Prezidentiabilii dreptei. Udrea sau un candidat unic al PDL, PNTcd, PFC, PNR, eventual chiar PNL fara Antonescu?

”Udrea e promovată în campania PMP fiindcă e cel mai cunoscut lider al PMP.” Wrong. Repet ce am scris și în articolul de ieri. Cel mai cunoscut lider al PMP e Băsescu. Și el aduce voturi.și notorietate, nu Udrea. El îi aduce voturi și notorietate și lui Udrea. Atunci de ce e promovată Udrea atît de agresiv în campania PMP? Fiindcă are nevoie de notorietate și imagine pe persoană fizică. De ce?

Să nu uităm că după europarlamentare în opoziție va începe o luptă pentru a stabili cel mai puternic și legitim prezidențiabil al dreptei, poate chiar unicul prezidențiabil, dacă partidele se înțeleg. Un prezidențiabil, pentru a fi considerat puternic și legitim, pentru a fi considerat o soluție împotriva lui Ponta, trebuie să aibă notorietate și să fie un lider cu vizibilitate al dreptei, cu istoric de luptă împotriva lui Ponta. De aici toate stunt-urile publicitare ale lui Udrea și Băsescu, de aici duelul Ponta – Băsescu/Udrea (se legitimează reciproc). Dacă PMP avea nevoie de voturi, era suficient să-i facă Băsescu campanie, chiar nu era nevoie de promovarea agresivă a Elenei Udrea.

Haideți să ne imaginăm întîlnirea liderilor opoziției nepeneliste (Băsescu, Blaga, MRU) după europarlamentare pentru stabilirea unui candidat prezidențial. Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe MRU, în condițiile în care PFC va avea un scor mai slab decît PMP și aproape sigur nu va trece pragul? Udrea a și declarat deja: ”Nu poți avea pretenții la prezidențiale cînd tu nu reușești să treci pragul din poziția de lider de listă europarlamentară”

Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe Predoiu, în condițiile în care această grupare l-a atacat în nenumărate rînduri, l-a acuzat că vrea liniște pentru mafie și că nu e în stare să vorbească? Îl vor accepta, în condițiile în care stă prost în sondaje și are notorietate scăzută, nu reușește să se iasă în față mediatic (e și șters și mocofan, n-are nici bani de televiziune)?

În ambele cazuri, răspunsul e nu. Va avea opoziția, inclusiv cea penelistă, un singur candidat? Greu de crezut. Elena Udrea a declarat deja că mai bine se merge pe doi candidați, unul al PNL și unul al celorlalți din opoziție. Și asta fiindcă ei îi va fi imposibil să se impună ca prezidențiabil și al PNL-ului. Oricum PNL nu va accepta să nu aibă candidat la prezidențiale după ce s-a rupt de PSD tocmai fiindcă ambele partide voiau candidat propriu.

Poate că PDL și ceilalți nu vor fi de acord să o aibă candidat unic pe Elena Udrea. Sigur așa se va întîmpla. Dar Băsescu/Udrea vor avea legitimitatea de a-i acuza pe ceilalți că nu vor unire, că sabotează dreapta și că nu acceptă drept candidat pe cel cu cea mai mare notorietate, expunere publică, cel mai mare luptător antiPonta, curajos, care știe să apeleze și la votanții neinteresați de politică și care are un mare potențial de creștere.

Ce vor putea face celelalte partide? O idee ar fi să-și decidă imediat după europarlamentare un candidat comun. PDL trebuie să renunțe la Predoiu, că e o fundătură. MRU, după eșecul de la europarlamentare nu mai poate fi prezidențiabil însă ar putea susține un candidat comun împreună cu PDL, PNȚcd sau PNR. Dacă Antonescu e basculat de la conducerea PNL, poate chiar și împreună cu PNL.

Doar băgat la colț, ținut în corzi, Băsescu poate renunța la candidatura Elenei Udrea. Toate celelalte partide din opoziție unite în jurul unui candidat cu dotări intelectuale, etice și cu șanse electorale mai mari decît ale Elenei Udrea îi vor delegitima mișcarea lui Băsescu.

Va candida Elena Udrea la prezidentiale?

Băsescu vrea să conducă ”dreapta”, opoziția, spuneți-i cum vreți. Pentru Băsescu nu e important să scoată un om puternic acum, pînă la prezidențiale. E important, e decisiv, ca anul 2014 să fie un an ratat, fără acțiuni sau personaje memorabile. Pentru Băsescu ar fi ideal ca 2014 să treacă cît mai repede și fără să se întîmple ceva notabil în politică. Un an care să arate impotența opoziției și necesitatea reîntoarcerii Salvatorului. Dar nu singur.

Pentru Băsescu e important să blocheze orice acțiune pe partea dreaptă și să vină apoi în 2015 ca lider și salvator al opoziției.

Nu vorbim aici doar de pierderea prezidențialelor. Acolo lucrurile sînt cît se poate de clare. Important e ca în turul II să intre un personaj politic care să nu fie capabil să construiască în jurul său un pol de putere. Nu e suficient să piardă prezidențialele, trebuie să le piardă fără să creeze în campanie o mișcare politică în jurul său, fără să creeze un personaj politic viabil și capabil să conducă dreapta după 2014. E nevoie ori de un personaj fără ambiții în ceea ce privește conducerea dreptei, ori de un personaj slab, care să se facă de rîs în turul II. A doua variantă e mai puțin probabilă. O mobilizare a opoziției împotriva lui Ponta, chiar dacă fără șanse de victorie la prezidențiale, riscă să transforme candidatul din turul II într-un lider pentru viitor.

Mai există și a treia variantă cîștigătoare pentru Băsescu, să intre în turul II un om de-al său, un om loial, dar incapabil de independență, incapabil să creeze o mișcare în jurul său. Boc și Udrea sînt nu numai loiali lui Băsescu, dar și incapabili de independență politică față de el. Cel puțin atîta timp cît nu cîștigă prezidențialele, ceea ce e 100% sigur.

Este convins Băsescu că Udrea se poate descurca la prezidențiale fără să-l facă de rîs și să-i distrugă orice șansă de a redeveni liderul opoziției după 2014? Rațional vorbind, ar trebui să fie convins de contrariu, însă e greu să vorbești despre rațiune în contextul dat. Dacă Băsescu ar fi avut ceva rațiune Udrea nu ar fi ajuns aici. Faptul că Udrea e aici, e lider de partid și liderul aripii Băsescu și chiar potențial prezidențiabil, ne arată că ar fi o eroare să pornim de premisa de raționalitate la Băsescu atunci cînd e vorba de Udrea.

Sau poate că lui Băsescu i-a fost frică să investească într-un politician puternic, care i-ar fi luat locul la un moment dat. Fiindcă asta înțelege Băsescu prin loialitate: impotență. Un om din tabăra sa e loial atîta timp cît nu există nicio șansă ca respectivul să-și înlocuiască maestrul. Băsescu vede impotența politică drept o dovadă de loialitate. Și cine poate fi mai loial decît Elena Udrea? Nu există nici o secundă pericolul ca doamna respectivă să-i ia locul lui Băsescu. Poate că tocmai asta iubește Băsescu la ea. Dar are nevoie Băsescu de cineva care să-i țină locul pînă se întoarce de la Cotroceni?

Și totuși, de ce ar avea nevoie Băsescu de Udrea atîta timp cît nu are nicio greață să se implice personal în politica de partid și în campania electorală? Nu e ca și cum Băsescu n-ar avea timp de politică de partid și campanie electorală din cauză de trebi de stat: Nu pare că marile treburi ale statului, chestiuni de anvergură, specifice unui bărbat de stat, îi ocupă timpul, persoana, funcția și imaginea publică astfel încît să nu aibă timp și resurse de imagine disponibile ca să conducă un partid politic și să-i facă campanie electorală. Ce nu poate face Băsescu e să aibă vreo funcție formală în partid, dar nici nu are nevoie pentru a conduce partidul, la urma urmei nici Udrea nu are vreo funcție formală acolo (pentru cei care nu știu sau au uitat, președinte formal al partidului e Eugen Tomac) și nu poate candida la prezidențiale. Deci Udrea nu e pusă acolo ca să-i țină locul lui Băsescu pînă se întoarce formal în politica de partid. Fiindcă Băsescu s-a întors fără probleme în politica de partid, face campanii electorale, participă la întîlnirile electorale ale partidului. Băsescu poate conduce fără grețuri și probleme PMP-ul în toată această perioadă și poate poza în liderul dreptei. Nu mai este de cîteva luni președintele României. Nu degeaba și-a concediat consilierii. Practic, și-a dat demisia sau, mai bine zis, s-a autosuspendat din funcția prezidențială și a revenit, extrem de neinspirat și pe alocuri ridicol, în ringul politic. A arătat că poate fi lider de partid fără să aibă nevoie de vreun paravan. Așa cum Udrea conduce PMP fără să aibă vreo funcție în partid, la fel îl poate conduce și Băsescu, că oricum și-a dat demisia de la Cotroceni și are suficient timp liber. Dealtfel, îl și conduce.

Să zicem totuși că nu se poate băga în toate măruntaiele administrative ale partidului și are nevoie de un bun organizator care să conducă partidul pentru el, iar acel bun organizator ar fi Elena Udrea. Însă nici varianta asta nu stă în picioare. În primul rînd Elena Udrea s-a dovedit un organizator catastrofal cînd a condus filialele București și Constanța iar Bucureștiul a reușit să-l piardă complet pentru ”dreapta”, cu cel mai slab rezultat al dreptei din ultimii 25 de ani. În al doilea rînd, dacă Elena Udrea era doar administratorul partidului, nu ieșea în față, o ținea în linia a doua, în culise, de unde aceasta administra, în condițiile în care în prim planul partidului oricum e Băsescu, fără să-l deranjeze în vreun fel poziția prezidențială, la care oricum practic a renunțat.

Atunci de ce e Elena Udrea în prim planul grupării Băsescu? Dacă Băsescu voia un partid puternic, îl avea fără Udrea. Dacă Băsescu voia să rămînă lider al dreptei, rămînea fără Udrea. Șansele lui Băsescu de a conduce dreapta erau mult mai mari fără Udrea, în condițiile în care principala piedică în calea împăcării lui Băsescu cu PDL, Macovei, justițiarii și cu alte grupări de pe dreapta (grupări din PNL, PNȚcd, NR, FC etc) e Udrea. Băsescu își conducea partidul, așa cum face și acum, și era în prim planul politicii de partid, cum e și acum.

Băsescu putea ”reveni” în politica de partid fără s-o lase pe Elena Udrea să-i țină locul. Fiindcă oricum a revenit în politica de partid și în campanie electorală, fără să-l deranjeze prea mult că, cel puțin formal, e încă președintele României.

Elena Udrea nu e în fruntea grupării băsiste ca să-i țină locul cald lui Băsescu și nici să conducă PMP în lipsa lui Băsescu. Nu de altceva, dar Băsescu nu lipsește decît de la Cotroceni, dar nu din fruntea PMP.

O vede Băsescu pe Elena Udrea ca posibil urmaș al său, ca un mare lider politic? Sînt convins că da.

Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i conducă partidul, fiindcă și-l conduce singur. Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i țină locul în negocierile cu celelalte grupări de ”dreapta” fiindcă și-l ține singur și oricum Udrea e principalul obstacol în acceptarea lui Băsescu drept lider al opoziției de către celelalte grupări ale dreptei. E suficient ca Băsescu să renunțe la Udrea și are PDL-ul la picioare. Fără Udrea există șanse ca Băsescu să se împace chiar și cu gruparea ”Macovei și justițiarii”. Și chiar cu PNL, PNȚcd, FC și NR.

Nu mai rămîne decît o variantă: Băsescu chiar crede că Udrea e un lider politic de viitor și urmașul său la conducerea dreptei. Probabil că Băsescu chiar nu vrea să revină cîn postura de lider al PMP sau al dreptei și preferă un leadership de cuplu. Băsescu și-a luat asociat la guvernare. Se practica pe la împărații romani sau monarhii din evul mediu. Cînd simțeai că ești la final de carieră, îți luai asociat pe tron moștenitorul regal sau împărătesc, ca să se obișnuiască cu tronul și poporul să se obișnuiască cu el.

Nu PMP e garantat Băsescu. Nu PMP e miza lui Băsescu. Dacă era așa, nu avea nevoie de Elena Udrea.

Elena Udrea e garantată Băsescu. Elena Udrea e miza lui Băsescu.

Și ajungem acum la partea a doua. Alegerile prezidențiale. Crede Băsescu că Elena Udrea îl poate învinge pe Ponta. Probabil nu. Oricît de puternic ar fi iraționalul în povestea asta nu cred că e suficient de puternic încît să-l convingă pe Băsescu de victoria Elenei Udrea la prezidențiale.

Este Băsescu convins că Elena Udrea poate ajunge în turul II și, din postura de challenger al lui Ponta, se poate transforma în liderul opoziției după 2014? Posibil. Este aceasta miza lui Băsescu? Elena Udrea în turul II, liderul opoziției, alături de Băsescu, după o înfrîngere onorabilă în fața lui Ponta?

Este o miză. Deși cred că Băsescu s-ar mulțumi și cu mai puțin. Adică cu Elena Udrea liderul dreptei non-peneliste.

Uitați-vă la candidații dreptei non-peneliste: MRU și Predoiu. După europarlamentare MRU va fi scos din joc. Elena Udrea a și anunțat: ”Cum să ai pretenții la prezidențiale cînd tu nu treci pragul din postura de cap de listă la europarlamentare?” Predoiu nu a fost acceptat nicio secundă de Băsescu și Udrea. În sondajele institutelor pesediste e tras sub Udrea, iar Băsescu îl atacă cu orice ocazie. Nici Băsescu și nici Udrea nu l-au amintit vreodată atunci cînd au vorbit de prezidențiabilii dreptei. Bine, fie vorba între noi, personajul e atît de șters încît nu e nevoie de cine știe ce efort ca să-l ascunzi sub preș.

Lui MRU i se va reproșa că s-a făcut de rîs la europarlamentare și că nu are partid în spate. Lui Predoiu i se va reproșa că e trădător, blatist și că are un scor slab, sub partid, și că, în general, e un candidat moale. Însă, atenție ce vă zic acum, notați în carnețel, în primul rînd i se va reproșa că nu are notorietate.

Avem cîteva posibile argumente ale grupării Băsescu-Udrea:

  1. Ponta e tînăr, are 42 de ani. Nu-l putem învinge cu un bătrîn de vechea gardă. Poporul vrea tineri, vrea o nouă generație de politicieni. Dacă PSD vine cu un tînăr, noi nu putem veni cu un politician din vechea generație. Ne trebuie tot unul tînăr.
  2. Ponta stă bine în sondaje, e vocal și bun de gură, are televiziuni, notorietate și acoperire mediatică. Pentru a-l învinge e nevoie de un candidat cu, atenție mare, notorietate, acoperire mediatică, care știe să facă chestii ca să apară la televizor, să treacă de ”embargoul mediatic al moguloilor”. E nevoie de un candidat vocal, cu prezență publică, bun de gură, curajos și capabil să aducă la vot alegători neinteresați de politică, un candidat spectaculos, cu lipici la mass media din afara politicii.

Vîrsta, notorietatea, curajul, spiritul de luptă, expunerea mediatică, susținerea unui partid important și succesul la poporul simplu nepasionat de politică dar pasionat de mondenități, acestea sînt principalele argumente pentru candidatura Elenei Udrea la prezidențiale.

Argumentul celor care spun că Elena Udrea nu va candida la prezidențiale sînt sondajele. ”Domne, cînd Băsescu va vedea sondajele, îi va trece”.

Sondajele se pot aranja. Deja CSCI o dă pe Elena Udrea pe locul 4, înaintea lui Predoiu și la 3 procente în spatele lui Antonescu și 5 procente în spatele lui MRU. Și mai avem ”potențialul de creștere”, vroba lui Băsescu. ”Da, Elena Udrea încă are un scor mediocru, dar scorul ei va crește, fiindcă e singura care reușește să treacă bariera spre neinteresații de politică. O avea ea 10% (sau la cît or mai ridica-o institutele de sondare ale PSD-ului), dar acești 10% sînt printre cei 40% interesați de politică, votanții actualei clase politice. Să vedeți cum crește ea printre cei 60% neinteresați de politică, cum va reuși să apeleze la „cei 58%”, care vin la vot pentru o altfel de politică, pentru show, blugi și parașute!”

În sondaje l-a rezolvat pe Predoiu. MRU va fi scos din joc după eșecul de la europarlamentare. Pe partea dreptei nepeneliste Udrea nu mai are concurent.

Mai rămîne PNL-ul. Aici lucrurile sînt ceva mai complicate. Antonescu e în cădere libere. Nu are nicio poziționare. Și-a pierdut cariera politică. Era antibăsistul cel mai tare. PNL și Antonescu deveniseră la un moment dat preferații alegătorilor radicali ai stîngii. Vechii feseniști de ani 90, fani Iliescu și Năstase, nemulțumiți de alianța PSD cu PDL din 2009, nemulțumiți de moderația lui Geoană și Ponta, au devenit mari fani PNL și Antonescu în 2010, 2011 și 2012. Între timp, Ponta a preluat stindardul radicalismului, iar Antonescu e într-o non-poziționare care îl va costa cariera politică la vîrf. Cu Udrea candidat, simbolul cel mai detestat al băsismului, mai detestat chiar și decît Băsescu sau Boc, cel care va avea de cîștigat va fi Ponta, reprezentantul antibăsismului radical. În timp ce Antonescu, aflat cu Băsescu și Udrea de aceeași parte a baricadei, posibil aliat cu Udrea în turul II, va pierde votanții antibăsiști ai PNL-ului (nu puțini), fără a fi acceptat de votanții dreptei nepeneliste.

Singura problemă a Elenei Udrea e Iohannis. La fel ca și Antonescu, din postura de aliat cu Udrea și Băsescu, Iohannis nu se va putea baza pe alegătorii antibăsiști ai PNL-ului. Se poate baza însă pe alegătorii dreptei nepeneliste, mai ales pe voturile pedeliștilor anti-Udrea și justițiarilor macoviști. Și se poate baza pe voturile indecișilor ”scîrbiți de politică”, dacă știe să ia distanță de Băsescu și Udrea. Aici rămîne de văzut dacă-l lasă Băsescu și Udrea să ia distanță.

Nu știm cum se descurcă în campanie Iohannis. Ca și lui Predoiu, i se poate reproșa lipsa de notorietate. Trebuie scos cît mai mult în față, ca să-l cunoască lumea, mai ales indecișii, care nu caută știri politice și care nu stau cu ochii pe știrile poliice și internet. Iohannis nu are televiziune și are mari probleme la ieșirile publice. E un mit, însă personajul e șters și nici nu sclipește de inteligență. Ca să-i rămînă mitul în picioare ar trebui ținut ascuns. Însă are nevoie de notorietate și nu cîștigi notorietate stînd ascuns.

Șansa Elenei Udrea e un scor al lui Ponta cît mai mare în turul I. Ponta trebuie să ia de la PNL toți antibăsiștii și să-l lase pe Iohannis (sau Antonescu) în curul electoral gol. Udrea are nevoie de radicalizarea ”luptei” Ponta-Băsescu. Are nevoie să iasă ea cît mai în față, să cîștige notorietate și să gonească spre Ponta orice votanți ai PNL-ului.

Iohannis nu poate fi radical împotriva lui Ponta, fiindcă omul nu poate fi radical, nu e genul, și oricum pînă acum cîteva luni a fost de aceeași parte a baricadei cu Ponta și PSD, și nu de ieri de azi.

Iohannis are nevoie de notorietate și nu o are. Nu are nici instrumente media și talent. Nu poate juca roluri mondene, nu știe să provoace știri, e șters, nu știe să vorbească și nici gînditul nu e unul dintre atuurile sale.

Dar chiar și în condițiile în care Iohannis ajunge în turul II, Udrea va fi cea care va reprezenta dreapta nepenelistă în negocierile pentru turul II. Și sînt convins că Băsescu și cu Udrea vor apărea mai des în turul II decît Iohannis, vor fi liderii campaniei electorale ”pentru Iohannis”, pînă îl vor îngropa pe acesta.

În concluzie, poate ajunge Elena Udrea un lider important al dreptei, asociatul lui Băsescu pe tronul dreptei? Categoric nu.

V-am prezentat însă argumentele și armele grupării Băsescu-Udrea. Și justificările alegătorilor ”dreptei” care vor vota Udrea.

Băsescu pariază pe Udrea, nu e doar un instrument al lui. Crede în Udrea. Și contextul îi este favorabil Elenei Udrea. Predoiu, Antonescu și MRU sînt non-candidați.

Aceste fiind zise, cred că Elena Udrea va candida la prezidențiale și cred că Traian Băsescu va lupta pe viață și pe moarte pentru candidatura Elenei Udrea.

Candidatura Elenei Udrea la prezidențiale va fi cea mai mare victorie a PSD-ului. E Udrea un pericol mai mare decît Ponta? Aceasta e întrebarea la mare modă printre susținătorii ”dreptei”, susținătorii ”alor noștri”.

Da, Elena Udrea este un pericol mai mare decît Ponta. Prin Ponta PSD ocupă stînga. Prin Udrea PSD ocupă și dreapta. Ok, să ocupe stînga, să fie la ei acolo. Însă ar fi de preferat să avem și o dreaptă neocupată de PSD.

PS. Am zis că PSD nu va accepta candidat la prezidențiale pe cineva din afara partidului. Am zis că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012. Am zis că USL se va rupe în primăvara lui 2014, pentru a avea PSD timp să-și pregătească candidatul pentru prezidențiale. Am zis că miza lui Băsescu e distrugerea PDL și conducerea ”dreptei”. Le găsiți pe toate pe Blogary. De obicei îmi ies astea.

Poate fi blocată Udrea? Cu Predoiu și MRU, categoric nu. Există alți candidați? Nu știu. Posibil. Dau două nume, fără însă să fi analizat concret șansele celor doi candidați, S-ar putea să fie nule, să fie două propuneri prostești, nu știu. Mona Muscă șI Monica Macovei sînt cele două nume. Cînd o să am dispoziția și inspirația necesară o să scriu și despre șansele celor două.

UDPATE. Ceea ce vedem acum nu e campania PMP pentru europarlamentare. E campania Elenei Udrea pentru prezidențiale. Mai bine zis, pentru alegerile primare prezidențiale. Elena Udrea, pentru a avea argumente în fața celorlalți potențiali prezidențiabili ai dreptei (MRU, Predoiu, Antonescu, Iohannis) are nevoie de un scor bun în sondaje. Are nevoie de notorietate și de favorabilitate între suporterii lui Băsescu. Și de aici va urma argumentul ”potențialului de creștere”. Elena Udrea nu a fost scoasă în față ca să crească PMP-ul. PMP-ul e doar un pretext pentru a o scoate pe Elena Udrea în față.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

Cine e mai bine sa iasa din politica? Citiva lideri sau citeva milioane de alegatori?

DNA e marea speranță electorală a opoziției, a dreptei. Văzînd ce cloacă putredă a corupției e PSD-ul, alegătorii, scîrbiți sau revoltați, vor alege PNL-ul lui Crin Antonescu, PDL-ul lui Vasile Blaga și PMP-ul Elenei Udrea. Cu toate clicile din dotare.

Sau nu. Mai degrabă nu.

Românii au obosit să scape de un sifilis contactînd altul. Mecanismul politic a stat. Sistemul a făcut toate rotațiile posibile. Și-a adus pe rînd, în față, toți oamenii săi. Toți mafioții, toți dubioșii, toți incompetenții, marionetele și obosiții. Acum a stat. A ajuns într-un punct mort. E ca la păcănele. Oricîți bani ai băga, tot aceleași combinații vor apărea. Un zero, o gaură și un cerc. Mai băgăm o fisăm, tragem de manetă. Iar un zero, o gaură și un cerc. Cum era definiția nebuniei? Parcă Einstein a zis-o. ”Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.” 

”Actualele garnituri politice ale opoziției nu pot fi schimbate. Nu asta e soluția. Avem nevoie de altă soluție. Trebuie să schimbăm electoratul.

Nu-i putem cere PDL-ului să-l schimbe pe Blaga și nici lui Băsescu s-o scoată din politică pe Udrea, așa ceva e imposibil de realizat. Vă dați seama cum s-ar strica prietenii, cum ar suferi unii și alții, cum s-ar răni sensibilități și încheia cariere? Să fim cruzi și să le cerem asta? Dar nu mai bine le cerem noi să se schimbe milioanelor de alegători? E mai ușor. Dragi milioane de alegători, e o aberație și o cruzime fără de egal să ceri PDL-ului să scape de Blaga și PMP-ului de Udrea. ”Sînteți niște alegători cruzi, agresivi și aroganți. Sînteți niște alegători răi! Schimbați-vă! Reformați-vă! Nu vedeți că așa nu se mai poate? Cît o să defilăm cu voi, așa nereformați? Cît o să vă suportăm mofturile, mutrele, agresivitatea și pretențiile absurde? Vreți să dăm peste cap o lume întreagă formată din cîteva zeci de-ai noștri pentru cîteva milioane de-ai voștri? Sînteți inconștienți și aberanți. Sînteți vinovați.”

Da, am înțeles că ăștia sînt, cu ăștia defilăm, că este imposibil ca personajele politice care conduc opoziția și care au condus puterea pînă mai ieri (Antonescu)) sau alaltăieri (Blaga, Udrea) să dea doi-trei pași în spate. Nu le poți cere unor zei și titani să nu mai fie zei și titani. Nu le poți cere să-și frîngă cariera acum, la apogeu, cînd sînt lideri peste trei partide mari care, luate împreună, trec puțin de jumătatea scorului PSD. Au partide personale pentru ambîțul propriu, își trăiesc visul cu ochii.

După cum spuneam, orice schimbare la nivelurile 1 și 2 ale partidelor de opoziție este imposibilă. Ar aduce cu sine suferințe umane și materiale de neimaginat. Nici măcar ieșirea din scenă a liderilor maximi nu e posibilă. Ar aduce cu sine tragedii shakespeariene. Othello și Desdemona? Romeo și Julieta? Hamlet și Stolo? Mici tragedii de cămin cultural în comparație cu ce s-ar întîmpla dacă Blaga, Udrea și Antonescu, împreună cu anturajele de cabinet, ar trece pe linie moartă. Lacrimi fierbinți, batistuțe pierdute în Fratelli și regăsite în Bamboo, otrăvuri rafinate cumpărate pe sub mînă la colț de Dorobanți, pumnale și seppuku, aripi frînte, ditai halimaiul cu iz de tragedie antică. România va fi zguduită din țîțîni. Cînd abisurile sufletești ale protagoniștilor politici se vor crăpa, lumina dureroasă din interior va ieși prin crăpătură și ne va orbi pe toți, iar poporul român va pieri de vinovăție. Nu. Așa ceva nu se poate. Nu putem risca un asemenea blestem pentru țărișoară.

Nu înțelegeți că nu putem schimba trei, cinci sau șase oameni de dragul a cîtorva milioane de moftangii absurzi? Voi, ăia trei, cinci sau șase milioane, va trebui să vă schimbați. Să vă băgați mințile în cap. Înfrîngerea catastrofală a opoziției la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014 poate fi evitată doar dacă milioanele de moftangii absurzi și periculoși își vor băga mințile în cap și se vor schimba. Români, trebuie să vă căiți! Trebuie să vă cereți scuze pentru 9 decembrie 2012, trebuie să faceți penitență și să scoateți diavolul din voi. Pînă cînd nu vă veți exorciza, nu veți reuși să primiți în suflet și ștampilă Sfînta Treime, pe domnul Antonescu, pe domnul Blaga și pe doamna Udrea. Conducerea actualei opoziției e un dat și a încerca să schimbi ceea ce Sistemul ne-a dat, a încerca să schimbi ceea ce nu poate fi schimbat, e dovadă de erezie.

PNL, PDL-Blaga și PDL-Udrea au o mare încercare în față. Au de ales între a schimba cîțiva oameni de la vîrful partidelor sau cîteva milioane de alegători. Să ședem în mall la o bere, vorba Elenei Udrea, și să vedem, reușesc?

Rotația a ajuns la final. Ceasul a stat. Încoțopenirea și încăpățînarea de a rămîne în funcții a cîtorva personaje inapte politic, moral și intelectual se va traduce într-o catastrofă electorală în 2014, atît la europarlamentare cît și la prezidențiale. Da, vom înjura cîteva milioane de alegători că nu-și bagă mințile în cap și nu se schimbă de dragul cîtorva parveniți agresivi și înceți la minte, însă alegerile vor fi pierdute en fanfare, cu sau bosumflările noastre la adresa poporului prost.

Avem de ales între ieșirea din politică a cîtorva indivizi și individe și ieșirea din politică sau rămînerea în afara politicii a cîtorva milioane de alegători. PNL, PDL și PMP au ales să dea afară din politică nu cîțiva lideri, ci cîteva milioane de alegători.

Chiar nu reușesc să înțeleg de ce e preferabil să dai afară din politică cîteva milioane de alegători și nu cîțiva lideri. Și nu reușesc să înțeleg cum e mai ușor, politic, comunicațional, logistic, financiar, să schimbi cîteva milioane de oameni decît să schimbi cîțiva lideri. Militanții zic: nu putem să-i schimbăm pe Antonescu, Blaga, Udrea și ceilalți din jurul lor. Nu-i putem convinge să se retragă. Nu putem convinge partidele să-i schimbe. Nu putem convinge cîțiva oameni sau chiar un om, în cazul PMP-ului, sau cîteva sute de oameni să facă schimbări. Putem convinge însă cîeva milioane de alegători. Cît de lovit de streche și lipsit de simțul realității să fii ca să crezi așa ceva?

Pretenția politicienilor ca milioane de oameni să se supună mofturilor lor este inacceptabilă și jignitoare. Și, mai mult decît atît, nu funcționează. Chiar nu funcționează.

Drept pentru care, dragilor, pregătiți-vă de un lung șir de catastrofe electorale. Dar asta e doar o miză.

Miza cea mare e liberalizarea pieței politice și demantelarea sistemului. Sistemul și-a consumat tot oxigenul. Și, fiind un sistem închis, altul nu mai are. Dincolo de soluțiile pe termen scurt și pasul înapoi pe care trebuie să-l facă liderii PNL, PDL și PMP, dovediți incapabili politic, intelectual și moral, soluția reală, pe termen mediu și lung, e liberalizarea pieței politice. Este vitală schimbarea legii partidelor și legii electorale. Este vitală readucerea în politică a milioane de oameni. Să vină ei, să plece liderii actuali. Iar aducerea în politică am milioane de oameni se face doar prin liberalizarea pieței politice.

Trebuie schimbată legea partidelor, redus numărul de semnături necesare pentru înființarea unui partid, eliminată condiționarea geografică la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid, condiție absurdă, discriminatorie și antidemocratică, trebuie eliminate condițiile absurde de înscriere a partidelor și independenților în alegeri. Avem nevoie de concurență pe piața politică, la nivel central și local. Avem nevoie de însănătoțirea actualelor partide politice. Dar aceasta nu se poate face decît prin competiție. Avem nevoie de o scenă politică vie, cu partide care să concureze cu adevărat între ele. Actualul cvintet politic USD-PNL-PDL-UDMR-PMP s-a transformat într-un cartel politic. Autist, ca orice cartel politic. E nevoie de piață liberă. Trebuie să deschidem ferestrele, altfel împuțiciunea și lipsa de aer ne va ucide și ne reîntoarcem în anii 80. În lispa pieței politice libere, în lipsa concurenței, chiar și cel mai bine intenționat politician își pierde simțul realității și îl amețește puterea și transformă într-un monstru.

PMP, aceeasi mizerie

Adrian Papahagi s-a retras din PMP și din viața politică.

Nu sînt fanul intelectualilor în politică și plecarea unui intelectual dintr-un partid nu mi se pare vreo pierdere. Nici fan al lui Adrian Papahagi n-am fost vreodată. Însă este extrem de important contextul plecării.

Adrian Papahagi s-a opus intrării lui Marin Anton în PMP.

Cine este Marin Anton?

Marin Anton este un fiost director la Danubiana și RAFO, implicat în ultimii 20 de ani în tot felul de scandaluri de corupție.

Marin Anton e un parlamentar care a trecut prin PDL și PNL, care a părăsit PDL cu 3 zile înaintea moțiunii de cenzură care a trîntit guvernul MRU.

Marin Anton este un parlamentar care a participat activ la lovitura de stat din vara lui 2012, prin votul de la suspendările lui Băsescu și a celor doi președinți de camere. LATER EDIT: nu a fost parlamentar în legislatura 2008-2012.

Marin Anton e un parlamentar care în „marțea neagră” a votat pentru modificarea Codului Penal în favoarea Mafiei și a corupților.

Marin Anton este un parlamentar care a inițiat un proiect de lege prin care supermarketurile ar fi fost închise în weekend. O lege stalinistă, îndreptată împotriva pieței libere, biznisurilor, cumpărătorilor, unul dintre cele mai grave atacuri la adresa libertății. Mai mult, Marin Anton avea un interes personal de afaceri în acest caz.

Astfel, în afarâ de scandalurile de corupție, Marin Anton are la activ trei atacuri la adresa demicrației, statului de drept și pieței libere: lovitura de stat din vara lui 2012, marțea neagră de la finalul lui 2013 și închiderea supermarketurilor, la începutul lui 2014.

PMP a decis, prin Comisia de Integritate, că Marin Anton este un politician compatibil cu spiritul și principiile PMP.

Să notăm astfel, gestul lui Adrian Papahagi și să notăm lașitatea celorlalți lideri și fondatori ai PMP (avînd în vedere în ce zonă ideologic sinistră erau unii dintre ei, nici nu e de mirare)

PS. PMP trebuie să lămurească atitudinea sa ca partid față de lovitura de stat din 2012, față de marțea neagră și închiderea supermarketurilor. A decis că Marin Anton este compatibil cu partidul și au renunțat chiar și la Papahagi, vicepreședinte fondator, pentru Marin Anton, deci PMP este de partea puciștilor din vara lui 2012, de partea celor care au votat pentru Mafie în marțea neagră și de partea celor care sînt împotriva pieței libere. Cel puțin ăsta e semnalul dat de partid.

UPDATE 11:54: Papahagi nu și-a dat demisia din PMP. A renunțat la funcțiile deținute în partid și continuă să lupte pentru partid din Fundația Mișcarea Populară.

Basescu si Macovei au luptat impreuna si au cedat in acelasi timp

Macovei, un ”miracol” premeditat de Băsescu

Băsescu a fost decisiv pentru cariera publică a Monicăi Macovei, dar a contat foarte mult și materialul clientului. Aud că toată cariera prezidențială a lui Băsescu i se datorează Monicăi Macovei, ca și independența justiției. Eu cred că mai degrabă Macovei se datorează ideii nebunești a lui Băsescu despre independența justiției. Nu e ca și cum Băsescu ar fi vrut corupție și status quo în continuare și Macovei i-a stricat planul. Băsescu a sunat-o pe Macovei în timp ce spăla vasele (ea, nu el) fiindcă voia independența justiției și luptă împotriva corupției. Ceea ce s-a întîmplat cu Macovei ministru al justiției n-a fost un miracol. Sau a fost un miracol premeditat. Sau, și mai bine zis, miracolul s-a întîmplat în 12 decembrie 2004, cînd Traian Băsescu a cîștigat alegerile prezidențiale în fața lui Năstase. Monica Macovei ministru, europarlamentar și politician este o consecință a voinței lui Băsescu. Lupta pentru independența justiției și lupta anticorupție sînt ideile politice ale lui Băsescu. E drept că Monica Macovei a fost un ajutor bun, un instrument extrem de util. Și, evident, Băsescu nu i-a făcut un favor lui Macovei alegînd-o. Nu de dragul ei a ales-o. A ales-o fiindcă era, cel puțin în viziunea lui, cel mai potrivit instrument pentru scopurile sale. Iar scopurile sale erau independența justiției și lupta împotriva corupției.

”Mă numesc Monica Macovei, domnule Băsescu, domnule Tăriceanu, domnule Stolojan, domnule Boc, domnule Antonescu, doamnă Nicolai, vreau să fiu ministrul justiției!”

Haideți să ne imaginăm că în decembrie 2004 Monica Macovei ar fi avut o iluminare, ar fi lăsat vasele în chiuvetă, ar fi pus mîna pe telefon și ar fi sunat la Băsescu, Stolojan, Tăriceanu, Boc, Blaga, Antonescu, Norica Nicolai și ceilalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr și le-ar fi spus că vrea să fie ministru al justiției, să reformeze justiția, să-i aducă independența și să îi dea libertatea să lupte, pentru prima oară după Revoluție, împotriva corupției. Ar fi ajuns ministru al justiției? Ce răspunsuri ar fi primit?

Să presupunem că a doua zi după ce Monica Macovei a fost validată ministru, Băsescu s-ar fi dezis de ea. Nu i-ar mai fi răspuns la telefoane, n-ar mai fi sunat-o, nu s-ar mai fi văzut cu ea, le-ar fi zis celorlalți lideri ai Alianței Dreptate și Adevăr: ”Frate, mie nu-mi place femeia asta. Mă calcă pe nervi. Faceți ce vreți cu ea, aveți mînă liberă. Pam pam.” Ce s-ar fi întîmplat cu Macovei, DNA, ANI, Morar, Kovesi, Papici și alți eroi nemuritori? Ar fi murit înainte de a se naște. Cîți alți lideri PD și PNL ar fi fost dispuși să susțină independența justiției și lupta anticorupție și ar fi avut forța, autoritatea și popularitatea să o facă? Cîți ani ar fi rezistat Monica Macovei în fruntea ministerului de justiție și cîte dintre deciziile sale ar fi fost validate politic la nivelul guvernului, al președinției, al Alianței DA, al coaliției de guvernare, al majorității parlamentare?

O Renate Weber ceva mai obscură

Fără Traian Băsescu, Monica Macovei ar fi fost astăzi o Renate Weber ceva mai obscură, în condițiile în care fără Traian Băsescu și Renate Weber ar fi fost mult mai obscură decît e astăzi. Poate că Monica Macovei era în continuare o luptătoare a societății civile împotriva corupției, poate că era o avocată de succes sau chiar un funcționar pe la Uniunea Europeană. Sau, cine știe, poate o chema Vasile Blaga să lupte împotriva corupției și poate că Adriean Videanu ar fi validat decizia lui Blaga.

Decembrie 2004. Vasile o propune pe Monica

De fapt, Băsescu a fost prost în ziua cînd Monica Macovei spăla vase și a sunat-o s-o pună ministru al justiției. Băsescu ar fi trebuit să-i sune atunci pe Blaga și Videanu. Bine, hai să nu fiu răutăcios, doar pe Blaga. ”Vasile, uite, am o nehotărîre care-mi macină sufletul politic. Nu știu pe cine să pun ministru al justiției. După cum știi, ministerul justiției e la noi, la PD. Te știu luptător pentru bine și justiție, te știu soldat vizionar și purtător de baston de mareșal. Luminează-mă! Zi-mi un nume! Dă-mi un semn divin de caporal! Pe cine să punem noi ministru al justiției? Am o idee țăcănită sub șuvițe: vreau independența justiției și răzbel cu corupția. Parol, să înnebunesc! Deci, Vasile? Care ți-e vrerea? Fac ce zici tu. E suficient să rostești un nume și purtătorul său e ca și ministru al justiției, mă jur pe blonda de la juridic din Primărie, n-o știi tu, n-ai treabă!” Zicea Vasile ”Monica Macovei”? Nu cred. Doar dacă Monica Macovei era vreun brand de țuică de pufoaică.

Politic, independența justiției și lupta împotriva corupției o preced pe Monica Macovei

Justiția independentă și lupta împotriva corupției sînt două pariuri politice băsesciene anterioare existenței Monicăi Macovei în politică. O preced ca obiective politice. Da, Monica Macovei a avut o contribuție decisivă la reforma justiției, în lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, deși a fost ministru doar doi ani și trei luni (spre deosebire de Cătălin Predoiu, care a fost ministru al justiției patru ani și trei luni). Însă Monica Macovei a intrat într-o luptă cu obiective deja stabilite.

Dealtfel, nici contribuția lui Predoiu nu e de neglijat, deși mitul său e mult mai mititel. La urma urmei, este ministrul justiției cel mai longegiv din perioada post-Năstase, adică a marilor realizări justițiare și anticorupție. Însă are un alt stil, vine din alt mediu și are alți prieteni și de aici și absența sa de pe harta marilor eroi naționali ai societății civile și presei. Poate nu a fost un luptător, ca Macovei, dar a fost maleabil în mîna lui Băsescu și a continuat lupta pentru independența justiției și împotriva corupției, în termenii lui Băsescu. Lupta a continuat și fără Macovei la Ministerul Justiției, dar cu Băsescu la Cotroceni. Va continua fără Băsescu la Cotroceni?

Renate Weber? Alina Mungiu-Pippidi?  Budușan? Dobocan? Daniel Morar? Laura Kovesi?

Cum ar fi arătat astăzi justiția dacă n-ar fi existat Monica Macovei? Dacă în decembrie 2004 Băsescu decidea să susțină pe altcineva la Ministerul Justiție? Poate pe Renate Weber, pe Alina Mungiu-Pippidi, poate pe Budușan sau Dobocan, poate chiar pe Daniel Morar. Sau poate un om de partid, pe Emil Boc sau pe Norica Nicolai sau pe Tudor Chiuariu. Nu știm cum ar fi arătat justiția astăzi. Poate ar fi arătat mai rău, poate ar fi arătat mai bine. Însă decisivă a fost voința lui Băsescu de a schimba justiția. De aici a pornit totul, nu de la Macovei.

Duceau toate drumurile la Macovei? A fost numirea lui Macovei singura consecință posibilă a voinței lui Băsescu a de schimba justiția în bine? Avea de ales Băsescu? Sau era Monica Macovei singurul om capabil să pună în practică ideea nebunească a lui Băsescu? Poate că Macovei a fost cea mai bună soluție, sigur a fost printre cele mai bune soluții. Însă nu era singura soluție.

Macovei, o promisiune care a confirmat

Să nu uităm că în decembrie 2004 Macovei era necunoscută publicului larg și nu era un mit, ca astăzi. Băsescu, atunci cînd a trebuit să decidă pe mîna cui merge la conducerea Ministerului Justiției, nu avea la dispoziție mitul Macovei pe care astăzi Blaga îl stoarce pentru a obține pactul de neagresiune cu ”justițiarii” din presă și oengime. În decembrie 2004 Macovei era o promisiune care ar fi putut confirma sau nu. Băsescu nu avea atunci la dispoziție datele necesare pentru a fi sigur  de alegerea sa. Macovei ar fi putut fi slabă, poate n-ar fi rezistat provocării, poate ar fi cedat amenințărilor sau corupției sau pur și simplu ar fi fost incapabilă să ia decizii sau nu s-ar fi priceput la oameni. Nu a fost slabă și nu a cedat. Pînă de curînd.

Ar fi existat independența justiției și luptă împotriva corupției sub domnul președinte Stolojan? Sau Năstase? Sau Geoană?

Nu știm ce ar fi fost independența justiției și lupta anticorupție fără Macovei, însă știm sigur că fără Băsescu nu ar fi fost deloc. Care erau alternativele la Băsescu în 2004? Stolojan și Năstase. Cum ar fi arătat justiția sub Stolojan sau Năstase? Bine, sub Năstase chiar nu mai e nevoie de un exercițiu de imaginație, am trăit în 2000-2004 și am văzut filme proaste cu dezastre (Armaggedon, Deep Impact, 2012). Erau pentru Stolojan independența justiției și lupta împotriva corupției două obiective obsedante pînă la maniacal? Și dacă ar fi fost, avea Stolojan forța, inspirația și capacitatea de a lupta pentru ele și de a le impune? Ar fi sunat-o Stolojan pe Macovei în decembrie 2004 s-o cheme la conducerea Ministerului de Justiție? Ar fi susținut-o în continuare? Fără Băsescu am fi avut un mit Macovei? Poate printre prietenii ei din societatea civilă, acolo unde probabil și-ar fi continuat lupta pentru justiție. Categoric Macovei era una dintre cele mai bune soluții pentru justiție, poate chiar cea mai bună, însă ar fi fost o soluție chiar și în condițiile în care președinte era Năstase sau Stolojan?

Exerciții de imaginație. Justiția fără Băsescu și justiția fără Macovei.

Faceți, vă rog, cele două exerciții de imaginație: justiția în ultimii nouă ani fără Băsescu și justiția în ultimii nouă ani fără Macovei. Al doilea exercițiu îl puteți face mai ușor, Macovei a plecat din fruntea Ministerului de Justiție din aprilie 2007 și nu a mai avut funcții în conducerea justiției din România în ultimii șase ani, iar singura sa luptă în acești din urmă ani a fost reformarea PDL, acolo unde a reușit așa cum s-a văzut – de fapt, a reușit, dacă ne gîndim bine –  astăzi PDL e frecventabil și curat dacă îi citești și îi asculți pe ”justițiarii” din gruparea Macovei și pe Macovei însăși – e suficient să tăcem despre un rău și el va dispărea – sînt convins că în condițiile în care Năstase cîștiga prezidențialele în 2004 și 2009 azi nu aveam nicio corupție în articole și declarații. Speram ca Macovei să albească PDL-ul, dar nu așa.

Și ce s-ar fi întîmplat după aprilie 2007 cu ceea ce a realizat Macovei în justiție dacă nu ar fi fost Băsescu la Cotroceni? Să presupunem că Traian Băsescu ar fi pierdut referendumul de suspendare din mai 2007 și ar fi fost demis, iar în două luni era ales un alt președinte. Să presupunem că Traian Băsescu nu ar mai fi avut dreptul să candideze (de fapt, PSD și PNL pregăteau o lege prin care președinții demiși nu ar mai fi avut dreptul să candideze). Și oricum, dacă nu ar fi avut popularitatea necesară să cîștige referendumul de demitere nu ar fi avut-o nici să cîștige anticipatele prezidențiale. PSD și PNL ar fi susținut un candidat comun și ar fi cîștigat prezidențialele. Ce s-ar fi ales de opera lui Macovei în justiție? Unde eram acum?

Băsescu, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției

Ne place sau nu, Băsescu a fost, în acești ani, singurul politician decisiv și indispensabil pentru independența justiției și lupta împotriva corupției. Fără el, fără victoriile sale în 2004, 2007, 2009 și 2012 (ultima, prin neprezentare), unde ar fi fost astăzi marea operă justițiară a Monicăi Macovei? Cîți fani au independența justiției și lupta împotriva corupției printre politicienii români care contează, printre liderii populari, influenți și puternici? Cei mai influenți politicieni ai zilei, exceptîndu-l pe Băsescu, nu sînt deloc fani ai independenței justiției și luptei împotriva corupției. Niciunul dintre liderii celor trei mari partide, incluzîndu-i aici alături de președinții de partid și pe miniștri și liderii grupurilor parlamentare, nu s-a dovedit a fi susținător al independenței justiției și luptei împotriva corupției. S-a văzut zilnic în ultimii ani și s-a văzut ultima oară în ”marțea neagră”, cînd liderii de partide și de grupuri parlamentare au aranjat transformarea politicienilor din servanți publici în mafioți cu scutire de penal.

Mulți vor spune că decisive și indispensabile sînt cancelariile occidentale și Uniunea Europeană, Eu le zic să aștepte 2015 și să vadă atunci cum vor decurge negocierile între cancelariile occidentale și domnul președinte Victor Ponta sau domnul președinte Crin Antonescu. ”Justițiarii” au avut ocazia să vadă în primăvară, cînd cu scandalul coabitării, cît de decisive sînt cancelariile occidentale.

Elena Udrea, sau cum Pygmalion o mai dă și el în bară

Elena Udrea se vrea altă mare creație politică femeiască a lui Băsescu. O fi fost Băsescu inspirat și decisiv în cazul lui Macovei, dar uite că în celelalte cazuri nu i-a mers. Contează enorm și materialul clientului. Macovei l-a avut din plin, Udrea nu-l are deloc. Nici Lavinia Șandru nu l-a avut. Nici Anca Boagiu nu-l are. Despre Raluca Turcan și Andreea Paul nu vorbim, că-s creațiile lui Stolojan. Dar nici ele n-au materialul, dacă tot am adus vorba. Bine, nici Stolojan n-are pygmalionitul în sînge. Și nici sînge în instalație.

Revenind la Elena Udrea, trebuie să spunem că e o cauză pierdută. Dar în ultima perioadă se pare că atît Băsescu cît și Macovei se ocupă de cauze pierdute, cedări și ieșitul pe ușa din dos de pe prima scenă politică.

Elena Udrea, o cauză pierdută

Băsescu nu poate alege pe oricine și nu poate face din oricine un mit politic. Monica Macovei avea substanță, avea o cauză pentru care lupta, avea o țăcăneală de dus la capăt. Avea toate datele personale pentru a deveni mit. Avea potențial. Cu condiția să o aleagă cineva, să o pună acolo unde îi e locul și să o susțină. Elena Udrea nu are datele personale pentru a lăsa dîre în politică, vorba lui Băsescu. E ambițioasă, poate pricepută în organizare, deși la capitolul organizare politică și-a arătat limitele, foarte joase, la București, Constanța și alte filiale pe care le-a organizat pînă n-a mai rămas nimic din ele. Elena Udrea nu crede în nimic, în afară de propria ambiție. Ieșirile sale politice, mai ales cele din ultimul timp, s-au dovedit penibile. Nu are viziune politică, nu crede în nimic, nu înțelege prea bine ce se întîmplă în jurul ei și nu-și cunoaște locul. Bine, mulți dintre noi nu-și cunosc locul și vor mai mult decît pot, e normal pînă la un anumit punct, însă în cazul Elenei Udrea e flagrant. În loc să intre în magazinul din colț să cumpere țigări trage de porțile palatului Buckingham, deși gardianul, încurcat, îi spune: Doamnă, nu ținem țigări. Nici măcar HB.”

Băsescu și Macovei s-au așezat pe făraș. Poporul nu e dator politicienilor.

Întîlnirea Băsescu-Macovei a lăsat ceva în urmă. Întîlnirile Băsescu-Udrea și Macovei-Blaga nu vor lăsa nimic în urmă, nici măcar pe Băsescu și Macovei. În ciuda a ceea ce cred și speră, nici Băsescu și nici Macovei nu mai au multe credite la răbdarea și susținerea poporului. Știu că pare ciudat, dar oamenii nu înghit prea multe. Nu mă refer la susținătorii fanatici din inner circle, mă refer la ceilalți. Băsescu și Macovei pot fi susținuți pentru ceea ce fac, pentru utilitatea lor în viața poporului, ca să zic așa, pentru un ce cîștig pentru cetățeanul simplu, țară și popor, nu de dragul persoanelor fizice ale celor doi. Nu e nimeni dator să-i susțină și să-i ajute să se rezolve pe partea personală, if you know what I mean. Dacă toți românii ar fi acum pe plajă în Bahamas, plimbîndu-se printre vilele, piscinele și ferrariurile proprietate personală atunci da, Băsescu și Macovei ar putea avea tupeul să vină în fața lor și să le zică: ”Frățică, am și o problemă personală de rezolvat, vreau să mă aranjez și eu pe un aspect specific al vieții, dacă mă înțelegi și nu pot fără ajutorul tău, dezinteresat. Fă-o pentru mine!” Împăcarea sufletească a lui Băsescu și carierele publice ale Elenei Udrea și Monicăi Macovei nu cad în sarcina poporului. Sînt irelevante pentru popor. Băsescu, Udrea și Macovei sînt relevanți doar în măsura în care sînt utili.

Cu tot respectul pentru istoria și carierele lui Băsescu și Macovei, nu-și pot permite orice. Știu că fanii lor necondiționați, belieberii, cred contrariul, însă țara nu e populată doar de belieberi, e populată și de oameni.

Udrea versus Dragnea, in cifre bugetare

 

Cîteva cifre ale bugetului lui Dragnea. Pentru comparație, bugetul lui Udrea din 2012.

Udrea vs Dragnea

2012 vs 2014

extras din proiectele de buget pentru 2012 și 2014

Capitol bugetar Nume capitol Udrea 2012 Dragnea 2014
5001 Cheltuieli de la bugetul de stat 3 054 192 000 4 534 347 000
5001-01 Cheltuieli curente 2 815 282 000 4 407 347 000
5001-10 Cheltuieli de personal 240 310 000 126 000 000
5001-20 Cheltuieli cu bunuri și servicii 148 059 000 18 000 000
5001-40 Subvenții 12 050 000 137 224 000
5001-51 Transferuri între unități ale administrației publice 933 000 000 1 581 981 000
5001-51-01-32 Reabilitarea termică a clădirilor de locuit 70 000 000 21 000 000
5001-51-02-03 Subprogramul pentru pietruirea, reabilitarea,
modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de
interes local clasate
450 000 000 0
5001-51-02-04 Programul pentru constructii de locuinte si sali de
sport
87 000 000 30 000 000
 5001-51-02-09 Finanțarea actiunilor privind reducerea riscului
seismic al construcțiilor existente cu destinație de
locuință
 5 000 000 5 000 000
 5001-51-02-20 Subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor 150 000 000 0
 5001-55-01-12 Investiții ale agenților economici cu capital de stat 193 800 000 241 000 000
 5001-56-01 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) 120 795 000 42 644 000
 5001-56-02 Programe din Fondul Social European (FSE) 103 192 000 66 699 000
 5001-56-21 Transferuri de fonduri din bugetul de stat către
bugetele locale necesare susținerii derulării
proiectelor finanțate din FEN postaderare
643 476 000 1 370 684 000
  5001-56-22 Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri,
societăți comerciale, instituții publice finanțate
parțial sau integral din venituri proprii și alți
beneficiari de drept public sau privat necesare
susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN
postaderare
130 775 000 226 635 000
5001-65 Cheltuieli aferente programelor cu finanțare
rambursabilă
113 458 000 156 552 000
5100-01 Servicii publice generale 521 750 000 236 266 000
5100-01-01 Cheltuieli curente 482 840 000 235 766 000
5100-01-10 Cheltuieli de personal 240 310 000 126 000 000
5101 Autorități publice și servicii externe 515 750 000 236 266 000
5101-10-01 Cheltuieli salariale în bani 175 846 000 95 359 000
5101-20-09 Materiale și prestări de servicii cu caracter
funcțional
52 220 000 3 105 000
7001 Locuințe, servicii și dezvoltare publică 1 318 524 000 2 263 257 000
7001-51 Transferuri între unități ale administrației publice 783 000 000 1 591 981 000
7001-51-02-35 Subprogramul Modernizarea satului românesc 0 800 000 000
7001-51-02-36 Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor
și orașelor
0 200 681 000
7001-51-02-37 Subprogramul Infrastructura la nivel județean 0 500 000 000

 

 

Cind Keynes e un bumerang care te loveste in plina fata

Investițiile statului, dreapta maximală la români

Pentru toți politicienii români auto-intitulați de dreapta, fără excepție, măsura cea mai radicală de dreapta a fost ”creșterea investițiilor statului”. ”Trebuie să folosim bugetul pentru investiții, nu pentru consum și asistați”, spuneau ei. Pentru ”dreapta românească” Keynes a fost ani de zile un far și un profet. Toți pedeliștii, de la Băsescu în jos, au susținut investițiile statului ca fiind o măsură de dreapta, capitalistă, spre deosebire de cheltuielile cu asistații, care sînt de stînga.

Iată că astăzi Keynes se întoarce ca bumerangul și îi lovește pe respectivii politicieni auto-intitulați de dreapta în plină figură.

Guvernul Ponta, cel mai de dreapta guvern, după definiția lui Băsescu și a PDL-ului

Asta uită să spună politicienii auto-intitulați de dreapta. Ăi mai deștepți, ca Băsescu, par egzamplu, s-au prins de șmecherie și au dat-o acum la întors, susțin cheltuielile de stînga extremă, venitul minim garantat și salariul minim, ăi mai înceți la minte, ca Blaga și tot PDL-ul din spatele său, susțin în continuare creșterea investițiilor deși nu vor creșterea bugetului pentru dezvoltare regională.

Faza cu bumerangul trebuia să i se întîmple și lui Băsescu la un moment dat, și văd că i se întîmplă din două în două zile

Fiindcă trebuie s-o spunem p-aia dreaptă, venită ca bumerangul: banii care merg la Ministerul Dezvoltării Regionale sînt bani de investiții. Sînt bani de dezvoltare. Nu investițiile și dezvoltarea sînt fetișurile politicienilor auto-intitulați de dreapta și pentru care Keynes e un far, chiar dacă n-au auzit în viața lor de el? Asta se întîmplă cînd nu susții principii. La un moment dat vei ajunge de partea nasoală a instrumentului. Dacă ai fi desființat procedura în sine atunci cînd aveai puterea, dacă te-ai fi opus din răsputeri procedurii respective și n-ai fi folosit-o cu entuziasm cînd erai de partea relaxantă a instrumentului, astăzi nu ai fi ajuns în situația de a … you know.

O veste bună

Ba chiar politicienii respectivi ar trebui să se bucure. Creșterea investițiilor la Dezvoltare Regională ar putea însemna și finalizarea patinoarelor, pîrtiilor, telegondolelor, sălilor de sport și altor importante proiecte demarate în timpul guvernării PDL. Bine, știu că politicienii nu dau doi bani pe principii și obișnuiesc să umble cu dubla măsură, însă, la nivel de principiu, și chiar și la nivel de realități și calitate umană a protagoniștilor, nu se schimbă nimic față de guvernarea anterioară. În continuare se merge pe o politică de ”dreapta” sau pe care auto-intitulații politicieni de dreapta o consideră așa, și anume creșterea implicării statului în societate prin ”investiții și dezvoltare”. Dacă nu statul investește și dezvoltă, păi atunci cine, dragi tovarăși keynesieni?

Cei buni și cei răi, vechiul bla bla

Argumentul politicienilor auto-intitulați de dreapta va fi, ca întotdeauna, ”noi sîntem mai buni, deci noi ne putem permite să facem anumite chestii, iar dușmanii noștri, fiind răi, nu au dreptul să facă chestiile respective.” După argumentul ăsta, socialismul e o idee bună, prost pusă în practică de cine nu trebuie. Și nici măcar chestia cu ”noi sîntem mai buni decît ei” nu stă în picioare.

Este trist că politicienii noștri auto-intitulați de dreapta în loc să atace creșterea bugetului ”dezvoltării regionale” dinspre tabăra adevărului și bunului simț, adică aceea a statului minimal, și să ceară desființarea atribuțiilor statului în respectivul domeniu, s-au poziționat la stînga extremă, favorizînd cheltuielile bugetare cu aventuri socialiste extreme, cum sînt venitul minim garantat și salariul minim pe economie. Băsescu și opoziția ar trebui să se decidă: susțin investițiile statului sau susțin cheltuielile sociale? Sînt socialiști sau socialiști radicali? De ce ieri erau bune investițiile și erau rele cheltuielile sociale și azi e invers? Există vreun argument convingător, valid și care să nu ne jignească inteligența? De ce dezvoltarea regională era ieri mumă și azi e ciumă?

La rîndul lor, useliștii trebuie să explice de ce ieri investițiile erau rele și azi sînt bune și de ce dezvoltarea regională era ieri ciumă pe tocuri și azi e mumă cu mustață de chelner?

Salariul minim pe economie, socialismul ca la mama lui

În ceea ce privește salariul minim pe economie, prin creșterea sa nu cresc doar cheltuielile bugetare, atunci cînd vorbim de salariul minim al bugetarilor, ci sînt obligate și firmele private să crească cheltuielile, și în același timp sînt desființate locuri de muncă și este blocată crearea de locuri noi de muncă pentru cei mai săraci și puțin pregătiți. Iar aceștia vor lucra, în cel mai bun caz, la negru, iar în cel mai rău caz vor sta pe bară. Noroc cu creșterea venitului minim garantat, însă. E bine că guvernul Ponta și USL-ul au grijă ca după ce-i lasă fără locuri de muncă pe cei din sistemul privat le dau apoi venitul minim garantat. Ca să nu mai spunem că la bugetari nu crește doar salariul minim, cresc toate salariile, căci salariul minim e reper pentru toate salariile din sistemul bugetar.

Cum să evităm adevărul

Revenind la investițiile statului, opoziția, cu Băsescu în frunte, pierde o excelentă ocazie pentru a susține public, vocal, principii de dreapta, de a fi de partea adevărului și a bunului simț. Preferă propaganda electorală, deși nu sîntem în an electoral. Preferă să evite adevărul. Ce pretenții să ai de la oamenii simpli, de la societate, cînd politicienii care se declară de dreapta și de partea adevărului și a bunului simț evită să spună adevărul și să susțină principiile dreptei? ”Vai, dar poporul e prost, nu știe…” Păi normal că nu știe, fiindcă nimeni nu îi spune, nici măcar acei politicieni vedete, care se declară de dreapta, și care au vizibilitatea și posibilitatea de a duce adevărul în casele oamenilor. Însă acești politicieni preferă mesaje populiste și electorale, deși nu sîntem în an electoral.

Adevărul e că investițiile statului, indiferent că sînt făcute de baroni sau altcineva, indiferent de baronii cui sînt făcute, sînt păguboase. Adevărul e că proiectele statului sînt nefolositoare și prost făcute. Adevărul e că prezența statului în economie și ”dezvoltare” este păguboasă și generatoare de furt, corupție, incompetență, risipă, stagnare sau chiar înapoiere. Însă politicienilor opoziției le e frică să spună asta. Mai ales că nu o cred. Ei preferă mesajul simplist ”sînt bani pentru baroni”, fără să intre în detalii.

Sînt bani de investiții. Sînt bani cu care autoritățile locale fac proiecte pentru comunitățile locale. Proiecte proaste, păguboase și în urma cărora se sifonează bani. Vă imaginați vreun politician român așa-zis de dreapta opunîndu-se unor proiecte pe care statul, prin autoritățile locale, le face pentru oameni? Da, sînt bani pentru baroni, însă politicienii de dreapta ar trebui să explice și cum ajung banii ăștia la baroni. Că nu ajung direct în buzunarele lor. Nu Dragnea primește nuștiucîte miliarde direct în buzunar. Nu. O parte din banii ăștia ajunge la baroni prin intermediul proiectelor pentru oameni. Ajung la firmele baronilor sau clientelei lor economice și ajung și direct la ei, la funcționari și la rudele lor prin șpagă.

E o minciună să legăm răul investițiilor statului doar de numele unei persoane sau  de o grupare politică. Investițiile erau la fel de nocive și acum doi ani sau cinci ani. Sînt nocive în sine.

Nici cu Ponta și USL-ul nu ne e rușine

Cînd erau în opoziție tunau și fulgerau împotriva a ceea ce numeau ei investițiile Ministerului Dezvoltării Regionale în clientela de partid iar astăzi cresc investițiile la niveluri record.

Bătălia electorală

Cu tupeu și nerușinare, ambele tabere ne spun că investițiile din bugetul statului au fost și sînt utilizate electoral, pentru susținerea structurilor teritoriale ale partidelor și pentru susținerea clientelei economice și tabăra care e în opoziție se plînge că nu folosește ea banii contribuabililor pentru a-și susține clientela, așa cum cealaltă tabără se plîngea cînd era în opoziție, pînă în mai 2012.

De fapt, cele două tabere se bat electoral pe banii contribuabililor. Războiul bugetului este un război electoral între două tabere care vor să folosească banii contribuabililor pentru campania electorală. Dealtfel, nici nu se mai obosesc să se prefacă. Miza e finanțarea luptei electorale și protagoniștii o spun. Li se rupe de principii și adevăr. Însă pentru contribuabili suferințele electorale ale protagoniștilor sînt irelevante. Pentru contribuabili, pentru cetățenii români în general, este important ca statul să-i taxeze cît mai puțin și să reducă cît mai mult cu putință  cheltuielile bugetare, indiferent dacă sînt investiții, consum sau cheltuieli sociale, fiindcă toate sînt la fel de păguboase și imorale. Meciul electoral este irelevant pentru cetățeni.

Ambele tabere susțin aceleași lucruri cînd sînt la putere, și resping aceleași lucruri cînd sînt în opoziție. Și fiecare dintre tabere contrazice azi cu seninătate ceea ce a susținut ieri. Doar rolurile putere-opoziție se schimbă, actorii joacă identic.

Boc. Sanse prezidentiale nule.

Am înțeles că în anumite cercuri înalte se consideră că la prezidențiale Boc ar avea nu numai șanse pentru turul II, ci și șanse să cîștige președinția. Asta arată nivelul de disperare, derută și autoiluzionare la care s-a ajuns în respectivele cercuri. Cu cît cercurile sînt mai înalte, cu atît drogurile care se folosesc sînt mai tari.

Din partea cărui partid va candida la prezidențiale?

Să presupunem că Emil Boc va candida la prezidențiale. Din partea cărui partid o va face? Nu și-a depus candidatura în interiorul PDL la alegerile primare pentru prezidențiale. Mai mult ca sigur, candidatul PDL va fi Cătălin Predoiu. Ce va face Boc? Îl va da jos pe Blaga și va decreta anularea rezultatului alegerilor primare și se va autodesemna candidat la prezidențiale? Dacă a vrut să candideze la prezidențiale de ce n-a avut curaj să participe la alegerile primare interne? De ce preferă mașinațiuni și desemnări de sus în jos? Chiar dacă ar vrea să facă asta, plecarea lui Blaga de la conducerea PDL înainte de prezidențiale este exclusă. Nici după înfrîngerea la prezidențiale, previzibilă, nu cred că Blaga va pleca din fruntea PDL. Partidul e paralizat și nu poate exista decît ca gloată informă și paralizată, la picioarele unui lider maxim, așa cum a fost și în epocile Iliescu, Roman și Băsescu. Atenție, prin înfrîngerea la prezidențiale nu mă refer la înfrîngerea candidatului PDL, aceasta este subînțeleasă și la fel de sigură ca alternanța zi-noapte. Mă refer la înfrîngerea candidatului PNL, Crin Antonescu, cel care va fi susținut de pedeliști.

Este cît se poate de clar că Emil Boc nu va putea prelua PDL și nu va fi candidat prezidențial din partea acestui partid. Atunci ce va face? Va demisiona din PDL? E, și aici avem o mare problemă, pe care o vom trata mai jos. Dar să presupunem că Boc va demisiona din PDL și va pleca de la Primăria Cluj, de la care oricum trebuie să plece, dacă chiar vrea să fie președinte de țară. Va pleca probabil, de fapt, sigur, la partidul rezultat din fuziunea FC cu MP, la așa-zisa Alianță DA și va fi candidat din partea respectivei alianțe. Căci atîta timp cît PNȚcd e acolo, nu poate fi decît alianță – PNȚcd nu poate fuziona decît prin absorbția celor cu care fuzionează – are prea multă istorie și tradiție în spate și, în ciuda deceniilor mai proaste prin care trece (n-ar fi prima oară), rămîne cel mai puternic brand politic de la noi, în condițiile în care PNL e complet compromis de alianțele toxice la care a participat de dragul puterii – PNȚcd stă mult mai bine, și-a plătit păcatele în ultimii 12 ani, poate va mai plăti încă cîțiva ani de acum încolo, însă nu s-a compromis definitiv, ca PNL.

Cum va ajunge Emil Boc în turul II? Candidatul PSD, Ponta sau Dragnea, care o fi dintre cei doi, are deja asigurat locul în turul II. Boc se va lupta cu Crin Antonescu, candidatul PNL, și Cătălin Predoiu, candidatul PDL. Va reuși Boc, din partea unei alianțe de 5-7%, să-i bată pe Predoiu și Antonescu, în condițiile în care Predoiu are un partid de 10-15% în spate iar Antonescu un partid de 20-25%? Cum va reuși gruparea Băsescu-Blaga să-l învingă pe Antonescu, dacă va avea doi candidați?

Și ce se va întîmpla cu MRU? Omul știe doar una și bună: candidatura la președinție. Nu are nicio treabă cu politica și partidele, nu-l interesează guvernare. Îl interesează doar candidatura la președinție. Va renunța de bunăvoie la o asemenea candidatură? După fuziune va fi trecut pe linie moartă? Va fi dat afară din noul partid rezultat din fuziunea MP-FC?

Personal, nu cred că mizează cineva pe MRU, MP și FC. Aceștia trebuie doar să muște din electoratul PDL, iar după un presupus scor slab la europarlamentare, gruparea Băsescu-Udrea-Boc să-l dea pe Blaga jos și să preia partidul, urmînd apoi să-l trimită la colțul rușinos pe Cătălin Predoiu și să desemneze un nou candidat la prezidențiale, Boc sau Udrea. Dacă Boc va candida vreodată la prezidențiale, o va face doar din partea PDL. Deși eu cred că Boc nu va candida chiar și dacă Blaga va fi îndepărtat de la conducerea PDL înainte de prezidențiale. Cred că Emil Boc va ieși public, va declina ofertele de candidatură și o va propune pe Elena Udrea drept candidat. Dar pînă acolo, noi ne jucăm acum de-a ipoteza candidaturii lui Boc la prezidențiale.

Va renunța Boc a doua oară consecutiv la Primăria Clujului? Va denunța votul cetățenilor pentru a doua oară consecutiv?

Dacă Emil Boc demisionează din PDL, va pierde funcția de primar al Clujului. La doar un an de la  alegerile locale. Ar fi pentru a doua oară consecutiv cînd Emil Boc renunță și îi lasă pe clujeni cu curul în baltă. Singurul mandat integral al lui Boc la Cluj a fost cel cîștigat în 2004. Apoi în 2008, la numai cîteva luni de la realegerea sa în fruntea Clujului, Boc îi părăsește pe clujeni pentru funcția de prim ministru. Lasă în locul său viceprimarul și mîna dreaptă, un mafiot, cel care va fi condamnat pentru corupție chiar pentru ce a făcut în poziția sa de primar și înlocuitor al lui Boc.

Și chiar dacă Boc va candida din partea PDL, tot pentru plecarea sa de la conducerea Clujului candidează. Căci nu poți fi și președintele țării, și primarul Clujului. Acest tip de cumul de funcții nu e permis. Cum va justifica Boc în fața clujenilor și în fața românilor o asemenea lipsă de consecvență și seriozitate? Nu cred că a mai existat o asemenea situație, în care un primar părăsește orașul care l-a ales în două mandate consecutive. Clujenii au înțeles prima trădare a lui Boc, atunci Stolojan a renunțat la funcția de prim ministru și Băsescu a fost cel care l-a desemnat pe Boc. Bine, putea refuza, că doar nu l-a desemnat cu forța, Acum însă nu mai poate spune că a fost luat pe nepusă masă. Candidatura la prezidențiale presupune o decizie luată cu cîteva luni sau chiar mai mult înainte. Dacă Boc avea de gînd să candideze la prezidențiale sau lua cît de cît în considerare o asemenea variantă, de ce a mai candidat la primăria Clujului?

Dacă Emil Boc se decide să candideze la prezidențiale și renunță la Primăria Clujului, pentru a doua oară consecutiv, după ce a fost ales și clujenii și-au investit încrederea în el, la prezidențiale în Cluj nu va lua mai mult de 2%. Însă nu Clujul e marea problemă. Impactul negativ va fi în toată țara. Emil Boc are imagine de om serios, perseverent, consecvent. Trădarea clujenilor, după ce aceștia i-au dat încrederea, în două mandate consecutive, și în condițiile în care în primul mandat a garantat și a lăsat în locul lui un mafiot, va avea efecte catastrofale pentru imaginea prezidențiabilului Boc. ”A fost ales de trei ori la conducerea Clujului, de trei ori i-au acordat oamenii încrederea, iar de două ori le-a înșelat-o, i-a trădat și a plecat spre alte funcții, la nivel central. Se prezintă la alegeri, pune lumea pe drumuri la vot, îi minte pe oameni că va face și va drege și îi va reprezenta și va fi alături de ei, după care își pune coada pe spinare și pleacă spre funcții mai apetisante, gen prim ministru sau președinte. Și dacă face la fel și din funcția de președinte? Voi, cei care doriți să-l votați pe Boc ca președinte, ce veți face dacă acestuia, i se năzare să plece în altă parte?”

Boc în campania pentru prezidențiale

Cum îl vor primi alegătorii pe Boc? Îl vor primi prost. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oamenii l-au iertat oarecum pe Boc din cauza imagineii sale de ardelean cumpătat și umil. O candidatură la prezidențiale e o acțiune ofensivă, agresivă, mai ales că Boc nu vine de pe poziția favoritului. E un challanger, care trebuie să atace și să muște tare din contracandidați. Și aici se termină cu imaginea de om cumpătat, din popor, modest, umil chiar. Poporul va reacționa urît. ”Uite, domnule, un politician care s-a retras liniști la el, acolo, printre ai lui. Cum? Nu s-a retras? Vrea să-l votăm președinte??? Bă, nene, dar ai tupeu, nu glumă!”

Mai are rost să discutăm despre Boc comunicatorul? În cei trei ani de prim ministeriat a fost o catastrofă. A turuit egal și monoton și irelevant timp de trei ani, pînă a reușit să-i aducă pe toți la exasperare. La locale a făcut campanie plimbindu-se cu tramvaiul, pupînd babe și bazîndu-se pe problemele interne ale PNL Cluj. La prezidențiale e cu totul altceva. Boc va trebui să fie ofensiv și agresiv. Va trebui să acuze guvernarea. Îl va acuza pe Ponta că nu a crescut pensiile și salariile? Îl va acuza că a introdus impozitul forfetar? Îl va acuza că a extins contribuțiile sociale la toate categoriile de venituri? Îl va acuza că a crescut TVA?

”Boc nu e corupt.” S-a văzut cît au contat electoral scandalurile de corupție la alegerile din 2012. El personal nu e corupt, dar oamenii din jurul său sau conduși de el au avut ceva probleme în domeniu. Am zis deja de Apostu, mîna sa dreaptă la Primăria Cluj, cel condamnat pentru corupție. Și n-aș băga mîna în foc că în anul ce vine nu vor începe urmăririle penale împotriva cîtorva pedeliști de soi. De fapt, au început. Videanu și Oltean sînt deja urmăriți penal pentru corupție.

Va accepta Boc să candideze la prezidențiale?

Nu. Știe că nu poate renunța a doua oară consecutiv la primăria Clujului, după ce oamenii i-au acordat încă o dată încrederea, în condițiile în care el i-a lăsat cu curul în baltă, pe mîna unui mafiot crescut chiar de el. Știe că nu are șanse la prezidențiale și că după aceea va rămîne și fără primăria Clujului, și cu imaginea șifonată de atîtea renunțări și trădări, și fără șansa de a mai candida vreodată.  Prin candidatura la prezidențiale, Boc își semnează ieșirea din politică. Să nu uităm că Boc a renunțat la prim ministeriat în 2012, pentru a putea candida la primăria Clujului. Aceasta spune cît de dispus la riscuri e Boc și cît de importantă e primăria Clujului pentru el. Omul a vrut să se retragă la Cluj, nu să iasă definitiv din politică. Dacă nu se retrăgea din funcția de premier cu cîteva luni înainte de alegerile locale, nu putea candida la primăria Clujului și astăzi ar fi fost afară din politică, fără nicio funcție. Și uite așa aveți și explicația plecării lui Boc de la șefia guvernului.