Cristian Preda, catre Adrian Papahagi: Politica, nu etica!

Cristian Preda (Facebook)

Regret decizia lui Adrian Papahagi de a abandona politica partizană și de a se consacra doar Fundației Mișcarea Populară. Pentru ziare.com, am explicat că nu există doar îngeri în politică. Ar fi trebuit să spun că nu există niciodată îngeri în politică. Iar partide de intelectuali au mai încercat în politica de la noi și Nicolae Manolescu (PAC), și Cosmin Alexandru (URR) și Mihail Neamtu (NR). Au fost marginale. Vor fi marginale. În politica democratică, trebuie să cauți ca, într-o zi., să ai majoritate sau să fii parte a unei majorități. Iar intelectualii, îngerii, impecabilii nu au fost niciodată o majoritate. O majoritate e întotdeauna diversă, nu e reproducerea unui portret. Politică, nu etică! – de asta are nevoie clasa de mijloc din România, pentru a fi cu adevărat reprezentată. Vino înapoi, Adrian!

Cristian Preda zice: „Politică, nu etică”.

Însă reproșurile la adresa lui Marin Anton pentru votul din marțea neagră și inițiativa unei legi prin care să se închidă supermarketurile în weekend sînt politice, nu etice. Fiindcă aceste acțiuni, un vot în Parlament și o intenție legislativă, sînt acțiuni politice, nu etice.

Așa cum creșterea accizelor de către Ponta și salvarea lui Vlad Cosma de către USL sint decizii politice, nu etice, și votul pro-mafie al lui Marin Anton în marțea neagră și inițiativa închiderii în weekend a supermarketurilor care fac concurență afacerilor sale sînt tot decizii politice, nu etice.

Cristian Preda vorbește de îngeri ca și cum doar îngerii ar putea susține statul de drept, justiția și piața liberă. Conform acestui raționament atunci cînd PSD și PNL au dat lovitura de stat (Marin Anton a prins-o ca lider local PNL și nu a protestat nicio clipă) doar îngerii ar fi trebuit să se opună. Sau Ponta poate zice, atunci cînd i se reproșează că a mărit acciza la benzină, că nu i se poate cere să fie înger, că politica nu se face cu îngeri. Ar putea spune: „Politică, nu etică!”

Din cîte înțeleg de la Cristian Preda, clasei de mijloc i s-a urît cu statul de drept și cu piața liberă și l-ar cam vrea pe Marin Anton.

Mîine, cineva, poate chiar Marin Anton, colegul de partid al domnilor Funeriu și Cristian Preda, ar putea crește taxele la 90% sau ar putea naționaliza afacerile, confisca proprietățile și colectiviza agricultura. Acestea sînt decizii politice. Iar cei care li se opun acționează politic și nu sînt îngeri și nu au pretenții de la politicieni să fie îngeri. Îi închizi omului afacerea, îi crești taxele, îl dai afară din casă și dacă îndrăznește să zică ceva, i-o retezi: Politica nu se face cu îngeri! Politică, nu etică!

Cînd îți aperi drepturile în fața unui personaj ca Marin Anton, care votează cu Mafia la Codul Penal și are idei legislative staliniste, faci politică, nu etică. Și cînd ignori electoral niște specimene politice, nu etice, de teapa lui Funeriu și Preda și le lași sub pragul electoral cu partidul-ghenă cu tot, acționezi politic, nu etic.

În august 2013 Cristian Preda era cu îngeri, cu etică, cu d-astea:

Cristian Preda


“Dar de ce procedează liderii USL astfel?”, se poate întreba orice om de bună credință. Răspunsul e la îndemână: fiindcă nu le pasă de etica politică din democrații.”

PMP, aceeasi mizerie

Adrian Papahagi s-a retras din PMP și din viața politică.

Nu sînt fanul intelectualilor în politică și plecarea unui intelectual dintr-un partid nu mi se pare vreo pierdere. Nici fan al lui Adrian Papahagi n-am fost vreodată. Însă este extrem de important contextul plecării.

Adrian Papahagi s-a opus intrării lui Marin Anton în PMP.

Cine este Marin Anton?

Marin Anton este un fiost director la Danubiana și RAFO, implicat în ultimii 20 de ani în tot felul de scandaluri de corupție.

Marin Anton e un parlamentar care a trecut prin PDL și PNL, care a părăsit PDL cu 3 zile înaintea moțiunii de cenzură care a trîntit guvernul MRU.

Marin Anton este un parlamentar care a participat activ la lovitura de stat din vara lui 2012, prin votul de la suspendările lui Băsescu și a celor doi președinți de camere. LATER EDIT: nu a fost parlamentar în legislatura 2008-2012.

Marin Anton e un parlamentar care în „marțea neagră” a votat pentru modificarea Codului Penal în favoarea Mafiei și a corupților.

Marin Anton este un parlamentar care a inițiat un proiect de lege prin care supermarketurile ar fi fost închise în weekend. O lege stalinistă, îndreptată împotriva pieței libere, biznisurilor, cumpărătorilor, unul dintre cele mai grave atacuri la adresa libertății. Mai mult, Marin Anton avea un interes personal de afaceri în acest caz.

Astfel, în afarâ de scandalurile de corupție, Marin Anton are la activ trei atacuri la adresa demicrației, statului de drept și pieței libere: lovitura de stat din vara lui 2012, marțea neagră de la finalul lui 2013 și închiderea supermarketurilor, la începutul lui 2014.

PMP a decis, prin Comisia de Integritate, că Marin Anton este un politician compatibil cu spiritul și principiile PMP.

Să notăm astfel, gestul lui Adrian Papahagi și să notăm lașitatea celorlalți lideri și fondatori ai PMP (avînd în vedere în ce zonă ideologic sinistră erau unii dintre ei, nici nu e de mirare)

PS. PMP trebuie să lămurească atitudinea sa ca partid față de lovitura de stat din 2012, față de marțea neagră și închiderea supermarketurilor. A decis că Marin Anton este compatibil cu partidul și au renunțat chiar și la Papahagi, vicepreședinte fondator, pentru Marin Anton, deci PMP este de partea puciștilor din vara lui 2012, de partea celor care au votat pentru Mafie în marțea neagră și de partea celor care sînt împotriva pieței libere. Cel puțin ăsta e semnalul dat de partid.

UPDATE 11:54: Papahagi nu și-a dat demisia din PMP. A renunțat la funcțiile deținute în partid și continuă să lupte pentru partid din Fundația Mișcarea Populară.

Si eu sint Zgonea!

De ce sînt intelectualii discriminați în politică?

”De ce de la noi cereți atît de mult și de la mafioți nu? De ce noi avem standardele atît de ridicate, iar mafioții nu au deloc? De ce nouă nu ni se iartă nici cel mai mic derapaj, iar mafioților li se iartă practic orice?”

Foarte simplu. Fiindcă așa v-ați definit politic. Aceasta e identitatea pe care v-ați ales-o. Asta e marfa pe care ne-ați vîndut-o. Acestea sînt standardale pe care le-ați stabilit. Zgonea îmi vinde o sticlă de coniac Unirea pe a cărei etichetă scrie coniac Unirea, intelectualii îmi vînd o sticlă de Chivas Royal. Cel puțin așa au scris pe etichetă: Chivas Royal. Dacă nu e Chivas Royal, să scrie ce e. Dacă e coniac Unirea să scrie pe etichetă coniac Unirea. Nimeni nu te oprește să vinzi coniac Unirea, dar nu avea pretenția să ne mințim și să ne prefacem că ceea ce tocmai am băut e Chivas Royal. E coniac Unirea și așa trebuie să scrie și pe etichetă. Scoți eticheta cu Chivas și o pui p-aia cu Unirea. E simplu. E moral. Altfel ar fi înșelăciune.

Nimeni nu-i oprește pe intelectualii din politică să facă toate compromisurile din lume. Nimeni nu-i oprește să se transforme în Zgonea sau Fenechiu sau Liviu Pop. Unii au și făcut-o cu deosebit succes: Vosganian, Daniel Barbu, Andrei Marga, Dinu Giurăscu. O pot face și alții.

Însă este extrem de important să spunem adevărul, să punem etichetele pe sticla de otravă, ca să știe lumea ce bea. Fiindcă acești intelectuali din politică sînt încă repere pentru mulți cetățeni cu pretenții. Sînt oameni care se uită la ei ca la niște copoși, liiceni sau patapievici mai mici. Și au încredere în ei, în alegerile și recomandările lor. Micile vedete intelectuale din politică pot cauționa și băga pe sub ușă în casa omului tot felul de mafioți siniștri și, mult mai rău, tot felul de idei sinistre.

Dacă Marin Anton, parlamentarul care a venit cu de-acum deja celebra idee venezueleană de a închide prin ucaz de stat hypermarketurile în weekend, fost penelist și fost pedelist, trecut și pe la RAFO și implicat în tot felul de scandaluri de corupție, a fost primit de PMP, nu numai pe Papahagi trebuie să cadă măgăreața (el e singurul care a reacționat pînă la ora la care scriu acest articol). Măgăreața trebuie să cadă pe întreg PMP-ul, cu pretențiile lui cu tot. Măgăreața trebuie să cadă pe Băsescu, în primul rînd, pe Elena Udrea, pe Cristian Preda, pe Daniel Funeriu, pe Teodor Baconschi, pe Eugen Tomac, pe Emil Boc, pe Florin Popescu. Toți aceștia trebuie să se explice. Bine, oficial Băsescu și Boc nu sînt în PMP, însă îl cauționează. Ei doi ar putea foarte bine să dea declarații prin care să se dezică de partid. Ceilalți, lideri ai PMP, au de dat explicații sau chiar demisii. Sau, și mai simplu, să nu-l primească pe Marin Anton în PMP.

Sau pot pur și simplu să și-l asume pe Marin Anton și, ca în celebra scenă din Spartacus, cu Băsescu în frunte, înconjurat de Funeriu, Cristian Preda și celelalte piscuri morale, să se ridice în picioare și să spună: Și eu sînt Zgonea!

Venezuela s-a saturat de socialism

Este Venezuela țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume? Este.

Este Venezuela țara în care petrolul este proprietatea statului și este exploatat de stat? Este.

Este Venezuela o țară socialistă? Este.

Este Venezuela țara în care oamenii se bat pe străzi de foame și sărăcie? Este.

Este Venezuela țara în care oamenii sînt împușcați pe străzi de stat? Este.

Cum e posibil ca în țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume să moară lumea de foame și de sărăcie? E posibil. Pentru că socialism.

Unițisalvăm și USL? Unițisalvăm și USL.

Iar cu amestecul ăsta de unițisalvăm și USL o să ajungem și noi în situația Venezuelei. Faceți-vă provizii de hîrtie igienică de pe acum.

În Venezuela au început demonstrațiile de stradă. Sînt deja doi morți.

Vă vom ține la curent pe Twitter.

Alianta dreptei cu PNL, nociva si antinationala

Este utilă o alianță a „dreptei” Băsescu/PMP/PDL cu PNL? Depinde de care sînt obiectivele „dreptei” Băsescu/PMP/PDL.

  1. Dacă obiectivul sînt funcțiile și accesul la resursele guvernării o asemenea alianță este utilă celor care o fac și clientelei de partid. Și cam atît.
  2. Dacă obiectivul e promovarea unei doctrine autentice de dreapta, această alianță e inutilă. PNL nu a arătat nicio clipă că ar fi un partid de dreapta. Nu a avut inițiative de dreapta, nu a avut proiecte sau atitudini care să aducă cît de cît cu ceea ce putem numi o doctrină de dreapta. Nici PDL sau PMP nu au arătat vreo clipă că ar avea cineștiece vagi intenții de a promova oareșce politici de dreapta. Din punctul acesta de vedere o alianță între PNL și PDL/PMP nu diferă cu nimic de o alianță între PNL și PSD.
  3. Dacă obiectivul e apărarea statului de drept, atunci o asemenea alianță e inutilă. PNL a fost în toți acești ani vîrful de lance al luptei împotriva justiției și statului de drept. Încă din 2005 cițiva parlamentari PNL votau pentru desființarea DNA, urmînd apoi scandalu bilețelului, chemarea luii Macovei în biroul lui Tăriceanu, la o „discuție” cu inculpatul Patriciu, suspendarea lui Băsescu, eliminarea PDL-ului din guvern după refuzul lui Boc de a scăpa de Macovei și apoi toate voturile din Parlament împotriva justiției, toate acțiunile miniștrilor PNL împotriva justiției, de la Chiuariu la Pivniceru, toate declarațiile și atitudinile împotriva justiției și statului de drept ale liderilor PNL, culminînd cu lovitura de stat din vara lui 2012, cînd PNL a fost vîrful de lance al puciștilor. Dealtfel, în ultimii șapte ani PNL a reprezentat aripa dură a grupării antijustiție, care s-a remarcat prin virulență și radicalism.  Este utilă justiției și statulu de drept o alianță cu PNL? Categoric nu. PNL e totuși partidul care a dat doi miniștri ai justiției din partea unei mafii locale și care are trei miniștri condamnați penal.

O alianță cu PNL este cu atît mai nocivă cu cît ar propulsa la președinție un penelist cu tradiție în lovituri de stat, în lupta împotriva statului de drept și justiției. Dacă o astfel de alianță ar presupune susținerea la prezidențiale a unui candidat din afara PNL, pro-occidental, care să sibă tradiție în apărarea statului de drept și justiției, care să fi fost la lovitura de stat de partea bună a baricadei, atunci ea ar fi oarecum utilă. Repet, cu condiția să propulseze la președinție un om din afara PNL.

O alianță cu PNL ar avea trei efecte:

  1. „Dreapta” PDL/PMP ar obține funcții și acces la resursele statului.
  2. Negrul ar căpăta nuanțe stridente de alb, răul ar fi banalizat și cauționat.
  3. La nivel de militanți și electorat, pe partea dreaptă ar urma o prăbușire greu de imaginat. Capitalismul, occidentul și statul de drept au și așa puțini susținători. După ce Băsescu/PDL/PMP vor parafa o alianță cu PNL care ar cauționa lovitura de stat din 2012, tabăra antioccidentală și antijustiție, electoral dreapta va arăta ca Hiroshima în 7 august 1945, cu moralul undeva la 150 de kilometri adîncime.

Tema care a legat PNL și PSD, care a fâcut un apendic al PSD din PNL, partidul istoric, simbol sl dreptei, membru al Alianței DA, e tocmai justiția. Singurele certuri pe justiție între cele două partide au avut loc atunci cînd PSD dădea semne de moderație sau retragere tactică. PNL a fost cel care nu a dat niciodată semne de moderație și a reacționat virulent chiar și împotriva PSD-ului, cum s-a întîmplat la lovitura de stat și la rămînerea lui Kovesi în fruntea DNA. PNL nu a protestat niciodată împotriva măsurilor stîngiste și populiste promovate de PSD, a protestat dosr cînd PSD nu a fost destul de radical împotriva  statului de drept, occidentului și justiției.

Nu în ultimul rînd, la fel ca și în Sodoma și Gomora, în PNL nu mai există absolut nimeni care să merite efortul. În PNL nu găsești personaje politice frecventabile.

PNL este un grup infracțional bine organizat și cu tradiție. De ce ar fi utilă o alianță cu o asemenea grupare?

PNL-ului, în schimb, i-ar fi extrem de utilă o asemenea alianță. L-ar ajuta în războiul pentru resurse cu celălalt grup infracțional organizat, PSD, și i-ar pune pe tavă jumătatea dreaptă a spectrului politic, după ce sute de mii de votanți care încă mai cred în capitalism, stat de drept și occident vor trece, pentru cîtrva cicluti electorale, la categoria scîrbiți și absenți.

Singurul cîștig al alianței cu PNL s-ar traduce în funcții și contracte pentru cei din PMP și PDL. Atît.

Cei care susțin o alianță cu PNL sînt ori nesfîrșit de proști, ori au de cîștigat dintr-o asemenea alianță pe partea de funcții, bani și, în general, acces la putere și resursele statului.

Antreprenoriatul politic local si concurenta cu corporatia politica

Poate concura o companie românească care are 117 angajați și o cifră de afaceri de 8 milioane de euro cu o multinațională care are 12 000 de angajați și o cifră de afaceri de 1 miliard de euro? La nivel global, nu. Nici la nivel european. Și poate nici măcar la nivel est european. Însă poate concura, cu succes, pe piața din România. Sînt destule companii românești, în domenii diverse, care se bat de la egal la egal cu filialele multinaționalelor pe piața românească. Nu au experiența și forța financiară a multinaționalelor, însă au interesul, cunoașterea și înțelegerea pieței locale și flexibilitatea de a se adapta rapid schimbărilor pieței locale. Multinaționalele, marii lideri mondiali, au brand, au experiență, au putere financiară, însă deciziile se iau greu, trebuie, de obicei, aprobate de conducerea centrală, și reacționează greu, cu întîrziere, la schimbările pieței locale. De cele mai multe ori, piața românească nu e suficient de importantă pentru ca multinaționala să încerce să-și adapteze cultura organizațională și modelul de afaceri. Ar fi un efort prea mare pentru o piață locală. O mare companie multinațională nu e o sumă de culturi organizaționale locale, are o singură cultură organizațională, cu mici retușuri și adaptări pentru piețele locale mari și importante. O astfel de multinațională nu se va obosi să-și adapteze cultura organizațională și oferta de produse și servicii și modul de a interacționa cu clienții de dragul unei piețe locale. Pur și simplu efortul ar fi prea mare și, în general, marile multinaționale se mișcă extrem de greu, sînt mastodonți cu inerție mare și reacție întîrziată.

Tocmai de aceea, la nivel de piață locală, limitată geografic, pentru companiile mici, autohtone, cu capacitate de adaptare, interes și cultură organizațională suplă și adaptată realităților locale, e o pîine de mîncat. Iar consumatorii au numai și numai de cîștigat. Chiar dacă filiala locală a multinaționalei știe ce vor consumatorii de pe respectiva piață locală, și e condusă de un manager genial, bine intenționat și care înțelege extrem de bine specificul local, pentru a se adapta nevoilor acestora trebuie să pună în mișcare o întreagă organizație mondială, asupra cărora nu are control și nici măcar influență.

Cu alte cuvinte, ca să concurezi pe piața din România, pe un anumit domeniu (IT, construcții, industrie textilă, alimentară, agricultură bio etc) nu e nevoie să construiești o multinațională la nivel global. Nici nu poți, fie vorba între noi. E suficient să ai companie sau mai multe companii locale, care concurează pe piața locală filiala multinaționalei.

De ce n-ar fi valabil același lucru și în cazul antreprenoriatului politic? De ce, ca să vii în întîmpinarea nevoilor locale, trebuie să faci un partid național? De ce, ca să concurezi în județul sau orașul tău un partid național trebuie să faci un alt partid național? De ce, ca să concurezi un baron, trebuie să vii cu alți baroni?

Potrivit legii actuale a partidelor, ești obligat să-ți faci un partid național, să strîngi minimum 25 000 de semnături din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 de semnături de județ. Dacă vrei să-ți faci un partid cu scopuri limitate local, la Constanța, Arad, Focșani sau Tîrgu Mureș, cu care să concurezi filialele locale are marilor partide, trebuie să convingi să semneze pentru partidul tău zeci de mii de oameni care nu au niciun interes să semneze. De ce ar semna un cetățean din Giurgiu pentru un partid local din Alba Iulia? Ce interes ar avea? Și avînd în vedere că un cetățean nu poate semna pentru mai multe partide. Poate că pe respectivul îl interesează un partid în Giurgiu și își păstrează semnătura pentru partidul ăla. Nu mai vorbim despre coșmarul logistic. Dacă, așa cum scriam într-un articol trecut, doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi din Sighișoara vor să facă un partid care să lupte pentru conservarea Cetății Sighișoara, au nevoie de de 25 000 de semnături din toată țara, au nevoie de mediatizare la nivel național, au nevoie de voluntari în toată țara, au nevoie de bani de cazare și transport pentru zeci sau sute de oameni care strîng semnături. Și cum ar obține toate acestea cînd scopul lor e limitat, să conserve și promoveze Cetatea Sighișoara și nu să fure 5 miliarde de euro de la buget? Cînd ești baron, vii din mafia politică și ai ca obiectiv să furi 5 miliarde de euro de la buget, vei găsi și resursele să-ți faci partid.

Un partid local ar putea obține cîteva mii de voturi într-un oraș sau o zonă formată dintr-un oraș și cîteva comune. La un asemenea nivel, cîteva mii de voturi înseamnă cîteva zeci de procente în consiliile locale, ceea ce nu e puțin. Un partid care are 12% sau 17% în Consiliul Local din Sighișoara (fiind singurul loc unde a depus liste de candidați) are o putere considerabilă la nivel local și niciun alt partid nu-l poate ignora. Poate că nu-și va atinge într-un mandat toate obiectivele, poate nu-și va atinge nici 50%, dar ceva va schimba pentru, revenim la exemplul nostru, Cetatea Sighișoara. Iar ceva e mai mult decît nimic. Obiectivele pot fi limitate, la un obiectiv de patrimoniu, la o stradă sau un parc, la un domeniu anume, cultural sau sportiv, sau pot fi generale, privitoare la tot ce înseamnă comunitate locală.

Un partid local, pornit ca inițiativă locală, de oameni din comunitate, care nu sînt dependenți de un centru politic, care nu sînt îndatorați mafiei politice de la București, se poate adapta mult mai repede nevoilor locale și electoratului, poate reacționa mult mai rapid și flexibil. Baronul local al PSD, PNL, PDL, PMP sau UDMR, dacă chiar îl interesează ce se întîmplă pe plan local (de cele mai multe ori nu-l interesează – el a intrat în politică doar să se rezolve financiar), are de convins și pus în mișcare o întreagă mașinărie de partid, pornind de la București. Iar cultura organizațională a marilor partide nu permite vreo comunicare cu electoratul. După cum bine știm, sînt partide de pradă, al căror scop e să dreneze bugetul.

Piața politică românească arată, așa cum am scriam acum patru-cinci ani, în felul următor: partidele sînt hoții urcați într-un mărfar în mișcare, administrația statului, și care aruncă sacii jos, bugetul, la clientela care stă să-i prindă. Acestea sînt obiectivele, aceasta e cultura organizațională. Se va schimba? Fără concurență, nu. Știm prea bine asta. Iar concurența trebuie să înceapă de jos, din aproape în aproape. Trebuie să înceapă de la nivel local, dar nu e obligatoriu să rămînă la nivel local.

Mai mult, companiile mici, locale, ajută domeniul respectiv în general și chiar companiile mari. De ce? Fiindcă ele ajung și la consumatori la care marile multinaționale nu ajung. Astfel, piața se extinde de la, să zicem, clasa de mijloc cu venituri și educație peste medie și vîrsta peste 40 de ani, la tineri și la consumatori cu venituri mici și cu studii sub medie. Aceștia sînt cîștigați pentru piața respectivă. Și cîștigă toată lumea. Consumatorii au acces la produse la care altfel nu ar fi avut acces, piața se mărește și de aici cîștigă toți jucătorii de pe piață, și cei mici, locali, și multinaționalele, piața se flexibilizează și schimbă rapid, și o dată cu ea și nevoile, și ideile. Toată lumea e obligată să reacționeze, să gîndească mai bine și să se miște repede, să vină cu idei de produse și servicii și mai bune și mai accesibile și mai ieftine.

Ne plîngem că peste 50% dintre români nu vin la vot și nu sînt interesați de politică. Îi înțeleg. E greu să alegi între Frunda, Ponta, Udrea, Dragnea și Blaga. Sau imposibil. Sau irelevant. Oricum, e grețos. Dar dacă oamenii se îndreaptă spre politică pornind de jos, de la problemele locale, căci cămașa e mai aproape de piele decît haina. Iar oamenii ăștia, aduși în politică de micile partide locale și de interesul pentru problemele locale, asfaltatul unei străzi, renovarea unui monument istoric, reamenajarea sau salvarea unui parc, realizarea unei noi linii de transport în comun, iluminatul stradal sau canalizarea, sînt cîștigați pentru politică. Și vor trece la următorul nivel, la interesul pentru politica națională. Din momentul în care au înțeles legăturile cauzale dintre politică și viața lor de zi cu zi, din momenntul în care au văzut că pot participa la schimbare și că implicarea aduce rezultate palpabile, din momentul în care vor înțelege și va începe să le placă jocul politic, acești oameni vor merge la vot și se vor implica și în politica națională.

Marea problemă a scenei politice actuale e că se bazează pe aceiași 40% dintre votanți, cei mai mulți membri de partid, militanți sau alegători dependenți de găletușă. Intrarea pe scenă a încă cîteva milioane de votanți va schimba lucrurile în bine. Însă această schimbare nu se poate face peste noapte, cu partide făcute de mafia politică sau rupte unele din altele. Schimbarea va veni de la cei doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi care fac Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara.

PS. România este statul cel mai restrictiv cu libertatea de asociere politică. Stăm mai prost chiar și decît Rusia (la ei e nevoie de 40 000 de semnături, nu de 25 000, dar ei sînt 150 de milioane, nu 19 milioane).

Mai multe detalii pe tema legii partidelor:

STUDIU PRIVIND LIBERTATEA DE ASOCIERE POLIICA SI LEGEA PARTIDELOR

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

ANALIZĂ JURIDICĂ

ANEXE

Coordonator studiu : Bogdan Dima
cercetători : Roberta Ogăraru , Cosmin Văduva
finantator studiu : Dan MAȘCA – REEA

Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)

Aici am ajuns. În curul lumii, printre criminali și alți refuzați ai civilizației. Aici ne-a adus Victor Ponta, cel mai incompetent, iresponsabil și antinațional premier pe care l-a avut România. Acasă la stăpînul Putin, ucigaș patentat de opozanți și jurnaliști, împreună cu altă slugă de-a lui Putin, Viktor Ianukovici, ucigaș de opozanți și tineri care manifestă pe străzile Ucrainei pentru libertate și intrarea în lumea civilizată și împotriva Rusiei. Și toate astea în situația în care Rusia a anunțat că ar putea interveni militar în Ucraina, pentru a înăbuși revolta ucrainienilor. Aici sîntem după aproape 23 de ani de la prăbușirea URSS-ului. Am revenit la matkă. Dacă la prezidențiale alegem slugoiul ăsta iresponsabil sau slugoiul lui, Antonescu, vom ajunge să lingem tălpile bolșevicilor, kaghebiștilor și altor mujici.

Îndepărtarea de la putere a slugii iresponsabile a rușilor și baronilor pesediști e o datorie patriotică minimală a fiecărui român. În situația în care am ajuns, ceea ce face astăzi așa-zisa opoziție e o dovadă de iresponsabilitate comparabilă cu cea a slugii din poză.

Doi naufragiati in trei variante: egoist capitalista, socialista si keynesiana

Dacă e luni, e lecția despre capitalism. După cum se știe, lunea nici iarba nu crește, deci n-avem ce face, sîntem lucizi și raționali. Erau doi naufragiați pe o insulă, și un irlandez intră în bar și zice… Just kidding. N-avem lecții despre capitalism nici lunea, nici în altă zi. Dar avem povești cu naufragiați.

Să revenim. Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Așa că se decid nu să rămînă împreună ci să lucreze împreună. Unul se duce și ia apă din rîu pentru amîndoi, celălalt se duce și culege fructe pentru amîndoi. Se întîlnesc la locul stabilit (ei îi zic piață) și fac schimb. Fiecare dă ce-i prisosește, unul, apa, celălalt, fructele. Fiecare e obligat să aducă la locul de întîlnire mai mult decît are el nevoie, căci altfel nu ar putea face schimbul, iar unul ar muri de sete și celălalt de foame. Fiecare trebuie să facă un efort mai mare, însă mult mai mic decît dacă ar fi nevoit să se ducă și după apă, și după mîncare (asta dacă ar fi posibil, însă de cele mai multe ori nu e).

Asta a fost varianta insensibilă, cu egoiști, calcul rece al pieței și dezumanizare capitalistă.

Acum urmează varianta caldă, umană, socialistă.

Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Așa că unul pleacă după apă și mîncare și celălalt așteaptă. După două zile de alergat de-a lungul și latul insulei, cel care s-a dus după apă și fructe se decide să se ascundă în pădure și să mănînce fructe și să bea singur apă, mai ales că nu mai are energia să adune și să care și pentru celălalt. În a treia zi cel rămas vine după el, îl găsește într-un luminiș îmbuibîndu-se lacom cu fructe și apă, își scoate pancarta, se trîntește în cur și declanșază Anonymous Occupy sau îl trimite în Gulag pe îmbuibat, după posibilități.

Varianta caldă, umană, welfare europeană, Keynes.

Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Unul dintre ei se duce după apă și fructe, celălalt nu se mișcă de la locul lui. Apoi cel care a luat apă și mîncare se întoarce la locul stabilit (ei îi zic piață), îi dă celuilalt apa și păstrează el fructele. Apoi fac schimbul. După trei zile cel care alerga după apă și fructe simte că ceva e în neregulă și că nu mai are suflu să alerge de-a lungul și de-a latul insulei cu apă și fructe pentru doi. Drept pentru care se decide să ia apă și fructe doar cît are el nevoie. Se ascunde în pădure, într-un luminiș și începe să se îmbuibe. Keynes vine și îi face cu degetul, îi citează din Krugman, îl cheamă pe oropsitul care nu s-a mișcat de la locul stabilit, scot pancartele și declanșază mișcarea Anonymous Occupy. După care semnează o petiție pentru Parlamentul European și îl trimit pe îmbuibat în Gulag. După posibilități.

PS. Aceasta este varianta revizuită (la sugestia lui Dragoș Paul Aligică) a unui articol mai vechi și ceva mai lung.

Partidul Care Lupta Pentru Conservarea Cetatii Sighisoara

Dacă vrem să schimbăm ceva și să luptăm cu răul, poate că ar fi cazul să începem de jos, pas cu pas, că cu luatul de sus am mai încercat și ați văzut anii ăștia și mai ales zilele astea în ce hal am pățit-o. Să ne tragem un pic sufletul și s-o luăm muncitorește.

Vrem să luptăm împotriva Mafiei, dar vrem logistica și banii ei și vrem să stăm la masă cu ea. Nu se poate așa. În România nu poți face partide decît dacă vrei să salvezi țărișoara și îți strînge Mafia semnături. Partidele nu pot fi decît naționale și endorsed by Mafia.

Dar dacă doi arhitecți, un inginer, un avocat și un șofer de taxi din Sighișoara vor să facă Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara? În 2012, la alegerile locale pentru Consiliul Local, la Sighișoara au fost 13 000 de voturi valabil exprimate, USL a luat 5000 de voturi, PDL+aliații a luat 2000 de voturi iar UDMR, 1300 de voturi. Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara ar putea lua cîteva mii de voturi, suficient cît să conteze decisiv în Consiliul Local. Niciun partid mare n-ar reuși să-și treacă hotărîrile prin Consiliu fără ajutorul Partidului Cetății. Partid care, astfel, ar negocia hotărîri care să ajute conservarea și dezvoltarea turistică a Cetății. Așa ar putea face și Partidul Parcului Castanilor din Botoșani (există așa ceva?)  sau Partidul Care Vrea Să Salveze O Casă Și Să Țină Curate Trei Străzi din Țăndărei. Numai că pentru a se înființa, după actuala lege, partidul respectiv trebuie să strîngă 25 000 de semnături din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 pe județ. Social, mediatic, financiar și logistic e imposibil, dacă vrei să faci un partid local și fără ajutorul mafiei sau al unui partid mai mare. Ce-i interesează pe ăia din Fetești un partid care vrea să salveze Cetatea din Sighișoara? Ca să înființezi un asemenea partid trebuie să abordezi zeci de mii de oameni din toată țara, oameni pentru care partidul tău nu are nicio importanță și nu le folosește la nimic. Trebuie să mediatizezi inițiativa (că partidul încă nu există) la nivel național, cu costuri uriașe, trebuie apoi să convingi oamenii că e în interesul lor să semneze, deși nu e (adică să-i minți). Și toate astea se fac în timp, nu în 40 de minute. Trebuie să ai oameni care să strîngă semnături pe stradă sau în corturi. Oamenii trebuie plătiți, iar dacă nu sînt din localitatea respectivă trebuie să le plătești și cazarea și transportul, nu numai orele de muncă și mîncarea și apa de băut. Timp de cîteva zile sau chiar mai multe zile.

Cine are rețele în țară? Au doar baronii, doar mafia politică.

E ca și cum ai vrea să-ți înființezi o firmă de IT, tu și încă un prieten. La Registrul Comerțului ți se spune că trebuie să ai 25 000 de angajați, în 18 județe, un sediu de 20 de etaje proprietate personală, o flotă auto de 120 de mașini VW Passat ultimul tip și 3 milioane de euro în cont. În asemenea condiții doar Voiculescu, Ghiță și Niculae își pot face firme de IT. Iar tinerii noștri antreprenori și informaticieni nu vor avea ce face decît să se ducă cu căciula în mînă la cei susnumiți și să ceară și ei un job în imperiile lor financiare. Și uite așa se duce dracului piața liberă de IT, barierele de intrare pe piață fiind imposibil de atins de altcineva în afară de marii bișnițmeni și mafioți. Exact același lucru se întîmplă și în politică și nouă ni se pare normal.

Gîndiți-vă că astfel de partide mici, locale, ar putea concura, fiecare în orașul, regiunea sau județul său, marile partide și baronii. Ar putea un asemenea partid încurca un baron la nivel de oraș sau la nivel de județ?  Ar putea, la un moment dat, ca mai multe astfel de partide mici să fuzioneze și să creeze un mare partid național, așa cum au făcut în 1926 Partidul Național al lui Maniu și Partidul Țărănesc al lui Mihalache? Ar putea.

Și încă n-am intrat în discuțiile de principiu, în discuțiile despre libertatea de asociere și exprimare politică. Dar vom ajunge și acolo.

Haideți să ne imaginăm că vrem să facem un miting împotriva guvernului. Guvernul e național, nu local. Deci va trebui să ne strîngem cel puțin 25 000 de protestatari din toată țara, din cel puțin 18 județe, cel puțin 700 de oameni din fiecare județ. Logistic e extrem de greu de realizat așa ceva. Va trebui ca cel puțin jumătate din mitingiști să vină din provincie, din cele 18 județe. Numai dacă vrea un mogul să dea jos guvernul, se va putea face un asemenea miting, că doar mogulii și baronii au asemenea capacitate mediatică, logistică și financiară de a transporta dus-întors zeci de mii de oameni din toată țara. Ei bine, partidul politic, ca și mitingul politic, e o formă de manifestare politică, de manifestare a libertății de gîndire și de expresie, a libertății politice. Nouă ne lipsește această libertate. Nu ne putem manifesta libertatea decît în mase mari, de cel puțin 25 000 de oameni.

Vom reveni cu tema aceasta și cu multe alte exemple, povești, analogii, documente, filme și animații. Și așa purceaua e moartă în coteț și nu mai avem decît să reîncepem lupta de jos, dar de data asta fără mafioții din establishment.

STUDIU PRIVIND LIBERTATEA DE ASOCIERE POLIICA SI LEGEA PARTIDELOR

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

ANALIZĂ JURIDICĂ

ANEXE

Coordonator studiu : Bogdan Dima
cercetători : Roberta Ogăraru , Cosmin Văduva
finantator studiu : Dan MAȘCA – REEA