Tortul „dreptei”

Tortul are patru straturi, adică patru electorate. Imaginea este aceeaşi de la Revoluţie încoace:

a. Nucleul dur. Un milion de oameni care votează constant împotriva PSD. O excepţie de la regulă: 40% dintre ei n-au venit la ultimele alegeri, boicotând ARD.

b. Ce aduc din rural primarii „dreptei”. Un milion de voturi în 2008-2009, jumătate din valoarea asta în 2012.

c. Cei care înclină balanţa. Maxim 1,8 milioane persoane cu educaţie medie şi venituri medii care din când în când votează împotriva PSD (1996, 2004, 2009). Când însă oamenii ăştia votează pentru PSD (1992, 2000, 2012) scena se dezechilibrează şi „dreapta” o ia la vale. Tendinţa generală: vot negativ la adresa puterii.

d. Tovarăşii de drum. Votanţi extremişti şi etnici maghiari care vin în turul doi de la prezidenţiale alături de candidatul „dreptei”, dacă există un asemenea candidat. Până prin 2005 aceşti oameni erau un factor important. Acum cei mai mulţi au devenit pensionari, au emigrat sau sunt total dezinteresaţi de politică.

Asta este tot.

Asta chiar este TOT. Nu glumesc. Nu mai există nimic altceva şi nimeni altcineva. Astea sunt graniţele ţarcului. Dacă sugerezi altceva, eşti considerat nebun sau filozof.

În momentele bune un partid al „dreptei” poate spera la maxim 3,7 milioane de persoane (electoratele a, b şi c). În practică nu s-au mai obţinut 3,7 milioane de aproape două decenii, de la Convenţie. De aceea avem scoruri de maxim 32-33%. Pur şi simplu vin prea mulţi oameni la vot. Oameni din afara electoratelor a, b şi c.

Ăsta e şi unul din motivele pentru care dreapta n-a făcut niciodată Constituţii. A fost întotdeauna la zeci de procente distanţă. De fapt, până şi obţinerea unor majorităţi simple a depins de parlamentari ai stângii (PD ’97-2000, UNPR ’09-2012).

Alt exemplu apropo de cât de prost e alcătuit tortul dreptei: Traian Băsescu – un politician carismatic şi abil – abia a câştigat două alegeri. Echivalentul lui ca forţă în deceniul anterior, Ion Iliescu, a avut un drum mult mai uşor. Nu e vina preşedintelui în funcţie: cu tortul ăsta s-a pomenit în braţe în 2004, pe el a trebuit să-l îmbunătăţească cum a putut, pe el îl cară şi acum.

Nu ştiu dacă există politicieni care s-au săturat de acest model falit şi periculos. Nu ştiu dacă există oameni care conştientizează slăbiciunile enorme ale PSD, nu ştiu dacă există oameni care-şi dau seama că 31% la parlamentare este şi va fi întotdeauna insuficient, nu ştiu dacă există destulă ambiţie, poftă de muncă şi hotărâre pentru a avea de exemplu o Constituţie de dreapta, preferabil în următorii 260 de ani.

Cât timp tortul va arăta aşa, victoriile la prezidenţiale vor fi pe muchie (dacă vor fi), înfrângerile la parlamentare vor avea dimensiuni apocaliptice iar, în cazul aşa-ziselor victorii: doi-trei parlamentari de „dreapta” care dorm prea mult dimineaţa = nu mai există majoritate în parlament.

„Reunificarea dreptei” nu valorează absolut nimic atâta timp cât se reunifică acelaşi tort nenorocit pe care l-am descris mai sus. Politic şi sociologic vorbind, „ne unim noi cu noi şi cu ai noştri”.

Ce poate fi făcut?

Există soluţii. Nu puţine. Toate creative. Dar nu pot fi livrate în plic. Ele trebuie cizelate împreună cu politicienii care le vor implementa. Aceşti politicieni au rolul decisiv în selectarea şi definirea lor. O strategie pe 10-20 de ani nu este precum un rol de piesă, care se memorează şi eventual se uită.

Victoriile aparente (2008) sau inadmisibil de strânse (2009) au împins problema sub preş. În 2014 vom fi în aceeaşi paradigmă ca în 2012, ca în 2002, ca în 1992. Cu rezultate pe măsură. Necesitatea remodelării radicale a tortului nu e încă evidentă. Mai e nevoie de câteva înfrângeri pentru ca politicienii să-şi pună întrebări. Chit că răspunsul ar înseamna ca „dreapta” să abandoneze ghilimelele.

Scenarii si riscuri prezidentiale

Revin la obsesia mea cu prezidențialele și referendumul pentru Constituție. Articolul cu educația se amînă pentru astăzi după amiază sau mîine. Sau zilele astea.

Pentru a trece Constituția e nevoie de voturile PSD și PNL. Niciunul dintre aceste partide nu poate trece Constituția fără celălalt. Astfel, PSD, dacă îl lasă pe Antonescu din brațe, nu mai poate spera să modifice Constituția. Pentru ca proiectul de revizuire să fie adoptat este nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei camere. Dacă cele două camere nu se înțeleg, se decide în plenul camerelor reunite cu votul a trei sferturi din numărul parlamentarilor. Dacă PSD vrea să treacă revizuirea fără ajutorul PNL, va trebui să adune cîte două treimi din numărul membrilor fiecărei camere, ceea ce este aproape imposibil. În momentul în care PSD își anunță candidatul la președinție și se rupe USL, șansele revizuirii Constituției scad pînă aproape de zero.

Dacă vor să treacă de Parlament revizuirea Constituției, pesediștii au trei variante:

  1. să-l susțină pe Antonescu la prezidențiale
  2. să preia PNL-ul și să-l îndepărteze pe Antonescu de la conducerea partidului
  3. să cîștige susținerea a cît mai multor parlamentari PNL, PDL, PPDD și UDMR, preferabil a cel puțin jumătate dintre parlamentarii fiecărui partid

Variantele 2 și 3 sînt extrem de greu de realizat. E greu de crezut că interesul parlamentarilor PNL, PDL și UDMR e să dea cît mai multă putere PSD-ului, care ar trece varianta sa de Constituție și ar avea șanse extrem de mari pentru a cîștiga prezidențialele avîndu-l candidat pe Ponta.

Astfel, rămîne varianta 1. Este însă PSD atît de interesat de revizuirea Constituției încît să-i cedeze candidatura la prezidențiale lui Antonescu? Și, mai mult, este dispus PSD să riște cedîndu-i lui Antonescu candidatura la prezidențiale înainte de a ști dacă revizuirea Constituției este adoptată sau nu?

Așa cum am mai zis, pentru a se organiza referendumul în același timp cu alegerile prezidențiale, legea de revizuire trebuie adoptată cel devreme cu 30 de zile înainte de alegeri. Candidaturile la prezidențiale se depun cel tîrziu cu 30 de zile înainte de alegeri.

Nici Antonescu nu e într-o situație prea bună. Dacă USL rămîne unit și Antonescu este candidatul alianței, în varianta în care trece revizuirea Constituției și președintele își pierde puterea, PSD se va demobiliza în turul II al prezidențialelor. Există chiar riscul să se demobilizeze întregul USL: Nici pesediștii, nici peneliștii nu mai au ce cîștiga de pe urma unui președinte fără atribuții, iar costurile financiare, de timp și energie în campania electorală și mobilizarea la vot în turul II nu-și mai au rostul. Dacă Antonescu va cîștiga prezidențialele, va trebui să-și dea demisia din PNL, însă ar rămîne cu influență destul de puternică în partid, dar nu comparabilă cu a unui președinte cu atribuțiile constituționale de acum. Dacă va pierde prezidențialele, va fi o pradă ușoară pentru rivalii din partid, care îl vor acuza pentru trădarea PNL-ului pentru PSD: Să nu uităm că din pierderea atribuțiilor prezidențiale are de cîștigat doar PSD și Antonescu, nu și PNL, care nu poate concura cu un partid de dimensiunea PSD-ului. În varianta în care nu trece Constituția revizuită, PSD nu se va demobiliza, ci se va mobiliza împotriva ”trădătorului Antonescu”.

Dacă Constituția revizuită nu trece și Antonescu ajunge președinte puternic cu ajutorul PSD-ului, Ponta va fi considerat autorul uneia dintre cele mai mari erori politice post-decembriste și va fi executat de colegii de partid pentru cadoul făcut prostește peneliștilor.

Se poate asigura PSD împotriva variantei în care Constituție revizuită nu trece iar Antonescu ajunge președinte puternic? Aici are o singură soluție: un candidat de rezervă, care să se înscrie în cursă din partea unui alt partid sau independent. Un candidat cu șanse de a ajunge în turul II și de a-l învinge pe Antonescu. Un candidat digerabil pentru activul de partid și alegătorii PSD. Un astfel de candidat este util și în varianta în care trece Constituția revizuită și Ponta vrea să-l execute politic pe Antonescu pentru a încerca să preia PNL-ul. Este categoric de evitat un pesedist (chiar dacă detașat). Dacă acesta cîștigă, poate prelua partidul prin forță de la Ponta.

Astfel, PSD are cîteva scenarii la dispoziție:

  1. Ponta, candidat prezidențial din partea PSD – cade varianta revizuirii Constituției
  2. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită trece – PSD se demobilizează în turul II
  3. Antonescu, candidat din partea USL iar Constituția revizuită nu trece – PSD susține contracandidatul lui Antonescu – dacă Antonescu cîștigă, Ponta este executat de PSD, dacă cîștigă contracandidatul lui Antonescu, Ponta mai are șanse de supraviețuire la conducerea PSD, chiar dacă nu prea mari.

Acestea fiind spuse, variantele de finală prezidențială sînt următoarele:

  • Ponta (PSD) – Antonescu (PNL). Antonescu nu are absolut nicio șansă. Va fi în situația lui Vadim în 2000.
  • Ponta (PSD) – Icsulescu. Pentru Icsulescu va fi extrem de greu să-l depășească pe Antonescu în turul I. Dacă totuși Icsulescu ajunge în turul II, aici îi va fi și mai greu în fața lui Ponta. Nu imposibil, însă extrem de greu. În turul II poate beneficia de voturile peneliștilor furioși din cauza trădării PSD. Contează însă foarte mult profilul lui Icsulescu, dacă este digerabil pentru liberali.
  • Antonescu (USL) – Icsulescu. Icsulescu are șanse bunicele să cîștige prezidențialele. În situația în care președintele își pierde atribuțiile, USL se va demobilza în turul II. În situația în care președintele nu-și pierde atribuțiile, PSD ori se va demobiliza, ori, mult mai probabil, îl va susține pe Icsulescu (va fi cu atît mai ușor cu cît Icsulescu va fi mai digerabil pentru militanții și alegătorii PSD).

În varianta în care Antonescu candidează din partea USL, un candidat cu profilul lui Cristian Diaconescu ar avea cele mai mari șanse. E fost pesedist, digerabil de către pesediști, nu poate fi acuzat de pesedism de către Antonescu (ar fi culmea ca reprezentantul USL, adică și al PSD, să strîmbe din nas la pesediști). În varianta în care Ponta candidează din partea PSD (și Antonescu din partea PNL), cele mai mari șanse de a-l învinge pe Ponta le-ar avea un candidat cu profilul Monei Muscă.

Trei chestii fierbinti

Pe repede înainte, după ce s-a mai răcorit nițel:

  1. Așa cum am mai scris, dacă trece actuala variantă de Constituție, PSD îl poate sprijini pe Antonescu să cîștige alegerile prezidențiale în 2014 iar în 2016 Antonescu poate da guvernarea unei alianțe din care face parte PNL, dar nu și PSD.  Alegerile prezidențiale și parlamentare sînt la doi ani distanță, iar un lider politic poate fi ales Președinte din partea unei alianțe, iar între timp să schimbe împreună cu partidul său alianța și să dea guvernarea peste doi ani unei alte alianțe. Eu sînt convins că PSD nu va vota o asemenea modificare. Va prefera ori actualul sistem în care Președintele poate, la limită, forța o majoritate, iar Ponta va candida la prezidențiale, ori va prefera un sistem în care Președintele desemnează premier de la partidul, nu de la alianța, cu cele mai multe mandate (varianta Dragnea).
  2. În urma alegerilor europarlamentare nu se creează majorități, nu se cîștigă puterea, nu se fac guverne. Alianțele sînt inutile și neproductive. Nici PSD și nici PNL nu merg în alianță. Nici măcar PC nu vrea să meargă în alianță. Nu există niciun argument pentru alianțe, în afară de frica unora că nu trec pragul. Dacă nu ai încredere că partidul tău va însemna ceva pe scena politică, dacă nu ai încredere că va fi acceptat de electorat, dacă nu vrei să participe sub numele și sigla sa la alegeri, de ce l-ai mai făcut? Dacă ții neapărat să-ți ascunzi partidul sub numele și siglele altora, atunci lasă-ți partidul să fuzioneze prin absorbție cu alții. Da, nu vei mai fi șef, dar nu asta e miza, nu? Alegerile europarlamentare sînt un bun barometru al forței partidelor politice și după aceste alegeri vom vedea cum se mișcă politic partidele ”dreptei”, care e raportul dintre ele și pe care ne vom baza la prezidențiale și parlamentare. O alianță a dreptei la alegerile europarlamentare va aduce pe scenă un nou brand politic, iar brandurile partidelor politice ale dreptei vor pierde o excelentă ocazie de a cîștiga notorietate. Va avea cineva de pierdut dacă partidele ”dreptei” merg separat în alegerile europarlamentare? Doar cei cărora le e teamă că un eșec la europarlamentare le va pune capăt carierei politice.
  3. În următorii ani de zile vom vedea tot felul de alianțe și poziționări aparent surprinzătoare., atît la nivelul la organizațiilor politice, cît și la cel al societății civile sau mass-media. Nu vom mai avea taberele din ultimii 7-8 ani. În materie de poziționări, e un teren mare și mănos care așteaptă.

PNTcd si monarhistii

Monarhismul e un moft de modă nouă și de extracție penelist-voiculesciană, deși mașinăria de propagandă a inclus și răposatul trust Realitatea-Cațavencu și tot ce înseamnă intelectualitate și jurnalism de hidrant. Isteria a început prin 2008-2009, cînd Voiculescu și-a tras casă regală cu care să se șteargă la cur (nu e primul, șe mai șterseseră și Iliescu și Năstase) și cînd Duda lupta pe metereze împotriva dictaturii. Între timp sulul de hîrtie igienică a crescut, s-a făcut mai pufos și mai parfumat, tocmai bun de utilizat electoral. Vara trecută casa regală a făcut pauză la luptă împotriva dictaturii și în plină lovitură de stat toată familia regală a cîntat la harpă scobindu-se în cur meditativ, mai puțin Mihăiță ăla micu’, pe care l-au plimbat prin Elveția, pe la parade automobilistice ți alte zocuri cu maținuțele. Între timp, SOV a intrat la pușcărie, trustul Realitatea-Cațavencu s-a desființat, iar Voiculescu și-a inventat o nouă jucărie, USL-ul. PNL și Antonescu au uitat complet de monarhie și acum își fac Constituție veselă care nu suportă doi bufoni în aceeași teacă, drept pentru care Antonescu a renunțat la Duda și familia, spre furia celor 5 monarhiști din România, cărora strănepoții le-au urlat în aparatul auditiv ultimele fapte de arme ale lui Antonescu.

Astfel, cineva s-a gîndit că liotele de monarhiști rătăciți și triști, uitîndu-se ca vițeii la poarta nouă închisă de Antonescu și Voiculescu, ar putea fi deviate spre PNȚcd, care tot nu reușește să sară de 1%.

Eu n-aș fi chiar atît de convins că respectivii monarhiști sînt interesați de monarhie. S-ar putea ca PNȚcd să cîștige voturile acelor 5 monarhiști de care vorbeam mai sus, deși, atunci cînd media de vîrstă a electoratului respectiv e de 117 ani, e greu de crezut că 2016 e o țintă realistă. Dar nu cred că poate spera la voturile celorlalți, ale monarhiștilor de rit nou, voiculescian.

Mai țineți minte că în perioada 2007-2012, începînd de la intelectualul rafinat Tăriceanu și terminînd cu cel mai amărît lătrător de la antene sau hidranți, nu înainte de a trece prin Iliescu și Voiculescu, toată mulțimea de antibăsiști în călduri era eurofilă? S-au schimbat cu 180 de grade la comandă. Și trepădușii, și ”intelectualii”, și ”jurnaliștii”.

La fel ca și eurofilia, pentru propagandiști monarhia a fost doar un ordin de executat pe bani. Monarhismul e doar o formă de antibăsism sau moft hipsterical. Pentru masa de hipsteri și corporatiști spălați pe creier a fost doar o modă întreținută propagandistic. Dacă linia de producție pălăriuțe și gadgeturi vintage se închide, hipsterii schimbă moda. Dacă propagandiștii schimbă discursul, spălații pe creier își schimbă și ei religia. Pentru ăia care aplaudau minerii în iunie 1990, care au votat de-a lungul timpului cu Iliescu, Năstase și Antonescu și care pînă de curînd erau monarhiști fiindcă așa zice la Antena 3 că trebuie ca să scăpăm de Dictachior, PNȚcd nu e o opțiune. Vor rămîne peneliști, PSD-ul fiind deja prea moderat pentru gloata de isterici cu spume care și-au început educația politică postdecembristă la TVR-ul lui Răzvan Teodorescu și și-au desăvîrșit-o la Sinteza Zilei.

Are PNȚcd puterea mediatică să întrețină farsa? Greu de crezut, pentru o organizație în care cel mai de preț obiect e ștampila. Are PNȚcd forța financiară să transfere o Hossu Longin, un Marius Oprea, un Stejărel Olaru, un Emil Hurezeanu, un Radu Tudor, un Daniel Barbu, o Dana Grecu, un Stelian Tănase, un Mircea Badea, un Mircea Dinescu, un Bogdan Teodorescu, o Andreea Crețulescu? Și, cel mai important, are PNȚcd bani să-și cumpere casă regală? N-are.

PNȚcd va lua voturile monarhiștilor atunci cînd va avea bani să transfere de la Felix Casa regală și propagandiștii.

Desemnarea premierului in variantele Basescu, Chiuariu si Dragnea

Revin la ce am scris ieri, în articolul ”Constituția Antonescu” menține atribuțiile prezidențiale în desemnarea premierului.

Pentru cei care au impresia că Traian Băsescu a desemnat premieri din partide sau alianțe de pe locul 2:

  • în 2004 a desemnat premier pe Tăriceanu, din Alianța DA, care a avut mai multe mandate decît PSD (PSD nefiind parte a unei alianțe politice înregistrate la tribunal, ci doar al unei alianțe electorale). În legea partidelor politice nu se face referire la alianțele electorale. Acestea sînt doar asocieri pentru a candida pe liste comune. În Registrul Alianțelor Politice de la TMB veți găsi Alianța DA, veți găsi alianța PSD+PC înregistrată în 2008, veți găsi USL, însă nu veți găsi nicio alianță PSD+PUR înregistrată în 2004, așa cum nu veți găsi nici o alianță ARD. Fiindcă PSD+PUR (2004), la fel ca și ARD, a fost doar alianță electorală de partide care au candidat pe liste comune, care nu au organisme comune și a cărei formare și funcționare este reglementată de legea electorală, nu de legea partidelor politice. Dealtfel, alianțele electorale funcționează doar pe durata alegerilor, în momentul în care Președintele desemnează un candidat pentru funcția de premier, după validarea parlamentarilor, el are de-a face doar cu partide politice și alianțe politice, orice alianță electorală încheindu-și existența a doua zi după alegeri.
  • în 2008 a desemnat premier pe Boc, din PDL, partidul cu cele mai multe mandate (a avut cu 3 mandate mai mult decît Alianța PSD+PC).
  • în 2012 a desemnat premier pe Ponta, de la USL, alianța politică cu cele mai multe mandate.

Astfel, în desemnarea premierilor, Băsescu s-a comportat exact cum scrie în amendamentul Chiuariu. Și anume: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.” Acesta este amendamentul adoptat de Comisia Antonescu, deși PSD avea altă variantă, așa-zisa ”variantă Dragnea”: ”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.”

Eliminarea termenului ”alianță” din textul constituțional asigura PSD-ul că nu va fi trădat de Antonescu după ce acesta se va fi văzut cu sacii în căruță (sau sacii de dormit în Cotroceni). Dacă Constituția este adoptată în ”varianta Chiuariu” și nu în ”varianta Dragnea”, PSD riscă să fie lăsat în opoziție de o alianță a PNL cu alte partide. Este aproape sigur că în 2016 PSD va fi partidul cu cel mai mare număr de mandate și, în ”varianta Dragnea”, premierul desemnat va fi din acest partid. Este aproape sigur că în 2016 o posibilă alianță între PNL și alt sau alte partide va avea mai multe mandate decît PSD și premierul desemnat va fi din această alianță. Mai mult, Antonescu poate profita de confuzia între alianță politică și alianță electorală și PNL poate face o alianță electorală pe ultima sută de metri, iar Antonescu poate desemna premier de la această alianță (PSD va contesta la Curtea Constituțională, însă deocamdată PSD poate conta doar pe votul unui judecător, Valer Dornean).

Ceea ce este extrem, extrem de important, decisiv chiar, și schimbă complet datele problemei, este nesincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă alegerile ar fi fost simultane, atunci Președintele nu ar fi avut marjă de manevră nici în ”varianta Chiuariu”. Ar fi venit la putere ca reprezentant al unei alianțe și probabil că susținerea la prezidențiale ar fi fost condiționată de formarea unei alianțe politice care apoi să dea premierul. În condițiile în care între alegerile prezidențiale și cele parlamentare e o distanță de doi ani, un politician poate ajunge președinte ajutat de o alianță apoi în doi ani poate schimba alianța. Să zicem că-l cheamă Antonescu (am luat un nume la întîmplare) și ajunge președinte în 2014 cu ajutorul alianței PSD-PNL apoi inițiază formarea unei alte alianțe, PNL-PDL, să zicem, din rîndurile căreia desemnează apoi un premier în 2016 (o alianță are șanse foarte mari să bată PSD).

Despre efectele celor două varainte pe termen lung asupra scenei politice vom discuta cu altă ocazie, cînd voi avea timp să iau la puricat toate scenariile posibile. Mai pe după amiază vorbim despre efectele revenirii lui Băsescu pe scena politică.

PS oarecum offtopic. Dacă pesediștii nu vin cu un argument, nu spui care, să nu le dau idei, împotriva referendumului lui Băsescu, atunci înseamnă că nu sînt extrem de deranjați de inițiativa lui Băsescu, ba dimpotrivă.

Trei referendumuri

UDPATE. Mai e și varianta în care Băsescu decide referendumul la data alegerilor europarlamentare sau prezidențiale, după modificarea Constituției. Băsescu nu e afectat de modificarea Constituției, mandatul său fiind supus actualei Constituții. Astfel, el poate decide referendum la europarlamentare sau prezidențiale (în ultimele șase luni oricum nu mai poate fi suspendat). Dacă noua Constituție trece și apoi trece și referendumul cu 300 și unicameral și în noua Constituție se păstrează amendamentul cu obligativitatea punerii în aplicare a rezultatelor referendumului, noua Constituție va trebui revizuită în cel mult 6 luni și se va face trecerea la unicameral. Bine, oricum e greu de crezut că revizuirea va trece de Curtea Constituțională, însă noul referendum al lui Băsescu complică și mai mult situația pentru Antonescu și PNL.


[dropcap]D[/dropcap]acă PSD (PNL vrea sigur) vrea să-l demită pe Băsescu ca să evite ținerea referendumului pentru 300 în același timp cu referendumul pentru revizuirea Constituției, va trebui s-o facă înainte de intrarea în vigoare a noii Constituții. Astfel, alegerile prezidențiale anticipate vor avea loc după actuala Constituție. Nu vorbesc aici de relația Ponta-Occident, aia e altă discuție care blochează oricum suspendarea lui Băsescu, dar să facem abstracție de ea. Astfel, dacă PSD și PNL cad de acord să-l suspende pe Băsescu și acesta este demis (nu mai e chiar așa de sigur că se va întîmpla), Antonescu va fi președinte după actuala Constituție și o nouă Constituție nu va putea avea efecte asupra Președintelui pînă la încheierea mandatului de 5 ani al lui Antonescu.

Ce înseamnă un referendum pentru 300 și un referendum constituțional în aceeași zi? Înseamnă că mesajul central al campaniei va fi bicameral cu mai mult de 300 versus unicameral cu 300. Băsescu și USL vor trebui să-și instruiască electoratele să voteze diferit la cele două referendumuri, DA la unul, NU la celălalt. În același timp, guvernul trebuie să găsească soluții să gonească electoratul de la votul pentru referendumul lui Băsescu, însă riscă să-l gonească de tot, și de la referendumul său. Dacă ambele referendumuri sînt validate și la ambele electoratul votează DA în majoritate avem o situație schizo: oamenii au decis în aceeași zi că vom avea Parlament bicameral cu mai mult de 300 de parlamentari și Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Dacă în noua Constituție rămîne amendamentul potrivit căruia este obligatoriu ca deciziile luate de popor prin referendumtrebuie puse în aplicare în cel mult 6 luni, Constituția trebuie revizuită după alte 6 luni și introduse rezultatele referendumului pentru unicameral și 300, sau Parlamentul va fi dizolvat. Care referendum va fi validat primul? La cîte minute distanță? Dacă va fi validat referendumul pentru Constituție primul, atunci după 6 luni Constituția trebuie re-revizuită. Dacă e validat referendumul pentru unicameral și 300 primul Constituția nu mai trebuie re-revizuită.

Însă aici intrăm în chestii juridice adînci, gen comorienții (asta e pentru cazurile de succesiune și decesele în accidente – dacă mai mulți membri ai unei familii mor într-un accident de avion, se prezumă că au murit simultan – atîta mai țin minte din facultate, și asta fiindcă circula o glumă printre noi ”purga și comorienții” și fiindcă suna funny). Ambele decizii ale poporului au fost luate concomitent. Curtea Constituțională nu are dreptul să prezume că poporul a luat întîi o decizie apoi pe cealaltă. Votul a fost simultan. Indiferent de ora și minutul validării rezultatelor fiecărui referendum, manifestarea de voință, suveranitatea, s-a exercitat concomitent în ambele cazuri. Curtea Constituțională ar comite un abuz dacă ar decide că electoratul întîi a decis așa, apoi așa. Acestea fiind spuse, vom avea două decizii opuse, luate simultan. Beat this, Eugen Ionescu!

A treia suspendare a lui Băsescu, de data aceasta fiindcă susține respectarea votului popular de la referendumul validat din 2009 e foarte greu de promovat la nivelul electoratului, iar internațional nici nu se pune problema.

Pentru PSD, suspendarea lui Băsescu aduce după sine reintrarea lui Ponta pe lista neagră a Occidentului și un Antonescu, tată al Constituției și președintele României pînă în 2018 sau 2019, cu atribuțiile din actuala Constituție.

PS. Bine, fie vorba între noi, nu vom avea referendum, fiindcă Băsescu nu va emite decretul. Așa cum nici Antonescu nu va revizui Constituția.

PS2. Ca să nu mai spun că Băsescu redevine liderul dreptei și trage după el și Mișcarea Populară, pentru un scor cît mai bun la europarlamentare și eliminarea PDL de pe scena politică.

”Constitutia Antonescu” mentine atributiile prezidentiale in desemnarea premierului

”Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Dacă nu se reușește învestirea unui guvern după aceasta procedură, premierul trebuie desemnat din partea  partidului clasat pe al doilea loc ca număr de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coaliții care are majoritatea absolută în parlament. Dacă nu se învestește nici așa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat.”

Așa sună amendamentul liberalului Tudor Chiuariu, amendament adoptat de Comisia Antonescu.

Văd că n-a remarcat nimeni, dar Președintele păstrează în continuare aceleași puteri ca și pînă acum în desemnarea premierului. Toată presa o dă în continuare cu ”Președintele decorativ”, în condițiile în care amendamentul Chiuariu conservă forța politică a Președintelui. Mă mir însă că acest amendament le-a scăpat pesediștilor și că au fost păcăliți atît de ușor. Asta dacă ei chiar iau în serios Comisia Antonescu și nu joacă teatru ca să-l îngroape pe Antonescu, noul tată al Constituției.

În analiza amendamentului trebuie să luăm trei lucruri în considerare:

  1. Cutuma și presiunile internaționale și populare (Băsescu le-a respectat întocmai și în 2004, și în 2008, și în 2012)
  2. Nesincronizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare (Președintele în funcție are la dispoziție doi ani să negocieze alianțe pentru partidul din care provine)
  3. Expresia ”reprezentantul partidului sau alianței” (se introduce termenul ”alianță” – nu se specifică dacă e alianță politică sau electorală – partidul din care provine președintele are un ascendent în negocierea alianțelor și șanse mai mari de a le încheia decît alte partide)

Dacă Partidul Liberal se aliază cu Partidul Popular, Antonescu desemnează un premier din partea alianței și lasă în opoziție Partidul Socialist. Partidelor le convine să se alieze cu Partidul Liberal, căci astfel au nu numai guvernarea, ci și Președintele de partea guvernării.

Să presupunem că Antonescu este ales Președinte în 2014, după noua Constituție. După parlamentarele din 2016 Antonescu trebuie să desemneze premierul din partea partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri. Astfel, între 2014 și 2016 Antonescu are timp berechet să negocieze o alianță a Partidului Liberal cu Partidul Popular, poate chiar și cu Partidul Etnic sau chiar Partidul Antisistem, care ar lăsa în opoziție Partidul Socialist. Evident că Partidul Socialist, la rîndul său, poate negocia o alianță cu Partidul Popular și astfel impune o guvernare Președintelui. Dar acest lucru s-a întîmplat și în 2012, nu e mare diferență față de actuala Constituție.  Aici nici președintele după actuala Constituție nu avea prea mult spațiu de manevră. Băsescu a numit în 2004 premier din partea alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri, făcînd diferența între alianța politică, înregistrată la tribunal, așa cum era Alianța DA, și alianța electorală, neînregistrată la tribunal, așa cum era PSD+PUR. Alianța DA avea mai multe mandate obținute la alegeri decît PSD. În 2008 Băsescu a desemnat premier de la partidul cu cele mai multe mandate obținute în alegeri, PDL, care a avut cu 3 mandate mai mult decît PSD. În 2012 Băsescu a desemnat premier de la alianța politică care a obținut cele mai multe mandate la alegeri (USL fiind alianță politică înregistrată la tribunal iar ARD alianță electorală neînregistrată la tribunal – chiar dacă, prin absurd, ARD ar fi obținut mai multe mandate decît USL, Băsescu ar fi trebuit să țină seamă doar de mandatele PDL, nu de ale întregii alianțe). În amendamentul Chiuariu nu se specifică dacă e vorba de alianță politică, înregistrată la tribunal, sau alianță electorală, înregistrată doar la BEC.

Astfel, mare lucru nu se schimbă în noua Constituție în materie de desemnare a premierului. Și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2004, poate face diferența între alianțe înregistrate la tribunal și alianțe neînregistrate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2008, este obligat să desemneze premierul de la partidul cu cel mai mare număr de mandate, și Antonescu în 2016, ca și Băsescu în 2012, este obligat să desemneze premierul de la alianța înregistrată la tribunal care a obținut cel mai mare număr de mandate. Care e schimbarea? Doar se întărește în scris ceea ce era cutumă susținută internațional. Băsescu nu a putut justifica în fața Occidentului și electoratului o nedesemnare a premierului din partea alianței politice cu cel mai mare număr de mandate. Nici după actuala Constituție, deși ea nu apare scrisă, nu s-a putut trece peste o asemenea limitare.

După ”Constituția Antonescu”, Președintele va avea libertăți și limite în desemnarea premierului similare celor care le avea după ”Constituția Năstase”.

Reorganizarea. Baza de plecare: Setul de valori comune.

Ce e de făcut?

În niciun caz atacurile haotice ale unei oști de strînsură nu sînt soluția. Fac mai mult rău decît bine. Consumă resurse și nu aduc cîștiguri. Obosesc și demoralizează. Demobilizează. Și dacă se unesc cinci pîlcuri dezorganizate, conduse democratic de toată lumea, adică de nimeni, și pornesc haotic fără să știe unde pornesc, fără să aibă arme, lideri și plan? Ce vom cîștiga? Nimic. Repet, consumăm resurse și energii, și alea extrem de puține, și avem și ocazia să ne demoralizăm după.

Am putea visa că sîntem pe cai mari, ne-am putea trata depresiile cu wishful thinking și am putea refuza isteric să acceptăm realitatea. De fapt, asta și facem. Însă nu ne ajută la nimic, ba dimpotrivă.

În primul rînd avem nevoie de o analiză serioasă, fără menajamente și fără să ne mințim, a situației. Iar situația e următoarea:

  1. Nu avem lideri
  2. Nu avem structuri organizate
  3. Nu avem rețea de comunicare
  4. Nu avem resurse
  5. Nu avem teritoriu

Trebui să le găsim. În ordine cronologică:

  1. Trebuie să găsim liderii – de obicei se arată singuri și se decid prin ceea ce fac. Nu se recunosc extrem de greu. Sînt hotărîți, au capul limpede, găsesc primii ținta și ceilalți vin după ei. În momentele grele, sînt primii care găsesc locul de refugiu.
  2. Trebuie să găsim teritoriul – locul în care ne refugiem, terenul pe care construim, baza de unde pornim, higher ground, cum spune o vorbă din popor, dar nu din poporul nostru – trebuie să fie solid, înalt, trebuie să fie inaccesibil inamicilor, trebuie să ne fie accesibil nouă – teritoriul reprezintă valorile comune, de la care pornim și unde ne refugiem, acolo unde ne întîlnim toți – în momente grele, după înfrîngere, mulți se pierd în smîrcuri sau se rătăcesc, alții fug sau trădează – puțini, cei mai puternici și mai inteligenți, găsesc locul cel mai potrivit pentru refugiu, acolo unde se întîlnesc cu cei de-o seamă. Cei care îl descoperă sînt de obicei liderii. Fiindcă orice retragere, ca și orice atac, trebuie să aibă lideri. Și țintă.
  3. Trebuie să găsim resurse – dar pentru a ști ce fel de resurse și de ce cantitate de resurse avem nevoie, trebuie să știm ce facem cu ele. E nevoie de resurse umane, logistice, financiare, simbolice. Dar aceste resurse presupun un plan de organizare.
  4. Trebuie să construim structuri organizate – partide politice și organizații civice. Se construiesc în jurul liderilor și pe terenul solid al valorilor. Și cu ajutorul resurselor.
  5. Trebuie să construim rețele de comunicare – instituții mass media, rețele de influență și mouth-to-mouth (în teritoriu, în instituții, structuri sociale etc) – de la posturi TV și radio centrale, la cele locale, apoi bloguri și rețele social-media, grupuri de indivizi și indivizi care să vorbească, să convingă, să transmită mesajul etc

Ai liderii, ai baza unde construiești, ai resurse umane, logistice, financiare și simbolice, ai structuri formate din oameni și relații între oameni, ai canale de comunicare în interiorul structurilor și dinspre acestea spre exterior. Abia după ce ai toate acestea, poți începe să faci un plan, o strategie. Dar fără regrupare și reorganizare nu se poate vorbi de niciun fel de plan.

Știu, mulți vor striga disperați: nu avem timp, pînă atunci ne mănîncă dictatura, USL-ul va pune mîna pe tot și pentru noi va fi prea tîrziu, totul va fi terminat etc etc.  Din păcate, isteria nu a rezolvat nimic niciodată. Dacă ar fi rezolvat, nu murea nimeni pe Titanic.

Structura politică a Parlamentului nu se va schimba pînă în decembrie 2016. Nici culoarea politică a guvernului. Poate că PNL va pleca sau va fi dat afară de la guvernare, poate că va rămîne pînă în 2016. Nu știm. Cert e că PSD va guverna România pînă în decembrie 2016. Să notăm această dată. Hai, toată lumea după mine, scrieți clar și vizibil în memorie: decembrie 2016. Nu trișați. Nu scrieți 2013, 14 sau 15. Nu scrieți martie sau august. Nu. E decembrie. Și e 2016. Insist pe acest subiect fiindcă văd că mulți dintre noi, cei mai nervoși, par convinși că USL va pleca de la guvernare peste cîteva săptămîni sau luni. Sau peste un an sau doi. Dacă îi întrebi cum, se enervează. Fiindcă nu știu răspunsul. Dar nu-i interesează. Foarte puțini dintre noi par interesați de rezultat. Mai toată lumea vrea să se salveze psihic și caută refugiul în tot felul de iluzii, minciuni și visări. Celor care nu vor să accepte realitatea le dau următoarea idee: criogenați-vă și reveniți în ianuarie 2017. Și mai discutăm atunci dacă e cazul să rămîneți printre noi sau să săriți în următorul frigider al timpului. Deci, decembrie 2016. Sper că a notat toată lumea.

În momentul ăsta sîntem în plină paralizie, depresie și retragere dezorganizată. Mă refer la aripa politic-militant-mediatică. Aripa instituțional-occidentală, cu Băsescu în frunte, e într-un fel de retragere organizată și negociată cu urmăritorii. Va reuși să salveze cîte ceva. Nu mult. Dar oricît de puțin ar reuși să salveze e mai bine decît nimic. Întrebarea e dacă merită acest puțin salvat. Dacă resursele consumate în negociere (simbolice, de timp, organizaționale, de orice fel) sînt prea mari în raport cu cîștigurile, atunci această retragere negociată nu merită. Eu zic însă că merită. Dacă astă vară Băsescu nu se retrăgea și nu rămînea Președinte cu ajutorul boicotului, astăzi Președintele țării s-ar fi numit Crin Antonescu, mandatul lui ar fi durat pînă în septembrie-octombrie 2017 și ar fi avut atribuția desemnării premierului în 2012 și 2016. Poate că va fi Președinte începînd cu 2014. Poate că va fi Președinte puternic, cu atribuțiile de azi ale Președintelui, poate nu. Nu știm. Știm însă că am amînat președinția lui Antonescu cu cel puțin 2 ani. Poate că va fi președinte decorativ, fără cine știe ce atribuții. Sau poate că nu va fi deloc. Însă dacă Băsescu era demis în vară, Antonescu era azi Președinte puternic, cu toate atribuțiile pe care le-a avut și Băsescu în ultimii 8 ani. SIGUR.

Lumea vrea ca Băsescu să se enerveze acuma, să pocnească din degete și Dreapta Unită să cîștige parlamentarele de săptămîna viitoare cu 55% iar Băsescu al treilea mandat prezidențial în 2014. Nu se va întîmpla. Parlamentarele se țin abia în noiembrie-decembrie 2016 iar Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat. Și ”dreapta unită a forțelor democratice și progresiste”, în cele mai bune momente al ei, abia a ajuns la 37% (în 1996), 31% (în 2004) și 32% (în 2008).

O amînare a execuției e mai bună decît execuția. A, poate că execuția va avea totuși loc, sau poate că se întîmplă ceva între timp și va fi anulată. Însă o amînare înseamnă o șansă. Cît de mică. Execuția înseamnă nicio șansă. Bine, în cazul nostru, lumea nu vrea nici execuție, nici amînare, vrea un miracol, vrea să dea timpul înapoi sau să se frece la ochi și să se trezească din coșmar, la realitate, pe o plajă din Bahamas. Miracolele nu se întîmplă, timpul nu poate fi dat înapoi iar din coșmar nu ne vom trezi dintr-un motiv extrem de simplu: e realitate, nu coșmar.

Pentru Blogary ar fi extrem de comod, ba chiar benefic, să întrețină această predispoziție la auto-iluzionare. ”Oamenii vor să fie mințiți, caută confort și refugiu la voi și pe net în general, nu-i mai demoralizați”, mi se spune. Însă eu nu reușesc să înțeleg la ce ar folosi minciuna și auto-iluzionarea. Dacă te îmbeți sau intri într-o stare de euforie sau îți pierzi cunoștința în timp ce cazi în prăpastie s-ar putea să nu simți nimic în cădere, să mori fericit. Însă șansele de a te agăța de ceva și astfel să eviți căderea sînt zero (mi s-a întîmplat practic asta, la munte, la 13 ani, pe la Bolboci, dacă țin minte bine, cînd am căzut în prăpastie și m-am prins în cădere de un cablu, nici nu știu cum – oricum, mai aveam încă vreo 20-30 de metri de căzut pînă jos – dacă luam un pumn de ecstasy înainte, mă mai apucam eu de cablul ăla?).

Gesturile cretine (zis ”eroice”) din telenovelele de mîna a paișpea sau starea de euforie auto-indusă cu minciună și motivaționale nu ne ajută cu nimic. Luciditatea, da.

Repet, am pierdut bătălia decisivă și sîntem în plină retragere haotică. Băsescu poate cîștiga timp doar. Și nu mult.

Acestea fiind spuse, pentru a reveni în luptă avem nevoie de cele descrise mai sus: lideri-valori comune-resurse-organizații-rețele de comunicare. Nu avem de niciunele deocamdată. Nu știm încotro ne refugiem, nu avem pe cine urma iar de celelalte nu poate fi vorba.

Dar încotro ar trebui să ne refugiem? Care e setul de valori comune? Care este acel teren pe care ne retragem pentru a ne trage sufletul și a reconstrui? Trebuie să fie solid, inaccesibil inamicilor și accesibil nouă. Și, extrem de important, nu trebuie să fie nici prea restrîns, dar nici prea extins. Nu are rost să ne retragem fiecare pe metrul său pătrat și personal, dar nici pe o tarla imensă, fără granițe, fără început și fără sfîrșit. Setul de valori trebuie să fie suficient de bine definit și restrîns pentru a fi solid și a da sentimentul de apartenență, trebuie să fie delimitat clar, să nu fie accesibil celorlalți și să poată da acele criterii după care se decide apartenența la acest spațiu, dar să fie și suficient de întins pentru a fi relevant și încăpător pentru mai mulți. Există riscul să definim aceste valori mult prea restrîns și rigid și să ne trezim cu sute de minigrupulețe puriste cu hotare adînci, de netrecut, și există riscul să definim aceste valori mult prea vag, fără granițe. În primul caz ne împărțim în ultraconservatori, ultralibertarieni, conservatori, creștin democrați, libertarieni, centriști etc etc, fiecare grupuleț despărțit de fiecare alt grupuleț de vederi diferite pe o anumită temă (piață liberă, națiune, stat, drepturi și libertăți, avort, religie, sex, fiscalitate, educație, sănătate, caritate, resurse naturale, ecologie etc etc etc). În al doilea caz, ne adunăm cei ce cred în statul de drept și justiție sau să fie bine ca să nu fie rău sau Comisia Europeană are întotdeauna dreptate (de obicei, definim asta, absolut aiuristic, ca fiind ”dreapta”).

Definirea setului de valori e o chestiune de acord fin al forțelor gravitaționale ale fiecărei valori. Fiecare valoare are forța ei gravitațională. Dacă definim setul de valori prea strict și fiecărei valori îi dăm o forță gravitațională puternică, vom avea zeci de corpuri dure, cu nuclee puternice și forțe gravitaționale egale, ceea ce va împiedica apropierea și contopirea într-un nucleu, într-un corp mai mare. Dacă definim setul de valori prea lax, nu vom avea nuclee deloc sau vom avea un nucleu extrem de slab, incapabil să creeze un corp definit. Trebuie să găsim jumătatea drumului dintre zecile de nuclee dure și pure ideologic și ceața lăptoasă a statului de drept.

Trebuie să găsim valorile centrale, cele mai relevante, să le dăm forță lor și să o slăbim la celelalte. E acord fin și compromis care cere multă inteligență, răbdare și atenție. Criteriul de coagulare trebuie să fie însă valorile comune și nu numărul. Pe ”unioniști” și ”51%-iști” trebuie să-i dezamăgesc: chiar dacă totul merge perfect, dacă vom găsi lideri și acel set comun de valori, vom fi mult mai puțini decît vă așteptați sau sperați. Dacă ne apucăm ieri de treabă și avem multă inspirație și mult noroc, și lucrurile merg de la foarte bine spre extraordinar în sus,  în 4 ani vom avea o forță politică de circa 15-20%, capabilă să participe la jocul politic.

Nu cred în identitatea cu orice preț, dar nici în unitatea cu orice preț.

Însă despre lideri, organizații politice, resurse și canale de comunicare vom vorbi mai încolo. Deocamdată trebuie să punem prima întrebare: Care este setul comun de valori?

PS. Pe cei mai nervoși și nerăbdători o să-i rog să se abțină de la comentarii. Sînt sătul de ”N-avem timp de discuții și filozofii și sexul îngerilor, vrem acțiune, vrem să facem și să dregem, ACUM!” Sînt sătul de majuscule și semne ale exclamării. Dacă vor să facă, să facă și să ne scutească pe noi, ceilalți, de comentarii. Dacă vreți să vă bateți acum…ACUM…cu Dragnea, Ponta, Antonescu și Fenechiu, nu ne mai obosiți pe noi cu comentariile. Duceți-vă și bateți-vă cu ei. Cum veți declanșa alegeri anticipate joi și veți face un partid pînă marți, asta nu mai contează, astea-s filozofii despre sexul îngerilor. Sînt convins că veți triumfa și fără să se țină alegeri sau să aveți partide, resurse și alte asemenea. Vă veți duce cu mîinile pe sus, cu majusculele, semnele de exclamare și gura mare și veți face chestii și veți învinge, sînt absolut convins. Dar faceți-o și nu mai comentați. Vrem fapte, nu vorbe. Așa că lăsați tastatura, netul și comentatul.

Situatiunea strategica

PSD și PNL fac eforturi pentru a-și împărți scena politică între ele după 2016, în timp ce restul lumii se zbate politic undeva în primăvara lui 2011 sau chiar 2005. Cam așa poate fi rezumată situațiunea politică.

Propunerile PSD vizează eliminarea Președintelui din ecuația puterii, rămînînd ca aceasta să fie disputată doar de partidele cu structuri teritoriale puternice, așa cum este PSD și așa cum speră să devină PNL. Restrîngerea atribuțiilor prezidențiale și introducerea sistemului electoral majoritar (vot uninominal pur și dur) vor avea drept consecință creșterea importanței structurilor locale și a puterii partidelor mari. Partidele medii și mici vor dispărea.

În același timp, PNL se repoziționează spre o dreaptă conservatoare, sperînd să reziste în fața PSD-ului și chiar să repete performanțele dreptei poloneze și maghiare.

Celelalte partide nu mai există politic. PDL e în vrie și arată tot atîta curaj și limpezime cît are și șeful său, Vasile Blaga, FC nu e partid propriu zis, e mai degrabă o platformă de intrare pe listele altui partid mai mare, PNȚcd e o ștampilă pe care se bat niște țăcăniți, PPDD e doar pepinieră pentru alte partide iar MP încă e la stadiul de fundație și nu are o voce politică.

Societatea civilă și presa s-au transformat în procuratură populară și se zbat între agonii și extaze cu arestări, cătușe și stenograme.

Tot ce poate oferi dreapta politic-civilă, așa-zisele forțe democratice, este, ca de obicei, intervenționismul. Iar acesta este drumul cel mai scurt spre preluarea totală a dreptei politice de către PNL.

Personal, nu cred că PSD și PNL, care sînt, la capitolul gîndire strategică, cu ani buni înaintea ”dreptei anti-useliste”, undeva prin 2016, îi vor aștepta pe bravii noștri ”luptători anti-uslamiști” să ajungă măcar în prezent. Ca să nu mai spun că lupta împotriva PNL presupune ieșirea din discursul intervenționist, eurocumințel și politic corect. Adică mult curaj. Și nu văd care ar fi acea grupare politică care să-l aibă.

Dreapta unita sub Voiculescu

Ce mai poate face Voiculescu în situația în care e acum, cu spatele la zid? Poate uni dreapta, căt tot e la modă și că tot stă populimea dreptei cu pliscul căscat și așteaptă unirea. PSD și PNL s-au înțeles pentru europarlamentare pe liste separate, pentru modificarea Constituției și președinte decorativ, fără cea mai importantă atribuție, desemnarea premierului (uitasem că am scris despre asta înainte de a se întîmpla). Dar dacă Voiculescu unește dreapta, așa cum a unit PSD cu PNL?

PSD nu poate trece o Constituție modificată fără PNL și PC. O alianță PNL-PC-PDL poate bloca modificarea Constituției și poate încerca să cîștige prezidențialele cu Antonescu. Care are șansa să devină președinte puternic. Apoi, în 2016, el desemnează premierul și poate forța o majoritate. PNL, PDL și PC au împreună tot atîția parlamentari cît PSD. Au Antonescu și peneliștii curaj să riște și să cîștige? Greu de crezut. Însă Voiculescu poate încerca.

Dacă telespectatorii Antenei 3 sînt atît de spălați pe creier cît se zice, atunci nu vor avea nicio problemă să înghită pe nemestecate pedeliști. Nici nu va fi greu, Blaga întotdeauna a avut o imagine bună la Antena 3, unde a fost în cel mai rău caz menajat, iar în anumite momente chiar transformat în erou al luptei antibăsiste. Dacă Voiculescu reușește să-l impună președinte pe Antonescu pe actuala Constituție, a cîștigat nu o bătălie, ci războiul. E șeful României. Tot ce trebuie să facă acum e să-i convingă pe Antonescu și Blaga că el e Calea și Adevărul și că o fuziune sau alianță a celor trei partide, PDL, PNL și PC, și o candidatură la prezidențiale a lui Antonescu pe actuala Constituție sînt soluțiile cîștigătoare. E un joc la risc, pe care Voiculescu, cu spatele la zid, va fi dispus probabil să-l joace. Nici pedeliștii din gruparea Blaga nu vor fi foarte refractari. Vor fi mai greu de convins peneliștii, care n-ar cam vrea un război cu PSD și plecarea de la guvernare, și Antonescu, care vrea să-și facă damblaua în orice condiții. Însă, dacă vor risca, și PNL și Antonescu vor cîștiga mult mai mult decît prin rămînerea în USL și o funcție prezidențială fără valoare pentru Antonescu. Desemenea, va fi mai greu de convins, dacă nu chiar imposibil, gruparea Udrea din PDL. De partea cealaltă, Ponta trebuie să candideze, să lupte împotriva ”dreptei unite” și Antenei 3, care îl va sfîșia.

Mediatic, RTV va fi de partea lui Ponta, însă B1 s-ar putea să meargă alături de Antena 3, cu gruparea Blaga-Antonescu (nu mă uit la tv, nu cunosc orientările televiziunilor decît din ce îmi povestesc alții și ce mai aud ”pe surse” – astfel, ”pe surse” am auzit că B1 se leagănă docil în brațele lui Blaga). Brusc, România cea de la televizor va recădea în sărăcie și depresie și tristețe, oamenii se vor arunca în cap și vor face greva foamei. De data asta, dictatura va fi bicefală, lui Băsescu alăturîndu-i-se și Ponta.

Pedeliștii, rămași orfani și în opoziție, abia așteaptă o mînă întinsă de la PNL, o posibilă intrare la guvernare în 2014 sau după 2016. Dacă Antonescu cîștigă prezidențialele și guvernul Ponta e trîntit de o moțiune de cenzură, Antonescu desemnează premierul și poate forța o majoritate în 2015, deși tind să cred că totuși ”dreapta unită antena 3” va avea răbdare pînă în 2016.

Mesajele nu-s foarte greu de găsit: dictatură, stat polițienesc, trădarea idealurilor useliste, coabitare întru băsism, marile instituții oculte internaționale și multinaționalele care sug sîngele poporului, sărăcie, guvern incompetent, pesedism, Kovesi, se aruncă tîmpitul de la TVR iar în cap, învățătoare își reia greva foamei de unde a lăsat-o etc etc.

O posibilă alianță sau chiar fuziune PNL-PC-PDL cu candidat comun la prezidențiale și trust mediatic în spate nu e chiar de lepădat nici pentru Antonescu și peneliști, nici pentru Voiculescu, nici pentru pedeliști:

  • Antonescu primește de la PSD o funcție prezidențială fără atribuții, și nici nu are încredere că primește, liberalii riscă opoziția după 2016 într-un sistem parlamentar de facto, în condițiile în care pentru ei ar fi ideal să aibă funcția prezidențială pe actuala Constituție, ceea ce le-ar garanta prezența la guvernare pînă în 2020
  • Voiculescu scapă de problemele cu justiția și devine liderul de facto al României
  • pedeliștii revin la guvernare, acolo unde s-au obișnuit din 2004 încoace.

Așa că nu m-ar mira să încep să-i văd pe Blaga, TRU sau Andreea Paul la Sinteza Zilei.