Mr. Geoana, last frontier

Mircea Geoană este un produs politic expirat. Lui nu i te mai poți adresa, decât ca să-i faci un reproș. Geoană este suma tuturor reproșurilor pe care pesediștii le pot depune în contul PSD, că i-a lăsat fără acces la resurse și fără domnie. PD-L a pus piciorul în prag în privința sa, încă de când și-a depus candidatura la președinție: dacă vrea să candideze, Mircea Geoană ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al Senatului. Niciodată nu e târziu pentru o demisie. Institutul de Politici Publice a mers și mai departe: Geoană a decontat de la Senat deplasările prin țară, prilejuite de campanie. Reacția acuzatului s-a pierdut în explicații vagi și a insistat pe ideea că n-a folosit fonduri publice în acțiunile electorale. De parcă n-ar putea atrage fonduri private, la fel de toxice sau deocheate, cum a fost în turneul din Maramureș, unde a fost însoțit de o numeroasă suită. Geoană a intrat în Maramureș dinspre Satu Mare, coborând de pe calul alb al victoriei în avans.

Într-o parcare, lumea l-a tratat deja ca pe președintele țării, iar  rapsozii Gheorghe Turda și Nicolae Sabău i-au cântat în duet la ureche, „Maramureș plai cu flori”. Președintele virtual a fost primit cu colac, sare și horincă reale, așternute pe un un prosop brodat în gospodăria unui țăran. În America, s-ar face o anchetă la sânge să se afle cât e horinca. Dar prosopul, cât e prosopul? Dar colacul? Dar sarea, doamnă, sărurile?! Dar Gheorghe Turda cu cât a fost plătit de PSD, după ce i-a cântat președintelui Băsescu la o chermeză în județul Mehedinți? Are voie un rapsod să presteze la ambele partide, la două capete? După o anchetă minimală făcută cu mijloace locale, colacul a ieșit momentan din anchetă, fiind donat de Octavian Cerneștean, fostul primar pesedist al orașului Baia Sprie, care l-a preparat în brutăria sa personală.

Lucrurile cu sponsorizările lui Geoană nu se opresc însă aici și se complică în progresie logaritmică. Pe 27 august trecut, candidatul PSD a vizitat pe îndelete fabrica Ramira din Baia Mare. Pe harta politică a reședinței județului Maramureș, în dreptul Ramirei scrie cu cerneală simpatică: proprietate a vicepreședintelui județenei PSD, Dumitru Matei; se recomandă multe cuvinte de apreciere față de proprietar, întrucât îi plac laudele deșănțate și dacă va fi gâdilat acolo unde trebuie, va sensibiliza și el la momentul oportun buzunarul d-lui X cu o sponsorizare binemeritată în vederea alegerilor. Vizita la școala din Recea, care nu este unitate economică, a fost minimală. Aici, Geoană a dat mult prea repede mâna cu reprezentanții administrației publice locale. La Borșa, care este oraș sărac, n-a mai ajuns deloc. Lucrurile s-au desfășurat  aidoma în orice vizită, de parcă n-am ști pe ce lume trăim.

Geoană l-a clonat prost pe Iliescu, care era clona intelighentă a lui Ceaușescu. Episodul Geoană a arătat că sunt mai importanți acei semeni în stare să bată din palme până li se învinețesc degetele, la apariția pe scenă a unui baștan politic național, decât toate listele de sprijin inițiate de hidrele intelectuale cu trei capete, în stare să mobilizeze intelighența națională pentru proiectele lui Băsescu. Nu s-ar zice că liderul social-democraților nu se pricepe la natura ascunsă a oamenilor. Cu prilejul celor 51 de ani pe care i-a împlinit de curând, Mircea Geoană a testat loialitatea și disponibilitatea foștilor săi subalterni de a se face preș, în eventualitatea că va ajunge președinte. Exercițiul de umilință s-a desfășurat pe pajiștea sediului central al PSD din Șoseaua Kiseleff și la Teatrul Bulandra, închiriat pentru un spectacol interpretat de trupa mimului Dan Puric, în onoarea celor 200 de invitați ai sărbătoritului.

Cel mai precis și-a intrat în pilelea de vasal, eternul trădător Liviu Dragnea sau fugarul cu primul venit, Dragnea Liviu, care i-a făcut cadou aniversatului național un stilou pentru uzul președinților țării. Însă cel mai gratuit cadou i l-a făcut ansamblul de foste glorii ale sportului, muzicii și scenei românești, care și-au luat în serios rolul de susținători ai liderului PSD la alegerile prezidențiale, constituind baza gherilei civice “Amicii lui Mircea Geoană”, sub bagheta fostei glorii politice Cosmin Gușă. Numele așa-zișilor vectori pozitivi ai prezidențiabilului Geoană nu contează și nici nu importă că printre ei nu figurează niciun intelectual sadea. Surprinde curajul de sinucigaș al Lavinei Șandru de a-l aplauda pe prezidențiabil doar pentru că există, care i-a urat lui Geoană să domnească 10 ani pe tronul țării, în uralele entuziaste ale aplaudacilor care au bătut din palme până li s-au albăstrit buricele degetelor. Cei zece ani au trecut ca vântul prin puful unei păpădii și distanța dintre grumazul lui Geoană și priveliștea ghilotinei care o să-l reteze este mai subțire ca firul de păr al Șeherezadei.

Cațavencu și paradoxul beduinilor

Un englez putred de bogat se plimbă fără chef prin Sahara, scormonind cu privirea orizontul, în speranța că va da peste o distracție neașteptată. La un moment dat, vede doi beduini călărind fără tragere de inimă, fiecare pe minunatul său cal șaghia, de spiță arăbească. Englezul le face semn să vină la el și după mai multe codeli, beduinii se încumetă să-și înturneze caii din drum, în direcția străinului. “Vreți să câștigați o guinee?”, îi întreabă acesta. “Și ce-ar trebui să facem pentru ea?”, îl descoase neîncrezător unul dintre oamenii nisipurilor. “Vedeți palmierul acela din zare? Cel al cărui cal va ajunge ultimul la copac, va câștiga moneda de aur”. Beduinii s-au uitat descumpăniți unul la celălalt, s-au îndepărtat bombănind și erau pe punctul de a renunța la ciudata propunere, când au zărit un derviș venind agale printre două dune de nisip.
S-au apropiat de înțeleptul deșertului, l-au salutat cu amănunțit respect și i-au spus păsul. Dervișul le-a șoptit soluția la ureche. Beduinii i-au mulțumit cu plecăciuni adânci, apoi au pornit în galop înspre palmier. Cel al cărui cal a ajuns ultimul la țintă, a primit guineea de aur din mâna englezului.

Ce le-a spus dervișul beduinilor? Care a fost miraculosul răspuns ce i-a scos din starea de prostație, motivându-i să pornească într-o cursă nebună spre palmier? Minunatul paradox al beduinilor, enunțat de astrofizicianul de origine rusă George Gamow, naturalizat în America, este următorul: schimbați caii între voi. Călare pe buiestrul fârtatului meu de drum, mă voi lua la întrecere cu propriul meu cal, încălecat de părtașul meu de călătorie, pe care mă voi strădui să-l depășesc, pentru a câștiga arvuna.

Academia Cațavencu este concurată pentru prima dată în existența sa, de ea însăși. Spun “ea însăși”, vorbind de un produs alfa și de clona lui, care își revendică cu aceeași acribie spiritul primar care le animă, pe care vor să-l salveze sau restaureze. Cațavencu s-a sleit, pentru că nu l-a amenințat nimic, nu i-a făcut nimeni concurență. Cațavencu vechi nu se simte în continuare pus în pericol, deoarece se consideră trezorierul spiritului primar. Cațavencu nou își joacă  existența pe o singură carte, aruncând în luptă tinerețea și elanul ca atuuri absolute, cu care speră să salveze sau restaureze spiritul primar. Soluția stă în mod egal, în mâna fiecărei echipe.

Fac abstracție de rațiunile economice, de mizele financiare, de angajamentele inextricabile care mișcă din culise cei doi companioni și mă raportez la spirit, la salvarea lui, ca obiect al disputei. Ce trebuie să facă grupurile pentru a-și asigura victoria? Să-și schimbe între ele atuurile: Cațavencu vechi să admită că are un nivel discutabil, care trebuie resetat în regim de urgență, iar Cațavencu nou să-și asume toate greșelile preluate de la părinți, pe care le-a transformat în crez și doctrină. Cine vorbește? O stâncă din peisaj, care asistă demotivat la cursa a doi beduini, care pentru a câștiga arvuna cea bună este obligatoriu să-și schimbe murgii între ei.

Unde incepe si unde sfarseste independenta politica

Independența politică este ca virginitatea: există, dar lipsește cu desăvârșire. Zvâcnește, câtă vreme un domn evlavios, precum Cristian Diaconescu, candidează la președinția unui partid incert și tulbure, dar pentru că nu l-a mai vrut nimeni în casă, s-a aruncat definitiv în valuri și s-a făcut independent. Palpită, câtă vreme un domn cuvios, precum Marian Sârbu, candidează la vicepreședinția unui partid confuz și agitat, dar pentru că nu i-au ieșit socotelile, s-a aruncat pentru totdeauna pe chepengul orb al neantului în numele independenței. Independența este de fapt, anticamera trădării de semn și crez și a traseismului incurabil. Ești independent, atât timp cât stai în carantină, la deparazitat, după ce ai șters putina dintr-un partid în care nu te mai simțeai sigur, deoarece șobolanul din tine ți-a descris semnele panicii și ale iminentului naufragiu, pentru a te pregăti să intri într-un alt partid, ca și cum te-ai repatria pe o barcă de salvare.

Numele șubrezeniei a ajuns să fie totuna cu al PSD. A ajuns să semene cu fundul putred al unei plute care ia apă, pe care stau picioarele tremurânde ale unor vâslași ce navighează pe Styx. Locul plutei pesediste poate fi luat de orice formațiune, care se uită cu jind de pe banca opoziției, semănând cu un port ruinat, care nu figurează pe nicio hartă maritimă, la frumoasa navă de croazieră, pe care s-au îmbarcat membrii coaliției de guvernament PD-L-UDMR. A fi în coaliție, înseamnă a fi cel chemat. Nechemații își fac socoteli sinucigașe: ne aruncăm în fața navei, care va fi obligată să ne ia la bord. Nouă de ce nu ne-a spus nimeni că suntem nechemați? Cine ne-a nechemat în halul ăsta? Ce ponți și antonești ne-au hotărât nenorocul? Nu mai vrem ca nechemarea să-și zornăie clopoțeii ei de șarpe ucigaș, în creierele noastre, că în doi ani mucegăim, ne smochinim, ne stafidim și înnebunim în portul opoziției.

Diplomat la apă!, strigă vocea perită a lui Cristian Diaconescu, îngroșând seria de independenți politici, gata să uite că au fost cândva social-democrați. Ergonom în aer!, șoptește ca un ecou sugușat, sirinxul stors de vlagă al lui Marian Sârbu. Mai este vreo graniță certă între social-democrație și independență? Unde se termină socialismul luminat și începe independența proguvernamentală? Exact acolo, unde un strateg cinic va socoti că are nevoie de treizeci și ceva de independenți, pentru a croșeta o majoritate progresistă, care să stea stavilă oricărei moțiuni sau destabilizări venite din banca opoziției.

Salonul independentilor s-a mai procopsit cu un pacient de lux

Cristian Diaconescu a cedat nervos sau psihic, de bunăvoie sau în urma unui șantaj, al cărui scop real a fost acela de a fi scos din PSD și internat într-o rezervă de lux, pusă deoparte pentru marile caractere ale clasei politice. Iată o telenovelă care are toate ingredientele iraționalului, pentru a fi românească și de stânga. O snoavă care îl are protagonist pe un domn lingav, cu privire tulbure, capabil de viraje bruște, ca în stările maniaco-depresive, care în urmă cu cinci zile candida pentru funcția supremă în PSD, ca pe ultima sută de metri să renunțe la candidatură în favoarea lui Mircea Geoană, care a fost urmărit și șantajat zice-se, pentru a-i da voturile fostului său șef suprem, ca apoi să găsească resurse s-o taie spre zări mai limpezi. Nimic nu a fost și nu poate fi limpede când vine vorba despre Cristian Diaconescu. Amintiți-vă episodul din 2008, când a candidat parcă împotriva propriei sale voințe, la demnitatea de primar general. Deși candida, Diaconescu le-a spus clar bucureștenilor că nu-și dorește să fie primar. S-a agățat cu glas plângăcios și cu aceeași privire tulbure, de propriile sale cuvinte, ca de fustele mamei, jucând stângaci rolul ambasadorului unui stat de pe o altă planetă, îmbrăcat în șpilhozăni albi, care încearcă să se joace cu o lopățică de infanterie, în rahat de câine. Azi repetă cu lux de amănunte delirul din 2008: candidează împins de la spate de un irațional șantaj, își declină candidatura, militează pentru unitate, ca la scurtă vreme să dezerteze. Mie îmi ajunge Stolojan, ca să știu precis că gesturile lui Diaconescu nu ascund nimic, decât o vizibilă suferință pe care și-o tratează în ambulatoriu. Cine este dispus să-și piardă vremea cu decriptarea agendei ascunse a unui pacient scăpat dintr-un balamuc mare, care caută liniștea unui mic ospiciu, n-are decât. PSD n-a pierdut nimic odată cu dispariția lui Diaconescu, care pleacă spre nicăieri, de niciunde.

Anatomia mitului unui asasin: Che Guevara

În urmă cu câțiva ani, pe vremea când era condus de Victor Ponta, Tineretul Social Democrat și-a ales o mascotă criminală: Che Guevara. Ponta și-a asumat public modelul. După alegerea lui Ponta ca lider al PSD, Mazăre i-a dedicat șlagărul “Comandante Che Guevara”. Din precara cultură politică a noii generații pesediste lipsesc date esențiale: după victoria revoluției cubaneze în 1959, mercenarul argentinian Che Guevara a fost numit comandatul închisorii “La Cabaña” din Havana. Timp de șase luni, între 2 ianuarie și 12 iunie 1959, în acest infern penitenciar amenajat în incinta fortăreței spaniole “San Carlos de la Cabaña”, de pe partea de răsărit a intrării în portul Havana, au fost executați fără judecată, pe puțin 156 de prizonieri, majoritatea politici, la ordinul lui Che Guevara. Dr. Douglas Young, profesor de științe politice și istorie la Colegiul Gainesville din Georgia, SUA, a publicat în urmă cu un an un eseu intitulat “The Real Che Guevara”, care contabilizează toate victimele certe ale lui Guevara, executate prin împușcare între 1957-1959 (www.therealcuba.com/MurderedbyChe.htm). Ar fi vorba, în total, de 180 de victime, printre care colonelul Cornelio Rojas (vezi filmul execuției)

Crin Antonescu si-a schimbat parul

Efectele congresului PSD se arată la tot pasul. Luni de dimineață, Crin Antonescu a apărut în bătaia camerelor de luat vederi cu un păr nou. Unul într-o nuanță roșcată, ușor diferită față de cea cu care ne-a obișnuit în perioada alegerilor prezidențiale, obținută probabil din Wellaton Red Specials de la Wella, care nu i se potrivește de nicio culoare cu temperamentul și personalitatea. Noul său look are categoric legătură cu apariția unui rival temut pe eșichierul politic, Victor Ponta, pe care, inconștient, Crin încearcă să-l intimideze. Din păcate, nuanța îi scoate în evidență oboseala pielii, extrem de accentuată în zona ochilor, unde liderul PNL are riduri mărunte în labă de gâscă, ceea ce îi dă un aer bătrânicios, epuizat și profund neserios. Combinată cu pieptănătura nefericită, ceva între pensulă rară și mătură roasă, noua sa înfățișare este puțin spus catastrofală. Dacă ar fi să fac o remarcă prietenoasă, Crin Antonescu parcă taie bilete la intrarea în bordelul politicii românești, ca o codoașă bătrână, iar dacă i-aș fi dușman adevărat, l-aș sfătui să meargă la stilist, să se tundă mai bine zero. Vechea problemă a vedetelor noastre politice sau din showbiz este că nu au consilieri de imagine. Dacă tot i-e rușiune să-și poarte părul alb, ca de altfel și lui Traian Băsescu sau lui Petre Roman, lui Crin Antonescu i s-ar potrivi mai degrabă o nuanță de blond închis, asemănătoare cu culoarea naturală a părului său, obținută dintr-un Wella Safira Precious Jewels. Oare ce ravagii va mai produce victoria lui Ponta?

Meritocratia viciata a domnilor Blaga si Voicu

Dintre miile de nedreptăți strigătoare la cer și samavolnicii dintre cele mai grotești pe care ne-a fost dat să le digerăm în ultima duzină de ani, poate cea mai imorală, mai nesățioasă și mai viciată dintre toate, este legea rentei de revoluționar. Lege care a eternizat ieșirea în stradă în merit imprescriptibil, iar pe fericiții ei privilegiați, în posesori de legitimații gratuite pe mijloacele de transport și în proprietari de terenuri. Lege care îi exceptează de la plata taxelor și impozitelor, le permite să traficheze influența până la ușa cabinetului președintelui, îi cinstește la parastasele naționale și îi introduce în Parlament sau în Guvern, pe listele destinate special unor eroi în viu.

Astăzi, luptătorii remarcați în revoluție au tras linie și cer statului restanțe în cuantum de 400 de milioane de euro. Meritocrația lor s-a transformat în agresiune împotriva celorlalți. Pânda lor nerușinată, în care au țintit bugetul, a descris arcul voltaic al saltului la beregată. Problema morală nu este a atât a lumpenilor care și-au falsificat diplomele de revoluționari, 10.000 la număr după ultimele evaluări, pentru a beneficia de avantajele legilor nerușinării, cât a aleșilor. Gestiunea morală este a domnilor Vasile Blaga, Verestoy Attila, Toni Greblă, Ion Vasile, Cătălin Voicu și Radu Berceanu, care au beneficiat de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989.

La revoluție, Blaga era directorul cu stadii de perfecționare la CEPECA, al unei uzine mecanice din orașul Dr. Petru Groza, iar Cătălin Voicu era ofițer. Singurul merit al lui Blaga, care și-a petrecut revoluția acasă, este că după fuga lui Ceaușescu a făcut o plimbare până la primărie, unde a văzut la televizor că se înființează  organizațiile locale ale FSN. Pentru meritele sale deosebite, de “revoluționar remarcat”, a beneficiat  de un teren intravilan în Oradea, pe care l-a restituit statului abia în 2006. Cât despre Cătălin Voicu, meritul său pentru care a fost exceptat ani de zile de la plata impozitelor, a fost acela că după ce în calitate de ofițer l-a sprijinit pe dictator până în ultima clipă, unitatea sa ca și celelalte forțe militare represive, au primit ordin să se retragă în cazărmi.

Doar rănile sau moartea pot justifica participarea la o revoluție și așa discutabilă, câtă vreme ce nu se cunoaște nici acum identitatea agresorului din decembrie’89. Beneficiarii unei legi viciate, pentru folosul unei liote și mai alterate, au scormonit în trecutul lor după orice element relevant, amintire înălțătoare și exemplu pilduitor, pentru a se despărți prin onoruri și avantaje, de masa spectatorilor revoluției, rămași acasă la televizor. Cei care n-au cules nici măcar o zgârietură de pe câmpul de luptă al confruntării cu morile de vânt ale extratereștrilor, continuă să ne rănească moral, pretinzând recunoștința nației, după 20 de ani de înșelăciune patentată. Recunoștință evaluată la 400 de milioane de euro în vremuri de criză lucie.

Pasarea Phoenix a fost impaiata

Deviza sub care s-a desfășurat animația cu vrăjitoare de la  Romexpo a fost: să se revizuiască PSD, dar să nu se schimbe nimic: Ponta l-a revizuit pe Geoană și nu se va modifica nimic. Să vă spun ce nu se va întâmpla de acum înainte în PSD. Ponta, care este produsul unei cârdășii nepotiste, nu va putea cârti niciodată împotriva clicilor dinastice din celelalte partide. Nu se va putea ridica niciodată împotriva baronilor din partid, deoarece ei l-au ales în locul lui Geoană. Cei care erau de altă părere, îl vor sprijini de acum înainte să nu se clatine.

Nu va îndrăzni niciodată să pună  problema modernizării partidului, deoarece cei pe umerii cărora s-a cățărat sunt zațul corupției la vârf și au probeme severe cu legea: Năstase, Mitrea, Mazăre, Oprișan. Nu va convinge pe nimeni că iubește justiția, deoarece și-a ales drept model politic un criminal sadic, pe Che Guevara, care a împușcat în ceafă fără judecată, peste două sute de civili, arestați într-o închisoare din Havana, iar la sugestia lui, TSD a purtat în public portretul lui Guevara pe tricouri. Sub Ponta, PSD nu va face o opoziție constructivă, ci cel mult același circ indigest, lovind celelalte puteri în stat fie împreună cu PNL, fie separat de acesta. La Romexpo, pasărea phoenix a PSD a fost împăiată pentru a nu se prăbuși în propria ei cenușă, după care se va retrage într-o peșteră ferită de ochii lumii, ca să-și numere și revizuiască ponta.

Io cred că miza Congresului PSD e alta

Imaginați-vă o grămăjoară de oase pe care plouă cu acizi. Cam atåt a rămas din creatura din vårful lanțului trofic politic de odinioară, PSD, o grămăjoară de oscioare. Problema PSD nu e să disloce o altă formațiune politică cu care să-și împartă stinghera bancă a opoziției. Miza e supraviețuirea, deoarece ploaia de acizi nu mai contenește. Va izbuti Geoană să închidă robinetul prin care picură moartea, ca picătura chinezească? Va reuși Ponta să negocieze cu agresorul chimic, să dea ștrocul mai mic la amenințare? Aceasta-i întrebarea. Restul e iluzie, iar unde e iluzie e și multă animație.

Ultima mineriada a lui Iliescu

Retragerea lui Ion Iliescu din politică este o stratagemă de amazoană octogenară, călită în iureșul bătăliilor. Este un subterfugiu de bunicuță perversă, care nu doarme cu scufie de noapte ca toate băbăciunile, ci cu un coif de cavalerist pe care nu și-l leapădă de pe cap nici la duș. Odată cu așa-zisa sa retragere, Iliescu își șantajează  propriul său partid. Îl amenință că dacă nu se va ridica împotriva lui Geoană, PSD riscă să se scindeze. Va fi Geoană în stare să salveze unitatea partidului?, se întreabă cu groază structurile teritoriale. După regrupările ce se produc în viteză, imediat după retragerea din competiție a lui Năstase și rocada sa cu Ponta, se pare că oamenii au înțeles mesajul. Structurile din teritoriu sunt în pragul unei revolte generale împotriva lui Geoană, pe care îl acuză că este asasinul PSD. Ele cer acum unitate, în numele lui Ponta. Unele voci au început să afirme că ne confruntăm cu o adevărată mineriadă de partid, iar altele le dau perfectă dreptate. Da, asistăm la ultima mineriadă a lui Iliescu, îndreptată de data asta împotriva propriei sale formațiuni politice. Rocada lui Năstase cu Ponta a produs o mulțime de cutremure locale, care nu fac altceva decât să reașeze plăcile tectonice exact în poziția în care erau ele ordonate, când PSD era condus de Iliescu. PSD nu se modernizează, ci se întoarce la starea de potențial care să-i conserve suflarea. Ponta, micuțul Titulescu, este subreta lui Năstase. Năstase este spiritul tânăr al lui Iliescu. Ponta este un Năstase în vârstă de 38 de ani. Năstase este un Iliescu în etate de 60 de ani. În spatele scenei, motorul secret al partidului, în formă de stea cu cinci colțuri, își râde satisfăcut în cilindri, deoarece are toate șansele să-i iasă și de data asta figura.