Posts Tagged → Victor Ponta

Strategia de infringere a lui Ponta

Lumea s-a săturat de Băsescu și regimul lui. Au trecut zece ani. Lumea vrea altceva. S-a săturat de scandaluri, de aceleași personaje.

Nu din cauza PSD-ului, Antenei 3, a lui Băsescu sau fiindcă lumea e proastă sau rea. Așa se întîmplă. Zece ani de supraexpunere aproape zilnică și în context agresiv a unui politician e foarte mult. Dacă voiam zeci de ani cu același conducător, îl păstram pe Ceaușescu. Apropo, în contextul ăsta tema prim ministeriatului lui Băsescu și a rocadei cu Boc pe model Putin e extrem de nefericită.

Nu au fost zece ani foarte buni. De la începutul lui 2009 am intrat în criză economică. S-au pierdut job-uri, au falimentat firme, s-au pierdut case, s-au năruit vise și moduri de viață. Ultimii cinci ani, mai ales între 2009 și 2012, au însemnat criză ecconomică, scandal politic și scăderea nivelului de trai. Căderea cea mai abruptă, mai violentă, a suferit-o clasa de mijloc, yupișii, urbanii, cu studii și venituri peste medie, cu familii și copii, aflați la vîrsta aspiirațiilor, întemeierii, acumulărilor.

Băsescu însuși, ca om, e obosit, uzat și expirat. Lipsit de idei, de inspirație, nonșalanță, țîfnos, repetitiv. Și-a spus toate textele de agățat, a făcut toate glumele, a spus toate poveștile de vitejie. A început să folosească aceleași rețete. Să se autoplagieze. E obositor, previzibil și exasperant chiar și pentru susținătorii săi, care îl mai suportă doar din milă și nostalgie, de dragul vremurilor trecute.

Pe acest fundal Ponta joacă rolul noului, al schimbării la prezidențiale. E pesedist, vine din zona opusă lui Băsescu, e tînăr, e în politica mare, de prim plan, de doar patru-cinci ani. E o promisiune de viitor. Ponta e altceva, aceasta e cea mai mare calitate, principalul atu al său.

Ponta nu vine la prezidențiale din postura de candidat al puterii și continuității, împotriva cărora se unesc toți ceilalți, ci din postura de principal challenger al puterii. Ponta e viitorul. E schimbarea. E descătușarea. Alte calități și atuuri, dincolo de forța PSD-ului, nu are.

Dacă ar pierde acest atu, ar putea fi învins.

E suficient ca Băsescu să iasă din scenă, să stea la cutie și, din cînd în cînd, să mai dea mesaje călduț complice la adresa lui Ponta, e suficient să reia dulcea coabitare, dar cu o prezență publică mult redusă. În acest timp ar putea intra în cursă un candidat care să joace rolul de alternativă la duetul Băsescu-Ponta. Dacă Băsescu nu mai apare în prim plan, dacă se retrage mediatic și de pe scena politică, rămînînd închis la Cotroceni pînă în decembrie, Ponta rămîne în postura de președinte de facto, de, așa cum îi place să se creadă, mascul alfa și comandant suprem la televizor. Sînt șanse, nu foarte mari, e drept, ca electoratul să ajungă la saturație de la prea mult Ponta.

Supraexpunerea nu e neapărat o strategie premeditată. De multe ori apare din cauza defectelor de caracter ale protagonistului și concurenței în ale slugărniciei pe piața media. Jurnaliștii, funcționarii statului și oamenii de partid dau din coate și se bat care să-i asigure mai multă vizibilitate Liderului, care să-l expună mai mult, să vorbească mai des și mai grețos despre el.

În condițiile în care aproape toți jurnaliștii, funcționarii și oamenii de partid îl văd deja președinte pe Ponta, concurența în lingușirea și supraexpunerea personajului va fi acerbă. Acum se joacă funcțiile, contractele și pozițiile în camarila prezidențială a viitorului. Cel care zice de mai multe ori Ponta, care îi pictează mai frumos și maiestuos portretul călare, care scrie cu majuscule mai imense PONTA cu trupușorul pe stadion, acela va avea un loc în împărăția prezidențială, a camarilei Marelui Om. La fel ca și în 2004 sau 2009, se va face trafic de influență pe toate căile prin expunerea alături de Micul Che, fostă Titulescu. Nu poți pierde contracte, licitații, funcții, nu poți fi urmărit de justiție, poliție sau servicii din moment ce te-ai expus cu Liderul cel mai Maximal. Credeți că SOV mai ajungea gagica păroșilor de după gratii după ce l-a invitat la el acasă pe valetul său, Președintele României și Comandantul Suprem al Forțelor Armate? Credeți că micpunctro mai falimenta și nevasta mai fugea dacă Patriciu l-ar fi făcut Președinte pe Geoană cînd cu caseta? Cu cît ești mai aproape de învingător, cu cît ai contribuit mai mult și mai vizibil și mai spectaculos la devenirea sa întru președinție, cu atît acțiunile tale de politician, funcționar, mafiot, jurnalist sau intelectual cresc. Ești un madăfacă care a jucat baschet cu El Insuși și a apărut în poze și desene animate cu el. Nu ești un fitecine. Te-ai scos.

Supraexpunere, aroganță, establishment, omniprezență și omnipotență, numele tău e Ponta!

Șansele să fie învins la prezidențiale nu cresc foarte mult, dar cresc.

Dar aceasta presupune ca Traian Băsescu să renunțe la ambiția de a fi lider al dreptei, să renunțe la Elena Udrea, la PMP și la postura de cocoș falic și alfa, înconjurat de flying chicks & creeping thinkers. Patru luni pînă la alegerile prezidențiale e foarte puțin. Deja e mult prea tîrziu. Însă o dispariție din scenă a lui Băsescu, poate chiar o demisie în septembrie (nu s-ar devansa alegerile prezidențiale) dublată de ieșirea din politica activă l-ar lăsa pe Ponta fără principalul său agent electoral, Băsescu. În același timp, trebuie exclusă orice susținere explicită, manifestă, a lui Băsescu, a celor din jurul său și, mai ales, a Elenei Udrea, pentru contracandidatul lui Ponta. Cred că nu mai e nevoie să spun că niciun candidat venit din apropierea lui Băsescu nu are vreo șansă de a lupta cu succes împotriva lui Ponta.

Acum cîteva zile Ponta se juca de-a masculul alfa și comandantul suprem al forțelor armate. Dar dacă l-am lăsa să se joace așa, televiziv, pînă în noiembrie? Fără senzația de atotputernic arogant și strivitor, ca în 1996, 2004 și 2009, contracandidatul lui Ponta nu are absolut nicio șansă.

Scriam pe bleen.ro în 27 noiembrie 2009 (seara în care a apărut filmulețul cu Băsescu ”lovind” copilul).

În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. Ei au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera cîştigător al alegerilor.

Ponta trebuie să fie al sistemului. Să fie atotputernic. Să fie arogant. Să fie peste tot. Să fie strivitor și obositor. Să ne iasă pe urechi. Să fie responsabil pentru tot și vinovat de toate. Ponta trebuie să fie prezentul apăsător și trecutul care ne urmărește. Cît timp Băsescu e în prim plan, Ponta e viitorul, e promisiunea de schimbare și mai bine. E tinerețea. E fereastra deschisă să intre aerul curat.

Glumițele tîmpe cu Victor Viorel îl umanizează, isteriile finale și disperate ale băsismului în descompunere îl transformă pe Ponta în eroul salvator. Și îl ridică. Sloganul grupării Băsescu e RIDICĂM VICTOR VIOREL. Ar trebui să fie LĂSĂM ROMÂNIA SĂ RESPIRE.

Teribila gafa strategica a lui Crin

Antonescu a făcut o greșeală catastrofală prin încercarea de repoziționare. Trebuia să tragă cît mai mult de USL, să aștepte să fie dat afară, să pozeze în continuare în păstrătorul spiritului USL. Avea o imagine foarte bună la electoratul uselist și PSD-ului i-ar fi fost extrem de greu să-l schimbe pe Antonescu în percepția publicului uselist din candidat prezidențial al USL și erou al muncii useliste.

Antonescu a făcut următorul calcul: “PSD mă dă afară din USL și îl pune pe Ponta prezidențiabil, iar eu rămîn la mijloc, nici uselist, nici antipesedist. Mai bine accept dedpărțirea acum, ca erou-martir al antipesedismului, fac scandal împotriva hidrei pesediste și devin candidatul “dreptei” unite și antipesediste.”

Nu prea i-a ieșit calculul. Pesediștii și votanții useliști l-au scos de la suflet. Acum nostalgicii vîrstei de aur a uselismului revoluționar se îndreaptă spre Ponta, în timp ce electoratul dreptei îl privește cu neîncredere și chiar dispreț pe Antonescu.

Antonescu nu rămîne nici măcar la scorul partidului, o bună parte dintre votanții PNL, aceia care erau useliști și antibăsiști convinși, îndreptîndu-și votul spre Ponta, adevăratul moștenitor al adevăratului dpirit uselist.

Antonescu e victima propriei gonflări. S-a umflat pînă a plesnit. A crezut că poate convinge pe oricine și că alegătorii îl apreciază pentru inteligența sa, cultură, spirit reboluționar și oratorie. Nu. Electoratul îl aprecia pentru uselism și antibădism radical.

De prostia și vanitatea gonflată a lui Antonescu au profitat golănașii Ponta și Băsescu. Aceștia au reușit, printr-o înțelegere tacită sau chiar explicită, să-l scoată din joc.

Pentru votanții useliști Antonescu e trădătorul uselismului, pentru votanții antipesediști Antonescu e trădătorul antipesedismului. A trădat în 2009 și 2011, a trădat apoi în 2014.

Ar fi avut șanse dacă ar fi rămas adevăratul apărător al uselismului, chiar dacă l-ar fi dat Ponta afară din USL? Dacă ar fi jucat bine cartea victimizării și a înțelegerii Ponta-Băsescu, da, ar fi avut ceva șanse. Măcar nu-și ostiliza electoratul uselist. Chiar dacă în turul 1 Ponta ar fi beneficiat de mobilizarea și disciplina PSD-ului, în turul 2 Antonescu, jucînd bine cartea “Ponta blat cu Băsescu”, ar fi luat o bună parte din voturile simpatizanților USL-ului și antipatizanților lui Băsescu. Iar votanții dreptei ar fi stat acasă, nu ar fi votat cu Ponta, ba mai mult, o parte ar fi votat cu Antonescu, chit că acesta era antibăsistul radical. După prezidențiale, chiar dacă ar fi pierdut, ar fi putut juca rolul opozantului la pesedismul atotputernic, rol pe care a încercat să-l joace, dar prea devreme. Fără alegătorii iubitori de uselism și antibăsism radical Antonescu nu are șanse nici măcar să intre în turul II, darămite să cîștige.

Gafa lui Antonescu e depășită doar de gada lui Tăriceanu care a fugit în anticamera PSD în loc să aștepte în PNL să-i ia gîtul lui Antonescu după alegeri.

Prezidentiabilii dreptei. Udrea sau un candidat unic al PDL, PNTcd, PFC, PNR, eventual chiar PNL fara Antonescu?

”Udrea e promovată în campania PMP fiindcă e cel mai cunoscut lider al PMP.” Wrong. Repet ce am scris și în articolul de ieri. Cel mai cunoscut lider al PMP e Băsescu. Și el aduce voturi.și notorietate, nu Udrea. El îi aduce voturi și notorietate și lui Udrea. Atunci de ce e promovată Udrea atît de agresiv în campania PMP? Fiindcă are nevoie de notorietate și imagine pe persoană fizică. De ce?

Să nu uităm că după europarlamentare în opoziție va începe o luptă pentru a stabili cel mai puternic și legitim prezidențiabil al dreptei, poate chiar unicul prezidențiabil, dacă partidele se înțeleg. Un prezidențiabil, pentru a fi considerat puternic și legitim, pentru a fi considerat o soluție împotriva lui Ponta, trebuie să aibă notorietate și să fie un lider cu vizibilitate al dreptei, cu istoric de luptă împotriva lui Ponta. De aici toate stunt-urile publicitare ale lui Udrea și Băsescu, de aici duelul Ponta – Băsescu/Udrea (se legitimează reciproc). Dacă PMP avea nevoie de voturi, era suficient să-i facă Băsescu campanie, chiar nu era nevoie de promovarea agresivă a Elenei Udrea.

Haideți să ne imaginăm întîlnirea liderilor opoziției nepeneliste (Băsescu, Blaga, MRU) după europarlamentare pentru stabilirea unui candidat prezidențial. Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe MRU, în condițiile în care PFC va avea un scor mai slab decît PMP și aproape sigur nu va trece pragul? Udrea a și declarat deja: ”Nu poți avea pretenții la prezidențiale cînd tu nu reușești să treci pragul din poziția de lider de listă europarlamentară”

Îl vor accepta Băsescu și Udrea pe Predoiu, în condițiile în care această grupare l-a atacat în nenumărate rînduri, l-a acuzat că vrea liniște pentru mafie și că nu e în stare să vorbească? Îl vor accepta, în condițiile în care stă prost în sondaje și are notorietate scăzută, nu reușește să se iasă în față mediatic (e și șters și mocofan, n-are nici bani de televiziune)?

În ambele cazuri, răspunsul e nu. Va avea opoziția, inclusiv cea penelistă, un singur candidat? Greu de crezut. Elena Udrea a declarat deja că mai bine se merge pe doi candidați, unul al PNL și unul al celorlalți din opoziție. Și asta fiindcă ei îi va fi imposibil să se impună ca prezidențiabil și al PNL-ului. Oricum PNL nu va accepta să nu aibă candidat la prezidențiale după ce s-a rupt de PSD tocmai fiindcă ambele partide voiau candidat propriu.

Poate că PDL și ceilalți nu vor fi de acord să o aibă candidat unic pe Elena Udrea. Sigur așa se va întîmpla. Dar Băsescu/Udrea vor avea legitimitatea de a-i acuza pe ceilalți că nu vor unire, că sabotează dreapta și că nu acceptă drept candidat pe cel cu cea mai mare notorietate, expunere publică, cel mai mare luptător antiPonta, curajos, care știe să apeleze și la votanții neinteresați de politică și care are un mare potențial de creștere.

Ce vor putea face celelalte partide? O idee ar fi să-și decidă imediat după europarlamentare un candidat comun. PDL trebuie să renunțe la Predoiu, că e o fundătură. MRU, după eșecul de la europarlamentare nu mai poate fi prezidențiabil însă ar putea susține un candidat comun împreună cu PDL, PNȚcd sau PNR. Dacă Antonescu e basculat de la conducerea PNL, poate chiar și împreună cu PNL.

Doar băgat la colț, ținut în corzi, Băsescu poate renunța la candidatura Elenei Udrea. Toate celelalte partide din opoziție unite în jurul unui candidat cu dotări intelectuale, etice și cu șanse electorale mai mari decît ale Elenei Udrea îi vor delegitima mișcarea lui Băsescu.

Alegerea prezidentiabilului unic al opozitiei

Toată lumea vrea opoziție unită și candidat unic la prezidențiale, însă nimeni nu vorbește despre criteriile de alegere a acestui candidat. Nu-i nimic, spargem noi gheața.

Să începem prin a spune că principalul argument al unificării e creșterea șanselor de a învinge candidatul PSD la prezidențiale. Nu vorbim de unire de dragul unirii.

Vorbim de unire pentru victorie. Altfel, unirea nu-și are rostul. Acesta este, vom vedea mai jos, un criteriu necesar, dar nu și suficient.

Astfel, un candidat unic fără șanse e inutil. Unificarea trebuie să se facă doar dacă crește șansele de victorie la prezidențiale. Candidatul unic nu trebuie să fie un candidat de compromis, care împacă și capra și varza, dar care nu rezolvă problema victoriei, un candidat cel mai mic numitor comun, gen ”alegerea prostului ăstuia fără șanse rezolvă problema unificării de ochii lumii și salvează orgoliile liderilor opoziției”. Nu, trebuie ales candidatul cel mai puternic, cu cele mai mari șanse, chiar dacă el aparține uneia dintre tabere și chiar dacă celelalte tabere din opoziție se simt învinse în negocieri și cu orgoliul șifonat.

Astfel, principalul criteriu al stabilirii unui candidat unic al opoziției e victoria la prezidențiale și nu compromisul călduț între taberele opoziției. Dar cum știm care e candidatul cu cele mai mari șanse? Prin ce modalități aflăm, cum ne punem de acord privind criteriile de stabilire a șanselor și care sînt modalitățile concrete prin acest candidat e decis și acceptat de toată taberele opoziției?

Alegerea unui prezidențiabil unic al opoziției presupune întîlnirea între liderii partidelor de opoziție și stabilirea de comun acord a unui asemenea candidat. Este evident că liderii de partid nici nu pot veni în negociere cu argumentul ”Pentru că așa vreau eu” și nici nu pot da cu banul. La negocieri trebuie să stabilească niște criterii și modalități clare de stabilire a candidatului.

Va fi scorul în sondaje criteriul final? Ce scor, pentru turul I sau pentru turul II? Dacă candidatul unic X are șanse mari să intre în turul II, dar n-are nicio șansă să cîștige finala? Dar dacă are șanse mari să cîștige finala, dar are șanse ceva mai mici să treacă de turul I? Care institute de sondare vor face sondajele? În ce perioadă?

Dacă pentru postura de prezidențiabil unic vor concura trei candidați, X, Y și Z, și scorurile arată așa, cine va fi ales?

  • Turul I – Candidatul X – 17%, Candidatul Y – 13%, Candidatul Z – 9%
  • Turul II – Candidatul X – 44%, Candidatul Y – 45%, Candidatul Z – 47%

Va participa și PNL la această stabilire a candidatului unic? Vor renunța liberalii la candidatul lor? Să nu uităm că PNL a ieșit de la guvernare tocmai pentru a-și păstra candidatul la prezidențiale. Va prefera PNL să stea în opoziție și să nu aibă nici candidat prezidențial? Nu mai bine îl susținea pe Ponta de la guvernare, decît să-l susțină pe Predoiu sau pe Boc sau pe Udrea, din opoziție?

Vor accepta Băsescu și Udrea un candidat venit din zona PDL sau Blaga și pedeliștii un candidat venit din zona Băsescu/Udrea în condițiile în care mărul discordiei și cauza rupturii celor două tabere a fost tocmai alegerea unui lider al opoziției de atunci? (PNL era încă la putere)

Cum se va realiza, concret, această stabilire a candidatului unic al opoziției?

Să nu uităm însă și profilul politic, intelectual și moral al candidatului. Dacă candidatul respectiv are șanse să-l învingă pe Ponta, dar e tot un fel de Ponta, la ce ne folosește victoria lui? Ce criterii politice, de moralitate și intelectuale ar trebui să respecte candidatul unic al dreptei? Candidatul unic al dreptei trebuie să fie de dreapta sau poate fi și socialist care se declară de dreapta la televizor? Trebuie să fie pro-occidental și pro-american sau ne mulțumim și cu unul căruia vest-europenii și americanii îi put? Trebuie să fie un susținător dovedit al statului de drept sau ne mulțumim și cu un pucist? E ok dacă e puțin mai labil psihic? Dacă e mai încet la minte? Dacă moral e o lepră?

Dacă singurul criteriu pentru stabilirea candidatului îl reprezintă șansele acestuia de a cîștiga prezidențialele, atunci putem să-l punem pe Ponta candidat al dreptei. E de stînga, e pucist, e fan Rusia-China și Che Guevara, e corupt, e mincinos, e iresponsabil și e și mai prostuț, dacă nu chiar tîmpițel sau chiar tembeluț. Și, categoric, are cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale.

Astfel, putem creiona, și aici rog și cititorii să vină cu idei, criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat unic al opoziției de dreapta:

  1. să aibă șanse de victorie
  2. să-și fi dovedit pînă acum susținerea pentru piața liberă, libertate, capitalism, responsabilitate individuală și stat minimal, refuzul pentru orice formă de colectivism, egalitarism și etatism, orice utopie resentimentară
  3. să-și fi dovedit pînă acum respectul pentru valorile statului de drept și democrației
  4. să-și fi dovedit pînă acum atașamentul față de lumea civilizată, față de alianțele occidentale ale României, adică patriotismul și atașamentul pentru interesul național
  5. să aibă anvergură intelectuală și statură morală necesare pentru o asemenea funcție
  6. să fie cu toate țiglele pe casă, cu neuronii neplimbați pe la medici de specialitate

Vrea opozitia sa cistige prezidentialele sau il prefera pe Ponta presedinte?

Liderii grupărilor din opoziție au de ales între:

  • a lupta să ajungă la putere, cu riscul de a pierde și controlul opoziției și a ieși din politică
  • a păstra status quo-ul și lupta deschisă pentru controlul opoziției, adică Ponta președinte.

Să mă explic.

Dacă opoziția cîștigă președinția, noul președinte va deveni liderul opoziției („dreapta”) și va elimina din jocul politic foștii rivali de pe dreapta. Dacă va fi Predoiu sau MRU, Antonescu, Băsescu și Udrea sînt out, dacă cîștigă Boc sau Udrea, Antonescu, Blaga și liderii PDL sînt out. Dacă cîștigă Antonescu, Udrea și Blaga sînt out.

Un caz special e Udrea, care nu are carieră politică proprie, nu există ca om politic de sine stătător, e total dependentă de Băsescu. Dacă Băsescu pierde controlul dreptei, Udrea e out din politică și nu numai. O sfîșie haita PNL/PDL, politic, economic etc

Noul președinte, dacă va fi de dreapta, va prelua controlul și conducerea întregii drepte și își va impune gruparea proprie și oamenii săi in dauna liderilor celorlalte grupări, care vor fi scoși din joc și grupările lor înghițite.

Dacă cîștigă Ponta sau orice președinte care nu are pretenții la conducerea dreptei, lupta pentru preluarea dreptei rămîne deschisă și actualii lideri rămîn în joc.

Ce e de preferat pentru ei? Să cîștige dreapta și ei să iasă din politică sau să poardă dreapta și ei să rămînă în joc?

– Dacă mă iubești și vrei să-mi fie bine, lasă-mă să plec cu altul!
– Mai bine te omor! Ori cu mine, ori moartă!

Aceasta e situațiunea.

Liderii și grupările dreptei vor lupta pe viață și pe moarte pentru controlul dreptei, și dacă nu vor tranșa lupta în următoarele luni, vor prefera un status quo, adică Ponta președinte. E preferabil să negociezi cu Ponta din postura de lider al opoziției decît să ieși complet din politică, cu toate riscurile reputaționale, economice și juridice care decurg de aici.

Trebuie să înțelegem că liderii dreptei, cînd vorbesc de victoria dreptei, vorbesc de victoria lor, nu de victoria dreptei fără ei în moț, fără ca ei s-o controleze. Niciun politician al dreptei nu speră la o victorie fără el, fiindcă niciunul nu dă doi bani pe entitatea goală și fără sens numită, înclin să cred că la mișto, „dreapta”. Vi-l imaginați pe Blaga așteptînd să rămînă la mîna lui Udrea? Sau pe Udrea sâ rămînă la mîna lui Blaga? Acestea sînt taberele lui 2014. PSD și Ponta sînt doar arbitri în meciul ăsta. Ce se va alege de Blaga sau Udrea după cinci ani de mandat prezidențial al unui rival de moarte?

Trebuie să mai spunem și că toată lumea se înțelege bine spre foarte bine cu Ponta, pe care îl consideră un arbitru ideal și care e vechi prieten cu toată lumea. Ponta are o mare calitate: nu luptă pentru liderșipul dreptei și e politician din genul „las’ că ne înțelegem noi”.

Bine, actualii lideri ai opoziției s-ar putea uni sub stindardul dreptei, de dragul principiilor și doctrinei care îi leagă. Ok. Aștept. V-ați tăvălit pe jos de rîs suficient? Gata? Putem continua?

Singura unire a dreptei se poate face pe o platformă doctrinară. Nu se va întîmpla. Cel puțin nu cu actualii lideri ai dreptei.

Nu ne spun zilnic fanii și militanții de serviciu ai ”dreptei” că important e să fim pragmatici, că așa se face politică, să terminăm cu doctrina și principiile, care sînt teorii și viața nu se face cu teorii, viața, mai ales cea politică, înseamnă practică? Doar talibanii teoretici care stau pe canapea în fața tastaturii și înapoiații de secole trecute, veacuri medievale chiar, mai cred în principii și doctrine, în tot felul de teorii irelevante sau ideologii încuiate la minte. Politica se face pragmatic, cu baroni, cu găletușa, cu mașinațiuni perverse și geniale, cu brichete și brelocuri, cu organizatori maeștri ai cateringului politic și intelectuali-breloc, maeștri ai mersului în patru labe, nu cu talibani doctrinari sau pur și simplu tocilari politici.

Sîntem în secolul XXI, man! Sîntem dincolo de dreapta și de stînga, sîntem dincolo de bine și de rău. Sîntem în epoca relaxaților pragmatici, cool și funny, nu mai sîntem în epoca doctrinarilor prăfuiți și rămași de pe vremea exploatării capitalist-obscurantiste. Relax, chill! Politica se face pragmatic.

Iar pragmatismul ne spune că victoria lui Ponta este dezirabilă din punctul de vedere al liderilor dreptei. Așa e că e nașpa cînd te afli de partea nasoală a pragmatismului, la primire, în poziția pasivului?

USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator

Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin

Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe culmile comediei televizate. Anume, pe culmile adîncurilor. Să se dea ex-fanii cu capul de video-wall, să se arunce de pe prompter, să-şi bage degetele-n priză de rîs, în şpagat. Nu alta.

Păcat. Cîndva, am avut nestemate ale genului. Un Nicu Constantin, cu “Cine? Eu, mămicule?” O Stela Popescu, la modul “Dem, Dem-Gică, Dem, Dem-Sică”. Şi, incontestabil, supremul Toma Caragiu. Gen “Borgia, vesela, pe toţi cîţi i-a sorcovit, gura flori le-a mirosit”. Sau, tot de-o incredibilă actualitate, magistralul: “…Eu teren cu zgură, el gazon ultracentral, avantaj el… Pe urmă, eu aici, el în spatele fileului zece ani, avantaj eu. C-aşa-i în tenis”. Nimic nu s-a lipit. Tradiţia nu mai contează.

Cu o minimă aplecare către studiu, cu un infim grad de interes pentru comedia autentică, Victor Viorel şi George Crin Laurenţiu ar fi avut, poate, un viitor luminos în divertismentul de calitate. Aşa, însă, au ajuns glumeuri politici de nuntă cu dar din dar, prafu’ se alege. Pentru că 7,4 milioane şi pentru că supermajoritate. Pentru că “Je t’aime! Moi non plus” şi pentru că “Je vais et je viens, entre tes reins”. Căci Ponta în Franţa după liceu iar Crin cu mult mai francofon decît anglofon (la maestrul CTP).

Normal, după înhumare, amîndoi văd motive de maxim optimism. În spatele lacrimilor de saurian cu care implora PNL să nu plece, Veve rîdea interior, cu gîndul la tradiţionalul remariaj cu tradiţionala UDMR, pe un mizilic, acolo, două ministere. În vederea unei majorităţi beton, cu care PSD să cîştige şi marele grand-prix de la Cotroceni. Ha, ha, ha! Revigorat după vizita la Viena, Chucky rîdea cît se poate de exterior, cu gîndul la moţiunea de cenzură cu care va dărîma el, la momentul oportun, guvernarea lui Ponta, prin tradiţionala migraţie a UNPR către unde pică mai mult. În vederea revenirii triumfale a PNL la putere şi-a cîştigării marelui şlem, tot la Cotroceni. Şi mai ha, ha, ha! Judicioase planuri, neîndoielnic.

Ar mai fi, însă, o variantă. De rîsul rîsului, indubitabil. Dar, în materie de comedie, există şcoli infinit mai performante, atunci cînd îşi dau, realmente, silinţa. De ce s-ar băga? Pentru că UE şi pentru că NATO. Mai ales NATO. Pentru că puci şi pentru că marţea neagră. Pentru că steagul Chinei comuniste în Parlamentul de la Bucureşti în loc de steagul UE şi pentru că tren de mare viteză şi echipamente Huawei. Lucruri de neuitat. Pentru că Ucraina şi pentru că Putin. Pentru că geopolitică şi pentru că Deveselu. Rahaturi din astea. Cum ar suna bancul? Printr-un discret dar eficient lobby, tip “Borgia, vesela”, Crin e convins că-şi va vedea cu ochii visul prezidenţial. Plan simplu: se sparge USL, el şi cu PNL devin, printr-o abilă campanie de PR, mai albi ca Albă ca Zăpada, că proştii uită repede. Moţiune, eventual parlamentare anticipate, simultan cu scrutinul prezidenţial, nouă majoritate cu PNL la guvernare şi Cotroceni pe tavă. Pam, pam! Se dau garanţii. Sînt crezute. Se trece la acţiune.

Ce urmează, însă, e furtuna perfectă. “Perfect shitstorm”, în engleză. O campanie  asiduă, de-o josnicie fără precedent. Cu teribil de mult rahat în ventilatoare, din toate părţile. Sortimentul de cofetărie, desigur. DNA continuă arestările, spre toate azimuturile. Şi-n stînga şi-n dreapta. Cad nume grele. Partidele cu vedetele lor tradiţionale sînt în mod egal compromise, pe linia “aceeaşi mizerie”. Lansată, de altfel, chiar de USL (aşa, ca o ironie). Rezultă numai Albe ca Zăpada Maro. Dezgust general, jale unanimă în sondaje. Şi iată! Apare o personalitate mai nepătată, credibilă, cu un program inteligent, cu un mesaj decent şi convingător. Sprint la fileu, victorie. C-aşa-i în tenis. Deci imposibil. Pentru că România şi pentru că de unde aşa ceva? Deci chiar de rîsul rîsului. Evident. Totuşi, gluma s-a mai practicat. În ţări cu corupţie endemică şi cu partide praf. Depinde ce comici trimit şcolile vestice: fie consultanţi cu facultatea prin corespondenţă, fie absolvenţi la zi. Chiar şi cînd îşi dau silinţa, nu iese la fix, dar tot iese ceva mai bine. Fiind însă o simplă glumă, fără vreo bază în realitate, nu poate fi luată în serios. Rămînem la ce ştim. Cu Ponta sau Crin, viitor senin, în mod unanim! Din ventilator, drept peste popor!

Crin Antonescu, un cacabun

Previzibil, s-a rupt USL. Am spus-o încă din 2011 că PSD nu va susține un om din afara partidului la prezidențiale. Știau asta și pesediștii, știau și peneliștii. Dealtfel, ambele partide aveau pregătite încă din 2011 strategii de rupere a alianței. Nimeni de la vîrful celor două partide nu a crezut vreo clipă că USL va supraviețui pînă la prezidențiale și că PSD îl va susține pe Crin Antonescu. Singurul moment în care Crin Antonescu s-a văzut candidat prezidențial susținut de PSD a fost la lovitura de stat din vara lui 2012, cînd după demiterea lui Băsescu ar fi avut loc prezidențiale anticipate. Însă atunci PSD a întins coarda cît să-l lase pe Băsescu fără putere, dar nu suficient cît să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni pentru următorii cinci ani.

Ce le-a împiedicat pînă acum să rupă alianța? În primul rînd, borcanul cu dulceață al bugetului și, în al doilea rînd, găsirea unei strategii de divorț care să minimizeze pierderile electorale și de imagine ale celor două partide. USL e cea mai de succes alianță politică a ultimilor 24 de ani, în termeni electorali. A reușit să cîștige alegerile parlamentare zdrobitor, en fanfare, ce-i drept, și cu ajutorul înțelegerilor pe sub masă cu PDL-ul păstorit de Vasile Blaga. Au creat speranțe și așteptări uriașe, iar ruperea USL va crea frustrări pe măsură. De aceea, ambele partide și-au pregătit divorțul cu grijă, cu pretexte credibile, să nu supere prea mult electoratul. Cine știe cam care e treaba prin politică știe și că PSD și PNL aveau pregătite strategii de rupere încă din 2011. Nu înainte însă de a cîștiga parlamentarele. Ambele partide știau că la prezidențiale unui va da candidatul stîngii, iar celălalt va da candidatul dreptei. Important era ca fiecare să ia cît mai mult din zestrea comună de votanți USL.

E un non-combat aranjat între PSD și PNL, între Crin Antonescu și Victor Ponta? Evident că nu. Dacă era așa, rămîneau împreună și îl susțineau pe Antonescu la prezidențiale. Ambele partide știu că acel partid care va pierde prezidențialele va fi vioara a doua la guvernare și că președintele partidului care va pierde prezidențialele va fi executat, cu atît mai mult cu cît va fi și candidat prezidențial. Nu e teatru. E război pe bune, care se va lăsa cu morți și decapitări politice. Fiecare dintre cele două partide vrea să obțină maximum din alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul acesta, să se poziționeze cît mai bine în raport cu celălalt, dar asta nu exclude refacerea USL după prezidențiale. Numai că tonul îl va da acel partid dintre cele două care va avea președintele.

Se vor bate PSD și PNL pe alegătorii USL? Nu. E foarte greu. Îi pot ține doar rămînînd împreună. Din momentul în care cele două partide se rup, fiecare își va lua electoratul său, pesedist și penelist, iar votanții useliști, nu puțini, vor fi luați de acel partid care va fi perceput ca moștenitorul USL-ului. Acesta este motivul pentru care PSD a creat USD, adică Uniunea Social Etc. Pentru mulți dintre alegătorii USL, coroborată cu propaganda PSD de demonizare a lui Antonescu, cu chiar propaganda PNL de asumare a poziționării ”de dreapta”, titulatura de USD e suficient pentru a identifica noua alianță cu USL sau chiar de a o confunda, în cazul alegătorilor mai puțin educați și informați, cu un IQ mai șchiop și trist. PNL și Antonescu, la rîndul lor, nu puteau risca să se înghesuie cu PSD pe votanții USL. Sînt mulți, dar nu suficienți. Antonescu nu are nicio șansă în fața lui Ponta dacă se bat la prezidențiale pe votanții USL. Două treimi dintre aceștia sînt pesediști sau mai apropiați de PSD. Astfel, Antonescu trebuia neapărat să ia din votanții opoziției, din votanții ”dreptei”, pedeliști, băsiști, gură-cască, distrați care vin doar la prezidențiale ș.a. De aici rebrandingul lui Antonescu în eroul dreptei justițiare, capitaliste, europene, americanofile, degrabă iubitoare de stat de drept.

Nu reușesc să înțeleg de ce o despărțire pregătită de ani de zile și asumată atît de PSD cît și de PNL, absolut previzibilă, e văzută azi ca o mare surpriză și o mare victorie. Sîntem salvați, USL se rupe! Era evident că se rupe la începutul lui 2014 și au spus-o toți oamenii cu o minimă atenție la scena politică și o minimă inteligență. De unde entziasmul și transformarea PNL și a lui Antonescu în eroi și victime în același timp? Era evident că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012 și că nu va rezista pînă la alegerile prezidențiale din 2014. Era evident că ambele partide vor amîna despărțirea cît mai mult, PSD ca să aibă majoritate confortabilă pentru Guvernul Ponta și pentru ca Antonescu să nu aibă timp suficient să-și facă o imagine de erou anti-USL (cred că nici ei nu se așteptau să fie primit cu entuziasm în doar cîteva ore de militanții ”dreptei”), PNL, ca să rămînă cît mai mult la guvernare, la borcanul cu dulceață al bugetului. Numai pe Blogary s-a scris de zeci de ori că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale și că USL se va rupe, dar nu înainte de toamna lui 2013 sau primăvara lui 2014, și de aceea entuziasmul unui divorț aranjat cu ani înainte de protagoniști mă surprinde.

Scriam despre viitoarea reacție a dreptei încă din 14 decembrie 2012:

Dacă PNL, cu ajutorul planului ”dizidenței” față de PSD, plan care va fi pus în aplicare începînd cu 2013, va reuși să depășească criza de credibilitate, se va instala definitiv și unic, pe partea dreaptă a scenei politice. Și va fi acceptat și adoptat fără cea mai mică problemă.

Am văzut, cu ocazia acestor alegeri, cît curaj au susținătorii Dreptei. A doua zi după ce, în urma farsei numite ”cearta PNL-PSD”, PNL se va instala pe partea dreaptă a scenei politice, toți comentatorii și editorialiștii dreptei vor psihologiza trist, în genunchi, făcînd apologia ”răului celui mai mic” și ne vor îndemna să sprijinim, cu lămîie, soluția unică și imperfectă numită PNL, în frunte cu Crin Antonescu, Tăriceanu, Orban, Becali sau oricine o mai fi. Nu subestimați susținătorii Dreptei, habar n-aveți cît de jos sînt dispuși să coboare, pînă în centrul Pămîntului, de unde, tîrîndu-se în patru labe, triști, scîrbiți, dar pătrunși adînc, pînă-n mațu’ gros, de responsabilitatea civică, își vor folosi decibelii, argumentele și figurile de stil ca să ne convingă că nu avem de ales.

PNL si Crin Antonescu, speranta Dreptei (Blogary, 14 decembrie 2012)

Iată că s-a adeverit ce am scris atunci.

Dacă între PSD și PNL sînt poziționări doctrinare și față de justiție și statul de drept ireconciliabile, de ce nu s-a rupt USL în vara lui 2012, la lovitura de stat? De ce atunci, în semn de protest față de atacurile la statul de drept și la justiție, Crin Antonescu nu a făcut ședință și nu a cerut ieșirea de la guvernare și demisia lui Ponta? De ce, cu excepția unui mic grup din PNL (cei din gruparea Chiliman-Moisescu), niciun penelist nu a protestat? De ce Crin Antonescu și PNL nu s-au rupt de PSD la atacurile asupra justiției și statutului de drept? Au avut zeci de ocazii. Mai mult, la lovitura de stat din 2012 Antonescu și PNL erau vîrful de lance al puciului, extremiștii, în timp ce PSD și Ponta treceau drept moderați și defetiști în ochii activiștilor isterici ai puciului?

USL s-a rupt fiindcă PSD nu a acceptat să susțină un candidat din afara partidului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PSD voia să rămînă singur la borcanul cu dulceață al bugetului. Era previzibil. USL s-a rupt fiindcă PNL erau conștient că PSD nu-i va susține niciodată candidatul prezidențial și fiindcă trebuie să-l poziționeze pe acesta ca lider și prezidențiabil al opoziției și al dreptei.

Și uite așa, PSD are liberă partea stîngă, cu votanții useliști, pentru candidatul său, iar PNL preia partea dreaptă, cu votanții antiuseliști, pentru candidatul său. Dacă Antonescu va fi acceptat de dreapta, ce șanse avem ca președintele viitor să fie uselist? 100%.

PSD, în schimbul puterii și funcției de prim ministru, i-a promis lui Antonescu că-l va susține la prezidențiale, fără să-l susțină. Dreapta a fost trimisă în opoziție de alianța PNL-ului cu PSD, și drept mulțumire, îl va susține pe Antonescu la prezidențiale. PSD promite și primește, ”dreapta” pierde și respectă promisiunea făcută de PSD.

Între PSD și PNL, între Ponta și Antonescu nu au existat niciodată disensiuni pe temele cu adevărat importante, pe stat de drept sau justiție. Nici nu avea cum, atîta timp cît pe pesediști și peneliști i-a adus împreună tocmai lupta împotriva justiției și statului de drept. USL s-a constituit și acționat ca grup infracțional organizat. Acum se bat pe teritoriu și pe titlul de Don. Dar, ca să se bată, au nevoie de spațiu. Așa că își împart scena politică în două, iar PNL și Antonescu ocupă spațiul dreptei. După ce prezidențialele se vor fi sfîrșit și unul dintre cei doi pretendenți va ajunge Naș. se va face pace. Învinsul va fi retrogradat sau executat, iar gruparea sa, cu un nou șef, va avea o poziție inferioară în Grupul Infracțional Organizat. Dar Grupul va supraviețui.

Printre politicieni, membri de partid și militanți politici, dincolo de spiritul de peluză, circulă mitul inteligenței numit ”Mica combinatorică machiavelică” sau ”cinismul pentru cocalari”. Cu cît o decizie, o acțiune, este mai imorală, cu atît pare mai inteligentă. E un mit de care trebuie să fim conștienți. Pentru cei mai mulți dintre noi, etica e invers proporțională cu inteligența, eficiența e invers proporțională cu adevărul. Nici nu mai contează scopul, nici nu mai contează rezultatul. De cele mai mult ori rezultatul e prost, însă toată lumea e fericită că a arătat inteligentă. Am avut mijloace inteligente. Principiile, sinceritatea, onestitatea, etica, toate acestea sînt expresii ale prostiei, naivității, retardului mental. În schimb, lipsa de scrupule, minciuna, imoralitatea, mica combinatorică sînt dovezi ale inteligenței, ca-n filmele cu conspirații și spioni. Dacă mergi pe banda ta și ajungi în 10 minute, ești prost, n-ai ce căuta la volan în București. Dacă mergi pe linia de tramvai, te blochezi în intersecție și ajungi în 50 de minute, ești un adevărat care i-a făcut pe fraieri.

Reacția ”dreptei” față de Antonescu e o dovadă de prostie. Pare inteligentă fiindcă e imorală iar imoral egal inteligent, după cum spuneam. Este însă o dovadă de prostie. De ce?

Antonescu e primit cu brațele deschise fără se se negocieze cu el, fără măcar să încerce să joace teatru, să se prefacă. Primește o gură de oxigen în PNL, partid care nu va încerca să-l executa tocmai pe liderul și prezidențiabilul dreptei. E o prostie fiindcă blochează șansele candidaților, actuali sau potențiali, ai dreptei dînd de înțeles electoratului că nu are de ales, trebuie să-l susțină pe Antonescu (sau pe Iohannis, e același lucru). E o prostie fiindcă transformă prezidențiabilul USL, un extremist dezaxat, virulent inamic al justiției și statului de drept, co-autor al unei lovituri de stat, în prezidențiabilul dreptei și blochează un potențial candidat cu șanse al acesteia. E o prostie fiindcă astfel ”dreapta” predă complet armele și lasă întregul spațiu politic USL-ului. E o prostie fiindcă legitimează, intern și internațional, un impostor care apoi o va călca în picioare, din poziția de lider al dreptei sau președinte. Din momentul în care Antonescu este legitimat de dreapta, inclusiv în cancelariile occidentale, acesta nu va mai avea opoziție și va fi total incontrolabil. Ce va face opoziția? Se va duce la europeni și americani și le va spune ”Știți acel domn despre care v-am spus că e responsabil și frecventabil și v-am cerut să-i dați o șansă? E, a luat-o iar razna. E un dezaxat extremist și iresponsabil, cu apucături dictatoriale, nu dă doi bani pe justiție, legi, Occident și statul de drept. Deci nu e chiar așa cum v-am spus acum două săptămîni că e. Cum? Doamna Nuland… ăăă…. cretini instabili? Să ne hotărîm dracului odată cum e domnia sa, domnul Crin Antonescu? Cum? Fuck us?”

Teoria lantului fara bila, a celulei cu gemulet sau a raului mai mic

Uitați-vă bine la ce se întîmplă acum în Ucraina.

Cei douăzeci de ani de slăbiciune și derută din partea Rusiei s-au terminat. Rusia redevine o mare putere, expansionistă, agresivă, totalitară. Vorba lui Alexandru Hâncu, fie-vă frică! Și treziți-vă. Ucraina e vecina noastră și a Moldovei, nu e în Oceania. Următorii pe listă sîntem noi și polonezii. Iar noi sîntem înconjurați de prăzi ușoare ale Rusiei, ca Bulgaria sau Serbia, că Marea Neagră aproape au rezolvat-o. Și pe unguri i-au rezolvat. Îi tranșază acum pe ucrainieni, iar Moldova e pac pac, o nimica toată.

Sîntem într-un moment de cumpănă a istoriei și trebuie să înfigem bine picioarele în pămînt, că n-o să fie deloc ușor.

Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de lideri curajoși, cu caracter puternic, consecvenți, patrioți, cu rădăcini istorice și intelectuale bine înfipte în tradiția democrației occidentale și luptei românilor pentru libertate și democrație din secolele XIX și XX. Avem nevoie de lideri care să știe unde mergem și, mai ales, care să știe de unde venim. Avem nevoie de lideri care să creadă și care să lupte pînă la ultima picătură de energie pentru ceea ce cred. Avem nevoie de lideri care să nu-și schimbe credințele și părerile despre lume și viață de două ori pe zi sau de cinci ori pe an. Avem nevoie de lideri politici cu convingeri puternice și patrioți. Nu trebuie să fie îngeri, trebuie să înfigă bine picioarele în pămînt, să mîrîie și să-și arate colții la dușman.

Avem nevoie de ei la Cotroceni, la Palatul Victoria, la Parlament, la Strasbourg. Avem nevoie de ei să susțină cauza României, cu forță și convingere aici, în fața românilor, și în fața cancelariilor occidentale.

Teoria răului mai mic pornește de la premisa că sîntem niște căcați leșinați care atîta merită și să zică mersi și pentru atîta.

Nu ne permitem epoca răului mai mic. Nu ne mai putem permite trădători, hoți sau lași. Altfel, vom avea ales între o gubernie soft și o gubernie hard, între o celulă cu zăbrele la ferăstruică și o celulă fără fereastră deloc. ”Ha, uite, lanțurile mele n-au bilă!” Etefleoșc. Și?

Astfel, Ponta și Antonescu ies amîndoi din discuție.

De fapt, în cazul lor nici nu poți vorbi de răul mai mic, fiindcă este extrem de greu spre imposibil să-ți dai seama care dintre ei e răul mai mic, Oricum, dacă unul dintre ei e totuși răul mai mic, diferența e atît de mică încît e complet irelevantă.  E ca și cum după trecerea glonțului prin țeastă ai muri instantaneu sau ai mai trăi patru secunde. Să fim serioși, patru secunde în plus de viață nu se pun.

Nu avem nevoie de șmecherași deciși să ne vîndă oricînd, oricui pe oricît, nu avem nevoie de mafioți care negociază prețul cu oareșce talent, nu avem nevoie de molîi care nu ridică capul din pămînt, prin ale căror vene curge apă și care se pișă pe ei cum ridică cineva un pic tonul la ei. Nu avem nevoie de lași, paralizați în tăceri interesate sau pur și simplu speriate. Nu avem nevoie de debili, de instabili psihic, de țăcăniți plecați pe cîmpii, urmăriți de paranoi și obsesii.

Nu mai sîntem în situația să ne putem permite hoți, trădători și lași.

Poate în alte situații istorice, mai fericite, mai calme și mai optimiste, ne putem descurca și cu hoți, mincinoși, trădători și lași. Din 1989 încoace trădătorii, lașii, hoții și mafioții pe de o parte nu au avut cui ne vinde, că rușii erau în corzi, pe de altă parte îi strîngea gheara americană de coițe și europenii visau expansiuni. Credeți că Iliescu nu ne-ar fi dat la ruși? Dealtfel, a și încercat, însă a căzut URSS-ul la doar cîteva săptămîni sau zile după ce ne vînduse. Fără intervenția Occidentului și azi tot de la țîța păroasă a Natașei sugeam laptele existențial, asta în timp ce Alioșa ne făcea necurățenii și perversiuni pe la spate. Așa cum ne-a mai făcut, dar nu mai ținem minte, că acum sîntem persecutați de aifoanele americane și de Bieber. Bine, bine, cu Bieber you have a point.

Teoria răului mai mic, a celulei cu gemuleț și a lanțului fără bilă nu funcționează în situația politică actuală. Trădătorii cu față de michimauși puberi, hoții amatori de chilipiruri, mafioții abili în negocieri, molîii cu apă în vine și limba tăiată, zărghiții cu pitici adormiți pe creiere și, în general, toată adunătura politică de la vîrf de acum, toți aceștia nu sînt soluția.

Nu confundați luciditatea cu renunțarea, nu confundați tăcerea cu inteligența, nu confundați lașitatea cu loialitatea.

Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de luptă, e nevoie să spunem tare ceea ce credem, mai mult ca niciodată acum e nevoie de lideri puternici, cu credință, caracter și curaj, care să-și cunoască istoria, tradițiile, limba, să-și iubească țara și să creadă în libertate, democrație și destinul occidental al României. Avem nevoie de inteligență, curaj, credință și patriotism. E mult? Nu, e minimumul necesar.

Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)

Aici am ajuns. În curul lumii, printre criminali și alți refuzați ai civilizației. Aici ne-a adus Victor Ponta, cel mai incompetent, iresponsabil și antinațional premier pe care l-a avut România. Acasă la stăpînul Putin, ucigaș patentat de opozanți și jurnaliști, împreună cu altă slugă de-a lui Putin, Viktor Ianukovici, ucigaș de opozanți și tineri care manifestă pe străzile Ucrainei pentru libertate și intrarea în lumea civilizată și împotriva Rusiei. Și toate astea în situația în care Rusia a anunțat că ar putea interveni militar în Ucraina, pentru a înăbuși revolta ucrainienilor. Aici sîntem după aproape 23 de ani de la prăbușirea URSS-ului. Am revenit la matkă. Dacă la prezidențiale alegem slugoiul ăsta iresponsabil sau slugoiul lui, Antonescu, vom ajunge să lingem tălpile bolșevicilor, kaghebiștilor și altor mujici.

Îndepărtarea de la putere a slugii iresponsabile a rușilor și baronilor pesediști e o datorie patriotică minimală a fiecărui român. În situația în care am ajuns, ceea ce face astăzi așa-zisa opoziție e o dovadă de iresponsabilitate comparabilă cu cea a slugii din poză.

ponta_ianukovici

Ponta, principalul vinovat pentru esecul operatiunii de salvare

Atunci cînd Ponta trebuia să coordoneze miniștrii și să fie sigur că informația despre localizarea avionului ajunge la salvatori, el era într-o emisiune de televiziune

Din ultimele informații, Ministerul Apărării avea datele de localizare a avionului. Această informație a fost prezentă inițial în raportul guvernului despre operațiunile de salvare, dar a fost scoasă din varianta finală. De ce? În primul rînd, pentru a ascunde vina lui Ponta de a nu fi coordonat ministerele și instituțiile din subordine și în al doilea rînd, din cauză că această informație disculpă STS-ul, cel pe care Ponta vrea neapărat să-l scoată vinovat, pentru a scăpa de șeful serviciului, gen. Opriș.

Dacă informațiile despre locul prăbușirii ar fi ajuns de la Ministerul Apărării la celelalte ministere și instituții implicate în operațiunile de salvare, cei șapte ar fi fost găsiți mult mai repede. Mai mult, poate că ar fi fost și șanse ca măcar studenta Aura Ion să fie salvată. Însă datele de localizare nu au ajuns de la Ministerul Apărării la celelalte ministere și instituții. De ce?

Știm că miniștrii nu-și pot da ordine unii altora și că nu se pot coordona și sincroniza spontan, la mica înțelegere sau prin vot, cu atît mai mult cînd e vorba de miniștri din partide diferite și de miniștri grei, cu importanță în guvern și în partidele lor. În operațiunile de localizare a avionului prăbușit și salvare a supraviețuitorilor au fost implicate mai multe ministere: Ministerul Apărării, condus de Mircea Dușa (PSD), Ministerul de Interne, condus de Radu Stroe (PNL), Ministerul Sănătății, condus de Eugen Nicolăescu (PNL), Ministerul Transporturilor, condus de Ramona Mănescu (PNL). La acestea se adaugă și autoritățile locale. Între diferitele ministere, structuri și instituții, între miniștri și între conducătorii diferitelor agenții și instituții există dintotdeauna concurență și sînt la mijloc orgolii și ambiții, mai ales cînd conducătorii provin din partide politice diferite.

În același timp, fiecare minister implicat în operațiunea de salvare este specializat pe un anumit domeniu, pe felia sa, are atribuțiuni limitate și niciun ministru și cu atît mai puțin conducător de instituție din subordine nu are la dispoziție toate informațiile și imaginea de ansamblu. Pentru ca operațiunile comune ale acestor ministere să nu se transforme într-un haos în care dreapta nu știe ce face stînga și în care unul trage hăis și unul cea, e nevoie neapărat de coordonare, de cineva care să strîngă toate informațiile, să aibă imaginea de ansamblu, să faciliteze comunicarea, să dea ordine și să ia deciziile. În operațiunile importante, în care e vorba de vieți omenești, de accidente, de riscuri și în care se lucrează contracronometru, nu e timp de certuri, de confuzii și de parlamentări între autoritățile implicate.

În operațiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni au fost implicate patru ministere, conduse de patru miniștri din partide diferite. Cine poate coordona miniștrii și poate da ordine miniștrilor? De cine ascultă miniștrii? Cine e șeful miniștrilor și al tuturor celor din instituțiile subordonate guvernului și ministerelor? Prim ministrul.

Ce făcea prim ministrul guvernului României, singurul care putea coordona ministerele implicate în operațiunea de salvare și putea da ordine miniștrilor, în seara zilei în care a avut loc accidentul, atunci cînd operațiunile de salvare erau în plină desfășurare? Era la televizor, invitat într-o emisiune. Făcea glumițe. Se dădea mare. Își făcea imagine. Era în campanie electorală. Se hlizea la cameră. Ba mai mult, anunța direct, în emisie, că victimele au fost găsite, fiindcă primise el un mesaj pe telefonul mobil (!!!). Culmea e că anunța triumfător un eșec al său și al guvernului pe care îl conduce: la ora 21:21 prim ministrul României anunța că supraviețuitorii au fost găsiți, neștiind că doi dintre ei erau deja morți și că nu autoritățile i-au găsit ci niște săteni din vecinătate. În orele în care prim ministrul României, singurul cetățean român care avea autoritatea să le dea ordine miniștrilor și să-i coordoneze, pe ei, ministerele și toate instituțiile din subordinea guvernulului, se hlizea sub reflectoarele televiziunii, într-un studio călduros, o tînără de 23 de ani murea înghețată iar sătenii din Horea căutau prin frig și zăpadă supraviețuitorii accidentului, în timp ce autoritățile statului, cele care ar fi trebuit conduse și coordonate de individul din studio, hălăduiau bezmetice și confuze prin pădurile patriei și se călcau reciproc pe picioare.

Victor Ponta are dreptate: nu putem acuza oamenii din ministere și instituții care au participat la operațiunile de salvare. Pur și simplu nu a avut cine să-i coordoneze și organizeze pe șefii lor, miniștrii, cei care nu au reușit să-și comunice unii altora o informație vitală. Nu e o figură de stil. Chiar era o informație vitală. Iar informația vitală, zona în care se prăbușise avionul, exista la Ministerul Apărării. Însă această informație nu a ajuns la celelalte ministere și instituții implicate în operațiunile de salvare fiindcă nu a avut cine să conducă și coordoneze miniștrii, să le dea ordine, să strîngă la un loc toate informațiile, să-și facă o imagine de ansamblu și să ia deciziile. Cel care ar fi putut face ca acea informație vitală, și multe altele, să ajungă acolo unde trebuie, se hlizea la căldurică, într-un studio de televiziune. Deși la ora la care intra în emisie știa că un avion cu șapte oameni s-a prăbușit în munți. Știa că supraviețuitorii sînt undeva în munți și că încă nu au fost găsiți. Cu toate acestea, în loc să-și facă datoria de conducător și de lider, a preferat să se ducă într-o emisiune de televiziune, să stea mai mult de o oră acolo la taclale.

Circulă informația că după emisiunea de televiziune la care a participat în timp ce operațiunile de salvare se desfășurau confuz, necoordonat și ineficient, s-a dus la o destindere cu Liviu Dragnea și ceilalți băieți, la Trattoria Il Calcio.

Nici nu e de mirare că Ponta acuză STS-ul că nu a dat localizarea exactă. El știe că Ministerul Apărării a avut această localizare, dar nu a transmis-o la celelalte ministere și instituții, și știe că trebuie să acopere cu orice preț această informație care disculpă STS-ul și îl scoate principal vinovat pe cel care ar fi trebuit să dea ordine miniștrilor și să-i coordoneze, Ponta însuși.

Știam că Ponta e un impostor, o făcătură politică și profesională, un țîști-bîști obraznic, un laș cu tupeu, un bandițel și-un golănaș iresponsabil, însă, dacă pînă acum din cauza lui s-au dat lovituri de stat, au eșuat privatizări, au sărăcit oameni, au rămas fără loc de muncă, au falimentat afaceri, s-au ratat proiecte și ne-am făcut de rîs la nivel internațional, iată că acum Ponta se dovedește un pericol nu numai pentru buzunarul, sănătatea, viitorul și demnitatea românilor, ci și pentru viața lor.

Ar fi supraviețuit Aura Ion dacă ar fi fost găsită cu o oră, două ore sau patru ore mai devreme? Nu putem ști cu exactitate. Însă ar fi avut șanse mult mai mari. Gîndiți-vă că ar fi avut parte de îngrijiri medicale mult mai devreme și ar fi fost la căldură. Ar fi fost într-o sală de spital, ar fi avut oxigen, medicamente, transfuzii, cu medici și asistente și familia în jurul ei, poate ar fi fost operată, sigur n-ar fi stat atîtea ore în ger, speriată, să înghețe, să piardă sînge, să se sufoce.