Ce e de făcut?
În niciun caz atacurile haotice ale unei oști de strînsură nu sînt soluția. Fac mai mult rău decît bine. Consumă resurse și nu aduc cîștiguri. Obosesc și demoralizează. Demobilizează. Și dacă se unesc cinci pîlcuri dezorganizate, conduse democratic de toată lumea, adică de nimeni, și pornesc haotic fără să știe unde pornesc, fără să aibă arme, lideri și plan? Ce vom cîștiga? Nimic. Repet, consumăm resurse și energii, și alea extrem de puține, și avem și ocazia să ne demoralizăm după.
Am putea visa că sîntem pe cai mari, ne-am putea trata depresiile cu wishful thinking și am putea refuza isteric să acceptăm realitatea. De fapt, asta și facem. Însă nu ne ajută la nimic, ba dimpotrivă.
În primul rînd avem nevoie de o analiză serioasă, fără menajamente și fără să ne mințim, a situației. Iar situația e următoarea:
- Nu avem lideri
- Nu avem structuri organizate
- Nu avem rețea de comunicare
- Nu avem resurse
- Nu avem teritoriu
Trebui să le găsim. În ordine cronologică:
- Trebuie să găsim liderii – de obicei se arată singuri și se decid prin ceea ce fac. Nu se recunosc extrem de greu. Sînt hotărîți, au capul limpede, găsesc primii ținta și ceilalți vin după ei. În momentele grele, sînt primii care găsesc locul de refugiu.
- Trebuie să găsim teritoriul – locul în care ne refugiem, terenul pe care construim, baza de unde pornim, higher ground, cum spune o vorbă din popor, dar nu din poporul nostru – trebuie să fie solid, înalt, trebuie să fie inaccesibil inamicilor, trebuie să ne fie accesibil nouă – teritoriul reprezintă valorile comune, de la care pornim și unde ne refugiem, acolo unde ne întîlnim toți – în momente grele, după înfrîngere, mulți se pierd în smîrcuri sau se rătăcesc, alții fug sau trădează – puțini, cei mai puternici și mai inteligenți, găsesc locul cel mai potrivit pentru refugiu, acolo unde se întîlnesc cu cei de-o seamă. Cei care îl descoperă sînt de obicei liderii. Fiindcă orice retragere, ca și orice atac, trebuie să aibă lideri. Și țintă.
- Trebuie să găsim resurse – dar pentru a ști ce fel de resurse și de ce cantitate de resurse avem nevoie, trebuie să știm ce facem cu ele. E nevoie de resurse umane, logistice, financiare, simbolice. Dar aceste resurse presupun un plan de organizare.
- Trebuie să construim structuri organizate – partide politice și organizații civice. Se construiesc în jurul liderilor și pe terenul solid al valorilor. Și cu ajutorul resurselor.
- Trebuie să construim rețele de comunicare – instituții mass media, rețele de influență și mouth-to-mouth (în teritoriu, în instituții, structuri sociale etc) – de la posturi TV și radio centrale, la cele locale, apoi bloguri și rețele social-media, grupuri de indivizi și indivizi care să vorbească, să convingă, să transmită mesajul etc
Ai liderii, ai baza unde construiești, ai resurse umane, logistice, financiare și simbolice, ai structuri formate din oameni și relații între oameni, ai canale de comunicare în interiorul structurilor și dinspre acestea spre exterior. Abia după ce ai toate acestea, poți începe să faci un plan, o strategie. Dar fără regrupare și reorganizare nu se poate vorbi de niciun fel de plan.
Știu, mulți vor striga disperați: nu avem timp, pînă atunci ne mănîncă dictatura, USL-ul va pune mîna pe tot și pentru noi va fi prea tîrziu, totul va fi terminat etc etc. Din păcate, isteria nu a rezolvat nimic niciodată. Dacă ar fi rezolvat, nu murea nimeni pe Titanic.
Structura politică a Parlamentului nu se va schimba pînă în decembrie 2016. Nici culoarea politică a guvernului. Poate că PNL va pleca sau va fi dat afară de la guvernare, poate că va rămîne pînă în 2016. Nu știm. Cert e că PSD va guverna România pînă în decembrie 2016. Să notăm această dată. Hai, toată lumea după mine, scrieți clar și vizibil în memorie: decembrie 2016. Nu trișați. Nu scrieți 2013, 14 sau 15. Nu scrieți martie sau august. Nu. E decembrie. Și e 2016. Insist pe acest subiect fiindcă văd că mulți dintre noi, cei mai nervoși, par convinși că USL va pleca de la guvernare peste cîteva săptămîni sau luni. Sau peste un an sau doi. Dacă îi întrebi cum, se enervează. Fiindcă nu știu răspunsul. Dar nu-i interesează. Foarte puțini dintre noi par interesați de rezultat. Mai toată lumea vrea să se salveze psihic și caută refugiul în tot felul de iluzii, minciuni și visări. Celor care nu vor să accepte realitatea le dau următoarea idee: criogenați-vă și reveniți în ianuarie 2017. Și mai discutăm atunci dacă e cazul să rămîneți printre noi sau să săriți în următorul frigider al timpului. Deci, decembrie 2016. Sper că a notat toată lumea.
În momentul ăsta sîntem în plină paralizie, depresie și retragere dezorganizată. Mă refer la aripa politic-militant-mediatică. Aripa instituțional-occidentală, cu Băsescu în frunte, e într-un fel de retragere organizată și negociată cu urmăritorii. Va reuși să salveze cîte ceva. Nu mult. Dar oricît de puțin ar reuși să salveze e mai bine decît nimic. Întrebarea e dacă merită acest puțin salvat. Dacă resursele consumate în negociere (simbolice, de timp, organizaționale, de orice fel) sînt prea mari în raport cu cîștigurile, atunci această retragere negociată nu merită. Eu zic însă că merită. Dacă astă vară Băsescu nu se retrăgea și nu rămînea Președinte cu ajutorul boicotului, astăzi Președintele țării s-ar fi numit Crin Antonescu, mandatul lui ar fi durat pînă în septembrie-octombrie 2017 și ar fi avut atribuția desemnării premierului în 2012 și 2016. Poate că va fi Președinte începînd cu 2014. Poate că va fi Președinte puternic, cu atribuțiile de azi ale Președintelui, poate nu. Nu știm. Știm însă că am amînat președinția lui Antonescu cu cel puțin 2 ani. Poate că va fi președinte decorativ, fără cine știe ce atribuții. Sau poate că nu va fi deloc. Însă dacă Băsescu era demis în vară, Antonescu era azi Președinte puternic, cu toate atribuțiile pe care le-a avut și Băsescu în ultimii 8 ani. SIGUR.
Lumea vrea ca Băsescu să se enerveze acuma, să pocnească din degete și Dreapta Unită să cîștige parlamentarele de săptămîna viitoare cu 55% iar Băsescu al treilea mandat prezidențial în 2014. Nu se va întîmpla. Parlamentarele se țin abia în noiembrie-decembrie 2016 iar Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat. Și ”dreapta unită a forțelor democratice și progresiste”, în cele mai bune momente al ei, abia a ajuns la 37% (în 1996), 31% (în 2004) și 32% (în 2008).
O amînare a execuției e mai bună decît execuția. A, poate că execuția va avea totuși loc, sau poate că se întîmplă ceva între timp și va fi anulată. Însă o amînare înseamnă o șansă. Cît de mică. Execuția înseamnă nicio șansă. Bine, în cazul nostru, lumea nu vrea nici execuție, nici amînare, vrea un miracol, vrea să dea timpul înapoi sau să se frece la ochi și să se trezească din coșmar, la realitate, pe o plajă din Bahamas. Miracolele nu se întîmplă, timpul nu poate fi dat înapoi iar din coșmar nu ne vom trezi dintr-un motiv extrem de simplu: e realitate, nu coșmar.
Pentru Blogary ar fi extrem de comod, ba chiar benefic, să întrețină această predispoziție la auto-iluzionare. ”Oamenii vor să fie mințiți, caută confort și refugiu la voi și pe net în general, nu-i mai demoralizați”, mi se spune. Însă eu nu reușesc să înțeleg la ce ar folosi minciuna și auto-iluzionarea. Dacă te îmbeți sau intri într-o stare de euforie sau îți pierzi cunoștința în timp ce cazi în prăpastie s-ar putea să nu simți nimic în cădere, să mori fericit. Însă șansele de a te agăța de ceva și astfel să eviți căderea sînt zero (mi s-a întîmplat practic asta, la munte, la 13 ani, pe la Bolboci, dacă țin minte bine, cînd am căzut în prăpastie și m-am prins în cădere de un cablu, nici nu știu cum – oricum, mai aveam încă vreo 20-30 de metri de căzut pînă jos – dacă luam un pumn de ecstasy înainte, mă mai apucam eu de cablul ăla?).
Gesturile cretine (zis ”eroice”) din telenovelele de mîna a paișpea sau starea de euforie auto-indusă cu minciună și motivaționale nu ne ajută cu nimic. Luciditatea, da.
Repet, am pierdut bătălia decisivă și sîntem în plină retragere haotică. Băsescu poate cîștiga timp doar. Și nu mult.
Acestea fiind spuse, pentru a reveni în luptă avem nevoie de cele descrise mai sus: lideri-valori comune-resurse-organizații-rețele de comunicare. Nu avem de niciunele deocamdată. Nu știm încotro ne refugiem, nu avem pe cine urma iar de celelalte nu poate fi vorba.
Dar încotro ar trebui să ne refugiem? Care e setul de valori comune? Care este acel teren pe care ne retragem pentru a ne trage sufletul și a reconstrui? Trebuie să fie solid, inaccesibil inamicilor și accesibil nouă. Și, extrem de important, nu trebuie să fie nici prea restrîns, dar nici prea extins. Nu are rost să ne retragem fiecare pe metrul său pătrat și personal, dar nici pe o tarla imensă, fără granițe, fără început și fără sfîrșit. Setul de valori trebuie să fie suficient de bine definit și restrîns pentru a fi solid și a da sentimentul de apartenență, trebuie să fie delimitat clar, să nu fie accesibil celorlalți și să poată da acele criterii după care se decide apartenența la acest spațiu, dar să fie și suficient de întins pentru a fi relevant și încăpător pentru mai mulți. Există riscul să definim aceste valori mult prea restrîns și rigid și să ne trezim cu sute de minigrupulețe puriste cu hotare adînci, de netrecut, și există riscul să definim aceste valori mult prea vag, fără granițe. În primul caz ne împărțim în ultraconservatori, ultralibertarieni, conservatori, creștin democrați, libertarieni, centriști etc etc, fiecare grupuleț despărțit de fiecare alt grupuleț de vederi diferite pe o anumită temă (piață liberă, națiune, stat, drepturi și libertăți, avort, religie, sex, fiscalitate, educație, sănătate, caritate, resurse naturale, ecologie etc etc etc). În al doilea caz, ne adunăm cei ce cred în statul de drept și justiție sau să fie bine ca să nu fie rău sau Comisia Europeană are întotdeauna dreptate (de obicei, definim asta, absolut aiuristic, ca fiind ”dreapta”).
Definirea setului de valori e o chestiune de acord fin al forțelor gravitaționale ale fiecărei valori. Fiecare valoare are forța ei gravitațională. Dacă definim setul de valori prea strict și fiecărei valori îi dăm o forță gravitațională puternică, vom avea zeci de corpuri dure, cu nuclee puternice și forțe gravitaționale egale, ceea ce va împiedica apropierea și contopirea într-un nucleu, într-un corp mai mare. Dacă definim setul de valori prea lax, nu vom avea nuclee deloc sau vom avea un nucleu extrem de slab, incapabil să creeze un corp definit. Trebuie să găsim jumătatea drumului dintre zecile de nuclee dure și pure ideologic și ceața lăptoasă a statului de drept.
Trebuie să găsim valorile centrale, cele mai relevante, să le dăm forță lor și să o slăbim la celelalte. E acord fin și compromis care cere multă inteligență, răbdare și atenție. Criteriul de coagulare trebuie să fie însă valorile comune și nu numărul. Pe ”unioniști” și ”51%-iști” trebuie să-i dezamăgesc: chiar dacă totul merge perfect, dacă vom găsi lideri și acel set comun de valori, vom fi mult mai puțini decît vă așteptați sau sperați. Dacă ne apucăm ieri de treabă și avem multă inspirație și mult noroc, și lucrurile merg de la foarte bine spre extraordinar în sus, în 4 ani vom avea o forță politică de circa 15-20%, capabilă să participe la jocul politic.
Nu cred în identitatea cu orice preț, dar nici în unitatea cu orice preț.
Însă despre lideri, organizații politice, resurse și canale de comunicare vom vorbi mai încolo. Deocamdată trebuie să punem prima întrebare: Care este setul comun de valori?
PS. Pe cei mai nervoși și nerăbdători o să-i rog să se abțină de la comentarii. Sînt sătul de ”N-avem timp de discuții și filozofii și sexul îngerilor, vrem acțiune, vrem să facem și să dregem, ACUM!” Sînt sătul de majuscule și semne ale exclamării. Dacă vor să facă, să facă și să ne scutească pe noi, ceilalți, de comentarii. Dacă vreți să vă bateți acum…ACUM…cu Dragnea, Ponta, Antonescu și Fenechiu, nu ne mai obosiți pe noi cu comentariile. Duceți-vă și bateți-vă cu ei. Cum veți declanșa alegeri anticipate joi și veți face un partid pînă marți, asta nu mai contează, astea-s filozofii despre sexul îngerilor. Sînt convins că veți triumfa și fără să se țină alegeri sau să aveți partide, resurse și alte asemenea. Vă veți duce cu mîinile pe sus, cu majusculele, semnele de exclamare și gura mare și veți face chestii și veți învinge, sînt absolut convins. Dar faceți-o și nu mai comentați. Vrem fapte, nu vorbe. Așa că lăsați tastatura, netul și comentatul.