Author Archives → Cornel Ivanciuc

Reich-ul islamic al președintelui Mahmoud Ahmadinejad

Iranul a sărbătorit pe 11 februarie 31 de ani de la revoluția islamică ce a pus capăt regimului monarhic al lui Reza Pahlavi Aryamehr. De atunci, doi ayatollahi supremi se străduiesc să aducă Iranul în rândul lumii, mai întâi “revoluționarul” Khomeini și apoi, succesorul său de astăzi, Khamenei, dar republica islamică a eșuat într-o autarhie prenucleară, ce își consumă energiile și substanța națională în îmbogățirea uraniului și performanta rachetistică inercontinentală. Situat în centrul Axei răului – alăturare de cinci state profund antioccidentale și antidemocratice, într-o evaluare a Departamentului de Stat – Iranul lui Ahmadinejad s-a înscris pe orbita amenințărilor explicite la adresa Israelului, a UE și a Americii. Evaluat dinspre Israel și Satele Unite, discursul președintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad poartă în el ingredientele retoricii naziste. Ahmadinejad a instigat de câteva ori la genocid împotriva evreilor și a justificat distrugerea programată a Israelului. Guvernul de la Tel Aviv a început să ia tot mai în serios varianta răpirii președintelui iranian și aducerea acestuia în fața Tribunalului Internațional de la Haga, pentru a fi judecat și condamnat.

Pentru categoria de cititori obișnuită cu alăturarea dintre islam si nazism, Ahmadinejad nu constituie un invitat surpriză în Walhalla. Ultimii ani abundă în studii, unul mai aplicat decât celălalt, consacrate acestei asocieri aparent neobișnuite, care aduc în discuție factorii de risc care decurg din islamul altoit pe un trunchi nazist. |n atari circumstanțe, semnalul de alarmă tras pe 17 decembrie 2006 de deputatul israelian Beniamin Netanyahu, liderul Partidului Likud și fostul premier al Israelului, vine într-o succesiune firească. Extrem de atent la progresele industriei de apărare a Iranului, la programul său nuclear și la ieșirile tot mai belicoase ale președintelui iranian, Netanyahu a declarat că “Ahmadinejad vrea să fabrice arme nucleare ca să domine lumea și să înființeze un imperiu islamic. Cu ajutorul bombei atomice el speră să construiască un Reich islamic care să dureze 1000 de ani”. Declarația lui Netahyahu s-a inspirat din raportul comandantului Mossadului, Meir Dagan, prezentat în fața Comisiei de Externe și Securitate a Knessetului. Dagan a avertizat că în decurs de trei ani, Iranul va fi capabil să echipeze cu uraniu îmbogățit primele sale ogive nucleare, purtate de rachetele balistice intercontinentale Sahab 5 și 6.

Nu e cam devreme să putem vorbi, într-adevăr, de riscuri considerabile care decurg dintr-o asemenea stare de lucruri? Cartea publicistului Chuck Morse “Legături între nazism și islamul terorist” este un fel de tatăl-nostru al temei propuse, ca și recentul articol al profesorului de la Universitatea Harvard, Alan Dershowitz, Soluția finală a Hezbollah“ sau articolul “Legături între nazism și teroriștii Al Qa’eda“, al publicistului Joseph Zyble. Un loc binemeritat în această ecuație îl ocupă și eseul lui Serge Trifkovic, profesor la Universitatea din Southampton, “Legături dintre islam și nazism”, publicat în 2002, cât și ultima carte a lui Trifkovic, “Sabia Profetului: o politică incorectă a ghidului islamului”*. |n fine, un ultim articol, “Față în față cu cel mai urât adevăr: nazismul islamic”, semnat de procurorul Raymond S. Kraft din nordul Californiei, a apărut pe 2 septembrie 2006, la doar o săptămână după ce președintele american George W. Bush a folosit termenul “islamofascism” într-un discurs aspru criticat de presa conservatoare.

Ar fi simplu ca lucrurile să se oprească aici. Dacă Ahmadinejad s-ar fi inspirat din nazism, totul era previzibil în retorica amenințărior sale, care au devenit punctuale. La fața locului, lucrurile sunt însă mult mai complicate decât se văd din cancelariile occidentale. Deja în cercurile apropiate ale președintelui iranian a început să se vorbească că Ahmadinejad este întruchiparea Imamului Ascuns, a lui Mahdi în persoană, recunoscut atât de sunniți, cât mai ales de șiiți. Începând de aici, călcăm pe un teren minat, impregnat de un profund misticism de factură persană. Mahdi este cel de al doisprezecelea imam, dispărut în urmă cu sute de ani, care va reapărea în chipul lui Mesia, pentru a salva lumea. Înaintea venirii sale, lumea va cunoaște mari tulburări. Tabloul distrugerii și pervertirii rânduielilor lumești seamănă până la identitate cu cel descris în Apocalipsa creștină. Imamul Ascuns va apărea pe post de salvator, declanșând Judecata de Apoi și lupta împotriva necredincioșilor. Or, din perspectiva învățăturilor unor ayatollahi, considerați nu o dată eretici, cu care Ahmadinejad are legături privilegiate, Iranul este dator să provoace dezordinile și haosul, pentru a grăbi venirea Imamului Ascuns, care va mântui lumea. De aici, și până la identificarea lui Ahmadinejad cu Mahdi n-a mai rămas decât un singur pas, și o jumătate din acesta s-a produs deja în urmă cu doi ani, când presa afiliată regimului teocratic de la Teheran, titra că în jurul lui Ahmadinejad a apărut o lumină verde fosforescentă, în timp ce acesta ținea un discurs la sediul general al Națiunilor Unite.

Acești misterioși ayatollahi trăiesc și activează în orașul sfânt Qom, situat la 150 de kilometri sud față de Teheran. Poate cel mai însemnat mentor al lui Ahmadinejad este ayatollahul Mohammad Taghi Mesbah Yazdi, în vârstă de 76 de ani, președinte al Adunării experților persani, care îl desemnează pe ayatollahul suprem. Supranumit “Crocodilul”, Mesbah Yazdi este considerat a fi cel mai conservator și puternic cleric din Iran, cât și principalul teoretician al fundamentalismului islamic de factură șiită. În 1997, după alegerea preșdintelui reformist Mohammad Khatami, Mesbah Yazdi i-a încurajat pe membrii Gardienilor Revoluției Islamice (Pasdaran) și pe cei ai grupării Hezbollah să stopeze reformele, provocând ample agitații în țară, în care s-a recurs nu o dată la acte de violență. Mesbah Yazdi a fost motorul care a animat mașina teocratică ce l-a ales pe Ahmadinejad președinte. După opiniile jurnalistului de investigație Akbar Ganji, Yazdi a inspirat o mulțime de “fatwa”, – ordine religioase, care în 1998 au condus la asasinarea a cinci dizidenți iranieni. El conduce o mișcare misterioasă numită Hojatieh, despre care se crede că pregătește acțiunile care vor grăbi venirea Imamului Ascuns. Acesta va reapărea în moscheea Jankaran de lângă Qom, pentru restaurarea căreia Ahmadinejad a alocat un buget de aproape 20 de milioane de dolari, la scurtă vreme după ce a fost ales președinte, pe 29 iunie 2005. Ayatollahul Mesbah Yazdi susține că folosirea bombei atomice este legitimă din punct de vedere religios. |n toate luările sale de poziție a susținut că Iranul este dator să-și dezvolte capacitățile nucleare, cât și industria de rachete, până la producerea unor rachete balistice cu rază mare acțiune, capabile să transporte ogive nucleare. Privit din perspectiva deloc liniștitoare a conclavului ayatollahilor din Qom, care îl manipulează pe președintele Ahmadinejad, amplasarea scutului balistic în țări NATO, precum România, capătă o și mai mare legitimitate.

Cornel Ivanciuc
––––––
*An essay adapted by Robert Locke from Dr. Serge Trifkovic’s new book The Sword of the Prophet: A Politically-Incorrect Guide to Islam.

Lui Crin Antonescu i se spune „Dictatorul”

În spatele scenei liberale, spiritele se încaieră pentru a-și păstra pozițiile actuale. Șansele lui Ludovic Orban de a-l înlocui pe Crin Antonescu, care o ia razna pe zi ce trece, sunt infime. De partea lui Orban s-au situat mai puțin de jumătate din delegațiile organizațiilor județene. Deja lui Antonescu i se spune Dictatorul. Problema este că a început să ia foarte în serios patronimul și mai ales comportamentul tizului său politic, mareșalul Ion Antonescu, care a instaurat dictatura militară, după cea carlistă, între 1940-1944. Dacă își va păstra poziția după alegerile interne din martie, este de așteptat ca liderul PNL să se dispenseze repede de serviciile persoanelor care îl sprijină, cum ar fi, de pildă, vicepreședintele Dan Radu Rușanu sau primarul Bacăului, Romeo Stavarache. “Dictatorul” se va folosi de ei, așa cum s-a sprijinit și pe Orban, în alegerile prezidențiale, după care îi va marginaliza, preferând să-și formeze o camarilă din oameni slabi, fără nume, poziții și personalitate, care să nu emită pretenții, după formula clasică a dictatorilor de partid. Programul cu care se prezintă Antonescu în alegerile din martie, conține o singură propoziție: distrugerea PD-L. Acest comandament sună la fel ca “Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”.

De ce l-a salutat Basescu in engleza pe premierul Moldovei?

Pe 27 ianuarie, în prima zi a vizitei oficiale efectuată în Republica Moldova, Traian Băsescu s-a întâlnit printre alții și cu premierul Vladimir Filat. Asistența a rămas foarte uimită când președintele român l-a salutat în engleză pe premierul moldav. Vladimir Filat i-a răspuns la salut în română, lui Traian Băsescu. Cunoscătorii știu că Băsescu nu face nimic întâmplător și, că prin acest “dezacord lingvistic” i-a transmis lui Filat un anumit mesaj. Dacă vorbea rusa, probabil că l-ar fi salutat pe Filat în rusește. Semnificația mesajului este: “Nu ești de-al nostru. Ești un stranier”. Vladimir Filat a făcut armata la trupele de grăniceri ale fostei URSS, în orașul Sevastopol din Peninsula Crimeea, în perioada 1988-1989. Arma grănicerilor era integrată în componența KGB.

Conform opiniei lui Iurie Roșca, fost viceprim-ministru în cabinetul  Zenaidei Greceanîi și actual lider al Partidului Popular Creștin Democrat, Filat a fost racolat de KGB în tipul executării stagiului militar: “Tânărul Filat a fost trimis la o școală a KGB, aflată în preajma Moscovei, care pregătea agenți secreți și selecta cadre pentru instituțiile de învățământ superior ale principalului serviciu secret al URSS. (…) Aflarea în Armata Sovietică între 5 mai 1987 și 15 august 1989 reprezintă în mod cert o etapă fundamentală care a determinat traiectoria ulterioară a vieții lui Filat”, a declarat Iurie Roșca.

Filat a studiat după 1989 dreptul la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași. În timpul studenției, pe numele său vor fi deschise mai multe dosare pentru contrabandă cu țigări și evaziune fiscală, în cazul “Țigareta-Moldova”. La dosar vor fi atașate stenogramele convorbirilor telefonice interceptate de SRI, conform mandatului 00492/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă. Filat făcea se pare, obiectul supravegherii Diviziunii Contraspionaj a SRI, din momentul intrării pe teritoriul României, pentru suspiciunea că ar putea fi agent KGB. De fapt, monitorizarea sa de către SRI a dus la descoperirea legăturilor sale cu crima organizată. Când Băsescu l-a salutat în engleză pe 27 ianuarie, i-a transmis semnalul că știe ce hram poartă.

Bolile profesionale ale vecinatatii apropiate (2) – Ukraina

Foaia de observație clinică a pacientului ucrainean

Ucraina înseamnă “teritoriu de graniță”. Când granița este formată din cea de a 44-a țară ca mărime din lume, nu mai avem de a face cu fâșia de frontieră clasică, ci cu un concept doctrinar defensiv, o centură de securitate, privită din perspectiva Rusiei istorice, a celei sovietice și postsovietice. Ucraina pare blestemată să rămână brâul de apărare de S-V al Rusiei pentru multă vreme de acum înainte, plasat în afara oricărei aspirații de integrare într-un alt geospațiu decât cel al CSI. Un spațiu ce tinde spre neutralitate militară, conform dorinței exprimate de avocații ucraineni ai non-integrării, în marile cancelarii europene. Deviaționismul oranj al lui Iuscenko a luat sfârșit. A fost un fel de antract între administrația postsovietică a lui Kravciuk și Kucima și recurența prorusă a lui Ianukovici. Ucraina se întoarce acolo de unde nu s-a clintit de fapt, niciodată: la statutul de “kraina”, de graniță profund spiritualizată a Rusiei, cu care împarte limba, mari teritorii date în custodie de fosta URSS și devenite “ucrainene”, importante capacități de producție specială sau elite politice și militare, care au acaparat prim-planul scenei publice sau al funcțiilor de comandă din aparatul siguranței de stat al regimurilor de la Kiev. Intențiile de dez-sovietizare sau dez-rusificare clamate de elitele naționaliste sunt proiecte lovite de nulitate într-un stat succesoral, care nu se va dez-sovietiza și dez-kaghebiza nici după dispariția biologică a generațiilor școlite în învățământul sovietic. Ucraina este o capsulă a timpului sovietic.

În aprilie 2008, la summit-ul NATO de la București, Kievul n-a mai  primit mult-așteptatul Membership Action Plan, iar asigurarea că va putea adera într-un viitor neprecizat la alianță, echivalează cu o investiție imobiliară pe Lună, cu plata în avans. Respingerea Ucrainei la summit s-a făcut sub șantajul direct al Rusiei, care a amenințat că în cazul unei aderări își va poziționa rachetele spre Kiev. În paralel, elitele proruse și-au trimis prospectiv la Bruxelles, o gardă de avocați ai nonintegrării, în frunte cu Piotr Simonenko, liderul Partidului Comunist și academicianul Petr Tolochko care au  respins și motivat “invitația de sinucidere”, ce ar reprezenta-o invitația de aderare la NATO. Cel mai serios argument al avocaților nonintegrării, care converge perfect cu poziția Kremlinului, este că Organizația Tratatului Nord-Atlantic nu poate apăra integritatea teritorială a Ucrainei. Statul succesoral are teritorii împrumutate de fosta URSS, care au făcut parte din RSSF Rusă, care ar fi revendicate de actuala federație, în cazul în care statul fragmentarist ucrainean ar adera la NATO. Este vorba despre interfluviul Nipru-Doneț, unde rusofonii ajung până la 75 de procente în regiunea Donets’k sau 69 în Luhans’k și până la 88 de procente în Crimeea. Este un argument atât de serios, încât s-a dovedit că poate congela orice intenție reală de aderare atlantică la nivelul maselor. Un sondaj de opinie a relevat că mai mult de 70% dintre ucraineni nu sunt de acord cu integrarea țării lor în NATO. Mai sunt procente semnificative de nehotărâți, încât te întrebi, până la urmă, cine vrea cu tot dinadinsul ca Ucraina să devină membru NATO, când ucrainenii nu își doresc acest lucru.

Scenariul dezmembrării unui stat aspirațional a fost verificat deja cu succes în Georgia. Prin intervenția militară a Rusiei în Osetia de Sud și Abhazia, aflate în anticamera alipirii la federație, Georgia a pierdut aproape jumătate din teritoriul național și acesta este doar începutul. Moscova invită și alte republici autonome din cadrul CSI, să urmeze exemplul Osetiei, de a cere să se integreze în Federația Rusă. Scenariul georgian va cunoaște apexul în Ucraina, stat artificial și compozit, o nefericită rezultantă a arhitecturii geopolitice gândite de Stalin și Hrușciov, format din teritorii răpite Poloniei și României sau “donate” de Rusia. În termenii actuali, ai restaurării hegemoniei rusești, “donația” făcută Ucrainei trebuie interpretată drept o formă de împrumut sau custodie a unor bunuri imobiliare, care poate expira oricând, în funcție de viitoarele aspirații de integrare în structurile comunitare și euroatlantice ale regimului de la Kiev. Semnalul ruperii Ucrainei va fi dat de republica autonomă a Crimeei, teritoriu istoric rusesc, iar fracturarea va continua spre sud-est, pe liniile de demarcație dintre etnia rusă și cea ucraineană, care se întrepătrund în interfluviul Nipru-Donețk, după o ecuație la fel de complicată ca și cea a osmozei dintre musulmani și hinduiști în nord-vestul Indiei. Când în urma intervenției Armatei Roșii în Georgia, NATO și-a trimis pe coasta caucaziană a Mării Negre o armadă de descurajare, era deja prea târziu. Gestul nu poate fi interpretat decât ca o recunoaștere tardivă a eșecului diplomației euro-americane, în cazul cultivării speranței deșarte că Ucraina se va putea smulge curând din status quo-ul de stat tampon între Rusia și NATO. O centură de securitate care coboară din Belarus și debușează în Marea de Azov. Un soi de chastity belt, dacă reevaluăm valorile panslavismului, în spatele căreia, în capsula temporală sovietică succesorală mai există și câte un visător cognitiv, precum Iuscenko, care a încercat să schimbe destinul implacabil al națiunii sale, cel de santinelă compulsivă a hegemoniei rusești, de “kraina” de când lumea. Nu întâmplător, primul stat al slavilor de răsărit s-a numit Rusia Kieveană. Ecuația Kievului rusificat capătă acum o și mai mare confirmare.

Cornel Ivanciuc

In tara asta numai circulatia sangelui mai merge cat de cat

La primul fulg de zăpadă, România ridică neputincioasă mâinile deasupra capului și se predă stihiilor naturii. Dacă am aduna numărul de ore al trenurilor întârziate, ne-ar da săptămâni și luni, care se fac ani, de-a lungul unui mandat legislativ. Circulația feroviară a fost sabotată de întreaga clasă politică, de toate partidele și de toate doctrinele. Este un sabotaj transpartinic, o conspirație suprapartinică de stânga și de dreapta contra circulației feroviare. Politicienii urăsc trenul visceral. Pesemne că e o chestie freudiană, care vine din ura de clasă a copiilor țăranilor săraci, ajunși parlamentari bogați, îndreptată împotriva odraslelor burgheziei, care se jucau ca nesimțiții cu trenulețul, fără să le pese de suferința sărăcanilor. În ciuda tuturor opreliștilor, rămân un fan al călătoriei cu trenul. Calculez distanța dintre orașele mari în timpul guvernării democrat-liberale, o compar cu timpii făcuți în timpul guvernării liberale și a celei social-democrate și trag concluziile de rigoare: viteza de deplasare a scăzut de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politică a partidului aflat la putere.

Anul trecut prin vară am făcut șase ore cu rapidul de la Brașov la București. În șase ore și un pic am zburat de la Milano la New Delhi. În octombrie trecut, am făcut 15 ore de la București la Sighetul Marmației. În 14 ore am zburat de la Paris la Buenos Aires și de acolo, după o pauză, am mai făcut o oră până în Santiago de Chile. Înainte de 1989, puteai să alergi spre litoral cu aproape 150 de kilometri pe oră. În 1990, viteza maximă a ajuns la 120 de kilometri pe oră, iar azi trenurile se târăsc spre Constanța cu maximum 80 de kilometri. Asta, în condițiile în care în 1938, britanicii au stabilit recordul mondial de viteză, de 203 km/h, cu o locomotivă cu aburi. În ritmul ăsta, România se va decupla complet de la sistemul căilor ferate europene. Îl înștiințez pe Radu Berceanu că rețeaua feroviară este o pânză de păianjen făcută ferfeniță, în care s-au prins ca muștele care n-o să mai zboare nicăieri vreodată, toate proiectele privind circulația normală a trenurilor. Problema nu este viteza, ci siguranța. Una la mână, siguranța căilor ferate, și doi, siguranța că în fruntea căilor ferate nu o să ajungă un nou Necolaiciuc, care să fugă cu banii SNCFR în lume.

Uneori se mai întâmplă și câte o minune, când unii oameni politici au visuri sau fantezii feroviare pe care le fișez cu febrilitate. Anul trecut în februarie, ministrul de Externe în exercițiu, Cristian Diaconescu, și-a exhibat un vis de copil sărac, care n-a primit niciodată de ziua lui un trenuleț. L-a transformat în fantezie publică, cu un tren de mare viteză. Unul care să ruleze cu 250 de kilometri pe oră. Am apreciat îndrăzneala de Icar a șefului diplomației. N-am înțeles însă, de ce competențele lui
s-au intersectat cu cele ale colegului său de la transporturi, fostul și actualul Radu Berceanu. N-am putut să-mi dau decât o singură explicație: trenul social-democrat se ambiționează să devanseze trenul democrat-liberal. Dacă lucrurile ar sta așa în practică, nici n-ar fi încă atât de rău. Visul lui Cristian Diaconescu a încolțit când șeful centralei din Modrogan s-a întâlnit cu omologul său francez Bernard Kouchner. Firește că în Orașul luminilor ți se poate întâmpla să-ți fileze o lampă. Lui Cristian Diaconescu nu i-a filat tare, dar i s-a întâmplat totuși, în clipa în care s-a apucat să le explice întreprinzătorilor francezi, cât de mișto ar fi construirea unei linii de mare viteză, care să lege Parisul de Constanța, prin Viena și București. Sunt convins că asistența l-a privit cu înțelegere diplomatică și milă frățească. Urechile francezilor au auzit multe la viața lor. Inclusiv că românii vor să facă un tren de 250 km/h, care ar costa peste 10 miliarde de euro. La un an de la acea întâmplare aproape neverosimilă, mi-a căzut, în sfârșit, fisa: 250 km/h era viteza trenului prins de Cristian Diaconescu, pentru adjudecarea președinției PSD.

Cornel Ivanciuc

Bolile profesionale ale vecinatatii apropiate – Pacientul rus (1)

Sub pretextul fricii de arme nucleare, pe care Ucraina și Georgia le-ar putea desfășura pe teritoriul lor dacă ar primi pe viitor puțin probabila invitație de aderare la NATO, Rusia și-a luat în avans măsuri de precauție. Kremlinul dovedește că are ac de cojocul tuturor statelor care îi încurcă planurile. În prima fază, Armata Roșie a invadat Georgia, motivând că popoarele abhaz și osetin au fost supuse unui program de exterminare etnică de către autoritățile de la Tbilisi. Drept urmare, Rusia a intervenit în calitate de instanță tutelară și eliberatoare, așa cum doctrina Kremlinului ne-a obișnuit în ultimele decenii, când a ordonat Armatei Roșii să “elibereze” Afganistanul. Faza a doua a fost dedicată unor predicții obsesive legate de ruperea Ucrainei, o republică fragmentaristă, creată prin aglutinarea mai multor ținuturi care au aparținut de jure unor state create după împărțirile teritoriale de după cele două războaie mondiale, respectiv, Polonia, România și Rusia. Diseminate atent de aparatul propagandei moscovite, amenințările ruperii Ucrainei au indus o stare de criză din care Kievul nu este capabil să-și revină, decât în eventualitatea că noua administrație ucraineană rezultată în urma alegerilor prezidențiale de duminică, 7 februarie a.c., va juca pe o partitură dictată de interesele recapacitării Comunității Statelor Independente (CSI), sub bagheta magicianului de la Kremlin. Ucraina nu are altă alternativă, indiferent care dintre competitorii pentru cursa prezidențială va câștiga alegerile, decât să refacă prestigiul și onoarea pierdute ale CSI.

În faza a treia, Rusia a recurs la amenințări simetrice, în clipa în care Casa Albă și-a făcut publică intenția de a desfășura pe teritoriul Cehiei și Poloniei elemente ale scutului antibalistic. Pentru a contracara amenințarea elementelor interceptoare defășurate în Polonia, Rusia a recurs la șantajul simetric al amplasării de rachete de ultimă generație în enclava Kaliningrad. A fost maniera prin care Rusia se pregătea în felul ei atavic, plenipotent, să salute alegerile prezidențiale din America: cu o amenințare adresată proaspetei administrații Obama, că va instala în contrapartidă un complex de rachete Iskander, numele de cod NATO, dat rachetelor SS-26, cu raza de 400 km, cât să atingă Polonia. Medvedev a angajat  această promisiune în fața Dumei de stat, pentru a testa atitudinea lui Obama față de Rusia. Germania și-a arogat rolul de avocat al unei Rusii extrem de ofensive: Rusia nu amenință Europa; elementele scutului antibalistic care vor fi instalate în Polonia și Cehia, nu amenință Rusia; scutul contracarează amenințarea iraniană. Germania a sugerat că amplasarea rachetelor în Kaliningrad ar trebui să facă obiectul negocierilor în cadrul NATO pe de o parte, şi între Statele Unite şi Rusia, pe de alta.

Reconfigurarea sistemului de apărare antirachetă a trezit apetitul Kremlinului pentru retorica amenințării. Știrea că și pe teritoriul României vor fi amplasate elemente ale scutului antibalistic, l-a forțat pe Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, să pretindă părții americane “explicații exhaustive”. În cadrul conferinței de presă susținute la Berlin, Lavrov a evocat înțelegerea dintre președinții Obama și Medvedev, care invocă analiza comună ruso-americană a amenințărilor și riscurilor unor atacuri cu rachetă. Practic, în planurile Casei Albe nu au intervenit elemente de noutate, care să nu fie cunoscute de Kremlin. Includerea României în programul de apărare balistică a Europei Nord-Atlantice s-a pliat pe resetarea relației dintre Statele Unite și Federația Rusă. Efectul resetării este scoaterea Poloniei din ecuația antibalistică, iar în contrapartidă, ridicarea de către Rusia a  amenințării că-și va amplasa rachetele Iskander în Kaliningrad. |n aceste împrejurări, pretențile lui Lavrov, pentru “explicații exhaustive” adresate părții americane nu au acoperire în realitate, ci reprezintă doar efortul formulării unei întrebări diplomatice retorice, exprimate la rece. Intimidările din conținutul noii Doctrine militare a Rusiei, dată publicității zilele trecute, și-au mai pierdut și ele din vigoarea de odinioară, chiar dacă consideră scutul antibalistic o amenințare explicită la securitatea Federației Rusiei. Retorica defensiv-ofensivă a Kremlinului trădează oboseala cronică prin care trece o Rusie sleită economic, lovită imparabil de efectele recesiunii. Singura victorie notorie pe termen mediu a pacientului rus va fi readucerea Ucrainei în sfera ei politică și odată cu ea, o reanimare a mastodontului CSI, în urma rezultatelor alegerilor prezidențiale de la Kiev, de duminică, 7 februarie a.c.

Cornel Ivanciuc

Trebuia sa cerem voie Rusiei in privinta scutului?

România și-a găsit loc în noua arhitectură de securitate a Europei Centrale și de Est. Administrația Obama a reconfigurat sistemul de apărare antirachetă propus de predecesorul său George W. Bush. Dacă administrația Bush intenționa să amplaseze radarele în Cehia și interceptoarele în Polonia, noua administrație a Casei Albe intenționează ca pe teritoriul țării noatre să fie amplasate capabilități terestre de interceptare, ca elemente componente ale scutului antibalistic. În anunțul președintelui Băsescu, făcut după încheierea ședinței CSAT consacrată acestui subiect, din 4 februarie a.c., s-a strecurat și o exprimare inabilă, menită să irite anumite medii din țara noastră, prea puțin dependente sau sensibile la nevoile Rusiei. Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei, s-a exprimat președintele Băsescu. România este stat NATO cu drepturi depline și membră a UE. România nu are în derulare niciun parteneriat cu Rusia, pe probleme militare sau strategice. În 2011, când aparatele MIG-21 (modernizate de firma israeliană ELBIT) vor fi scoase din uz, se încheie, practic, ultimul capitol al moștenirii militare de tehnică rusească din dotarea armatei. Nu ținem minte ca administrația de la Kremlin, să se fi exprimat vreodată, că satelitul militar cutare, radarul militar cutărică sau racheta balistică răscutărică nu ar fi îndreptate  împotriva României. Ba, dimpotrivă, comandantul  armatei a 14-a, generalul Lebed, a amenințat explicit România, cu o invazie militară, înainte de admiterea în NATO a țării noastre. Așa că, precauția și scuzele diplomatice ale președintelui Băsescu, vizavi de Rusia, sunt exagerate și inutile și lezează sentimentele populației care împărtășește valorile Occidentului.

Mazare in sange si regele Momo

Poţi să ştii dacă nu mă îmbrac militar şi candidez?, i-a întrebat retoric Radu Mazăre, pe bătrâneii din Constanța pe care-i hrănește pavlovian din coșnița primăriei, să-l voteze. Moșnege, PSD are nevoie de un lider cu sânge. Ca mine, a zis Mazăre, dându-și ochii peste cap. Cu Mazăre, niciodată nu știi dacă vorbește serios sau în dodii, dacă e extenuat sau doar în transă și vorbește cu regele Momo al Carnavalului din Rio, consilierul lui de taină pe probleme de entertainment sau dacă e doar șprițuit sau doar afumat cu cânepă indiană. Când vrea să-și arate mușchii, recurge la recuzita militară. Își scoate din garderob costumația, în funcție de rol și năvălește în stradă. În vara trecută s-a asortat cu ținuta de paradă a lui Adolf Hitler. Amândoi au purtat la ocazii uniforma de general al Wehrmacht-ului. Când costumul său a reușit să oripileze omenirea, Mazare a bâiguit că orice armată din lume mănâncă civili pe pâine, suge plasmă umană, că vampirii din fruntea armatelor sunt lideri cu sânge.

Când mai multe organisme internaționale au cerut sancționarea sa, s-a lăudat cu prietenia pe care i-o poartă unui om de afaceri cu presupusa apartenență la cultul mozaic, stratagemă iarăși tipică unor lideri cu sânge. Amenințat cu justiția pentru arborarea de însemne naziste, edilul Constanței s-a scuzat că svastica de pe cintironul uniformei sale, care este totuna cu o salopetă sau costum de protecție a unor măcelari supercalificați, era prea mică pentru a bate la ochi, un alt tertip din recuzita liderilor cu sânge. E la vedere însă, mizeria din Constanța, un oraș stingher, împresurat de răstriște, priveliștea sa tristă și abandonată, ca de coteț de păsări devastat de o familie de dihori, în timp ce primarul ei dansează samba și șușotește cu regele-consilier Momo.

L-or realege constănțenii doar pentru că și-a plasat partea incertă a agoniselii sale, într-o țară suficient de îndepărtată, precum Brazilia? Și-a expatriat cheagul pentru a descuraja posibilitățile de investigație ale oricărei redacții, curiozitățile ANI sau șicanele DNA? O fi pentru că a adus din Brazilia o trupă de samba, pe care a dat izmană pe călător aproape tot bugetul strâns din taxa pe Mamaia? Dacă ai crede tot ce scrie presa pe seama sa, Mazăre a amanetat Constanța, a pierdut-o la babaroase, dar dosarele s-au evaporat, cauzele lor s-au banalizat și cabotinul a surclasat justiția, oferind spectacolul penibil al generalului nazist, care încheie o paradă de modă, precum bufonii regali, călare pe trena mantiei regilor.

Ultimele știri despre primar nu vor avea darul să fie și ultimele despre Mazăre, un ins căruia îi place să se jure pe sângele lui Momo, că n-a fost câștigat la belciuge. Pentru a nu știu câta oară, manechinul lui Hitler riscă să rămână fără slujbă, de data asta pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate vreme de șapte luni, fiind concomitent primar și administrator al unei firme. Aflată în plină ofensivă de iarnă, ANI a anunțat că va lua la puricat 20 de procente din volumul de licitații de achiziții, pe anul trecut al primăriei Constanței. Ce-o să facă Mazăre în atari circumstanțe? Va scoate din garderob vreo costumație anti-ANI? Va face vreo pasă voodoo de depresurare a primejdiei? Va stropi zările cu sânge de cocoș, pentru a alunga piaza rea? Nu, frate. Mazăre va face ce fac liderii cu sânge: o vă tăia la Momo, la tac’su spiritual, se va refugia între brațele lui împodobite cu pene de papagal macaw, roșii, verzi, albastre și galbene. Deja le-a recomandat bătrâneilor pe care-i hrănește pavlovian din sufertaș, să-l caute cât mai puțin de acum înainte. Moșule, am treabă. Sunt ocupat cu anchetele, acum plecăm, ne întoarcem, plecăm. Momo m-a trimis la Sao Paolo la școala de samba Vai-Vai. La carnaval o să conduc un car alegoric. Constanța să mai aștepte. Secția braziliană a PSD are nevoie de un lider cu sânje. Așa ca mine. Momo, venha agora, espere por mim, venha, venha.

Cornel Ivanciuc

În atenția comitetului de canonizare a valorilor Neamului

Leon cel Treaz a găsit această nestemată în arhiva Neamului:

“Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

Emin”

Alo, LIga? Uite dovada: “Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia”. Pe cine vreti voi sa canonizati? Aud? Pe un liber-cugetator? Agnostic? Ateu?

Sirena in viata comunitatilor locale mici

Conspecte din presa de provincie, udate, încolțite și îngrijite de Leon cel Treaz:

“O sirena cu trei picioare l-a atacat ieri pe la pranz pe baietelul Robert Mutu de 9 ani, din comuna Plescoi, judetul Buzau, pe care tatal sau il trimisese la carciuma sa-i cumpere o sticla de rachiu superior. Copilul s-a zbatut ca disperatul circa sase minute sa scape dintre dintii foarte ascutiti ai creaturii, scotand urlete infioratoare, care au atras atentia vecinilor. Un flacau inimos, Lache Vasiloiu, in varsta de 23 de ani, cu stagiul militar satisfacut (a votat cu Geoana; vrea sa plece in Italia la furat) a intepat-o pe faptura cu furca in mai multe locuri moi. “Va halesc pe toti”, a descris Lache Vasiloiu contractul cu bestia, “nenorocitilor, mortaciunilor, limacsilor, de ce mamele mamei voastre ati votat cu Prosto?!”. Lache descrie scene de cosmar: “Oratania avea latze blonde si mamele foarte mari, pe care si le ducea in maini, ca sa n-o deranjeze in timpul mersului. S-a deplasat pe cele trei picioare ale ei pana la sediul PSD din Plescoi, pe care l-a atacat cu pietre smulse din caldaram, reusind sa-i sparga toate geamurile. A fost indepartata si alungata in padure, abea cand tovul agent de politie Marius Argasala a scos pistolul si a tras mai multe focuri de descurajare in pozitia de jos in sus.” (Noua Cronica de Buzau)

Artistul Catalin Mihalache din satul Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, a facut bustul Sirenei din Plescoi din chirpici, pentru ca n-a avut deocamdata bani sa-l ciopleasca din diamant, asa cum merita. Bustul este pictat ca statuile indiene. Sirena are gurita intredeschisa, rujata intens in rosu-carmin, fata roz, parul revarsat in bucle grele, blond-pamantii, carliontate si caltoase pe sanii adunati unu-ntr-altul ca doua oite intr-un sutien care seamana din acest motiv cu un staul, n-are maini, si chestia asta iti induce un sentiment de apasata frustrare, ca n-ai si tu cu cine sa dai mana la o adica, este imbracata intr-un bluzon galben cu guler alb si se termina brusc, cam in dreptul diafragmei. In cel mai fericit caz, bustul Sirenei din Plescoi seamana – zic cunoscatorii in materie – cu un inceput promitator de gonflabila. Cea mai nefericita opinie a retinut imaginea unui corp transat de un criminal in serie, care a reusit sa indeparteze membrele superioare ale cadavrului, sectionand bustul cu precizie chirurgicala, pe linia epigastrului. Pana de curand, bustul lenevea fara griji in gradina casei lui Mihalache din satul Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, intre statuia Adelei Popescu si cele ale lui Iisus Hristos si Vlad Tepes, printre picioarele carora se zbenguie Porcul cu cravata, Regele Revelion, Donald Duck si Piticii din Alba-ca-Zapada. Traian Basescu (Zeus ex machina) este pictat pe peretele casei artistului in manusi de box, alaturi de George Bush. Ci doi se privesc cu subantelesuri, fara sa boxeze. Reprezentarile artistice mobile sunt toate de vanzare. In curtea miracolelor din Prooroci a zabovit pana de curand Gigi Becali Statuie, care a fost vandut cu 4.000 de lei unui membru PNG din Scornicesti. La fel a patit si Basescu Statuie de 4 Metri, vandut la acelasi pret si aceluiasi penegist din Scornicesti. Printul Charles Cangur este expus intr-un muzeu american. Pretul Sirenei din Plescoi nu era fixat cand s-a intamplat nenorocirea. Sirena a fost furata! Nenorocirea a cazut pe capul satului Prooroci, comuna Milcov, judetul Olt, ca un asteroid pregatit sa rada viata de pe suprafata pamantului. Fara Sirena din Plescoi, Proorocii sunt neinteresanti, indigesti si buni de dat uitarii.

Comunicat

Comitetul director al saptamanalului Noua Cronica de Buzau isi cere scuze cititorilor sai, pentru stirea profund distorsionata, strecurata intre paginile sale dintr-o crasa lipsa de atentie din partea secretariatului de redactie, cu privire la sirena din Pescoi, material semnat de colaboratorul Veaceslav Ciobanu.
Este vorba despre o biata sirena bolnava si neajutorata, nu cu trei picioare cum s-a scris profund eronat, ci cu trei cozi, care se chinuia sa ajunga la sediul primariei comunei Berca (nu Plescoi, cum s-a scris in material), pentru a cere ajutorul administratiei locale.
Sirena ramasese pe uscat, deoarece lacul din Berca a secat din cauza secetei. In timp ce sirena se chinuia sa traverseze strada, pe doua cozi mergand, iar cu a treia tinand directia stanga-dreapta, inainte-inapoi, a alunecat epuizata. In cadere, a cazut cu dantura pe bratul unui copil care mergea la scoala. Ghiozdanul acestuia a fost atins din greseala de coada de directie a sirenei si azvarlit in geamul sediului local al PSD. Un geam s-a spart, pagubele fiind minore (20 RON).
Semnatura colaboratorului Veaceslav Ciobanu a fost suspendata pe o perioada de 6 luni. Nu l-am dat afara din mila crestineasca, el fiind orfan de razboi, fiind fiul unui erou al URSS (fosta RSS Moldoveneasca), care a fost adus mort (de beat) din Afganistan. Redactia isi cere inca o data scuze cititorilor.

Publicitate:

Basescu lupta pentru tine!
Vom trece cu bine de furtuna!
Voi sunteti adevarata majoritate!
De ce le e frica nu scapa!