și decență. Respectiv, nu se poate abandona patriotismul (pe motiv că e desuet, că nu ne place, că ne-am plictisit, etc) Stegarului Dac. Nu se rezolvă problema, abandonînd-o PRU-ului și altor țăcăniți, și complăcîndu-vă la București în mizantropie și cinism. Ce s-a întîmplat zilele astea arată că națiunea română se confruntă cu o problemă – aceeași problemă, veche de 200 de ani, a CHESTIUNII BASARABIEI, și care nu a fost rezolvată după căderea Uniunii Sovietice. Va trebui să i se dea o rezolvare în următorii ani, pentru că la Chișinău nu se calmează nimeni. Greul abia începe. Deoarece:

6. Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova au devenit, pe fundalul crizelor regionale, internaționale și ce mai doriți dumneavoastră, RIDICOLE. Națiunea română, în ansamblul ei, nu doar la Chișinău, trebuie să înceapă să înțeleagă lucrul acesta, și să reflecteze la felul în care va trebui rezolvată problema. Fără ca unionismul în sine să fie obligatoriu, tema unirii ca atare nu mai e, din păcate sau din fericire, opțională! Nu poate fi ignorată.

7. Ce trebuie făcut:
La București, să se înțeleagă că dacă n-o să-și asume chestiunea unirii voci decente, o să și-o asume PRU cu Ghiță și Stegarul Dac. Și o vor specula tot împotriva intereselor poporului român. Primul pas: izolarea marginalilor prin asumarea temei de cît mai mulți oameni decenți, sau măcar prin conștientizarea problemei. Deci marșul de sîmbăta asta, cu toată controversa, nu a avut nici pe departe un obiectiv stupid.
La Chișinău, Maia și compania să nu ne mai prostească cu iluzii. Și poze electorale cu Merkel și Juncker. Știm că nu ne integrăm în UE. Știm că nu se face primăvară cu partiduțul bine dichisit al Maiei, care și-a găsit rapid cei mai mari susținători la București în bicicliștii de la USR, altă speranță „non-ideologică” și care nu pricepe nimic din geopolitică. Fix ca Maia.

Și îndeobște, cine a zis că cei cu care se pozează ea pe la Bruxelles pricep ceva din ce se întîmplă? Nu e o poziție antioccidentală ce spun eu. Bruxelles-ul nu înțelege, nu acceptă și ne-a obișnuit cu ridiculizarea argumentelor identitare, care țin de o zonă mai puțin aparentă a existenței noastre: nu trăim stupid doar pentru a ne satisface niște nevoi materiale. Pentru că, pînă la urmă, și bunăstarea asta europeană depinde de un spectru în care se suprapun istorie, identitate, trecut, patrii, comunități, structuri, reflexe. Alteori drame și tragedii istorice. Așa cum s-au întîmplat în Basarabia. Unde, în momentul de față, doar unirea mai înseamnă anti-corupție. De fapt, a însemnat dintotdeauna. Pentru că nu te lupți cu corupția împreună cu foști nomenklaturiști sovietici, cum îi găsești prin PD, PLDM, PSRM și alte partide moldoveniste sau de-a dreptul pro-ruse de la Chișinău. Asta nu pricepe Juncker et ali în privința estului Europei. Iar dacă Maia e așa necompromisă și ireproșabilă, și-ar putea împrumuta imaginea anti-corupție ideii unirii: cei 30% de unioniști declarați în sondaje o vor susține și o vor propulsa cu multe mandate în Parlamentul de la Chișinău. Nu, ea preferă să joace cartea stupidă a „reformei” și „luptei cu corupția” în afara subiectului unirii și a posibilității integrării europene, frustrînd așteptările celor de la Chișinău care nu (mai) credem în povești. Nici UE, nici Unire. Asta e „promisiunea” ei.

Cînd integrarea europeană e o iluzie, unirea devine unicul proiect fezabil pentru Basarabia.
Suntem o națiune. Avem o problemă. Nu există eschivare. Despre asta este vorba.

mars-basarabia(Foto: cotidianul.ro)

Marșul pentru Unire, așa cum nu trebuie să fie

UPDATE: Băsescu a revenit privind declarația de ieri și a anunțat ”că nu consideră ilegală intervenţia jandarmilor, „având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie„.

Ceea ce se impunea, avînd în vedere atmosfera tensionată existentă deja.

Cîteva note:

1. Margaret Thatcher, înainte de 1989, nu dorea unificarea Germaniilor din cauza serviciilor secrete comuniste, mai precis din cauza infiltrării KGB-iste. A avut dreptate. Și noi vom avea parte de același lucru, în privința Republicii Moldova, iar provocările și mișcările neprevăzute pot veni exact de unde nu ne așteptăm.

2. Nu știu ce a spus Turcescu la B1, punctul 21 din articolul pe care îl recomand în final.

3. Ghiță a ajuns ”surprinzător” de repede la locul evenimentelor. Despre PRU puteți consulta aici un material bine documentat și foarte interesant.

4. Nu avem în Jandarmerie oameni antrenați să dezamorsese dintru început astfel de conflicte, apărute ca din senin.

5. Ce s-a întîmplat ieri și ce se întămplă încă, amplasarea corturilor și pretenția ca șefii partidelor care candidează să adopte ca ”program de țară” unirea cu Republica Moldova nu numai că nu era pe agenda manifestației, dar dăunează masiv, pusă în asemenea fel problema, însăși ideii de unire. Program de țară – de care vorbesc cei din Piața Universității – știu că are în lucru președintele, iar așa ceva nu se face nici de pe o zi pe alta și în nici un caz sub presiunea străzii.

6. Băsescu își poate dinamita singur proiectul Republica Moldova în absența unei atitudini nuanțate, în funcție de evenimente și în absența reținerii de a acuza rapid anumiți oameni din conducerea actuală. Nu ar fi prima dată cînd se comportă așa, dar ar fi păcat. Nu numai că acum nu i se iartă nimic, dar i se pun în cîrcă și toate nefăcutele, pentru încadrarea în frame-ul corespunzător. Numai asocierea cu Ghiță, chiar dacă ea nu există, și îi poate face foarte rău. Iar acum, ca și cu alte ocazii, nu mai vorbim despre persoană, ci despre un proiect foarte important.

7. Deloc lipsit de importanță, au apărut voci care aruncă, din neștiință sau dimpotrivă, chiar proiectul unionist într-un derizoriu periculos, acceptînd, de fapt, anexarea și ocupația sovietică asupra acestei părți de țară. (Atenție la paralela Băsescu – Putin, e una din cele mai des folosite.)

În rest, lucrurile s-au petrecut cum este povestit aici, ”Nu așa se face Unirea!”.

moldova

(Foto: Agerpres/Angelo Brezoianu)

Doua teme false de campanie

1) Justiția. 

Dacă Justiția este temă de campanie electorală, atunci nu mai e justiție. Justiția nu poate fi a unei grupări sau alta, nu poate aparține cuiva, e justiție și atît sau nu mai e deloc.

Cînd pe de o parte se spune peste tot că o grupare vrea să pună mîna pe DNA, în timp ce în mîinile celeilalte grupări se află o teză de doctorat, al cărei rezultat, plagiat sau nu, se ține încă secret de către candidatul PNL care deschide lista candidaților în județul Timiș, înseamnă că americanilor le plac poveștile și filmele de categoria B, dacă nu cumva chiar C.

Justiția ca temă de campanie electorală o transformă într-o unealtă de luptă politică, adică o golește de sens. Cine vine la putere se poate răzbuna pe cine dorește, preferabil pe opozanți. Sîntem, sub aparența democratică, un stat polițienesc și nimic mai mult.

2) Violențele legate de Republica Moldova.

Marșul pentru Basarabia, programat astăzi, a luat exact întorsătura nedorită de unioniști. Amendarea celor care au dorit să-l continue, pe un traseu nepermis, violențele și instalarea ulterioară a corturilor la Universitate nu fac decît să antreneze România în jocul extrem de periculos pe care îl practică rușii.

Dacă a fost provocare, atunci cineva cu IQ redus i-a răspuns pe măsură. Sau nu a fost o prostie colosală, urmează să vedem mersul lucrurilor de acum încolo.

Așa cum zile și săptămîni la rînd nu au fost amendați cei care manifestau, în 2013, în mijlocul capitalei și pe trasee importante din București împotriva exploatării de la Roșia Montană, așa se putea proceda și astăzi, dezamorsîndu-se din start conflictul. Dar cum acest lucru nu s-a întîmplat, ori cineva este atît de prost încît să ne poziționeze periculos față de și între Rusia și UE, ori este interesat chiar de așa ceva.

Republica Moldova trebuie să fie în mod real pe agenda candidaților și partidelor care s-au înscris la aceste alegeri, cu condiția să nu fie vorbe în vînt cele declarate sau scrise. Ceea ce s-a întîmplat astăzi nu face decît să ne arunce pe orbita Moscovei și a ”baletului” pe care îl promovează, exact în ajunul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și la ceva mai mult de o lună de cele parlamentare, din România.

Două note:

a) Băsescu ar trebui să-și cumpănească bine vorbele, mai ales acum, cînd absolut toate tunurile sînt puse pe el, indiferent ce știe. Cînd marea miză a acestor alegeri este exact scoaterea definitivă a lui din joc, cu consecințe (sau cu ajutorul) în 1), și promovarea celor aflați permanent și constant împotriva lui, pe durata și după terminarea mandatului prezidențial, temperamentului vulcanic ar trebui să i se opună cumpănirea clară a lucrurilor și acțiunea în consecință.

b) În funcție de răspunsul dat astăzi celor întîmplate, vom ști dacă Dacian Cioloș este pregătit și este gata să-și asume guvernarea următoare. Și, mai ales, cum.

justitie

(Foto: nineoclock.ro)

Republica lui Stefan cel Mare

Incredibil. Ăștia insistă în prostie. Cică ambasadorul „a reacționat”.

Deci ne-au rebotezat „Moldova”. Aparent nu ar fi o problemă: evident că Republica Moldova e o parte a Moldovei istorice, românii din Republica Moldova sunt, în virtutea acestei moșteniri istorice regionale – moldoveni. Și totuși, noi înțelegem care e defapt „logica” strîmbă din spatele confuziei (voite?) dintre „R. Moldova” și „Moldova”, exprimate de Ambasada SUA la Chișinău: Moldova, ca Republică, are o identitate șubredă, dovadă stă în acest sens cel mai recent sondaj de opinie realizat de IMAS, care arată că cetățenii Republicii Moldova exprimă o legătură identitară slabă cu propriul stat, și-au construit și exprimat atitudinea față de statul Republica Moldova doar prin prisma cetățeniei ( la întrebarea „ce înseamnă să fii moldovean”, majoritatea absolută înțelege acest statut prin simplu fapt de a „locui în Republica Moldova”, sau „a te fi născut în. Republica Moldova”, „a avea cetățenia Republicii Moldova”), fără a încărca cetățenia de un sens național, identitar profund, sau măcar coerent.

Acest sondaj relevă așadar faptul că moldovenii nu se simt atașați de statul Republica Moldova pe care încearcă forțat să-l consolideze, prin construcția unei „națiuni civice”, „multietnice”, dar incolore și fără substanță, apologeții moldovenismului și fanii lor de aici și de peste hotare… Și cum să dea aceștia substanță cacofoniei identitare care este Republica Moldova (aparent cu „istorie proprie”, vorba „prietenilor” de la Ambasadă, dar cu Ștefan cel Mare îngropat la Putna pe post de erou național în republicuță)? Păi suprapunînd Republica Moldova peste Moldova. Confiscînd, de fapt, în folosul „consolidării statalității” celei dintîi, o întreagă moștenire istorică, patrimonială, onomastică și culturală a Moldovei, din medievalitate și pînă astăzi. Rescriind istoria. Interpretînd-o așa cum le convine, pînă la confuzie cu partizanii dughinismului de la Chișinău, care văd anume în „statalitatea” Republicii Moldova contemporane „continuitatea legitimă” cu „Moldova lui Ștefan”, și nu așa cum e în realitatea de bun simț pe care credeam că o împărtășim cu restul lumii: Moldova e o provincie istorică românească, căreia i s-a răpit de către Imperiul Rus, în 1812, jumătatea de răsărit, dar care a rămas, cu însemnele sale, cu capitala și centrul puterii legitime pe malul drept al Prutului, nu la Chișinău (!), să înfăptuiască, împreună cu Muntenia, mica Unire – act fundamental pentru modernitatea românească, ce a pus bazele statului care se cheamă astăzi România. Republica Moldova, din păcate, e altceva. E o entitate șubredă, a cărei existență se datorează mai ales forței, violenței, terorii, iar alteori întîmplării istorice (ca implozia URSS în 1991), și prea puțin voinței propriilor locuitori, condamnați la sărăcie, cu o „suveranitate” confiscată de marile încrengături criminale, oligarhice, rămase la putere după 90.

Republica Moldova nu este Moldova, decît în sensul unității firești cu spațiul românesc! Altminteri, e o grosolană mistificare, o obraznică încercare de transfer de legitimitate!

moldova

Reactii

1) Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, se trezește sîmbătă vorbind. Și vorbește cum nu ar trebui pentru nimic în lume să vorbească un diplomat, ba mai mult decît atît, arată că la lecția de istoria Europei a cam tras chiulul.

Ce zice? Zice așa: ”Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova.” – trm.md

Moldova nu este România, deci. Am anexat-o în 1918, înseamnă. Am cucerit-o, am luat cu forța ce nu era al nostru sau cum?!

Reacții: la Chișinău și București, iau atitudinea absolut necesară și potrivită Mihai Ghimpu (PL), Traian Băsescu – care califică declarația drept un afront grosolan la adresa istoriei naționale Ion Sturza, Viorel Cibotari (PLDM). Mai mult decît atît, ”Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a declarat, luni, întrebat despre afirmatiile ambasadorului SUA la Chisinau, James Pettit, potrivit cărora Republica Moldova trebuie să rămâna un stat independent, că România și Moldova au legături istorice de multă vreme și fiecare trebuie să fie factor determinant al propriului său destin. – Hotnews.ro

Cine a fost de acord cu declarațiile lui Pettit? Prorușii din Republica Moldova. QED.

Președintele României a tăcut. Și tace. Deși au trecut trei zile, în trei zile și Iisus a înviat. Probabil urmărește cu mare atenție și îngrijorare situația. Aflăm peste doi ani la ce concluzie a ajuns, la aniversarea centenarului Unirii. Dacă va mai fi cazul.

2) Erdogan interzice toate piesele străine în teatrele de stat. Deocamdată. Probabil Shakespeare o fi fost părtaș la lovitura de stat.

Reacții: nimic. Nimeni. Statul islamist se reface sub ochii noștri, dar cine are curaj să spună ceva?!

3) La Kiev, Alexander Shchetinin, un jurnalist rus critic la adresa regimului Putin este găsit mort, cu o rană la cap. De ziua lui, cu pistolul alături. Și-o fi făcut bilanțul vieții și i-o fi dat negativ. La fel ca toți dinaintea lui care au fost sinuciși.

Reacții: tot negative. Adică zero. Nada. Imperiul Putinist Rus se consolidează sub ochii noștri, dar cine are curaj să spună ceva?!

4) În Coreea de Nord, doi oficiali sînt executați pentru nesupunere față de liderul partidului, țării, planetei, galaxiei și universului. În univers sînt și trimiși, cu un tun antiaerian.

Reacții: aici cine ce să mai zică?!

james pettit

(Foto: canal2.md)

Ce stim despre ce se intimpla in Republica Moldova?

De la președintele în funcție al României, Klaus Iohannis, în afară de faptul că urmărește cu atenție situația, ce a declarat în discursul rostit cu prilejul sărbătoririi Unirii, în 24 ianuarie curent, la Iași:

Suntem la câțiva kilometri de frontiera cu Republica Moldova și cred că este un moment potrivit pentru a ne îndrepta gândurile către frații noștri de peste Prut. Istoria și limba comune contribuie la consolidarea identităţii şi solidarității dintre statele noastre. Vă asigur că România sprijină cu tot ce este posibil aspirațiile europene ale Republicii Moldova şi rămâne un partener de încredere.

Bun, cum distanța o știm, sprijinul ”cu tot ce este posibil” mai puțin, iar eu zic că cine știe exact ce se petrece în Moldova știe și care-i treaba în Siria, să ne îndreptăm pentru lămuriri spre surse bine informate și credibile.

1. Marcela Țușcă, autoarea articolului ”Falsa neutralitate geopolitică, o capcană rusească pentru Republica Moldova, pe care vi-l recomand și din care selectez:

Este adevărat că PD și PLDM au purtat label-ul „pro-european”. Tot la fel de adevărat poate fi că Moscova a încurajat, menținut și instrumentalizat coruptibilitatea unor japițe de-o calitate morală și politică și-așa sub-mediocră (Filat, Plahotniuc) pentru a compromite acel label. De aici și acuzațiile convenabile la adresa Vestului și a României că au susținut o guvernare coruptă, cînd nu s-a avut încotro decît să se susțină, dezinteresat și cît s-a putut, Alianta pentru integrare Europeana (AIE), adică s-a lucrat cu materialul clientului, în lipsa oricărei alternative.

Societatea nu trebuie dezbinată pe „false clivaje” Est-Vest! De aceea și Goșu a rezolvat problema identitară în Moldova, unind moldovenii și rușii contra oligarhiei! Și Iurie Roșca e fericit că stînga s-a unit cu dreapta, pentru a lupta cu înverșunare contra globalizării și imperialismului american: „Jurnalistul şi politicianul Iurie Roşca, susţine că adevăratul inamic al Republicii Moldova este globalizarea şi tendinţele imperialiste globale americane.” (sputnik) „Politicianul a mai spus că la ora actuală se înregistrează o premieră absolută în istoria Republicii Moldova: unirea forţelor de stânga şi de dreapta într-o amplă acţiune de protest împotriva actualei guvernări.” (deschide.md)

Ciudat că izbucnirile de speranță legate de această istorică alianță cu stîngu-n-dreptu vin și dinspre „analiștii” din Germania.

2. Liviu G. Stan, – ”Protestele de la Chișinău pe înțelesul tuturor”:

Orice cititor neavizat din România vede în protestele de la Chişinău din aceste zile doar un haos de sensuri. Şi pe bună dreptate. Cum se poate face ordine în aceste sensuri disparate? Să ne orientăm după ceea ce ne oferă strada.

Articolul integral pe infoprut.ro.

Și în final, un mesaj din partea lui Paul Dragoș Aligică:

Toata solidaritatea, toata admiratia si toata recunostinta pentru minoritatea unionista din Republica Moldova. Stim cum e sa fii o minoritate impingand contra curentului majoritar un proiect, un ideal, o idee; cunoastem acest tip de situatii pe care le traiti acum si recunostem sentimentul produs de contemplarea majoritarilor si majoritatilor iresponsabile, oportuniste sau pur si simplu irational-confuze si a cozilor de topor adiacente confuziei respective. Este si conditia noastra in Romania. Asta a fost, este si va ramane asa.

Indiferent de cum se vor sfarsi lucrurile, e bine sa notam ca ceea ce faceti si spuneti zilele acestea nu a trecut neobservat si nerecunoscut cu gratitudine, respect si admiratie.

(Foto: infoprut.ro)

Presedintele – atentie si preocupare

Scriam în 15 ianuarie, pe Facebook, că la cum urmărește totul cu mare atenție și preocupare, președintele și-a ratat cariera. Detectiv particular trebuia să fie. Sau cameră video instalată pe stradă. Între timp, a intervenit situația excepțională din Republica Moldova, din 20 ianuarie, cu demonstrații de stradă violente, cap spart, al lui Mihai Ghimpu, pătrunderea în clădirea parlamentului, urmată de evacuarea acestuia și, într-un final, depunerea jurămîntului de către guvern, aproape de miezul nopții, în secret.

N-am știut în acele momente ce face președintele, așa că am notat, tot pe Facebook, să așteptăm poziția Poloniei (al cărui președinte declarase deja că Moldova ar trebui să fie prezentă la summitul NATO de la Varșovia) în privința a ce se întîmplă în Moldova, președintele nostru fiind în afara orelor de program. Și în afara oricărei situații care ne privește, în general. M-am înșelat. Și cînd am bănuit că e ocupat cu exersarea discursului pentru 24 ianuarie și cu pașii pentru Hora Unirii. A doua zi, după declarațiile la cald, din timpul evenimentelor, ale Ambasadei SUA la Chișinău și diplomației europene, prin Federica Mogherini, am aflat că președintele, așa cum ne-a obișnuit deja, urmărește – cum altfel decît cu atenție?! – ”evoluția de pe scena politică” moldovenească.

Ca atare, Dorelian Bellu a sintetizat activitatea președintelui, după cum puteți vedea mai jos, și a ajuns la o concluzie optimistă: ”bine că are pe cineva care-l spală, îl schimbă, îi dă de mâncare.”

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/photo.php?fbid=952104351493901&set=a.111606638877014.6472.100000830348841&type=3&theater” mbottom=”50″]

Ce-ar mai fi de spus? Că poate n-ar fi rău să scrie și pe mașinile oficiale cu care se deplasează, după modelul Poliției Române (”siguranță și încredere”), ”Președintele – atenție și preocupare”.

PS: Ce scriam acum exact un an:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/792057977531543″ mbottom=”50″]

Teoria lantului fara bila, a celulei cu gemulet sau a raului mai mic

Uitați-vă bine la ce se întîmplă acum în Ucraina.

Cei douăzeci de ani de slăbiciune și derută din partea Rusiei s-au terminat. Rusia redevine o mare putere, expansionistă, agresivă, totalitară. Vorba lui Alexandru Hâncu, fie-vă frică! Și treziți-vă. Ucraina e vecina noastră și a Moldovei, nu e în Oceania. Următorii pe listă sîntem noi și polonezii. Iar noi sîntem înconjurați de prăzi ușoare ale Rusiei, ca Bulgaria sau Serbia, că Marea Neagră aproape au rezolvat-o. Și pe unguri i-au rezolvat. Îi tranșază acum pe ucrainieni, iar Moldova e pac pac, o nimica toată.

Sîntem într-un moment de cumpănă a istoriei și trebuie să înfigem bine picioarele în pămînt, că n-o să fie deloc ușor.

Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de lideri curajoși, cu caracter puternic, consecvenți, patrioți, cu rădăcini istorice și intelectuale bine înfipte în tradiția democrației occidentale și luptei românilor pentru libertate și democrație din secolele XIX și XX. Avem nevoie de lideri care să știe unde mergem și, mai ales, care să știe de unde venim. Avem nevoie de lideri care să creadă și care să lupte pînă la ultima picătură de energie pentru ceea ce cred. Avem nevoie de lideri care să nu-și schimbe credințele și părerile despre lume și viață de două ori pe zi sau de cinci ori pe an. Avem nevoie de lideri politici cu convingeri puternice și patrioți. Nu trebuie să fie îngeri, trebuie să înfigă bine picioarele în pămînt, să mîrîie și să-și arate colții la dușman.

Avem nevoie de ei la Cotroceni, la Palatul Victoria, la Parlament, la Strasbourg. Avem nevoie de ei să susțină cauza României, cu forță și convingere aici, în fața românilor, și în fața cancelariilor occidentale.

Teoria răului mai mic pornește de la premisa că sîntem niște căcați leșinați care atîta merită și să zică mersi și pentru atîta.

Nu ne permitem epoca răului mai mic. Nu ne mai putem permite trădători, hoți sau lași. Altfel, vom avea ales între o gubernie soft și o gubernie hard, între o celulă cu zăbrele la ferăstruică și o celulă fără fereastră deloc. ”Ha, uite, lanțurile mele n-au bilă!” Etefleoșc. Și?

Astfel, Ponta și Antonescu ies amîndoi din discuție.

De fapt, în cazul lor nici nu poți vorbi de răul mai mic, fiindcă este extrem de greu spre imposibil să-ți dai seama care dintre ei e răul mai mic, Oricum, dacă unul dintre ei e totuși răul mai mic, diferența e atît de mică încît e complet irelevantă.  E ca și cum după trecerea glonțului prin țeastă ai muri instantaneu sau ai mai trăi patru secunde. Să fim serioși, patru secunde în plus de viață nu se pun.

Nu avem nevoie de șmecherași deciși să ne vîndă oricînd, oricui pe oricît, nu avem nevoie de mafioți care negociază prețul cu oareșce talent, nu avem nevoie de molîi care nu ridică capul din pămînt, prin ale căror vene curge apă și care se pișă pe ei cum ridică cineva un pic tonul la ei. Nu avem nevoie de lași, paralizați în tăceri interesate sau pur și simplu speriate. Nu avem nevoie de debili, de instabili psihic, de țăcăniți plecați pe cîmpii, urmăriți de paranoi și obsesii.

Nu mai sîntem în situația să ne putem permite hoți, trădători și lași.

Poate în alte situații istorice, mai fericite, mai calme și mai optimiste, ne putem descurca și cu hoți, mincinoși, trădători și lași. Din 1989 încoace trădătorii, lașii, hoții și mafioții pe de o parte nu au avut cui ne vinde, că rușii erau în corzi, pe de altă parte îi strîngea gheara americană de coițe și europenii visau expansiuni. Credeți că Iliescu nu ne-ar fi dat la ruși? Dealtfel, a și încercat, însă a căzut URSS-ul la doar cîteva săptămîni sau zile după ce ne vînduse. Fără intervenția Occidentului și azi tot de la țîța păroasă a Natașei sugeam laptele existențial, asta în timp ce Alioșa ne făcea necurățenii și perversiuni pe la spate. Așa cum ne-a mai făcut, dar nu mai ținem minte, că acum sîntem persecutați de aifoanele americane și de Bieber. Bine, bine, cu Bieber you have a point.

Teoria răului mai mic, a celulei cu gemuleț și a lanțului fără bilă nu funcționează în situația politică actuală. Trădătorii cu față de michimauși puberi, hoții amatori de chilipiruri, mafioții abili în negocieri, molîii cu apă în vine și limba tăiată, zărghiții cu pitici adormiți pe creiere și, în general, toată adunătura politică de la vîrf de acum, toți aceștia nu sînt soluția.

Nu confundați luciditatea cu renunțarea, nu confundați tăcerea cu inteligența, nu confundați lașitatea cu loialitatea.

Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de luptă, e nevoie să spunem tare ceea ce credem, mai mult ca niciodată acum e nevoie de lideri puternici, cu credință, caracter și curaj, care să-și cunoască istoria, tradițiile, limba, să-și iubească țara și să creadă în libertate, democrație și destinul occidental al României. Avem nevoie de inteligență, curaj, credință și patriotism. E mult? Nu, e minimumul necesar.