Post Category → Libertate Economica

Cind Keynes e un bumerang care te loveste in plina fata

Investițiile statului, dreapta maximală la români

Pentru toți politicienii români auto-intitulați de dreapta, fără excepție, măsura cea mai radicală de dreapta a fost ”creșterea investițiilor statului”. ”Trebuie să folosim bugetul pentru investiții, nu pentru consum și asistați”, spuneau ei. Pentru ”dreapta românească” Keynes a fost ani de zile un far și un profet. Toți pedeliștii, de la Băsescu în jos, au susținut investițiile statului ca fiind o măsură de dreapta, capitalistă, spre deosebire de cheltuielile cu asistații, care sînt de stînga.

Iată că astăzi Keynes se întoarce ca bumerangul și îi lovește pe respectivii politicieni auto-intitulați de dreapta în plină figură.

Guvernul Ponta, cel mai de dreapta guvern, după definiția lui Băsescu și a PDL-ului

Asta uită să spună politicienii auto-intitulați de dreapta. Ăi mai deștepți, ca Băsescu, par egzamplu, s-au prins de șmecherie și au dat-o acum la întors, susțin cheltuielile de stînga extremă, venitul minim garantat și salariul minim, ăi mai înceți la minte, ca Blaga și tot PDL-ul din spatele său, susțin în continuare creșterea investițiilor deși nu vor creșterea bugetului pentru dezvoltare regională.

Faza cu bumerangul trebuia să i se întîmple și lui Băsescu la un moment dat, și văd că i se întîmplă din două în două zile

Fiindcă trebuie s-o spunem p-aia dreaptă, venită ca bumerangul: banii care merg la Ministerul Dezvoltării Regionale sînt bani de investiții. Sînt bani de dezvoltare. Nu investițiile și dezvoltarea sînt fetișurile politicienilor auto-intitulați de dreapta și pentru care Keynes e un far, chiar dacă n-au auzit în viața lor de el? Asta se întîmplă cînd nu susții principii. La un moment dat vei ajunge de partea nasoală a instrumentului. Dacă ai fi desființat procedura în sine atunci cînd aveai puterea, dacă te-ai fi opus din răsputeri procedurii respective și n-ai fi folosit-o cu entuziasm cînd erai de partea relaxantă a instrumentului, astăzi nu ai fi ajuns în situația de a … you know.

O veste bună

Ba chiar politicienii respectivi ar trebui să se bucure. Creșterea investițiilor la Dezvoltare Regională ar putea însemna și finalizarea patinoarelor, pîrtiilor, telegondolelor, sălilor de sport și altor importante proiecte demarate în timpul guvernării PDL. Bine, știu că politicienii nu dau doi bani pe principii și obișnuiesc să umble cu dubla măsură, însă, la nivel de principiu, și chiar și la nivel de realități și calitate umană a protagoniștilor, nu se schimbă nimic față de guvernarea anterioară. În continuare se merge pe o politică de ”dreapta” sau pe care auto-intitulații politicieni de dreapta o consideră așa, și anume creșterea implicării statului în societate prin ”investiții și dezvoltare”. Dacă nu statul investește și dezvoltă, păi atunci cine, dragi tovarăși keynesieni?

Cei buni și cei răi, vechiul bla bla

Argumentul politicienilor auto-intitulați de dreapta va fi, ca întotdeauna, ”noi sîntem mai buni, deci noi ne putem permite să facem anumite chestii, iar dușmanii noștri, fiind răi, nu au dreptul să facă chestiile respective.” După argumentul ăsta, socialismul e o idee bună, prost pusă în practică de cine nu trebuie. Și nici măcar chestia cu ”noi sîntem mai buni decît ei” nu stă în picioare.

Este trist că politicienii noștri auto-intitulați de dreapta în loc să atace creșterea bugetului ”dezvoltării regionale” dinspre tabăra adevărului și bunului simț, adică aceea a statului minimal, și să ceară desființarea atribuțiilor statului în respectivul domeniu, s-au poziționat la stînga extremă, favorizînd cheltuielile bugetare cu aventuri socialiste extreme, cum sînt venitul minim garantat și salariul minim pe economie. Băsescu și opoziția ar trebui să se decidă: susțin investițiile statului sau susțin cheltuielile sociale? Sînt socialiști sau socialiști radicali? De ce ieri erau bune investițiile și erau rele cheltuielile sociale și azi e invers? Există vreun argument convingător, valid și care să nu ne jignească inteligența? De ce dezvoltarea regională era ieri mumă și azi e ciumă?

La rîndul lor, useliștii trebuie să explice de ce ieri investițiile erau rele și azi sînt bune și de ce dezvoltarea regională era ieri ciumă pe tocuri și azi e mumă cu mustață de chelner?

Salariul minim pe economie, socialismul ca la mama lui

În ceea ce privește salariul minim pe economie, prin creșterea sa nu cresc doar cheltuielile bugetare, atunci cînd vorbim de salariul minim al bugetarilor, ci sînt obligate și firmele private să crească cheltuielile, și în același timp sînt desființate locuri de muncă și este blocată crearea de locuri noi de muncă pentru cei mai săraci și puțin pregătiți. Iar aceștia vor lucra, în cel mai bun caz, la negru, iar în cel mai rău caz vor sta pe bară. Noroc cu creșterea venitului minim garantat, însă. E bine că guvernul Ponta și USL-ul au grijă ca după ce-i lasă fără locuri de muncă pe cei din sistemul privat le dau apoi venitul minim garantat. Ca să nu mai spunem că la bugetari nu crește doar salariul minim, cresc toate salariile, căci salariul minim e reper pentru toate salariile din sistemul bugetar.

Cum să evităm adevărul

Revenind la investițiile statului, opoziția, cu Băsescu în frunte, pierde o excelentă ocazie pentru a susține public, vocal, principii de dreapta, de a fi de partea adevărului și a bunului simț. Preferă propaganda electorală, deși nu sîntem în an electoral. Preferă să evite adevărul. Ce pretenții să ai de la oamenii simpli, de la societate, cînd politicienii care se declară de dreapta și de partea adevărului și a bunului simț evită să spună adevărul și să susțină principiile dreptei? ”Vai, dar poporul e prost, nu știe…” Păi normal că nu știe, fiindcă nimeni nu îi spune, nici măcar acei politicieni vedete, care se declară de dreapta, și care au vizibilitatea și posibilitatea de a duce adevărul în casele oamenilor. Însă acești politicieni preferă mesaje populiste și electorale, deși nu sîntem în an electoral.

Adevărul e că investițiile statului, indiferent că sînt făcute de baroni sau altcineva, indiferent de baronii cui sînt făcute, sînt păguboase. Adevărul e că proiectele statului sînt nefolositoare și prost făcute. Adevărul e că prezența statului în economie și ”dezvoltare” este păguboasă și generatoare de furt, corupție, incompetență, risipă, stagnare sau chiar înapoiere. Însă politicienilor opoziției le e frică să spună asta. Mai ales că nu o cred. Ei preferă mesajul simplist ”sînt bani pentru baroni”, fără să intre în detalii.

Sînt bani de investiții. Sînt bani cu care autoritățile locale fac proiecte pentru comunitățile locale. Proiecte proaste, păguboase și în urma cărora se sifonează bani. Vă imaginați vreun politician român așa-zis de dreapta opunîndu-se unor proiecte pe care statul, prin autoritățile locale, le face pentru oameni? Da, sînt bani pentru baroni, însă politicienii de dreapta ar trebui să explice și cum ajung banii ăștia la baroni. Că nu ajung direct în buzunarele lor. Nu Dragnea primește nuștiucîte miliarde direct în buzunar. Nu. O parte din banii ăștia ajunge la baroni prin intermediul proiectelor pentru oameni. Ajung la firmele baronilor sau clientelei lor economice și ajung și direct la ei, la funcționari și la rudele lor prin șpagă.

E o minciună să legăm răul investițiilor statului doar de numele unei persoane sau  de o grupare politică. Investițiile erau la fel de nocive și acum doi ani sau cinci ani. Sînt nocive în sine.

Nici cu Ponta și USL-ul nu ne e rușine

Cînd erau în opoziție tunau și fulgerau împotriva a ceea ce numeau ei investițiile Ministerului Dezvoltării Regionale în clientela de partid iar astăzi cresc investițiile la niveluri record.

Bătălia electorală

Cu tupeu și nerușinare, ambele tabere ne spun că investițiile din bugetul statului au fost și sînt utilizate electoral, pentru susținerea structurilor teritoriale ale partidelor și pentru susținerea clientelei economice și tabăra care e în opoziție se plînge că nu folosește ea banii contribuabililor pentru a-și susține clientela, așa cum cealaltă tabără se plîngea cînd era în opoziție, pînă în mai 2012.

De fapt, cele două tabere se bat electoral pe banii contribuabililor. Războiul bugetului este un război electoral între două tabere care vor să folosească banii contribuabililor pentru campania electorală. Dealtfel, nici nu se mai obosesc să se prefacă. Miza e finanțarea luptei electorale și protagoniștii o spun. Li se rupe de principii și adevăr. Însă pentru contribuabili suferințele electorale ale protagoniștilor sînt irelevante. Pentru contribuabili, pentru cetățenii români în general, este important ca statul să-i taxeze cît mai puțin și să reducă cît mai mult cu putință  cheltuielile bugetare, indiferent dacă sînt investiții, consum sau cheltuieli sociale, fiindcă toate sînt la fel de păguboase și imorale. Meciul electoral este irelevant pentru cetățeni.

Ambele tabere susțin aceleași lucruri cînd sînt la putere, și resping aceleași lucruri cînd sînt în opoziție. Și fiecare dintre tabere contrazice azi cu seninătate ceea ce a susținut ieri. Doar rolurile putere-opoziție se schimbă, actorii joacă identic.

Descentralizare inseamna feudalizare?

Tot aud că prin descentralizarea lui Dragnea România se transformă în stat federal, feudal, în patruzeci de feude, de state mai mici, că se atentează la unitatea statului român, că baronii vor conduce româniile și alte asemenea.

Ce înseamnă descentralizarea lui Dragnea?

Pînă acum aveam agenții și direcții centrale și filialele acestora în județe. Agențiile centrale rămîn la locul lor, bine mersi, însă filialele acestora trec din subordinea agențiilor centrale în subordinea consiliilor județene. Agențiile centrale rămîn să se ocupe doar de chestiuni teoretice, strategii, programe, metodologii naționale, în timp ce fostele filiale județene, trecute în subordinea consiliilor județene, vor aplica respectivele strategii și programe, se vor ocupa de chestiuni practice și tot ce înseamnă legătura directă și concretă cu poporul. Fostele filiale trebuie să respecte în continuare strategiile și metodologiile naționale gîndite de agenția centrală, însă chestiunile practic-administrative se decid la nivel local. Filozofia rămîne la nivel central, patrimoniul, structura organizatorică, resursa umană și decizia trec la nivel local.

Și, în sfîrșit, Metrorex trece de la Ministerul Transporturilor la municipalitate.

Doar puterea executivă se descentralizează, prin trecerea unor atribuții, instituții și proprietăți de la administrația centrală la administrațiile locale. Pe scurt, deconcentratele trec de la guvern la consiliile județene.

Puterea legislativă rămîne la locul ei. Legile le adoptă în continuare Parlamentul, care nu renunță la atribuții în favoarea autorităților locale și nu împarte suveranitatea cu acestea. Parlamentul poate adopta sau nu legea descentralizării sau, dacă o adoptă acum, o poate modifica sau înlocui cu alta peste un an, cinci ani sau șapte ani. Constituția și legile, cele mai importante norme, sînt adoptate de Parlament și prin referendum, iar Parlamentul, la rîndul său, este ales prin vot universal, liber și direct. Dealtfel, și președinții de consilii județene, consilierii locali și primarii sînt aleși tot prin vot universal, liber și direct.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetele locale, iar veniturile pe care aceste agenții și direcții le obțineau pînă acum (redevențe, taxe de timbru etc) merg de acum la bugetul local, nu la cel de stat.

Ni se spune că astfel, președinții de consilii vor avea puteri imense. Vă dați seama ce înseamnă asta? Prim ministrul renunță la o parte din puterea sa. Această parte a puterii sale se împarte la patruzeci, iar cei ce o primesc, au astfel puteri imense? Înseamnă că acum prim ministrul are puteri scandalos de extraordinar de enorme. Asta e bună de dat problemă la școală: prim ministrul renunță la 40% din puterea sa, pe care o cedează celor 40 de președinți de consiliii județene. Astfel, fiecare dintre aceștia primește cîte 100 de puncte putere fiecare. Să se afle ce putere avea prim ministrul înainte de a ceda o parte din ea președinților de consilii județene. Formulați propoziții cu următoarele expresii: extraordinar de gigantic, teribil de imens, nemaivăzut de enorm.  Dacă 100 e imens, 10 000 cum o fi?

Fie vorba între noi, că nu ne aud etatiștii, o bună parte din agențiile care trec de la administrația centrală la administrațiile locale ar trebui desființate iar toate proprietățile acestora vîndute. Nu văd pe nimeni să zică asta. Brusc, toată lumea și-a dat seama că agențiile alea funcționau genial de bine la nivel central și erau ale dracului de utile.

Din păcate, prin ”descentralizarea lui Dragnea” nu numai că nu se desființează aceste direcții, ba dimpotrivă, în județele în care agențiile centrale nu aveau filiale consiliile județene pot înființa astfel de direcții locale. Nu numai că se trec 759 de direcții și agenții de la guvern la consiliile județene, ba consiliile județene primesc dreptul să mai înființeze încă 427. Gen.

A, e o problemă că descentralizarea o fac useliștii în beneficiul baronilor PSD și PNL? PDL a fost la guvernare în perioada decembrie 2004 – aprilie 2007 și decembrie 2008 – mai 2012, cînd a avut și premierul și a fost principalul partid de guvernare. Nu a făcut nicio descentralizare sau regjonalizare. Nu știu dacă mai țineți minte, dar atunci au apărut informații despre o întîlnire de taină a liderilor PDL în care aceștia au decis să pună cruce regjonalizării și să bage în față UDMR-ul. Într-o apariție televizată, s-a referit chiar și Băsescu, voalat, la întîlnirea respectivă (a zis ceve de genul ”s-au întîlnit Gheroghe cu Ion”, că Flutur cu Oltean era prea pe față).

Dacă PDL privatiza Oltchim, CFR Marfă, Cuprumin și făcea descentralizarea, azi useliștii nu mai aveau de a ce se juca. Dacă PDL desființa o bună parte din agențiile alea inutile și vindea proprietățile acestora, nu mai avea Dragnea ce liste face cu agenții și clădiri care trec de la guvern la consiliile județene. ”N-am făcut descentralizare, n-am făcut privatizare, însă vrem ca țara să intre în conservare 37 de ani, pînă ne întoarcem noi la guvernare, și atunci promitem că o să facem”. Nu. Viața merge înainte și țara nu intră în conservare, în așteptarea revenireii pedeliștilor la putere, peste 55 de ani. Poate că descentralizarea lui Dragnea e catastrofală și poate că descentralizarea PDL-ului ar fi fost genială. Însă nu putem face comparație, fiindcă descentralizarea PDL-ului nu există și nu a existat. Poate că la o eventuală comparație, descentralizarea lui Dragnea s-ar face de rîs, ar fi proasta clasei și cea mai urîtă rățușcă dintre descentralizări. Însă e singura și nu avem cu ce o compara. Poate că descentralizarea PDL-ului ar fi fost genială și frumoasă, însă n-a apucat să existe și a murit în stadiul de spermatozoid irosit într-o întîlnire la vîrf pedelist.

Iată domeniile în care se face descentralizarea:

  • agricultură
  • cultură
  • turism
  • protecie socială
  • mediu
  • sănătate
  • tineret și sport
  • transporturi

De ce administrația centrală s-ar ocupa mai bine de aceste domenii, la nivel local, decît autoritățile locale? Ce știe guvernul mai bine în județul Brăila decît știu autoritățile locale? Iar în rest n-are rost să ne speriem, Parlamentul și Guvernul rămîn la București.

Ca să nu mai spun că sîntem într-o situație bizară în care ”stînga” susține descentralizarea iar ”dreapta” susține centralismul socialist.

PS. De ce nu a făcut PDL descentralizarea? Fiindcă în 2008-2012 mai mult de jumătate dintre președinții CJ erau de la PSD și PNL și guvernului PDL nu-i convenea ca jumătate din puterea la care renunță să se ducă la PSD și PNL. Acum PSD și PNL fac descentralizarea fiindcă aproape toți președinții CJ sînt de la PSD și PNL.

O masura venezueleana a guvernului Ponta. Ingradirea dreptului de proprietate la romani.

Cu adevărat scandaloasă, o măsură specifică regimurilor totalitare, e ordonanța prin care se îngrădește dreptul de proprietate. Sper că nu va trece de Curtea Constituțională.

Prin această ordonanță, la cumpărarea unui teren, statul, arendașii, vecinii și consătenii pînă în 40 de ani au drept de preemțiune. Astfel, proprietarul înregistrează o cerere de notificare a preemtorilor și afișează la primăria localității oferta de vînzare timp de 30 de zile. Dacă preemtorii nu-și manifestă disponibilitatea de a cumpăra terenul în aceste 30 de zile, proprietarul poate vinde altcuiva. Vînzările sînt monitorizate și avizate de Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, aflată în subordinea Guvernului și coordonarea Prim Ministrului. Membrii comitetului de conducere şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a Prim Ministrului.

Este o măsură prin care este îngrădit dreptul de proprietate, sînt dezavantajați eventualii noi intrați pe piața agricolă și sînt avantajați statul și actualii mari proprietari și arendași din agricultură, care au drept de preemțiune la cumpărarea terenurilor.

Să presupunem că proprietarul vrea să vîndă un teren de 10 ha cu 10 000 de euro. Face oferta, face cererea de notificare a preemtorilor și așteaptă 30 de zile răspunsul acestora. Dacă, în a 28 a zi găsește un cumpărător fără drept de preemțiune, care e dispus să-i plătească 11 000 de euro, proprietarul trebuie să facă o nouă ofertă de vînzare și o nouă cerere de notificare a preemtorilor și trebuie să aștepte alte 30 de zile răspunsul acestora. Dacă după 30 de zile niciun preemtor nu-și manifestă dorința de a cumpăra, proprietarul poate vinde cumpărătorului respectiv. Dacă, însă, în cele 30 de zile un preemtor își anunță disponibilitatea de a cumpăra, iar cumpărătorul din afară crește și el prețul și oferă 12 000, nu 11 000, proprietarul modifică iar oferta și o lasă iar 30 de zile afișată la primărie. De fiecare dată trebuie anunțată și AARPF (Autoritatea lui Ponta), plus toate actele și avizele și frecușul de rigoare. La fiecare creștere a prețului oferit de cumpărătorul fără drept de preemțiune, se prelungește termenul de afișare cu 30 de zile. E ca la licitație, numai că răspunsul celor cu drept de preemțiune trebuie așteptat timp de 30 de zile. Oricine are drept de preemțiune, stat, arendași, vecini, săteni sub 40 de ani, poate amîna vînzarea terenului la infinit. La fiecare a 28-a sau a 29-a zi de la afișarea ofertei, statul sau un cetățean cu drept de preemțiune (pot fi zeci sau sute sau chiar mii într-o localitate) își manifestă intenția de a cumpăra. După care se răzgîndește. Sau n-are bani. Și se reia procedura. În același timp, niciun cumpărător fără drept de preemțiune (adică din afara localității sau care nu are terenuri în localitate) nu poate ști dacă poate cumpăra sau nu terenul respectiv pînă nu trec cele 30 de zile. De fiecare dată cînd vînzătorul și cumpărătorul fără drept de preemțiune se înțeleg asupra unui preț, trebuie să aștepte răspunsul celor cu drept de preemțiune și avizele primăriei și Autorității lui Ponta.

În tranzacțiile de vînzare-cumpărare, dificultatea tranzacției în sine și piedicile administrative reprezintă un preț adițional. Timpul înseamnă bani. Iar cumpărătorii fără drept de preemțiune, nu numai că trebuie să ofere un preț mai mare decît cumpărătorii cu drept de preemțiune, dar trebuie să aștepte și răspunsul acestora cîte 30 de zile la fiecare modificare a ofertei, plus avizele primăriei și Autorității lui Ponta. Terenurile rămîn astfel o afacere in-house a actualilor arendași sau mari proprietari de terenuri. Să fim serioși, nu populimea țărănească din satul respectiv beneficiază de dreptul de preemțiune, fiindcă, în majoritatea cazurilor, nu-și permite să cumpere terenul. Beneficiază cei care au pus ochii pe terenurile respective și care își permit să le cumpere: statul, arendașii și actualii mari proprietari. Care au dreptul să cumpere terenul mai ieftin decît alți cumpărători veniți din afară și care trebuie să-și dea acordul pentru vînzarea terenului și care, în general, pot bloca vînzarea terenului la infinit pînă cînd obțin cel mai mic preț de la proprietar.

Cine știe, probabil mafioții băștinași din agricultură, toți ăia ale căror nume se termină în iță, îță și oiculescu s-or fi speriat de intrarea nemților, italienilor, portughezilor, spaniolilor și a altor europeni pe piața terenurilor agricole. Dacă cumpără străinii terenuri agricole și își fac ferme, acilișea, pe rîul și ramul mafiei daco-gete din Securitate și Partid? Ă? Fiindcă străinii n-au drept de preemțiune, că nu sînt arendași sau vecini cu terenul, ca iță uiță, iar stat român, veri sau consăteni cu proprietarul, nici atît. Ca să nu mai spunem că deținătorii dreptului de preemțiune pot fi folosiți de jucătorii de pe piață pentru a manipula prețurile de vînzare sau a bloca vînzările.

Așteptăm o ordonanță similară și pentru terenurile intravilane, ca să mănînce și gura la rechinii imobiliari ce mănîncă gura la mafia din agricultură.

PS. Forța Civică a sesizat Curtea Constituțională pe această ordonanță. Notați în carnețelul de votant chestia asta.

Colectarea veniturilor la buget sau cum ne plingem ca statul nu ne fura eficient

Marea problemă a zilei, lunii, anului, deceniului și mileniului e reprezentată de veniturile la buget, de cît de mici sînt ele în comparație cu așteptările și de cît de proastă e colectarea veniturilor la buget. Tragedie! Statul nu e în stare să colecteze suficienți bani din buzunarul cetățenilor! Cît de groaznic!

Toți stîngiștii, și mai ales ăia care compun cu succes ”dreapta” românească sînt convinși că socialismul e o idee bună, prost aplicată sau, mai bine zis, aplicată de cine nu trebuie. Dacă ar fi aplicată de ei, ar funcționa genial. Dacă socialismul funcționează prost e fiindcă statul nu colectează suficient de strict și de profesionist banii la buget și nu îi cheltuie apoi cum trebuie. Dar acestea nu sînt tare structurale, consecințe ale lipsei de responsabilitate și motivație, ci accidente, întîmplări cauzate de lipsa de morală și profesionalism a celor ce compun statul acum. ”Dacă am fi noi la putere lucrurile ar merge perfect și socialismul ar funcționa, căci banii s-ar colecta mai eficient la buget și cheltuielile ar fi mai deștepte și folositoare.”

Sănătatea, educația, infrastructura, transporturile, energia, toate acestea nu funcționează bine nu fiindcă statul le administrează prost (din cauza lipsei de responsabilitate și motivație). Nu. Ele nu funcționează fiindcă sînt subfinanțate. Fiindcă nu se bagă destui bani în ele. Fiindcă nu se colectează eficient veniturile la buget. Fiindcă nu se iau bani destui de la cetățeni. Asta înseamnă colectarea veniturilor la buget: băgatul mîinii în buzunarul cetățenilor. Toată lumea se plînge că statul nu fură eficient banii cetățenilor. Eu zic că ar trebui să ne bucurăm.

Dacă nu putem spera la un stat minimal (și nu putem spera, fiindcă la noi nu există absolut nicio forță politică dispusă să susțină capitalismul, libertatea, inițiativa privată, drepturile cetățenilor și limitarea implicării statului în societate), să sperăm măcar în incompetența statului. Nu e cea mai bună situație, însă e mai bine decît să avem un stat care să-și facă datoria de stat cvasitotalitar cu abnegație, competență și eficiență. Bine, reglementările stufoase și confuze, degrabă interpretabile în favoarea statului și împotriva cetățeanului, induc cetățeanului o stare de nesiguranță și dependență de stat, iar statului îi dau puteri arbitrare. ”Dacă vrem să te înfundăm, găsim noi ceva și te înfundăm.” În același timp, arbitrariul în aplicarea reglementărilor duce la concurență neloială și distorsiunea pieței (sînt sigur că nu distorsiunea e cuvîntul, dar mă chinuie un lapsus de senilitate și n-am pe cine să întreb la ora asta). Deși și aici e de discutat. Statul oricum distorsionează toate piețele prin tot felul de restricții, reglementări, licențieri etc. Cît de tratament inegal și nedrept, statul oricum îl aplică cetățenilor prin impozitarea progresivă (și chiar prin flat tax), prin contribuții pe care le plătesc doar anumite categorii de cetățeni, prin redistribuirea banilor și, în general, tot ce înseamnă inginerie socială.

Colectarea eficientă a veniturilor la buget nu aduce nimic bun. Domeniile administrate de stat vor funcționa la fel de prost, însă funcționărimea statului va avea mai mulți bani de spart pe mînă, iar în buzunarele contribuabililor vor rămîne mai puțini bani.

Cînd politicienii, jurnaliștii, oengiștii, propagandiștii și activiștii vă vor spune că soluția este stoparea evaziunii fiscale și o mai eficientă colectare a veniturilor la buget, nu-i credeți și trimiteți-i acolo unde merită, la origini și în marja de eroare electorală.  ”Ăștia sînt proști. Noi vom face și vom drege și aia și ailaltă și ailaltă fără să creștem taxele. Nu. Vom stopa evaziunea fiscală și vom colecta mai eficient veniturile la buget. Iată că nu vorbim prostii, avem surse de finanțare pentru toate tîmpeniile populiste și socialiste care ne trec prin cap”. Sursele de finanțare sînt contribuabilii, lor li se va băga mîna mai adînc în buzunar și cuțitul mai apăsat pe jugulară. Fiindcă asta înseamnă stoparea evaziunii fiscale și o colectare mai eficientă a veniturilor bugetare. Evaziunea fiscală o fac contribuabilii. Colectarea veniturilor la buget se face din buzunarele contribuabililor. Statul nu are alte surse de finanțare decît buzunarul cetățeanului, fie că se finanțează din împrumuturi sau inflație. Împrumuturile și inflația sînt plătite tot de contribuabili.

Dacă politicienii promit cheltuieli mai mari și venituri mai mari din stoparea evaziunii fiscale și o mai eficientă colectare a veniturilor la bugetul de stat și nu reușesc, vor crește taxele. Problema e că vor plăti mai mult fraierii care plătesc de obicei, iar veniturile la buget tot nu vor crește. Vor muri afaceri, vor dispărea locuri de muncă, vor sărăci sute de mii de oameni, vor pleca la dracu în praznic sau unde văd cu ochii, însă veniturile la bugetul de stat nu vor crește. Și chiar dacă vor crește, nu va fi niciun bine. Statul va avea mai mulți bani la dispoziție să-i administreze prost și va căpăta mai multă îndrăzneală. Mai mulți bani la buget înseamnă că statul va avea mai multă putere, va fi încurajat să se implice mai mult în mai multe domenii, va sufoca tot mai mult societatea și libertățile cetățeanului.

Nu așteptați de la politicieni promisiuni, proiecte, inițiative, soluții și mai multe cheltuieli bugetare, stoparea evaziunii și o mai eficientă colectare a veniturilor la buget. Soluțiile sînt altele. Soluțiile sînt libertatea economică, capitalismul și proprietatea privată. Votați politicienii care vă promit mai multă libertate, mai mult capitalism, cheltuieli bugetare cît mai mici și venituri bugetare cît mai mici. Adică cît mai puțini bani în buzunarul lor și al funcționarilor și cît mai mulți bani în buzunarele contribuabililor, la dispoziția inițiativei private.

Orice promisiune, proiect, inițiativă a unui politician sau funcționar înseamnă mai mulți bani furați din buzunarul cetățeanului (care e din ce în ce mai mult contribuabil și din ce în ce mai puțin cetățean) și investiți în creșterea puterii statului.

Luam dreptul de decizie si beneficiile de la politicieni si le dam cetatenilor

Modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietate privată

Pe de o parte, se tot discută despre modificarea Constituției. Și Constituția se va modifica în următorii ani, fiți siguri de asta.

Pe de altă parte, văd că toată lumea, de la stînga la dreapta, vorbește despre dreptul de proprietate asupra resurselor naturale, despre ce rău e statul, despre cît de corupți sînt politicienii și cum populația din zonele în care se extrag resurse naturale ar trebui consultată, cum se încalcă dreptul de proprietate prin exproprieri la Roșia Montană și cum decizia exploatării la Pungești și Siliștea ar trebui să aparțină localnicilor. Există și o soluție. Iat-o:

Modificăm articolul 136, alin (3) din Constituție, care zice așa:

Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

și extindem dreptul de proprietate privată și asupra resurselor naturale ale subsolului. Astfel, aurul și gazele de șist vor aparține localnicilor din Roșia Montană și Pungești, care vor negocia cu RMGC și Chevron și vor decide dacă permit exploatarea sau nu.

Uite, mă aștept acum ca un partid responsabil de dreapta (PNL? PDL? PMP? PFC? PNȚcd?) sau un ONG care a protestat în piață sau un grup de intelectuali care luptă pentru drepturile oamenilor împotriva statului cel corupt să propună modificarea articolului 136 din Constituție. Avem deja o Comisie de revizuire a Constituției, avem deja pe masă tema revizuirii Constituției, ce ne oprește să propunem modificarea articolului 136 prin trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea cetățenilor care dețin suprafața de teren? Oricum Constituția va fi modificată în anii ce vin (2014-2016). De ce nu am rezolva și această spinoasă problemă a exploatării resurselor naturale și nu am face dreptate dînd proprietatea cetățenilor și de ce n-am elimina statul din această ecuație?

Căci, o știm bine, o spun de cîteva luni și stînga, și dreapta, și oengeurile din piață, și hipsterii protestatari, și partidele de opoziție, și intelectualii, statul este incompetent, corupt și incapabil să gestioneze exploatarea resurselor naturale, fiindcă politicienii se înhăitează cu tot felul de corporații care îi șpăguiesc și nu țin seama de drepturile oamenilor din zonele respective. Decizia de exploatare să se ia în urma negocierilor dintre exploatatori (ah, ce bine sună!) și localnici (proprietarii resurselor) și localnicii să aibă de cîștigat. Dacă oamenii nu vor, foarte bine, nu se exploatează, dacă oamenii vor, se exploatează. E simplu.

Personal, votez cu cinci mîini și șapte ștampile (nu sînt teleormănean, dar sînt giurgiuvean la origine, deci de pe acolo) partidul și politicianul care vine cu această inițiativă și luptă pentru ea în 2014 și 2016.

Acum este momentul ideal pentru un partid politic să vină, în cel mult o săptămînă, cu draftul de modificare a articolului 136 din Constituție.

Cum cineva, vreun politician sau oengist, mai deschide discuția Roșia Montană-Pungești l-aș întreba: susțineți modificarea articolului 136 din Constituție și trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea privată de deținătorilor de terenuri?

Inexplicabila tradare

Bono: capitalismul ca leac al sărăciei

Paul David Hewson, poreclit Bono, solist vocal şi textier al megainstituţiei rock U2, a petrecut vreo 30 de ani luptînd pentru eradicarea sărăciei din lumea a treia. Alăturîndu-se colegilor de profesie Bob Geldof de la Boomtown Rats şi Midge Ure de la Ultavox, autorii cîntecului “Do They Know It’s Christmas”, Bono a participat, în 1984, la campania “Feed the World”, adică “Hrăniţi Lumea”, pentru ajutorarea victimelor foametei de-atunci din Etiopia. A fost un succes enorm. Cîntecul, înregistrat de floarea muzicii pop-rock din Marea Britanie, a ajuns în fruntea topului de Crăciun şi i-a inspirat pe Michael Jackson şi Quincy Jones să facă la fel peste ocean, cu “We Are The World”.

Peste cîteva luni, în vara lui 1985, stadioanele Wembley din Londra şi John F. Kennedy din Philadelphia au găzduit un dublu concert transatlantic (graţie supersonicului Concorde, Phil Collins a putut cîntă în ambele locaţii), intrat în istorie atît prin spectacolul muzical, cît şi prin fondurile strînse pentru ajutorarea Africii. Evenimentul a fost repetat la aniversarea de 20 de ani, în 2005, prilejuind reunirea pe scenă a grupului Pink Floyd. Între timp, Bono a devenit o figura emblematică a campaniilor de ajutorare desfăşurate, în Occident, de marile vedete din muzică şi film. Mesajul, mai mult sau mai puţin explicit, era simplu: capitalismul e vinovat de spolierea lumii a treia, capitalismul trebuie să şteargă datoriile ţărilor sărace  şi să acorde, constant, ajutoare masive pentru eradicarea sărăciei.

Alt refren

După aproape trei decenii în care a străbătut în lung şi-n lat ţările mizere ale lumii, Bono a suferit, însă, o adîncă schimbare de optică. Una şocantă pentru militanţii anticapitalism din lumea întreagă, care-l considerau un promotor de baza al “Cauzei”. Într-un discurs ţinut anul trecut la Universitatea Georgetown din Washington, celebrul muzician şi-a dat arama pe faţă. “Sînt un star rock care promovează capitalismul. Wow! Uneori mă aud ce spun şi, pur şi simplu, nu-mi vine să cred”. De necrezut, într-adevăr. Doar se ştie, vedetele rock şi cele de la Hollywood sînt, politic, anticapitaliste. “Ajutoarele sînt doar o soluţie de moment… Comerţul şi capitalismul antreprenorial scot mai mulţi oameni din sărăcie decît o fac ajutoarele… În lupta cu sărăcia, asistenţa socială şi ajutoarele din străinătate reprezintă doar un plasture… Antreprenoriatul e cea mai sigură cale de dezvoltare…”

Mesaj întărit, ulterior, într-un discurs ţinut la Dublin, în Irlanda natală: “Creatorii de locuri de muncă şi inovatorii sînt cheia, ajutoarele sînt doar o punte… Am descoperit, cu umilinţă, rolul comerţului.” Ce voltă în vînt stupefiantă. Ce incredibilă trădare, după atîtea decenii pe frontul anticapitalist. Şi cît tupeu! “Leucoplast” era numele trupei care s-a reunit în 1984, pentru ajutorarea Etiopiei. Un joc de cuvinte foarte inspirat. “Band-Aid”, adică “bandă de leucoplast pentru primul ajutor”, e o celebra marcă americană de plasturi, care a împînzit farmaciile din Occident. “Band” înseamnă, însă, şi orchestră, sau trupă muzicală. Cum îşi permite Bono să ia peste picior acel efort lăudabil?

“Beautiful Day”

De fapt, Bono n-a făcut decît să reamintească adevărul. Campania umanitară din 1984 şi cele care i-au urmat trebuiau să fie, aşa cum le spunea şi numele, doar plasturi, ceva temporar. Numai că au ajuns să fie considerate soluţia permanentă. Menţinînd la putere regimuri corupte, în ţări cu economia controlată de stat. Nici o legătură cu capitalismul.

După trei decenii, “cu umilinţă”, cum spune el, Bono a înţeles cît de important este comerţul internaţional. Iar ca să faci comerţ, trebuie să produci ceva. Rentabil. Adică, să ai capitalism. Deh, adolescenţa întîrziată se termină, odată şi odată. Intervine maturizarea, contactul cu realitatea. Chiar şi după etatea de cincizeci de ani. Aceasta este explicaţia de bun-simţ a schimbării de optică în cazul militantului-rock Bono. Sigur, mişcarea anticapitalistă nu trebuie să ţină cont de realitate. E liberă să considere că Bono a trădat din motive inexplicabile. De altfel, nici n-aţi prea auzit de declaraţiile procapitaliste ale megastarului, este? N-au fost deloc popularizate. Dar au fost făcute, sînt reale, le găsiţi pe net. Poate că merită să cugetaţi asupra lor măcar cîteva clipe, între două scandări anticapitalism. Cine ştie, v-ar putea face ziua mai frumoasă.

Mastile anonime vor sa ocupe statul, nu vor libertate

E o întîmplare că simbolurile revoluției vremurilor noastre, Occupy și Anonymous, sînt simboluri opuse libertății și responsabilității individuale?

Ocupație, nu libertate. Anonimat, nu responsabilitate individuală. Anonimii nu vor libertatea de a spune și de a face, vor să ocupe pentru a lua și pentru a li se da, fără să-și asume propriiile identități și destine. Occupy și Anonymous e revoluție totalitară cu termeni moderni. Măștile intră cu bocancii și ocupă. Sună a 1917 sau anii 50.

Măștile care vor să ocupe cer etatism și reglementare, însă uită că tocmai instrumentele revoluției lor, internetul, gadgeturile mobile și social media sînt expresia capitalismului, a libertății și a lipsei de reglementare. Revoluționarii mișto și anonimi ridică în slăvi libertatea și lipsa de reglementare a internetului și rețelelor sociale și în același timp cer cît mai mult stat și reglementare. În Occident, în lumea pe care măștile ocupiste o urăsc, internetul e (încă) liber și nereglementat, spre deosebire de situația din țările pe care anonimușii le admiră (Rusia, China, Cuba etc).

Ce înseamnă revoluția informatică, libertatea și accesibilitatea fără precedent a mijloacelor de comunicare din anii 80 pînă acum, în cuvinte simple, din popor? Înseamnă IBM, Microsoft, Apple, Google, Amazon, Yahoo, Samsung (dacă războiul coreean ar fi fost cîștigat de ”eliberatorii” iubiți de intelighenția occidentală, sud coreenii astăzi își mîncau copiii în lagăre, nu stăteau la masă cu Google și Apple), HTC, Nokia, Facebook, Twitter, Intel, AMD, Motorola, Orange, Vodafone, Verizon, WordPress și multe alte branduri. Părinții acestor branduri sînt capitaliști miliardari care, în cele mai multe cazuri, au început de la zero și, fără excepție, fără ajutorul statului. În goana lor după profit și avere au creat mijloace ale libertății și au făcut aceste mijloace ieftine, omniprezente și accesibile marilor mase populare. Uite, de exemplu, Microsoft, cvasimonopolistul cel rău, a făcut din computerul personal o ieftinăciune accesibilă aproape în fiecare casă proletară. Iar internetul astăzi e o rețea de miliarde de ieftinăciuni făcute de Microsoft, Apple, Intel, Samsung șamd. Capitaliștii cvasimonopoliști, ahtiați după profit, avere și putere, nu numai că nu au pustiit lumea și nu au trimis în lagăre ale morții și sărăciei miliarde de oameni, dar au transformat comunicarea instantanee a orice de la un capăt la altul al lumii într-o comoditate mai ieftină decît bicicleta. Și să nu uităm trilioanele de metri de cabluri și miliardele de antene, instalate de milioane de firme, cu milioane de patroni, milioane de secretare și milioane de muncitori care le montează și  care fac din comunicare o chestie care se întîmplă cît ai bate din palme. Dar în cazul acesta bătutul din palme nu are legătură cu magia. În spatele lui sînt toți cei enumerați mai sus. Își imaginează cineva comunicarea astăzi fără energie electrică? Fără milioane de tone de cupru? Fără milioane de gadgeturi cu plastic și siliciu și aur și aluminiu? Fără milioane de capitaliști? Fără trilioane de dolari profituri?

Revoluționarii idealiști și uniți ai anilor 60 au reușit să ocupe statul, academia și universitatea și să le transforme în spații polițienești ale terorii egalitariste și politic corecte. Revoluționarii anilor 80, capitaliști atomizați în garajele în care porneau Apple sau Microsoft, au eliberat lumea și au democratizat comunicarea și exprimarea liberă. Lumea internetului, cu toată nebunia ei, cu vulgaritatea, isteria și confuzia de valori, cu pornografia și miliardele de poze cu pisici și în fața oglinzii, e o lume vie, o piață liberă care a revoluționat comunicarea umană, presa, politica și artele. Dimpotrivă, statul, academia și universitatea, ocupate astăzi de agitatorii politici ai anilor 60, au devenit lagăre în care se fac demascări în lungi ședințe propagandistice și se distrug cariere și vieți.

Dar agitatorii politici nu renunță niciodată. Dacă la începutul secolului XX erau bolșevici și fasciști, dacă în anii 50 erau staliniști, dacă în anii 60 erau hipioți eco și antinucleari, astăzi sînt măștile anonime ale ocupismului egalitarist și ecologist. Fără să vrea însă, astăzi sînt mai sinceri ca niciodată: noi nu vrem libertate, noi sîntem măștile anonime care vor să ocupe statul, adică instrumentul cu care ocupi apoi întreaga societate. Revoluționarii de azi comunică și se exprimă liber prin mijloacele puse la dispoziție de capitaliștii ahtiați după profit, laudă virtuțile libertății și dereglementării internetului și în același timp vor cît mai mult stat și reglementare.

Vor reuși măștile anonime ale ocupismului să ocupe statul și să transforme internetul într-un lagăr al terorismului egalitarist și politic corect? Posibil. Statul a fost luat pe nepregătite de revoluția comunicării și nu a știut cum să reacționeze (statul occidental, care încă nu-și permite să dea cu barda – statul oriental și comunist n-a stat prea mult pe gînduri și tăiat nordul gordian, l-a împușcat sau l-a electrocutat).

 PS. Mulțumesc capitaliștilor americani și din lumea întreagă,  tinerilor din decembrie 1989 și celor trei crai de la Apus (Reagan, Thatcher și Papa Ioan Paul al II lea) că acest articol nu a sfîrșit într-o scrisoare trimisă la poșta redacției unui săptămînal comunist și aruncată la gunoi de un angajat (fără a fi arătată Securității în prealabil, dacă angajatul era de treabă).

 

Somn usor, vise adulte, seceri si ciocane multe

Wow girl, wow dude, anticapitalism! Cool!

Nu, calota de gheaţă arctică nu dispare. Se extinde. Baban. Nu, încălzirea globală nu există, de prin 1997 temperatura globală tot scade. Nu, „emisiile de carbon“ nu sînt totuna cu „emisiile de dioxid de carbon“, dar sună mai poluant, aşa, mai alarmant, mai militant. Nu, Premiul Nobel pentru film şi Premiul Oscar pentru ştiinţă nu sînt totuna cu Premiul Nobel pentru ştiinţă şi Premiul Oscar pentru film. Nu, ecologismul nu este ştiinţă. Ecologia este ştiinţă, ecologismul este politică anticapitalism. Bazată pe bazaconism. Nu, cianurarea nu omoară. Cianurarea făcută de cretini omoară, ducînd la accidente ecologice. Nu, corporaţiile nu sînt rele. Corporaţiile care fac lucruri rele sînt rele. Ia, cunoaştem şi lucruri bune făcute de corporaţii, gen iPhoane, iPoade, laptoape, plasme, bicle hoaţe, din materiale high-tech? Cum, astea nu se fac în şopronul din fundul curţii? WTF? Nu, prezumţia de vinovăţie nu e dovada vinovăţiei, după cum nici prezumţia de nevinovăţie nu e dovada nevinovăţiei. Nu, „Sărăcia nu omoară, cianura da“ nu este dovada unei inteligenţe funcţionale. Atît în context, cît şi în general. Da, politica anticapitalism este comunism.

Nope

Nu, profitul nu e rău. E ceea ce-ţi doreşti. E singura cale de progres. E uman. Dacă scazi, în fiecare lună, din salariul încasat cheltuielile obligatorii şi vrei să-ţi mai rămînă ceva şi pentru sufletul tău, atunci vrei profit. Asta înseamnă profit: încasări minus cheltuieli obligatorii, rezultatul mai mare ca zero. Şi vrei tot mai mult profit. Dacă spui că nu vrei, minţi. Dacă spui că e rău să vrei, eşti comunist. Deci minţi. Chiar dacă ai convingerea că nu minţi. Nu, socialismul ramîne etapa obligatorie spre comunism. Dacă spui că statul trebuie să decidă, echitabil, cît trebuie să cîştige fiecare, cît poate păstra fiecare din ce cîştigă cinstit, eşti comunist, deci minţi. De fapt, ai vrea să decizi tu cît ar fi echitabil să cîştige fiecare, după ce ţi-ai tras întîi cam cît consideri tu că ar fi echitabil să cîştigi tu. Iar statul să îţi dea fix ce vrei tu, echitabil. De pildă, echitabil ar fi să te pună statul pe tine şef, care tu ai fi mult mai bun, fiind şi vechi anticorporatist, dar totuşi corporatist, că iPhoanele şi iPoadele şi laptoapele alea cu care socializezi pe feisbuc nu sînt gratis. Da, ipocrizia există.

Niet

Nu, oamenii nu sînt răi. Nu, oamenii nu sînt buni. Sînt exact atît de buni sau atît de răi pe cît aleg să fie, în funcţie de ce înţeleg ei că e bine sau rău. Nu, manipularea nu este percepută ca atare de victimele ei. Motiv pentru care îi şi cad victime. Nu, iadul continuă să fie pavat cu bune intenţii. Sînt şi lucruri care, structural vorbind, nu se pot schimba. Nu, americanii nu sînt idioţi că scot petrol şi gaze de şist cu fracturarea hidraulică. Sînt mai prosperi. Nu, cu sistemul lor legal, juridic, dacă fracturarea hidraulică omoară oameni şi nenoroceşte natura, s-ar interzice. Nu, Gazprom nu este o companie americană, e din altă ţară. Adică o ţară diferită, exact.

Nu, să baţi cîmpii pentru că mulţi bat cîmpii şi vrei să atragi demograficul ăla şi să-l extinzi nu e politică editorială, e bătut cîmpii. I se spune şi propagandă. Ţeapă cu consecinţe dezastruoase pe termen lung, pentru întreaga societate. Nu, ignoranţa nu este o scuză. Nu, mişcările care se declară nepolitice sînt tot politice, urmărind să obţină schimbări politice. Nu, politica „post-materială“, idealistă, nu există decît în capul celor care şi-au rezolvat problemele materiale, ualei, dar ştiţi cum?, ghini di tăt, scăpînd de riscul dematerializării sub acţiunea diverselor lipsuri materiale (foame etc.). De unde şi saltul la politica post-materie. Le mai trebuie doar nişte voturi de la dumneavoastră, ca să stea şi mai beton cu materialul. Da, în loc să se topească, gheaţa polară continuă să se extindă. Deşi n-ar avea voie să o facă, din cauza încălzirii globale, temperatura globală continuă să scadă, neîntrerupt, de mai bine de cincisprezece ani. Da. LOL. Hai, comunism plăcut!

KAMIKAZE

Abonamente Kamikaze

Orice pret platit este justificat

„În prezent au loc discuţii cu Comisia Europeană în ce priveşte crearea unui Observator al Preţurilor. Sistemul ar urma să asigure o transparenţă pe filiera produselor, de la preţul cu care produsul pleacă din fermă, până la cel cu care produsul ajunge în magazin sau în piaţă. Este o propunere a noastră. Dacă va fi acceptată, sistemul ar trebui să funcţioneze în întreaga Uniune Europeană, nu doar în România. Odată cu implementarea acestui Observator, va exista o jenă din partea celor care acum măresc nejustificat preţurile”, au declarat pentru Gândul surse guvernamentale, care au ţinut să sublinieze că deocamdată nu este vorba de un proiect conturat, ci doar la nivel de discuţii.

….

„ANPC va monitoriza preţurile în 1.400 de puncte din ţară şi acolo unde va observa derapaje majore va interveni”, preciza Videanu la acea vreme. Potrivit acestuia, în Grecia acest sistem a dus la scăderea cu 7% a preţurilor în decurs de trei luni.

SURSA

Nu e o știre din Coreea de Nord sau Cuba. E din Europa, România.

Ce înseamnă prețuri nejustificat de mari? Ce înseamnă, în viziunea lui Videanu, derapaje?

Orice preț este justificat atîta timp cît este plătit. Doar piața decide dacă un preț este nejustificat de mare. Dacă un produs este pus în vînzare la un preț pe care cumpărătorii nu sînt dispuși să-l plătească, va rămîne nevîndut iar vînzătorul va pierde banii investiți în respectivul produs. Orice preț plătit este justificat. Justificarea vine din cerere.

În iulie 1957 Elvis își cumpără o cămașă de la un mic magazinaș din Memphis. Dă pe ea șapte dolari. În 2013, un văr de-al unui nepot de-al lui Elvis găsește cămașa. Se stabilește că este chiar cămașa marelui Elvis. Omul se decide să o vîndă. Dacă e să ne luăm după guvernul României, Comisia Europeană și Adriean Videanu, prețul cămășii e de șapte dolari plus inflația din perioada 1957-2013 plus costurile de întreținere a cămășii în toată perioada aceasta, minus uzura. Astfel, prețul cămășii incluzînd inflația e de 58 de dolari. Cămașa e în stare bună, iar costurile de întreținere se stabilește că au fost de 50 de dolari. Astfel, conform Guvernului României, Comisiei Europene și lui Adriean Videanu, prețul justificat al cămășii lui Elvis e de 108 dolari. Orice preț peste 108 dolari este considerat nejustificat de mare.

Dar vărul de-al doilea al nepotului lui Elvis e american, nu european, nu român, nu teleormănean din Videle. Așa că pune cămașa la vînzare cu 100 de mii de dolari. Nu găsește cumpărător. Se pare că nu numai Videanu și Guvernul României consideră un asemenea preț nejustificat de mare, ci și cumpărătorii. Care nu cumpără cămașa. Al lui Presley din Memphis își ia seama și scade prețul la 75 de mii de dolari. Cumpărătorii consideră și acest preț nejustificat de mare și zic pas. Vînzătorul scade apoi la 50 de mii de dolari. Un preț nejustificat de mare în viziunea lui Videanu, a Guvernului României și a Comisiei Europene. Nu și a cumpărătorilor, însă. Apar doi cumpărători care licitează pentru cămașa lui Elvis. Într-un final vărul de-al doilea reușește s-o vîndă cu 62 de mii de dolari, orice preț peste acesta fiind considerat nejustificat de mare de către cumpărătorul care a pierdut licitația (nu știm care preț e considerat nejustificat de mare de către cumpărătorul care a cîștigat licitația – știm că 75 de mii e prea mult, însă poate că dacă licitația ar fi continuat omul ar fi fost dispus să dea 67 de mii sau chiar 70 de mii, dar aceasta depinde nu numai de disponibilitatea lui de a cumpăra cămașa, ci și de disponibilitatea celorlalți cumpărători de pe piață).

Și uite așa, vărul de-al doilea al unui nepot de-al lui Elvis cîștigă 62 de mii de dolari, deși, potrivit lui Videanu, Guvernului României și Comisiei Europene acest preț este nejustificat de mare (de parcă ar plăti ei), ba chiar este un derapaj. Dacă ar trăi în România lui Videanu și Ponta poate că i-ar fi confiscată cămașa și averea nesimțită obținută, fără muncă, din vînzarea cămășii. Videanu și Ponta ar face un sit web unde ar scrie ”Această cămașă a fost cumpărată în iulie 1957 cu șapte dolari. Azi, cu inflație și investițiile făcute de cel ce vrea s-o vîndă, ea valorează 108 dolari iar orice preț mai mare este considerat nejustificat și va duce la confiscarea cămășii, arestarea vînzătorului și confiscarea averii acestuia prin taxare.” Fiind american, vărul de-al doilea vinde cămașa, dă mîna cu cumpărătorul, fac poze și pleacă amîndoi pe la casele lor țopăind de fericire: vărul de-al doilea că s-a îmbogățit cu 62 de mii dolari cu care își va lua mașină și va pleca în vacanță, iar cumpărătorul că poate adăuga cămașa lui Elvis la colecția lui personală de obiecte care au aparținut unor rockeri celebri, colecție care mai conține fesul lui Jimmy Page, scrumiera lui Jim Morrison și chiloții lui Hendrix.

Dacă produc brichete și le vînd cu profit de 5000% prețul lor este justificat atîta timp cît cineva îl plătește. Da, sînt genial și știu să fac brichete pentru care lumea se calcă în picioare la coadă ca să le cumpere. Cum se justifică diferența de la 2 lei, cît mă costă să fac o brichetă, la 100 de lei, cu cît o vînd? E, aia e genialitatea mea. Genialitatea de a face brichete după care lumea e înnebunită să le aibă. Atît costă ea. Cît costă niște vopsele, un set de pensule, două sticluțe de ulei de in, un șevalet, o ramă și o pînză? 30 de milioane de euro? N-aș zice.

Orice preț este justificat de raportul cerere-ofertă.

Putem vorbi de prețuri nejustificat de mari doar în cazuri de monopol al statului. Dar statul nu are nevoie să vîndă la prețuri nejustificat de mari, pentru asta există taxele și inflația. De ce să vinzi cînd poți să furi sub amenințarea bîtei?

PS. Nici nu e de mirare că în România se art rembranzii în sobă. După Videanu și Guvernul României, oricum nu valorează mare lucru.

Despre etatism, externalizare si liberalizare. Si despre gazele de sist, din perspectiva Rosia Montana

”Ne-am săturat de corporații care fac afaceri cu statul. Dacă RMGC sînt capitaliști serioși și curați la suflet, de ce fac afaceri cu statul?” Simplu. Fiindcă lucrează în domeniul extracției resurselor naturale, iar la noi proprietarul resurselor naturale este statul, așa cum spune Constituția României la articolul 136 (3) ”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Corporațiile ar face foarte bine și frumos afaceri cu privații, așa cum fac în n alte domenii, dacă resursele naturale ale subsolului ar aparține privaților. Deocamdată fac contracte cu statul fiindcă statul este proprietarul resurselor naturale ale subsolului, așa cum scrie în Constituție. S-a tot discutat de modificarea Constituție însă n-am auzit pe niciunul dintre revoluționarii de astăzi propunînd trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea comunităților locale sau a persoanelor private. Bine, aceiași fac un scandal monstru cînd aud de proprietatea privată, fie că vorbim de proprietatea privată asupra clădirilor, pădurilor, apelor sau parcurilor. E suficient să apară o plăcuță cu ”proprietate privată” într-un parc și imediat se naște o mișcare de protest. Fie vorba între noi, dacă aurul de sub Roșia Montană era proprietate privată a locuitorilor Roșiei Montane, era demult extras de acolo. Și dacă resursele naturale sînt proprietate privată, cum mai rămîne cu generațiile viitoare, de a căror soartă sînt atît de preocupați cei ce se opun RMGC? Cui ar trebui să aparțină pînă la urmă resursele naturale? Statului? Persoanelor private? Generațiilor actuale? Generațiilor viitoare? Căror generații viitoare ar trebui să aparțină?

De fapt, sînt două situații:

1) resursele naturale aparțin statului și statul decide dacă și cînd și cine le exploatează

2) resursele naturale aparțin persoanelor private și acestea decid dacă și cînd și cine le exploatează

La 1) avem trei variante: a) statul decide să exploateze resursele naturale; b) statul decide să exploateze resursele naturale și să externalizeze exploatarea (cazul Roșia Montană); c) statul decide să nu exploateze resursele naturale

În ceea ce privește varianta a), am mai scris, dacă pornim de la premisa că statul fură și face afaceri proaste, atunci trebuie să excludem din start varianta în care statul ar extrage resursele naturale. Ar presupune investiții din buget, care s-ar duce la clientela politicienilor și funcționarilor publici, umflîndu-se astfel costurile extracției, care ar ajunge să depășească valoarea resurselor exploatate.

În ceea ce privește varianta b), și aici rog toate geniile dreptei să fie atente, dacă ne opunem externalizării către corporații (că nu poți să externalizezi către gogoșerii și negustori de Pegasuri vechi și viniluri) a exploatării resurselor naturale, atunci exploatarea gazelor de șist este exclusă. Orice argument privind incompetența și corupția statului duce la interzicerea exploatării gazelor de șist (statul e corupt, nu poate exploata el și nici nu poate decide către cine să externalizeze). Și astfel ajungem la varianta c): resursele naturale aparțin statului și statul decide să nu le exploateze.

Dacă ne opunem exploatării resurselor naturale din motive ”de dreapta”, trebuie să ne opunem și exploatării gazelor de șist, cel puțin pînă cînd Constituția va fi modificată și resursele naturale vor trece în proprietatea persoanelor private.

Vorbim despre etatism, externalizare și liberalizare. Externalizarea e un pas spre liberalizare, însă lumea bună și oportunistă care se lipește de mitinguri și mișcări politice la modă nu vrea externalizare, vrea direct liberalizare, ca să aibă motiv să iasă în piață să țipe și să facă cu ochiul mitingiștilor. Rezultatul e că rămînem la etatism.

Discuția aceasta a mai avut loc și în ianuarie 2012, cînd s-a preferat, chiar și de către lumea bună de dreapta, și tot în urma unor demonstrații conduse de aceleași personaje care conduc și protestele de acum, ca asigurările de sănătate să rămînă monopolul statului decît să fie cedate către ”corporații”. S-a motivat atunci că statul ar face o afacere proastă și că ar ceda asigurările netransparent, către corporații colonialiste. Acesta nu a fost argumentul stîngii (care a zis clar că ”privatizarea ucide” și că tot ce înseamnă sănătate trebuie să rămînă monopol al statului), ci argumentul dreptei, care a spus că nu trebuie să lăsăm statul să aleagă și să licențieze ”corporațiile” care să intre pe piața de asigurări de sănătate, ci să fie liberalizat complet sistemul de sănătate (adică să fie eliminate complet contribuțiile de sănătate și asigurarea de sănătate să fie facultativă). Uitați-vă în ce situație sîntem astăzi, mulțumită protestatarilor de atunci și susținătorilor lor, printre care și lideri de opinie ai dreptei: avem un sistem de sănătate comunist, în care statul are monopol asupra asigurărilor de sănătate, avem asigurări obligatorii al căror nivel este decis de stat. Dacă nu aveam isteria de atunci, acum 93% din piața asigurărilor de sănătate era ocupată de asigurători privați, așa cum spunea legea. Idioții utili de serviciu au strîmbat din nas, fiindcă, nu-i așa, statul mafiot nu trebuie să dea asigurările poporului unor corporații colonialiste.

Azi sîntem la aceeași discuție, iar dreapta se opune azi externalizării exploatării resurselor naturale, așa cum ieri se opunea externalizării asigurărilor de sănătate. ”Liberalizare sau nimic” a zis dreapta atunci, zice dreapta și acum (dar doar pentru căței, că dacă îndrăznește să zică cineva liberalizare în educație sau cultură, acolo unde se mișcă dreapta de salon, să te ții atunci de proteste și urlete!). Veți spune că sistemul de sănătate este o miză centrală, majoră, iar exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză minoră. Aveți dreptate, în sine, exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză nu minoră, o miză aproape nulă. Însă exploatarea resurselor naturale, inclusiv a gazelor de șist, nu este deloc o miză minoră. Este o miză vitală, strategică, a României.

Să vedem acum argumentele utilizabile împotriva exploatării resurselor naturale, în general,  și deci și împotriva exploatării gazelor de șist:

1) Argumentul ecologic – ”noi nu avem încredere că statul cel corupt și incompetent va fi capabil să aibă grijă de respectarea mediului. Dacă începe exploatarea și se respectă pe hîrtie standardele, de unde știm noi că standardele se respectă și în realitate, și de unde știm noi că statul corupt și incompetent va avea grijă ca aceste standarde să fie respectate și pe viitor? Statul și corporațiile ascund și înșală, nu putem avea încredere. Mai bine să nu se facă, e cel mai sigur așa.”

2) Argumentul anti-externalizare – ”Statul e corupt și cedează resursele noastre către corporații colonialiste în condiții proaste. Noi sîntem de dreapta și nu vrem ca statul să decidă cine ne exploatează resursele!” Evident că și în cazul gazelor de șist doar statul, conform Constituției, poate decide către cine să externalizeze exploatarea. Iar beneficiarul nu poate fi decît o corporație (ca Chevron, par egzamplu). căci extragerea resurselor naturale, am mai spus-o, nu se poate face cu oengeuri, tarabe de ziare sau tonete de înghețată.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd vine vorba de exploatarea resurselor naturale, au încredere doar în stat cînd e vorba de alte domenii la fel de importante sau mult mai importante (sănătate, educație, pensii, asigurări sociale, infrastructură, transporturi etc). Nici nu vor să audă de privatizare sau liberalizare în sănătate sau educația sau pensii sau cultură sau  infrastructură, fiind convinși că statul este unicul capabil să se ocupe de aceste domenii, însă cînd e vorba de exploatarea resurselor naturale brusc statul devine incapabil.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român că va gestiona eficient și corect  redevența de 6% și dividendele de 25% au încredere că statul român va gestiona eficient întreaga investiție.

Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea de la Roșia Montană au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea gazelor de șist.

Aproape toate argumentele împotriva exploatării aurului la Roșia Montană, aruncate cu toptanul, multe dintre ele contrazicîndu-se, sînt argumente utilizabile împotriva exploatării gazelor de șist (și a oricăror resurse naturale). Testul ”Roșia Montană” a fost un test reușit. Culmea e că aud cetățeni care spun ”Eu mă opun exploatării la Roșia Montană din motivele x,y, z, dar sînt pentru exploatarea gazelor de șist.” deși argumentele pe care le folosesc împotriva exploatării aurului la Roșia Montană sînt valabile și împotriva exploatării gazelor de șist. Și spun asta senin și luminos, fără să le explodeze creierul.

Am remarcat în cazul Roșia Montană incoerența multora dintre cei care se opun exploatării. Sînt disperați să lupte și folosesc orice argument le vine la îndemînă, fie că argumentele respective nu au nicio legătură între ele, fie că se contrazic. Ideea e să fie neapărat împotrivă. Aceiași care nu vor ca statul să decidă cine exploatează și nu vor ca statul să ia redevența de 6%, că e corupt, propun ca statul să exploateze sau să ia redevență mai mare iar aceiași care nu vor ca exploatarea să o facă privații vor ca resursele naturale să fie proprietatea privaților. Trebuie neapărat să fim împotriva exploatării, acesta e singurul principiu. Nu contează consistența și coerența argumentelor. Important e să ne opunem, chiar dacă o facem cu argumente care se contrazic. ”Ai bască, de ce ai bască, n-ai bască, de ce n-ai bască.”

N-ar fi grav și relevant dacă n-ar fi un precedent utilizabil în tot ce înseamnă tema exploatării resurselor naturale. Repet, Roșia Montană a fost un amical în care Torpedo Moscova și-a testat tacticile. Meciul oficial, gazele de șist, abia urmează.