Despre unitatea dreptei

O legislatură parlamentară durează patru ani. Din actuala legislatură au trecut cinci luni. Mai sînt 3 ani și 7 luni.  Sau 43 de luni. Sau peste 180 de săptămîni. Sau 1300 de zile. Alegeri anticipate nu vor fi. Revoluție nu va fi și nici nu e de dorit. PSD are mai mulți parlamentari decît PNL și PDL la un loc. PDL, adică cei care se presupune că sînt ai noștri (eu nu i-am votat, deci nu-i consider ca fiind și ai mei), are sub 13% din mandatele parlamentare. PNL nu e de dorit să ajungă cel mai important partid de la guvernare, în condițiile în care este cel mai iresponsabil și extremist partid de pe scena politică românească. Pînă în decembrie 2016 vom avea premier PSD, guvern în care principalul partid de guvernare e PSD, majoritate parlamentară condusă de PSD.

Am scris acestea ca să fie clar și pentru cei care vorbesc și se comportă ca și cum peste cinci luni sau un an vor fi alegeri parlamentare sau revoluție și ”ai noștri” trebuie să se unească și să revină la putere. ”Ai noștri” nu revin la putere mai devreme de decembrie 2016-ianuarie 2017, în varianta ultraoptimistă.

Este necesară unitatea dreptei? Dacă partidele dreptei au valori comune, da, unitatea dreptei este necesară. Nu există motive de a rămîne separate partide care susțin aceleași valori. Dacă nu au valori comune, atunci înseamnă că se aliază de conjunctură pentru a atinge un obiectiv limitat. Care e acel obiectiv? Pînă în 2016 nu avem alegeri parlamentare. La alegerile europarlamentare nu se fac majorități pentru guvernare, deci este inutilă o coagulare. La prezidențiale susținerea unui candidat comun nu presupune o alianță formală între partide (în condițiile în care alegerile prezidențiale vor mai avea vreo miză – dacă Președintele își pierde atribuțiile, așa cum propune USL-ul, alegerile prezidențiale își pierd aproape total miza).

Unitatea dreptei se poate face prin fuziune sau deloc. Din două motive:

  1. Valori și obiective comune: dacă partidele de dreapta au valori și obiective comune, atunci de ce să prefere o alianță de conjunctură? De ce ar exista șase partide diferite cu valori comune? Dacă criteriul central de coagulare sînt valorile politice, atunci existența mai multor partide de dreapta nu își are rostul. A prefera o alianță fuziunii înseamnă să pui orgoliile și ambițiile personale deasupra valorilor politice ale dreptei. O alianță este prin definiție o uniune conjuncturală și pe termen scurt, pînă la atingerea scopurilor comune. O fuziune este o uniune bazată pe valori iar valorile nu expiră. Dacă PNL, MP, PDL, PNȚcd, FC și NR sînt partide de dreapta, și au valori comune, atunci nu există niciun motiv să rămînă separate și să nu fuzioneze. 
  2. Un viitor pentru electoratul de dreapta: dacă partidele de dreapta promit electoratului un viitor mai bun, atunci să garanteze că acest viitor va exista. Uitați-vă ce s-a întîmplat cu alianțele: CDR s-a rupt după ce a ținut-o patru ani numai în scandaluri, DA s-a rupt la doi ani de la cîștigarea alegerilor, ARD s-a rupt chiar a doua zi după alegeri și nici USL nu se simte prea bine, la cinci luni după ce a cîștigat alegerile. Oamenii îți dau votul și încrederea nu pentru două zile, ci pentru patru ani. Atît durează mandatul care decurge din votul dat de alegători. Dacă vrei ca oamenii să-ți acorde încrederea lor pe termen lung, dacă îți place să le vorbești despre unitate și viitor, dovedește că nu sînt vorbe în vînt. De ce n-ar fuziona aceste partide? Au de gînd să iasă la un moment dat din alianță și să se alieze cu alte partide? De ce ar insista partidele dreptei să fie entități separate și independente? Fuziunea este angajamentul pe care partidele care susțin aceleași valori și-l iau în fața alegătorilor că vor rămîne unite și nu vor trăda cauza.

Există două modalități prin care se poate face fuziunea:

  1. De pe poziții egale: la nivel central și local conducerea va fi împărțită în mod egal de membrii partidelor care intră în fuziune. Dacă în conducerea centrală sînt 50 de locuri, fiecare partid va avea dreptul la 10 locuri, dacă sînt 45 de filiale județene și de sector, fiecare partid va avea dreptul al 9 președinți de filială șamd. Deasemenea și locurile eligibile la europarlamentare și parlamentare vor fi împărțite în mod egal. Dacă partidul unit al dreptei este rezultatul fuziunii a cinci partide și la europarlamentare sînt zece locuri eligibile, atunci fiecare partid va avea dreptul la două locuri eligibile, Dacă la parlamentare sînt 100 de locuri eligibile, fiecare partid va avea dreptul la 20 de locuri. 
  2. În urma unei competiții. Ar fi de preferat, atîta timp cît libertatea și competiția sînt valori centrale ale dreptei. Cele cinci partide ale dreptei care vor să fuzioneze participă separat la alegerile europarlamentare iar împărțirea locurilor în conducere și candidaturilor eligibile la parlamentarele din 2016 se face proporțional în funcție de scorul de la europarlamentare al fiecărui partid care intră în fuziune. Dacă MP ia 14%, PDL 9%, FC 3%, PNȚcd 1% și NR 0%, atunci MP va avea 52% din locurile în conducere și candidaturi eligibile, PDL va avea 33%, FC va avea 11%, PNȚcd va avea 3% iar NR 1% (se rotunjesc rămășițele de la ceilalți).

Alegerea candidatului la prezidențiale al marelui partid unit al dreptei. Fiind un singur om, nu-l poți împărți în cinci fără riscul să-ți moară din cauza rănilor și al pierderii de sînge (deși dacă-i tai p-ăștia de la dreapta tare mi-e teamă că nu curge nimic). Varianta alegerilor primare cade atîta timp cît partidele românești nu au un recensămînt al membrilor și sînt foarte mulți membri fictivi, folosiți de liderii filialelor în bătăliile politice interne. Îți rămîn la dispoziție cîteva variante de alegere:

  1. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi se trage la sorți. Cel care trage paiul mai scurt e nefericitul candidat prezidențial.
  2. Fiecare partid component al fuziunii își alege un candidat. Apoi 3 case de sondare fac cîte un sondaj lunar timp de 3 luni. În total 9 sondaje. Se face media iar cel de pe primul loc este declarat candidat.

Dacă varianta de Constituție propusă de USL trece de Parlament, Curtea Constituțională și referendum, alegerile prezidențiale își pierd miza. Probabil din partea USL va candida Crin Antonescu însă nu cred că PSD* și PNL vor fi foarte dispuse să consume resurse în aceste alegeri. Ar fi o investiție inutilă. Nici celelalte partide nu vor găsi prea ușor resurse și nici personalități dispuse să candideze pentru o funcție fără miză. Dacă modificările privind funcția prezidențială trec, vom avea cea mai liniștită și plictisitoare campanie prezidențială din 1990 încoace. Și probabil absenteism masiv.

Și totuși, mai există o variantă de unitate a dreptei. Și cred că această variantă e cea care se va realiza. Dacă toți cei care se declară ”de dreapta” cred în aceleași valori, ce ar fi dacă toți ar veni în același partid? Ar avea motive să n-o facă, altele decît orgoliile și ambițiile personale? Nu. Astfel, vor rămîne pe dinafară doar orgolioșii și ambițioșii. Dar care va fi acest partid care va unifica dreapta, care îi va atrage pe toți cei care cred în valorile politice ale dreptei? Răspunsul îl vor da tot libertatea și competiția, două valori centrale ale dreptei. Libertatea și competiția nu sînt bune și utile, sînt extraordinar de bune și utile. Dacă acea forță politică îi va atrage pe toți cei care sînt relevanți și cred în valorile dreptei va fi Mișcarea Populară a lui Băsescu, alianța lui MRU, Pavelescu, Tăriceanu și Chiliman, PDL-ul lui Blaga, Cezar Preda și Gigi Chiru sau NR-ul lui Neamțu, vom trăi și vom vedea în următorii ani. E timp suficient. Următoarele alegeri parlamentare sînt în decembrie 2016, adică peste 3 ani și 7 luni, dacă ați uitat.

* Ar însemna ca PSD să pună în joc resurse umane, logistice și financiare pentru a susține un candidat la o funcție fără importanță. De ce ar face-o? Ce ar primi în schimb? Nimic. Pentru pesediști, după schimbarea Constituției, vitale sînt alegerile parlamentare din 2016, cînd guvernarea se decide în Parlament, fără implicarea Președintelui. După noul sistem doar scorul în alegerile parlamentare și alianțele cu celelalte partide sînt importante, fără ca Președintele să mai poată influența în vreun fel caogularea majorităților parlamentare și, implicit, guvernarea.

PS. Am zis că scriu despre Mișcarea Populară, dar m-am luat cu tot felul de prostii, gen unitatea dreptei. Voi scrie mîine și despre Mișcarea Populară.

Vor avea PSD si PNL candidat comun la prezidentiale?

Obiectivul USL-ului a fost să cîștige războiul cu Băsescu și PDL. L-a cîștigat. Băsescu e la final de mandat și nu mai are dreptul să candideze la președinție iar PDL e un partid minor, pe cale de dispariție. Mai mult, Băsescu și PDL s-au despărțit iar șansele PDL-ului de a redeveni un partid care să conteze pe scena politică sînt nule. Dacă obiectivul a fost atins, atunci ce îi mai ține împreună pe peneliști și pesediști? Comoditatea, oboseala și prada. După o vînătoare lungă și în care au consumat multe energii, PSD și PNL stau acum deasupra prăzii. Se pîndesc, se mîrîie, dar nu-și permit încă să se bată. Nu au suficientă energie pentru asta. Abia după ce își refac forțele vor fi gata să se îndrepte unul împotriva celuilalt. Și pesediștii, și peneliștii știu că așa se va întîmpla și se pregătesc pentru acest moment.

În asemenea condiții, va mai avea USL un candidat comun la prezidențiale? Greu de crezut. PSD și PNL nu mai au un dușman comun, de ce și-ar uni forțele la prezidențiale în condițiile în care nu au un contracandidat puternic? De ce ar susține PSD-ul un candidat străin de partid? Și împotriva cui? E vreun contracandidat atît de puternic încît să merite ca PSD și PNL să-și unească forțele? Nu.

Pesediștii nu vor face greșeala pe care a făcut-o PNL-ul în 2004, cînd a dat puterea unui președinte pe care nu l-a mai putut controla. Să nu uităm că Președintele este foarte puternic în primul mandat și că poate decide guvernarea prin desemnarea (repetată, dacă e nevoie) a premierului. Nici suspendarea nu mai e ce a fost. Occidentul și populația s-a săturat de suspendări, iar suspendatorilor le va fi greu să justifice o suspendare a unui nou președinte, Mai mult, așa cum s-a văzut, suspendarea președintelui în primul mandat poate avea efecte politice devastatoare asupra suspendatorilor. În primul mandat și chiar în prima parte din cel de-al doilea președintele are o cotă ridicată de popularitate și nu se pune problema demiterii.

Dacă PSD îl va susține pe Crin la prezidențiale, așa cum a făcut PNL în 2004 cu Băsescu, s-ar putea să nu aibă norocul PNL-ului. În 2004, Băsescu a desemnat premierul, pe Tăriceanu, cînd abia își începuse mandatul prezidențial și era în relații bune cu PNL-ul. Apoi 4 ani a fost nevoit să rămînă cu Tăriceanu.  Crin Antonescu va deveni președinte în 2014 iar premierul îl va desemna în 2016, după alegerile parlamentare. Din 2014 pînă în 2016 e timp suficient ca PSD și PNL să ajungă la cuțite. Iar în 2016 Antonescu va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL (Chițoiu?) și va forța o majoritate în condițiile sale, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009. Sînt dispuși pesediștii să-i dea puterea lui Antonescu? Categoric nu. Cu Antonescu președinte, PSD riscă opoziția între 2016 și 2020 sau chiar mai departe, dacă nu cîștigă prezidențialele din 2019. PNL, văzîndu-se cu sacii în căruță, adică cu Antonescu președinte, poate trece în opoziție în 2015 sau la începutul lui 2016, pregătindu-se pentru parlamentarele din 2016, cînd Antonescu va desemna un premier din partea PNL, forțînd o majoritate în jurul PNL-ului.

Astfel, orice susținere a lui Antonescu la prezidențiale din partea PSD este exclusă în condițiile actualei Constituții.

S-ar putea negocia o susținere doar după ce Constituția va fi modificată astfel încît președintele să nu mai desemneze premierul. Dar chiar și așa, partidul care desemnează premierul nu ar avea puterile pe care le are acum președintele. În condițiile actualei Constituții, dacă Parlamentul respinge două desemnări, președintele poate dizolva Parlamentul. Dacă se modifică Constituția astfel încît premierul să nu mai fie desemnat de președinte ci de partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, dacă celelalte partide se coalizează și resping guvernul propus de partidul cel mai puternic, acesta nu are soluția forțării unei majorității prin amenințarea cu dizolvarea, așa cum s-a întîmplat în 2004, 2008 și 2009, cînd, de teama anticipatelor, s-a format o majoritate. Să zicem că PSD și PNL se înțeleg asupra Constituției și președintele pierde atribuția desemnării premierului, acesta fiind desemnat de partidul cu cele mai multe mandate. În 2016 să zicem că PSD cîștigă alegerile și obține cele mai multe mandate, primind dreptul de a desemna premierul. Dacă celelalte partide se coalizează și trîntesc guvernul propus de premierul desemnat, PSD-ul nu are instrumente pentru a forța o majoritate. Al doilea partid ca număr de mandate, probabil PNL-ul, va primi dreptul de a desemna premierul și, cu ajutorul celorlalte partide, va trece guvernul și va trimite PSD-ul în opoziție.

Dacă PSD dă președintele în 2014 și 2019, cu puterea prezidențială și forța partidului poate rămîne la guvernare pînă în 2024. Astfel, în 2016, președintele va desemna premier pesedist și va forța o majoritate pînă în 2019, cel devreme, cînd noul președinte își va începe mandatul. Dacă va cîștiga și al doilea mandat, va desemna premierul și va forța o majoritate și în 2020.

Spre deosebire de Băsescu, care și-a pierdut majoritatea în 2007, în timpul primului mandat, președintele pesedist va putea avea majoritate timp de zece, de-a lungul ambelor mandate.  În 2014, cînd vine la putere, președintele PSD va găsi în funcție un premier desemnat de președintele Băsescu. Dacă USL se rupe și guvernul Ponta cade, cine va desemna noul premier? Aud? Președintele care va cîștiga în 2014 va avea posibilitatea să desemneze premierul abia în decembrie 2016, după parlamentare. Pînă atunci, timp de doi ani, va sta cu premierul pe care l-a găsit în funcție. Dacă Ponta vrea să candideze la președinție va trebui să-și dea demisia din funcția de prim ministru. Oricum, dacă Ponta anunță că va candida la prezidențiale, va fi deranj în USL și mai mult ca sigur PNL va ieși de la guvernare, încercînd chiar să trîntească guvernul Ponta. Nici lui Antonescu nu-i convine să stea la Cotroceni cu un premier ostil. Lui Antonescu însă îi convine ca desemnarea unui nou premier să se facă după alegerile prezidențiale și Ponta să rămînă interimar, ca Boc în toamna lui 2009. Asta presupune o majoritate anti-PSD care să treacă o moțiune de cenzură și să blocheze trecerea unui nou guvern, urmînd ca după ce Antonescu cîștigă prezidențialele să desemneze el un premier. Adică exact ce au făcut PSD și PNL în toamna lui 2009, numai că atunci Geoană a pierdut alegerile iar cel care a desemnat un nou premier și a forțat majoritatea a fost Băsescu.

Dar dacă PNL nu găsește o majoritate care să trîntească guvernul Ponta și să blocheze trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale? Băsescu îl desemnează, hai să luăm un nume la întîmplare, pe Dragnea. Acesta va trece de votul Parlamentului. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele nu e nicio problemă, are premierul dorit. Dacă le va cîștiga Antonescu, acesta va trebui să strîngă o majoritate care să dea guvernul jos prin moțiune de cenzură. Antonescu va desemna noul premier, care va trece mai mult ca sigur, sub amenințarea anticipatelor. Dar ar fi prea multă putere în mîna lui Antonescu și partidele parlamentare de obicei se feresc să lase prea multă putere în mîna președintelui. Astfel, putem anticipa, fără teama de a greși, că Antonescu nu va reuși să scape de guvernul Dragnea pînă după alegerile parlamentare din 2016. Dacă Ponta va cîștiga prezidențialele există posibilitatea să aibă un premier neconvenabil în primii doi ani de mandat? Nu. Antonescu și PNL pot doar bloca desemnarea unui nou premier pînă după prezidențiale, însă nu pot forța trecerea unui premier convenabil pentru ei.  Obstacolul principal e Băsescu, cel care desemnează premierul. Mai mult, pot bloca desemnarea doar în apropierea alegerilor prezidențiale. Dacă guvernul Ponta cade sau demisionează în primăvara lui 2014, PNL și Antonescu nu pot amîna trecerea unui nou guvern pînă după prezidențiale. Mai mult, Băsescu poate forța, sub amenințarea anticipatelor și fără teama supendării, trecerea premierului dorit. Băsescu poate negocia cu PSD-ul un premier independent sau pesedist, care să treacă de Parlament.

Și nu e vorba doar de desemnarea premierului. Președintele numește și procurorii șefi și directorii serviciilor. PSD-ul ar urma să fie la mîna lui Antonescu și a PNL-ului pe trei paliere: guvernare, justiție și servicii. În condițiile în care PNL-ul are și cîțiva sateliți care așteaptă umili la ușă, pentru pesediști nu se întrevede un viitor prea luminos cu Antonescu președinte.

S-ar putea negocia scăderea puterilor prezidențiale prin modificarea Constituției însă trecerea unei noi Constituții nu e sigură, pe de o parte, iar pe de altă parte nu ar rezolva prea mult problemele PSD-ului, care s-ar vedea izolat într-un sistem parlamentar de facto. Chiar și cu 35-40% în 2016 PSD riscă opoziția, așa cum am mai arătat. De obicei, partidele mai mici negociază mai bine între ele și cîștigă fiecare mai mult decît dacă ar negocia cu partidul cel mai mare, ceea ce face ca partidul cel mai mare să rămînă izolat. Faptul că premierul este desemnat de partidul cu cele mai multe mandate nu asigură însă și trecerea guvernului, dacă nu există, ca în cazul președintelui, posibilitatea de a forța o majoritate sub amenințarea dizolvării Parlamentului. Astfel, PSD, chiar și cu un Antonescu președinte decorativ, ar putea avea surpriza ca din 2016 să treacă în opoziție.

Deatlfel, văd că Ponta deja s-a ales președinte onorific al PSD, lăsîndu-l pe Dragnea președinte executiv. Astfel, a rezolvat problema puterii în PSD în cazul în care el ajunge la Cotroceni. Sînt convins că atît PNL cît și PSD și-au făcut toate simulările posibile pentru următorii 8 ani (numai pedeliștii nu reușeau să-și imagineze nici ce fac peste 10 minute) și sînt convins că ambele partide au deja schițate strategiile de exit și reacțiile în funcție de situațiile care s-ar putea ivi.

Scriam acum doi ani, cînd PDL încă mai părea că va supraviețui politic și nu se întrevedea divorțul de Băsescu: ”Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu şi în percepţia PDL ca partid slab, comod şi, în consecinţă, uşor manevrabil.”

Bine, veți spune, am înțeles cum stă treaba cu Băsescu, Ponta și Antonescu. Dar ceilalți?” Care ceilalți?

Ok, vom vorbi și despre ceilalți, ca să nu ziceți că sînt rău. Pornim de la premisa că PSD și PNL nu vor avea candidat comun. Avem deci Ponta și Antonescu. Ponta are asigurat turul 2. Cum vor reuși ceilalți să-l bată pe Antonescu și să ajungă în turul 2, alături de Ponta? În primul rînd, ceilalți trebuie să fie unul singur. În al doilea rînd, acest unul singur va trebui să aibă în spate o forță politică puternică, cu structuri, și un scor în sondaje de cel puțin 30%, și să fie un excelent campaigner (energie, charismă, talent politic, discurs, poante, sî facă știri de prima pagină din orice, să creeze evenimente din nimic, să ciupească babe de cur și să dea țuica de electrozi peste cap cu moșii în fața bufetului, să dea poporului furnicături și să-l facă să viseze cu ochii deschiși). Există o asemenea forță politică și un asemenea personaj? Acum, nu. Vor exista în 2014? Nu știu. Însă șansele sînt minime. Niciunul dintre posibilii candidați din zona respectivă nu corespunde profilului.

S-ar putea transforma Mișcarea Populară într-un partid care să canalizeze energiile anti-USL, care să-și creeze structuri solide și să ajungă la un scor în sondaje de peste 30% în toamna lui 2014, adică peste un an și șase luni? Cu Băsescu președinte și ”antipolitica, tehnocrația și meritocrația salvează România” nu are absolut nicio șansă. Niciuna. În afară de Băsescu, MP nu are alte atuuri politice. Iar Băsescu e uzat după două mandate prezidențiale și nici nu poate candida pentru al treilea.

Liderul și forța politică se vor impune de la sine. Nu prin ucaz de sus, nu prin experimente sociologice. E nevoie de mai mult decît de ordin de sus și o părere bună despre sine în oglindă. Nicio forță politică și niciun personaj politic de la dreapta (așa zisa dreaptă) nu au autenticitate și forță. Sînt construcții artificiale, făcute la ordin sau din ambiții personale, jumătăți și sferturi de măsură la care se aderă din disperare și derută.

Am vorbit doar de Mișcarea Populară fiindcă e singura care are potențial (i se zice Băsescu) iar celelalte grupări sînt mai degrabă sateliți ai PNL. Sau nici măcar atît. Sînt sateliți wannabe. Candidați de sateliți. Mai au mult de mers în patru labe pînă să fie acceptați în marea famiglie liberală.

La dreapta a trecut vremea improvizațiilor pe genunchi și imposturilor. Din păcate, nici nu cred că s-a copt vremea pentru altceva. Pînă în ziua în care vom putea vorbi de o forță politică care să aibă în spate credința în valori, o doctrină autentică de dreapta, fără impostură și jumătăți de măsură, ne vom bălăci în micile alianțe și permutări dintre partidele stîngii. Care sînt interesante ca joc intelectual și de anticipație, dar a căror relevanță e relativ scăzută. Dar asta e, n-avem ce face, ne ducem secera și ciocanul în spate.

Antonescu presedinte, Ponta cel mai puternic om in stat, Basescu renascut

Un lucru e clar: pe actuala Constituție, Victor Ponta va candida la prezidențiale. Există însă, în același timp, și posibilitatea unui armistițiu Ponta-Antonescu, prin care USL rămîne unit și Antonescu candidează la prezidențiale. Un asemenea armistițiu presupune modificarea Constituției și negocierea puterii între Președinte și Prim Ministru. Probabil PSD-ul va cere ca în noua Constituție președintele să nu mai poată desemna premierul și acesta să fie automat președintele partidului care a cîștigat majoritatea relativă. În același fel se pot negocia și serviciile, și justiția. PSD-ul nu va accepta un Președinte puternic și în același timp pe Antonescu candidat din partea USL. Antonescu are de ales între varianta curajos-riscantă, să fie un președinte puternic sau să nu fie deloc și varianta sigură, să fie un președinte golit de puteri și atribuțiuni. Eu cred că Antonescu va alege cea de-a doua variantă și anume să fie un președinte decorativ. Însă nu-i puțin lucru să ajungi dintr-un țîști bîști Președintele României. Protocol, prestanță, vizitat țări străine, dat mîna cu oameni pe care n-ai fi visat să-i întîlnești, un loc în istorie, măcar pe lista șefilor de stat ai României, toate astea nu-s puțin lucru și nu-s la îndemîna oricui.

Sînt convins că un asemenea armistițiu se va discuta, însă mai întîi fiecare grupare vrea să se poziționeze cît mai bine pentru negocieri. Se va negocia (dacă nu se negociază deja) cu resursele și sferele de influență destinate baronilor din ambele grupări, cu justiția, cu soarta lui Voiculescu și cele două grupări media (Ghiță și Intact) pe masă. Deocamdată Antonescu și PNL-ul sînt în defensivă iar pesediștii mai rup cîte o halcă din teritoriul PNL testînd capacitatea de reacție și limitele de suportabilitate ale peneliștilor. E și o încercare de a destabiliza poziția lui Antonescu. Cu cît peneliștii pierd mai multe resurse și influență în schimbul unei poziții prezidențiale pentru Antonescu, cu atît nemulțumirea acestora va crește iar la un moment dat s-ar putea să răbufnească și să dea de pămînt cu pretențiile prezidențiale ale șefului lor. Afacerea ”procurorii-șefi” l-a pus pe Antonescu în defensivă și pe Voiculescu pe gînduri. Căci și relația Antonescu-Voiculescu este o miză a atacului PSD.  Dacă Voiculescu simte că ar putea fi monedă de schimb în negocierea candidaturii lui Antonescu, va reacționa. Iar un Antonescu rămas fără structurile PSD și fără imperiul media al lui Voiculescu va avea șanse minime la prezidențiale.

Cert este că nici pesediștii și nici peneliștii nu au încredere în Antonescu și nu vor să riște un nou episod Băsescu. Astfel, modificarea Constituției este vitală. De aici și încercarea de a scădea cvorumul la 30%.

În același timp, mutarea simbolurilor și atribuțiilor puterii dinspre Președinte spre Prim Ministru l-ar putea readuce pe Traian Băsescu în jocul de putere de după 2014. În 2016 Băsescu va avea 65 de ani iar în 2020, 69 de ani. Nu e chiar așa bătrîn.

Ha ha! Cum ar suna o înțelegere în trei, între Băsescu, Ponta și Antonescu? Antonescu își face decorativ damblaua prezidențială, Ponta are puterea pînă cel devreme în 2016 iar Băsescu revine în politică. Iar Voiculescu la brutărie, evident. Băsescu nu mai are forță acum, fiindcă nu mai poate candida la prezidențiale, însă poate aduna energii, speranțe și resurse într-o luptă electorală pentru funcția de premier în 2016 și 2020. Cu condiția ca premierul să fie decis de electorat, și nu de președinte. Mai bine zis, premierul desemnat, căci premierul nu poate fi decis decît de Parlament. Însă premierul să fie desemnat automat președintele partidului care a cîștigat alegerile. Astfel, în condițiile unei modificări a legii electorale care să schimbe sistemul electoral astfel încît partidul cu cele mai multe voturi să primească o asigurare în plus că va da premierul (o primă electorală, de exemplu) se poate negocia un sistem care să transforme președinții de partid în candidați pentru cea mai puternică funcție din stat. Pe termen lung, funcția prezidențială își va pierde din semnificație, partidele și politicienii își vor pierde interesul și nu vor mai investi resurse și energii în campania electorală iar, într-un final, se va ajunge chiar la renunțarea alegerii președintelui prin vot direct și universal.

Antonescu și-ar vedea visul cu ochii, Ponta ar fi cel mai puternic om în stat cel devreme pînă în 2016 iar Băsescu își va recăpăta semnificația, perspectiva și forța politică, reușind să adune în jurul său resursele necesare unui partid mare. Dar se va mulțumi PNL cu un papițoi la Cotroceni și va accepta ca puterea efectivă să fie în mîinile PSD? Să nu uităm că voturile peneliștilor sînt necesare trecerii unei noi Constituții. Poate că va accepta, avînd în vedere că liderul PNL, înlocuitorul lui Antonescu, va putea avea, începînd cu 2016, dacă cîștigă alegerile, mai multă putere decît Antonescu. Va încerca Tăriceanu o preluare a PNL? Se va replia dreapta alături de Băsescu, în condițiile în care niciunul dintre lideruții și liderașii actuali nu va supraviețui lui 2014? Orgoliile și ambițiile nu sînt deloc de neglijat și pot fi folosite cu succes într-o astfel de întreprindere.

Asta e doar o idee, mi-a venit așa, pe loc, în timp ce voiam să scriu despre alegerile prezidențiale din 2014, însă n-ar strica puțină aprofundare. În principiu, scenariul e plauzibil și la prima vedere nu sînt obstacole de netrecut, dar, cine știe, poate am uitat ceva.

PS. Iar scriu articole de arhivă, din 2015.

Prezidentialele din 2014: Antonescu, Ponta si Basescu, singurii care conteaza

Băsescu e ca Iliescu, l-ar mai vota lumea încă zece ani, deși nu mai are dreptul să candideze. Miturile stau cam prost, bag seama. Nici MRU, nici Tăriceanu, Johannis sau Oprescu nu rup inima tîrgului. Singurii oameni politici care contează cu adevărat în ochii publicului sînt Antonescu, Ponta și Băsescu. De remarcat că Antonescu și Ponta au 51% și că o posibilă candidatură a lui Antonescu din partea unui USL unit va duce la o victorie sigură a acestuia. Nu din primul tur, așa cum cred unii, însă turul II e o simplă formalitate (se organizează două tururi chiar dacă un candidat ia în primul tur peste 50% din voturile valabil exprimate – pentru a cîștiga din primul tur trebuie să ia peste 50% din voturile alegătorilor de pe liste, astfel la o prezență la vot de 49%, se organizează al doilea tur chiar dacă un candidat a luat 100% din voturile valabil exprimate). Astfel, dacă USL nu se rupe, prezidențialele sînt închise.

Dacă USL se rupe,  prezidențialele rămîn deschise, cu Ponta principal contracandidat al lui Antonescu. Are Băsescu rol decisiv? Poate decide el președintele? Băsescu poate decide dacă Ponta cîștigă sau nu. Băsescu nu poate funcționa ca balama dar îl poate ajuta pe Ponta. Astfel, în turul II putem avea un absenteism masiv din partea susținătorilor lui Băsescu sau o susținere a lui Ponta. Însă, după cum știm, Băsescu nu mai poate candida. Întrebarea e: cine va fi al treilea candidat, care va fi susținut de Băsescu și va reprezenta Mișcarea Populară (partidul) și care poate înclina balanța în partea lui Ponta sau chiar ajunge în turul II (șansele sînt mici, dar nu inexistente)? Atenție, acest candidat nu va arbitra disputa dintre Antonescu și Ponta. Nu e imparțial, nu va putea negocia cu amîndoi, nu are prea mult spațiu de manevră atît timp cît orice susținere a lui Crin Antonescu e exclusă. Acest al treilea candidat poate alege între a sta pe margine în turul II, spre disperarea lui Ponta, și a-l susține pe Ponta, spre disperarea lui Crin Antonescu. E suficient să știm asta ca să ne imaginăm cum va arăta comunicarea în campanie, ce mesaje vor avea cei trei candidați importanți. Crin Antonescu, PNL și susținătorii săi la prezidențiale (PDL, posibil Dreapta Unită, PRM etc) vor încerca să țină susținătorii lui Băsescu acasă pe motive de ”pesedism, Piața Universității, mineriade, socialiștii, stînga, feseneul, domnul Căcărău…ăăă…domnul Crin Antonescu, în ciuda anumitor divergențe minore pe care le-am avut cu domnia sa, este totuși un om de dreapta, un fost participant la Piața Universității 1990, un anticomunist, un antisocialist de-al nostru, mai țineți minte Alianța DA?” – încercați să vă imaginați vocea Ralucăi Turcan acum. PSD și Ponta, pentru a scoate susținătorii lui Băsescu la vot vor vorbi de destinul european al României, despre izolarea internațională, despre extremismul PNL-ului, despre labilitatea psihică a lui Crin Antonescu, despre Dan Voiculescu etc Mă rog, strategia în turul II, în condițiile în care bătălia se va da între Ponta și Antonescu nu e foarte complicată și greu de găsit. Mult mai complicat va fi în turul I. Ce strategie vor alege cei trei importanți, Ponta, Antonescu și Băsescu II? La Crin e simplu, el luptă împotriva Regimului Băsist, reprezentat din ceilalți doi. Ce vor face însă Ponta și Băsescu II? Ponta poate merge pe structurile PSD și un mesaj clasic pesedist, care să-i asigure intrarea în turul II, în condițiile în care are de partea sa cel mai puternic partid sau poate chiar acuza o conspirație între Antonescu și Băsescu/MP/PDL etc. Băsescu II poate merge pe mesajul responsabil-european, dar aici e și Ponta sau poate merge pe un cu totul alt tip de mesaj, despre care vom vorbi la momentul potrivit (mesaj care sînt sigur că va fi evitat, din cauză de elite stîngiste în cuget și simțiri și deja tradiționala frică)

PS1. După ce Antonescu va deveni președinte, poate revoca procurorii șefi.

PS2. Candidatul susținut de Băsescu și care ve reprezenta Mișcarea Populară nu va fi MRU (Neamțu și MRU sînt în afara oricărui joc care îl include pe Băsescu, din motive de caracter și delimitări grăbite, însă ar putea sări în barca PDL, să se scufunde împreună).

Fuziunea prin absorbtia PDL de catre PNL

Rețelele de partid

Orice partid românesc care se respectă e un conglomerat de:

  1. Rețele din administrație – sînt cele mai puternice. Sînt oameni care intră în administrație cu ajutorul partidului sau se mențin în administrație cu ajutorul partidului. Pot fi incompetenți care au muncit pentru partid și primesc o sinecură, pot fi oameni capabili care sînt ajutați de partid să ajungă în administrație sau pot fi funcționari care intră în partid pentru a putea rămîne în administrație sau pentru a putea promova. Sînt așa zișii tehnocrați, la prima vedere nu au o încărcătură ideologică. Ca parte a administrației sînt orientați către statul maximal, supradimensionat, atotputernic și obsedat de control. Tendința lor e să umfle statul cît mai mult cu putință, ca să aibă de lucru sau pur și simplu fiindcă inițiativa și competența în administrația publică sînt sinonime cu crearea de noi și noi instrumente statale. Cei bine intenționați umflă statul, cei rău intenționați îl fură. Cei mai corupți dintre ei au și afaceri pe numele rudelor sau prietenilor.  Pentru rețelele din administrație patru ani de opoziție sînt o pauză mult prea îndelungată. Se pierd oportunități profesionale și bani în toată această perioadă. E valabil atît pentru competenți cît și pentru incompetenți, atît pentru cei corecți cît și pentru corupți.  Toți sînt supuși presiunilor venite din partea puterii sau presează ei înșiși puterea pentru a fi adoptați. Pentru cei competenți și corecți partidul este un rău necesar și se mută de la un partid la altul doar pentru a fi lăsați în pace să-și facă meseria. Pentru ceilalți, partidul e o oportunitate profesională și financiară și, avînd în vedere că au experiență în corupție și cu ajutorul lor se fac treburile murdare, sînt utili tuturor partidelor.
  2. Rețele de afaceri – sînt oameni de afaceri pentru care partidul e o bună platformă de socializare cu administrația. Acolo ai posibilitatea să cunoști oameni care te pot ajuta la ananghie, care pot aranja să fii lăsat în pace sau îți pot deschide punga bugetului. Sînt oameni de afaceri care pur și simplu vor să se asigure că sînt lăsați în pace să facă afaceri și sînt oameni de afaceri pentru care statul e principala sursă de bani. La fel ca și rețelele din administrație, sînt susceptibile de a schimba partidele cu ușurință.
  3. Rețele familiale – prezența într-un partid poate deveni tradiție de familie dar și platformă de într-ajutorare în familia extinsă. Mai ajuți un văr, un nepot, o soție, un fiu, un fin, nașul unui văr, o cumnată etc.
  4. Rețele de socializare – pentru tineri, dar nu numai,  un partid este  o platformă de socializare dar poate fi și o oportunitate profesională și financiară pe termen lung. Sînt cele mai benigne și cele mai fidele partidului.

Toate aceste rețele se întrepătrund și sînt izvoarele criteriilor de relaționare din interiorul partidului. Partidul e birocrație, business, familie și ieșire cu prietenii.

Fiecare partid mare (adică PSD, PNL și, încă, PDL) are rețelele și ierarhiile sale însă acestea se întrepătrund cu rețelele celorlalte partide. Fiecare partid are o capacitate limitată de a înghiți rețelele celorlalte partide iar această capacitate este dependentă de relațiile dintre rețelele sale și ale celorlalte partide,  de mărimea propriilor rețele și de mărimea hălcii administrative și bugetare de care dispune respectivul partid.

Argumente pentru ruperea USL și o posibilă fuziune prin absorbția (nu se pune problema unei altfel de fuziuni) PDL de către PNL

PSD și PNL sînt două partide prea mari pentru o țară atît de mică. Gîndiți-vă că PDL a fost stăpîn pe buget aproape singur. A avut mai puține rețele de hrănit. PSD și PNL formează o grupare-mamut care are în stăpînirea aceeași țară cu același buget pe care a avut-o și PDL. În acest moment PSD și PNL au mii, zeci de mii de parlamentari, președinți de consilii, consilieri județeni sau locali, primari, funcționari, funcționărași și oameni de afaceri mai mari sau mai mici care cer. O armată supradimensionată mănîncă mult și pustiește totul în cale, doar cu apetitul, fără să mai și lupte. Dacă nu e suficient aprovizionată poate slăbi, în cel mai bun caz și se poate revolta împotriva liderilor, în cel mai rău caz.

Argumente împotriva ruperii USL și a unei posibile fuziuni prin absorbția PDL de către PNL

PSD și PNL sînt de aceeași parte a baricadei încă din 2006, chiar dacă doar informal la început. Cele două partide au relaționat foarte bine chiar și cînd formal erau pe poziții opuse, în 2006, cînd PNL era aliat cu PD și în 2009, cînd PSD era în alianță cu PDL. Din 2011 sînt parte a celei mai de succes construcții politice post-decembriste. În multe situații colaborarea dintre PSD și PNL a fost spontană, a venit de la sine, în mod natural.

În schimb, PNL și PDL nu au mai colaborat, nici măcar punctual, spontan, din aprilie 2007. Sînt deja șase ani de cînd sînt pe poziții de inamiciție. Mai noii membri ai celor două partide nu au decît experiența inamiciției. PD s-a arătat foarte dificil și în relația cu PLD, pe care nu l-a acceptat cu adevărat niciodată și pe care îl consideră în continuare un corp străin.

Chiar și în cazul unei alianțe sau fuziuni dintre PNL și PDL nu e sigur că cele două partide vor putea da o majoritate care să guverneze. Iar alianța în opoziție nu ar conveni decît PSD-ului, PPDD-ului și UDMR-ului, în niciun caz PDL-ului și PNL-ului.

PNL și PDL sînt puțin încărcate doctrinar (cu un plus totuși pentru PDL, din cauza aripii intelectual-băsiste) dar chiar și așa între ele nu există compatibilități. PNL e un partid populist, extremist, virulent antioccidental, care a luptă fără scrupule și cu agresivitate împotriva statului de drept și justiției. PNL este cel mai extremist și mai violent partid românesc postdecembrist.

Așa cum spuneam mai sus, capacitatea unui partid de a înghiți rețelele unui alt partid este extrem de limitată. Dacă PNL și PDL vor fuziona, 90% dintre rețelele PDL-ului vor rămîne pe dinafară. Ar fi culmea ca după ce rețelele PNL au stat în opoziție patru ani și s-au uitat cu jind la rețelele PDL-ului, acum cînd abia au ajuns la guvernare, să cedeze din halca lor. Ai mîncat patru ani cît eu am murit de foame și acum să-mi rup de la gură să te hrănesc tot pe tine? Puneți-vă în locul primarului penelist Gigel care patru ani s-a uitat cu jind la finanțările primarului vecin și pedelist Vasilică și acum vede cu Vasilică, intrat în PNL, primește în continuare finanțări. Eu mor de foame patru ani de dragul partidului, ăsta mănîncă patru ani și acum mănîncă în continuare din ce mi se cuvine mie. Păi eu de ce am făcut foamea ani de zile, de ce am muncit și m-am sacrificat pentru partid? În teorie e simplu să te muți de la un partid la altul și să stai zeci de ani doar la putere. În practică e mai puțin simplu, că nu sînt toți chiar atît de fraieri. În condițiile unei fuziuni sau exod al pedeliștilor către PNL, rețelele liberale ar accepta foarte puțini, doar vedetele care aduc o plusvaloare (un județ în care tu ești aproape inexistent, imagine, distrugerea inamicului etc).  Adică, dacă desființezi PDL și mă ajuți să-l suspend și demit pe Băsescu, da, ești binevenit, nea Vasile.

PNL, chiar dacă formal respinge orice alianță sau fuziune cu PDL, în negocierile pe sub masă cu pedeliștii le va întreține acestora speranța unei fuziuni iar în timpul ăsta va lua exact atît cît îi trebuie și cît poate duce din PDL.

Pentru Crin Antonescu și Dan Voiculescu este vital în același timp să distrugă PDL ca vehicul al lui Băsescu. Băsescu atunci cînd își încheie mandatul la Cotroceni (cît mai repede, speră Voiculescu și Antonescu) nu trebuie să aibă PDL la dispoziție ca vehicul politic. Aceasta se poate face în două moduri: prin fuziune și prin păstrarea lui Blaga la conducerea partidului cît mai mult timp posibil. În același timp, alegerile prezidențiale din 2014 trebuie să găsească PDL incapabil să dea un prezidențiabil cu șanse, trebuie să găsească PDL condus de Blaga. Important este să se intre în vara lui 2014 cu un PDL slab și fără un candidat prezidențial cu șanse. În principiu, n-ar trebui să fie probleme. Un previzibil scor slab al PDL la europarlamentare va antrena scandalul în PDL fără a tranșa însă lucrurile. Blaga va refuza să-și asume responsabilitatea pentru înfrîngere și îi va acuza tot pe Băsescu, Macovei, Boc,Preda și Voinescu.

Despre ce ar putea crede Ponta și PSD despre o eventuală rupere a USL și fuziune a PNL și PDL și despre alegerile prezidențiale vom vorbi într-un articol ce va urma. Eu sînt convins 150% că în acest moment nici Ponta și nici Antonescu nu știu cum vor merge la prezidențialele din 2014, împreună sau separat. Decizia e foarte greu de luat și sînt convins că toată lumea e în expectativă. Marea problemă a pesediștilor e controlul lui Voiculescu asupra lui Crin și posibilitatea ca o dată ajuns la Cotroceni, Crin să-și facă un partid mare din PNL și ce a mai rămas din PDL.

Prezidentiale cu Ponta, Antonescu si Blaga. Fuziunea PNL-PDL.

  • Ponta va fi candidatul PSD la președinție, și prezidențiabilul cu cele mai mari șanse (va fi votat în turul 2 ca ”răul cel mai mic”, european).
  • Crin Antonescu va fi candidatul PNL, cu șanse mari de a intra în turul 2 dar cu șanse mici de victorie în fața lui Ponta.
  • Blaga va fi în continuare liderul PDL. După ce se va fi asigurat de controlul total al partidului, îl va invita pe MRU să candideze la prezidențiale din partea PDL (printr-o eventuală absorbție a FC). Blaga, pentru a-și păstra puterea în partid are nevoie de perspective de guvernare, atuuri în negocierea pentru guvernare și bani. Nu poate da poporului pedelist (ăla care a mai rămas) perspective de guvernare fără un candidat prezidențial cu voturile căruia să negocieze o susținere în turul 2 pentru Victor Ponta sau Crin Antonescu, în schimbul unei viitoare alianțe de guvernare. PDL nu are prezidențiabili care să nu fie glume proaste sau triste. E suficient să citești lista cu numele primilor 100 de lideri ai partidului ca să-ți dai seama cît de disperată e situația și cît de catastrofală e resursa umană. Astfel, nu vin nici finanțările, nu se întrevăd nici perspectivele de guvernare, se clatină și poziția lui Blaga în partid. Dacă MRU rămîne ”speranța dreptei” (sînt totuși șanse mici să rămînă) Blaga îl va invita să candideze. Dacă nu, nu.
  • După prezidențiale Blaga poate obține, cu puțin noroc, o halcă de guvernare, pe față sau pe șest, în urma susținerii cîștigătorului alegerilor. Dacă MRU ia 15-20%, acestea sînt procente decisive în turul 2 (așa cum au fost în 1996 – nu au fost în 2009, dar în 2009, contracandidatul a fost Băsescu) și PDL poate obține o guvernare împreună cu PSD, UDMR și UNPR sau împreună cu PNL, PC și UDMR.
  • Pentru ca PDL să obțină acele 15-20% cu care poate negocia accesul la resursele statului e nevoie de o ”dreaptă unită”. Blaga ar putea candida el însuși la prezidențiale, sau l-ar putea pune să candideze pe Videanu, însă un potențial al candidat al dreptei va lua din procentele candidatului PDL și va scădea drastic capacitatea de negociere a lui Blaga. Astfel, este neapărată nevoie ca în 2014 dreapta să se prezinte la alegeri cu un candidat unic. Blaga are nevoie de unitate.
  • Deocamdată Blaga trebuie să-și asigure partidul și să vadă dacă va mai exista MRU în politică peste cîteva luni sau un an. Dacă MRU coboară în sondaje în ritmul de acum, Blaga nu va mai fi nevoit să apeleze la MRU și poate candida chiar el la prezidențiale. Așteaptă ca MRU să iasă din rolul de ”speranță a dreptei”. Și nu va trebui să aștepte prea mult, MRU este la finalul carierei de speranță a dreptei. După ce MRU va ieși din scenă și va reveni în diplomație, atunci Blaga poate sta liniștit că nu are concurent la prezidențiale. Din acest moment nu va mai exista niciun prezidențiabil și structură politică care să-l mai concureze pe Blaga în bătălia pentru intrarea în trinitate alături de Ponta și Antonescu. Balamaua mult visată este realitate.
  • Scenariul Frunzăverde (nu știu dacă e al lui, nici nu știu dacă chiar există un astfel de scenariu, dar dacă nu există cedez gratuit drepturile de autor lui Frunzăverde) – este un scenariu de absorbție a PDL de către PNL, sub pretextul intrării PNL în PPE și de teama revenirii lui Băsescu în PDL. Poate nu absorbție, hai să zicem fuziune, însă partidul rezultat se va numi PNL, din cauza forței și vechimii brandului. O astfel de operațiune ar putea avea loc între 2014 și 2016, urmînd ca la parlamentare să se prezinte ”Dreapta unită” de Frunzăverde și cei doi șefi ai lui, Crin și Blaga. Pînă atunci, PDL va fi curățat de ”băsiști”, condiția principală a unei apropieri de PNL. Să nu uităm că PDL, prin vocea lui Blaga,  a renunțat la condiția plecării lui Crin de la conducerea PNL. În schimb, PNL nu a renunțat la condiția ruperii definitive a PDL de Băsescu și eliminării ”băsiștilor” din partid. Blaga nu știe ce va face Băsescu după 2014. Dacă Băsescu nu pleacă pe mare și revine în PDL, echipa Blaga e mîncată. Astfel, nea Vasile și trepădușii din jurul lui trebuie să se asigure împotriva venirii lui Băsescu. Și cum o pot face mai bine decît lipindu-se de un partid mai mare și în care Băsescu nu are nicio șansă să intre? Sînt convins că acestea sînt și argumentele cu care Frunzăverde și Crin Antonescu s-au prezentat la Blaga. ”Ce te faci, tu, nea Vasile, cînd vine Băsescu și te execută? O să vii la noi atunci, dar o să vii în genunchi, pe post de secretar al filialei Bihor. Nu mai bine vii tu acum la noi, cu tot cu partid, și te faci secretarul general al Dreptei Unite? Ă?” Și pentru Crin, și pentru Blaga, este vital ca Băsescu să nu aibă unde reveni în 2014. Un Băsescu care s-ar putea întoarce în politică și ar putea conduce un partid la parlamentarele din 2016 ar încurcă rău lucrurile pentru PNL și Blaga. Poate că Băsescu va reveni (eu, personal, nu cred că va reveni în politică) și va face un partid de la zero, dar un Băsescu care construiește pe ultima sută de metri înaintea alegerilor partide de la zero nu e la fel de periculos ca un Băsescu care conduce un partid ca PDL. Dacă Crin cîștigă prezidențialele, Blaga primește pe mînă un partid-mamut cu care poate mulge bugetul țării pînă îl lasă lat. Bugetul, nu partidul. Crin are o problemă. Dacă cîștigă prezidențialele, lasă PNL pe mîna lui Tăriceanu și Chiliman. Și nu e bine. Este vital pentru el să scape de Tăriceanu și Chiliman, așa cum e vital pentru Blaga să scape de Băsescu. Și cum se poate întîmpla asta mai bine decît printr-o uniune a PNL și PDL? Crin e președinte, Blaga, Fenechiu, Chițoiu și Frunzăverde au PNL-ul (cu PDL cu tot în el), Tăriceanu și Chiliman sînt pe afară. Fie vorba între noi, oricum cei doi sînt descoiți din naștere, dar la cum bate vîntul prin PNL pe resursa umană, după plecarea lui Crin la Cotroceni, s-ar putea să fie probleme pentru susținătorii lui Crin în PNL. Pericolul nu este mare, dar e mai bine pentru Crin să stea liniștit. Și cel mai ține mai liniștit decît frica lui Blaga de Băsescu?
  • Occidentul a fost principalul susținător al lui Băsescu. După ce s-a întîmplat astă-vară, Crin și echipa și-au dat seama că nu e de glumit cu PPE. Deloc. Astfel, după absorbția PDL (sau fuziunea cu PDL) și intrarea PNL în PPE, Crin și Blaga nu numai că sînt asigurați împotriva posibililor concurenți din partidele lor (Tăriceanu și Chiliman în PNL, Băsescu în PDL), ci au și spatele european asigurat. E posibil ca una dintre condițiile fuziunii PNL-PDL să fie eliminarea lui Macovei din Parlamentul European, unde a făcut atîtea probleme și l-a deranjat atît de mult pe Crin. Macovei e indezirabilă în noua construcție din două motive: e băsistă și deranjează la Parlamentul European. Cristian Preda și Sever Voinescu sînt alți ”băsiști” indezirabili în noua construcție.
  • Frunzăverde a înregistrat la OSIM marca Partidul Național Popular Liberal.

 

Un punctaj pentru PNL în scenariul Ponta și MRU candidați prezidențiali. Notați-l și mai discutăm.

  1. PSD e blat cu Băsescu și PDL
  2. MRU e iepurele lui Ponta. E pus să candideze la președinție și să facă pe liberalul ca să ia voturi de la Crin și PNL. A fost înțelegerea lui Băsescu, Blaga și Ponta să-l pună pe MRU candidat la prezidențiale, pentru a-l ajuta pe Ponta.
  3. Ponta a trădat idealurile anti-băsismului de frica occidentalilor și poate pentru că-l au Băsescu sau serviciile cu ceva la mînă. Ponta e băiat bun, dar e slab și fricos și nu are independență.
  4. PNL a rămas singurul partid de dreapta, care încă mai crede cu adevărat în motto-ul ”Prin noi înșine” PNL sprijină omul simplu cu inițiativă, clasa de mijloc, micii întreprinzători și salariații contribuabili împotriva experimentelor economice și sociale criminale ale marilor conglomerate occidentale, marile corporații și instituții etatiste, ca UE sau FMI, care sufocă libera inițiativă și sărăcesc omul muncii, prin experimentele lor făcute în birou, fără a cunoaște realitățile din România, din teren, fără a ști cu adevărat ce viață grea duce micul capitalist și ce rău îi fac experimentele marilor corporații occidentale.
  5. PSD și PDL reprezintă interesele marilor organizații supra-naționale, ca FMI și UE
  6. Am crezut că PSD vrea cu adevărat binele țării și să ne ajute să scăpăm de Băsescu. Ne-am înșelat. Ei doar au vrut la borcanul cu dulceață al guvernării. Cînd s-au văzut cu sacii în căruță, au pactizat cu Băsescu numai și numai ca să se înfrupte liniștiți din guvernare. Noi (pluralul regal), Crin Antonescu, sîntem singura entitate politică și umană care are curajul să lupte cu sistemul, care nu se mulțumește cu un dulceața liniștită a guvernării, care va lupta să scape România de influența lui Băsescu și a clicii sale, care, iată, se reproduce cu ajutorul PSD. Noi, Crin Antonescu, luptăm pentru independența României, pentru micul capitalist, împotriva clicii băsiste, a FSN-ului, a FMI-ului și a acoliților macovoaiei, urîta de Redding (no offence, Norica) și politrucul de Barosso și muistul de Schultz.
  7. De măsurile criminale ale lui 2013 de vină sînt Ponta și Băsescu, care au ascultat ordinele FMI.

Dacă candidat PDL va fi Blaga (sau Videanu), atunci povestea se schimbă. Candidatul PDL devine personaj pozitiv, care luptă împotriva caracatiței Ponta-Băsescu-FMI.

Campania din 2014 va fi cea mai anti-băsistă campanie electorală din istorie. Aproape toți candidații vor lovi în Băsescu, în dezastruoasa moștenire. Va fi un concurs de delimitare de Băsescu. Toți candidații vor veni să ne vindece de Băsescu, să aducă pacea și noul și binele. Indiferent că trinitatea va fi Ponta, Antonescu, Blaga sau Ponta, Antonescu, MRU.

Cred ca boii au inteles acum

În noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private.

….

În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici – vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor.

….

Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat.

Eugen Nicolăescu, PNL, ministrul sănătății

Acum ați înțeles de ce s-a făcut ”revoluția” din iarna trecută, împotriva legii care stipula că 93% din banii asiguraților vor fi gestionați de companii private de asigurări? Dacă exista o asemenea lege, azi Nicolăescu nu putea ordona asiguratorilor să nu mai dea bani sistemului privat de sănătate. Miza ”revoluției” din ianuarie trecut au fost miliardele de euro din banii contribuabililor, miliarde care se duc în sistem, la politicieni, clientela acestora și mafioții din sistemul de sănătate.

Pentru chestia asta, PNL merită și trebuie să se desființeze.

Banul public trebuie să se ducă acolo unde se tratează publicul. După principiul ”banul urmează asiguratul”. Se finanțează acele spitale la care se tratează asigurații, indiferent dacă spitalele sînt de stat sau private. Ai avut într-o lună 700 de asigurați care s-au tratat la tine atunci primești suma x, ai avut într-o lună 70 de asigurați care s-au tratat la tine, atunci primești suma x/10.

Finanțarea se face din banii asiguraților, nu banii lui Nicolăescu, aduși de el de acasă. Să se finanțeze spitalele la care se tratează asigurații, indiferent că-s de stat sau private. Fiindcă acum cea mai mare parte a asiguraților se tratează la privat (eu nu mai știu pe nimeni care să se ducă la stat) dar plătesc la stat. Contribuabilii plătesc de două ori: o dată prin asigurare, niște bani pentru care nu primesc nimic, a doua oară, din mînă, la privat (sau prin asigurare suplimentară).

Costurile cu sănătatea sînt mari și dependente de anumite evenimente, de multe ori imprevizibile. Plata cu banii jos nu este o soluție. Asigurarea rămîne cea mai bună soluție (depui bani într-un cont care îți vor folosi atunci cînd vei avea nevoie de asistență medicală). Dacă lași sistemul privat să se bazeze pe plata cu banul jos, îl condamni la faliment. Falimentul sistemului privat va duce la un exod și mai mare al medicilor în Occident și în cîțiva ani, din cauza politicienilor (excepție face Băsescu), și la politicieni îl includ și pe micul șmenar Arafat, vom ajunge să nu mai avem medici și să nu mai avem unde ne trata.

Să zicem că ești producător de biciclete. Statul are și el firmă de biciclete (niște vai de mama lor). Firma de stat își finanțează bicicletele din banii contribuabililor, care sînt obligați să plătească taxa de bicicletă. Astfel, sute de milioane de lei de pe piața bicicletelor sînt absorbiți cu forța de stat. Sînt dispuși consumatorii (sau au bani) să plătească de două ori? O dată, fiindcă e obligatoriu, statului, deși nu beneficiază de nimic, și a doua oară, fiindcă chiar au nevoie de biciclete? Scoateți de pe fiecare piață, din orice domeniu, sute de milioane de lei pe care oamenii ar fi dispuși să-i cheltuie pe acea piață și vedeți ce se întîmplă, dacă firmele private supraviețuiesc. Cum putem vorbi de concurență loială cînd magazinul de peste drum ia bani cu forța de la clienți? Oamenii de pe strada noastră aveau de cheltuit pe țigări, bomboane, bere și cafea 5000 de lei pe zi. Eu, magazinul Stat, le iau cu forța 4000 de lei. Au rămas 1000 de lei pentru care trebuie să concurăm loial, deși știu că tu ești un privat care vrea profit, mînat de lăcomie, ahtiat după banii bieților oameni, că vrei să mă păcălești, să furi, și să-mi faci concurență neloială.

Explicație pentru toți boii din țara asta, 13 ianuarie 2012

Lovitura de stat continua?

Referendumul a fost invalidat. Ce va urma? Probabil alte amînări din partea Parlamentului și Monitorului Oficial. Probabil faza violentă a loviturii de stat, că tot s-au plîns mulți că ce lovitură de stat e aia fără sînge pe caldarîm?

Vor încerca să scape de Kovesi și Morar pînă la revenirea lui Băsescu la Cotroceni. PNL se va transforma probabil în falanga paramilitar psihiatrică a USL în timp ce PSD va juca rolul psihopatului căruia i-a rămas o urmă vagă de rațiune. USL este însă unit și ambele partide au aceleași obiective, diferă doar stilistica. După chipul și asemănarea șefilor de partid, PSD e un grup de șmecherași veseli, hoți și mitomani iar PNL un cortegiu de psihopați triști dar violenți.

Dacă puciștii nu vor renunța și nu vor accepta revenirea lui Băsescu la Cotroceni, putem considera Constituția suspendată iar Curtea Constituțională desființată. Din acel moment puciștii vor renunța și la ultimele aparențe și ne vom afla în plină dictatură a forței și arbitrariului. Din momentul în care Constituția, instituțiile statului și legile nu mai sînt respectate, baza oricărei decizii devine forța brută. Sîntem în legea celui mai puternic.

Sper să nu se ajungă pînă acolo. Sper ca USL-ul să-și folosească ultimele resurse de sănătate mintală și să accepte decizia Curții Constituționale. Dacă nu acceptă, repet, intrăm, mai mult decît pînă acum, în domnia forței. Din momentul în care USL-iștii nu acceptă o decizie a Curții Constituționale nimeni nu mai e în siguranță în țara asta. Din acel moment, în care puterea politică nu mai recunoaște Constituția, statul de drept, legea și instituțiile statului, vom asista la demonstrații de forță brută descătușată iar legea celui mai puternic este singura aplicabilă în relațiile dintre puterea politică și cetățeni.

Pînă azi, puciștii au blocat instituțiile statului și au folosit procedurile împotriva statului de drept și Constituției. De azi vom vedea dacă aceștia, ajunși la limită, se vor retrage sau vor desființa orice procedură, stat de drept, Constituție și instituții ale statului.

Singura sansa a PDL: rezistenta la schimbare

PDL şi-a pierdut electoratul asistat şi nici nu-l va mai recupera, nici cu socialismul de cazarmă şi găletuşă al grupării Blaga, nici cu social-democraţia de boy scouts în spielhosen a grupării Boc.  Despre ridicolul fad şi glumiţele fără umor  ale lui Toader Paleologu (e foarte important prenumele) sau heirupismul hipiot al celor trei magi greenpeace nici nu mai are rost să discutăm.

Şi PDL nici nu trebuie să-şi recupereze electoratul asistat. Trebuie doar să meargă cu reformele pînă la capăt, să se radicalizeze aşa cum liderii săi nu sînt capabili nici măcar să-şi imagineze şi să devină cu adevărat un partid de dreapta, nu ceea ce este acum, o a treia aripă a Marii Mişcări Socialiste Post-Decembriste (celelalte două aripi fiind, aşa cum aţi ghicit, PSD şi PNL).

PDL-ul trebuie să ofere sistemului privat (antreprenori, salariaţi, liber profesionişti) atît de mult încît acesta să aibă ce pierde în cazul venirii la guvernare a USL-ului. Şi, în acelaşi timp, trebuie să lase USL fără arme în eventualitatea că acesta va veni la guvernare după 2012. Adică să distrugă statul aşa cum îl ştim noi acum. Nu să-l reformeze. Să-l distrugă. Şi trebuie s-o facă repede, pentru că în 2012 va fi deja prea tîrziu.

Şi nu mă refer la aşa-zisul stat social. Mă refer la statul keynesian, marea vacă de muls a tuturor guvernărilor post-decembriste. Fiindcă opusul statului minimal nu este statul social, este statul keynesian. Este o distincţie foarte importantă, chiar dacă liderii PDL evită subiectul şi inventează fraude de tip „statul eficient versus statul asistenţial”. Stat minimal înseamnă retragerea statului nu numai din afacerea cu pomeni pentru asistaţi, ci şi din afacerea cu investiţii imobiliare sau de alte feluri, din afacerea cu subvenţii, facilităţi, ajutoare de stat, din afacerea cu consumul, din afacerea cu energia, din afacerea cu telegondole peste drum de primărie etc. Nu există stat eficient. Punct.

Electoral, în 2012 şi chiar după, PDL trebuie să se bazeze pe rezistenţa la schimbare a plătitorilor de taxe. Dar pentru a face asta, adversarii politici ai PDL, socialiştii conduşi de cuplul puber de revoluţionari la fără frecvenţă, trebuie să aibă ce schimba. Promisiunile USL din campania electorală trebuie să-i alarmeze pe contribuabili, schimbările propuse de copiii de suflet ai lui Felix să fie un motiv suficient să scoată la vot, de partea PDL-ului, două milioane de votanţi. Poate că rezistenţa la schimbare nu va fi o miză pentru două milioane de votanţi. Însă nici nu trebuie. E suficient să fie o miză doar pentru două sute de mii, care să militeze pentru PDL, să-şi convingă rudele, prietenii şi cunoscuţii să iasă la vot şi să voteze PDL, iar cei cu posibilităţi financiare chiar să sprijine logistic şi financiar campania PDL.

Justiţia şi Codul Muncii sînt exemple de mize ale rezistenţei la schimbare. Sînt două argumente împotriva venirii USL la guvernare. Prea puţin, totuşi. E nevoie de o scădere drastică a fiscalităţii, de eliminarea birocraţiei, de sute de mii de concedieri în sistemul bugetar, de desfiinţarea a zeci de agenţii, a cîtorva ministere, de începerea unor reforme radicale în sănătate şi în administraţie, de retragerea statului din economie, de desfiinţarea a zeci de programe şi proiecte ale statului.

Există vreo şansă ca toate astea să se întîmple? Nu, evident că nu. USL va cîştiga categoric alegerile din 2012 iar PDL nu va trece de 20%, în cel mai fericit caz.

Să fie clar, nu merge cu şmecherii tactice, cu găselniţe de imagine sau mai ştiu eu ce. Nu merge cu vrăjeală. PDL ori începe terapia de şoc şi reformele radicale (tăierea salariilor bugetarilor nu e reformă, e o găselniţă de etapă), ori schimbă statul din temelii, ori rămîne în opoziţie pînă la dispariţie. Căci după înfrîngerile electorale din 2012 şi 2014 PDL dispare de pe scena politică. Şi odată cu el şi pedeliştii (mulţi dintre ei speră să supravieţuiească partidului – nu vor supravieţui, aşa cum nici ţărăniştii n-au supravieţuit PNŢcd-ului).

Creşterea economică, tîmpenia cu care o tot dau liderii PDL în frunte cu Boc, nu este o miză. Să fim serioşi, intră la marja de eroare. În locul lui Boc aş renunţa la discursurile motivaţionale pentru copii tembeli. Creşterea economică cu 0.7% sau 2.3% nu se simte însă micşorarea statului cu 30% sau 50% se simte şi se vede. Dar mă tem că noi n-o vom vedea niciodată.

PS. PDL ar putea începe reforma prin a da afară toată organizaţia de tineret a partidului. Sau măcar să-i închidă undeva, să nu-i vadă şi să nu-i audă nimeni. Nu de altceva, dar pentru un partid de dreapta o masă de spălaţi pe creier scoasă în faţă, în văzul lumii nu e cea mai bună reclamă.

Din ce am văzut în ultimele săptămîni, PDL tinde să fie un partid al semnului de exclamare. Uitaţi-vă la ei cum scriu şi cum vorbesc. Blaga îl foloseşte pe post de pulan şi testosteron, Boc îl foloseşte ca să arate ca tocilarul clasei pe  LSD iar tinerii pedelişti ca să arate ca nişte pionieri nord-coreeni în tabără de muncă la Sovata.

Rapirea din Serai, acum cu 15% mai multa

PNL şi PSD continuă să susţină, chiar vehement, majorarea punctului de pensie de la 39% la 45% din salariul mediu pe economie. Adică o creştere a cheltuielilor cu pensiile de 15%.

De reţinut că în Legea Bugetului pentru 2010 s-a prevăzut un transfer de la bugetul de stat la cel al asigurărilor sociale de peste 7 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) pentru a acoperi deficitul celui din urmă. O creştere a punctului de pensie cu 15% ar aduce după sine o creştere transferului de la bugetul de stat cu circa 225 de milioane de euro, adică 5% din impozitul pe venit sau 3% din TVA sau 6% din accize. Aceste procente reprezintă doar creşterea transferului către bugetul asigurărilor, nu valoarea sa totală din impozitul pe venit, TVA sau accize (care ar fi de 46%, 23% sau 45%). Da, aţi înţeles bine. 46% din impozitul pe venit s-ar duce spre bugetul asigurărilor sociale (faţă de 40% acum).

Sînteţi dispuşi să acceptaţi o creştere a cotei unice de la 16% la 21% sau a TVA de la 24% la 27%? Fiindcă, dacă ar fi cît de cît responsabili, liberalii şi pesediştii ar propune în acelaşi timp şi o creştere a taxelor, care să acopere cheltuielile.

Bineînţeles, calculul veniturilor bugetare e făcut la o valoare a TVA de 19% şi liberalii şi pesediştii ar putea susţine că majorarea TVA de la 19% la 24% acoperă lejer creşterea pensiilor cu 15%. Uită însă un lucru (sau se fac că-l uită): majorarea TVA s-a făcut pentru e evita intrarea în incapacitate de plată a statului român, în condiţiile în care acesta are probleme în a reuşi să se împrumute pentru a-şi susţine cheltuielile bugetare.

O creştere a cheltuielilor bugetare doar pentru consum nu poate fi încadrată nici măcar la politici social-democrate, darămite la politici liberale. În mod normal, simplificînd la maximum, social-democraţii ar trebui să susţină o creştere a cheltuielilor bugetare pentru dezvoltare şi investiţii iar liberalii o scădere a taxelor şi implicit a cheltuielilor bugetare, urmînd ca banii rămaşi în buzunarul sectorului privat să fie folosiţi de acesta pentru dezvoltare şi investiţii. Însă propunerea de creştere a punctului de pensie de la 39% la 45% nu are de-a face nici cu politici social-democrate, nici cu politici liberale, ci pur şi simplu cu un război politic iresponsabil.

Sîntem o familie care cîştigă 3000 de lei pe lună şi cheltuie 4000, din care 3500 pe mîncare, plasmă şi ghiuluri iar PSD şi PNL ne propun să cîştigăm tot 3000 de lei dar să cheltuim 4500, din care 4000 pe mîncare, plasmă şi ghiuluri. O familie ai căror membri nu investesc bani în educaţie, profesiune, socializare, într-un cuvînt, în dezvoltare, ce şanse are să-şi plătească vreodată datoriile? Şi cine mai are încredere s-o împrumute?

Mîncarea îngraşă dar nu te învaţă o meserie. Carpeta cu Răpirea din Serai îţi umple sufletul de estetică veselă şi neamurile de invidie iar plasma îţi umple casa de Bote şi Iri însă niciuna nu-ţi învaţă copiii să scrie şi să citească şi nici pe tine să baţi un cui sau să lucrezi pe calculator.

PS. Am updatat regulile comentariilor.